ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 august 2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței de judecată să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 21 din 12 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 21/12.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Hotărârea primei instanțe este criticată sub aspectul neclarității cadrului procesual și a respingerii solicitării recurentului-pârât de formulare a unor precizări de către intimatul-reclamant. Astfel, se arată că între nota de constatare ce stă la baza acțiunii și înscrisurile comunicate recurentului-pârât în copie există neconcordanțe, acestea referindu-se la alte persoane decât pârâtul, ceea ce a dus la o neînțelegere a cadrului procesual în raport de care au fost formulate apărările. Prima instanță a reținut că aceste neconcordanțe sunt simple erori materiale și a respins nemotivat susținerile recurentului-pârât. Recurentul-pârât susține că prima instanță nu a examinat motivele și argumentele expuse, în special cele privitoare la activitățile specifice prevenirii unor acte vizibil vătămătoare pentru societate. Prima instanță nu a analizat dacă activitatea desfășurată era necesară pentru protejarea securității naționale, siguranței publice, bunăstării economice a țării, ordinii publice, moralei și prevenirii faptelor penale. Prin prisma activităților desfășurate de recurentul-pârât, se observă că acțiunea formulată de intimatul-reclamant prezintă aprecieri străine față de activitățile acestuia. Prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea este neîntemeiată, în sensul că măsurile dispuse de pârât au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, deși persoana urmărită era bolnavă psihic și deosebit de periculoasă, fiind chiar condamnată și internată într-un stabiliment pentru boli psihice. Instanța de fond a reținut în mod eronat a fi nerelevant faptul că, în calitate de lucrător al fostei Securități, recurentul-pârât a respectat legile și regulamentele care îi reglementau activitatea, reținând, pe baza unei motivări sumare, că recurentul-pârât a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât apreciază că intimatul-reclamant a extins, în mod nepermis și abuziv, verificările efectuate în cazul de față, fără a exista o cerere, justificată de un interes legitim, din partea petentei B. Recurentul-pârât consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile cumulative instituite de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, activitățile desfășurate de acesta respectând prevederile Statutului Corpului Ofițerilor aprobat prin HCM nr. 924/1964, ale Constituției României din 1965, C. pen. din 1968, Legii nr. 24/1968 privind organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretului nr. 121/1978 și Instrucțiunilor D.S.S. nr. 00190/1987. În niciunul din aceste acte normative, activitatea de culegere de informații și de supraveghere informativă secretă nu este identificată cu susținerea puterii totalitate comuniste, ci numai cu apărarea intereselor naționale și ale securității statului. Activitatea desfășurată de recurentul-pârât a avut un caracter de protejare a ordinii de drept, de prevenire a unor acțiuni îndreptate împotriva securității statului român, astfel încât nu s-a produs nicio încălcare a dreptului la viață privată. Însușirea de către instanța de fond a tezei promovată de intimatul-reclamant C.N.S.A.S., în sensul nerelevanței respectării acestor acte normative de către recurentul-pârât, conduce la încălcarea prezumției de nevinovăție. De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de limitele legale și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de Constituția din 1965 (art. 29 - 30) și de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (art. 12, 18, 19, 21), limitări în interesul securității naționale. În acest sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului consideră că activitatea informativă desfășurată în cadru legal nu încalcă drepturile omului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 martie 2018, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 6 iunie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: II.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a dezvoltat critica privitoare la neclaritatea cadrului procesual și respingerea, de către prima instanță, a solicitării formulate de pârât, vizând necesitatea lămuririi unor neconcordanțe rezultate din actele existente la dosarul cauzei, cu privire la persoanele care au studiat dosarele C.N.S.A.S. și cotele acestor dosare. În acest sens, recurentul-pârât a susținut că, în actele depuse de intimatul-reclamant, în afară de petentul C., figurează numele petentei B., persoană care ar fi studiat materialul documentar din dosarul I203495, care îl viza tot pe pârâtul A., și că, în nota de constatare se face referire la un anume ZG - fond rețea R917 și BI - fond I181982. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, având în vedere că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, cadrul procesual al cererilor judiciare vizând constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității este reprezentat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în calitate de reclamant și persoana ce a făcut obiectul notei de constatare, în calitate de pârât. Identitatea persoanei care a formulat cererea de verificare a calității de lucrător al Securității nu are relevanță în ceea ce privește cadrul procesual activ ori pasiv, ci privește legalitatea verificărilor efectuate de reclamant, finalizate cu emiterea Notei de constatare. Referitor la cererea de verificare a calității de lucrător al Securității, prima instanță a constatat, în mod just, că la dosarul cauzei se găsește cererea depusă de C. sub nr. x/11.12.2014, în cuprinsul căreia, din eroare, solicitantul a indicat o altă cotă a dosarului (I38109, în loc de I181982). Această eroare nu a produs efecte asupra activității de verificare, în Nota de constatare fiind indicată cota corectă a dosarului, precum și titularul, iar actele depuse în susținerea acțiunii provin din dosarul cu cota I181982. În ceea ce privește cererea de verificare a dosarului, formulată de petenta B. cu privire la dosarul I203495, Înalta Curte constată că o astfel de cerere nu se regăsește la dosarul cauzei, singurul înscris de această natură administrat în cauză fiind cererea depusă de C. sub nr. x/11.12.2014. Cât privește susținerea recurentului-pârât în sensul că, în nota de constatare există neconcordanțe, sub forma unor referințe la "ZG - fond rețea R917 și BI - fond I181982", Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate, nota de constatare emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 cuprinzând doar referiri la titularul C. și cota de dosar I181982 . Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că în cauză nu subzistă nicio încălcare a regulilor de procedură, de natură a atrage casarea hotărârii atacate. II.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a apreciat, în esență, că prima instanță nu a examinat argumentele expuse prin apărările formulate în cauză, în special cele privitoare la necesitatea activității desfășurate de recurentul-pârât în scopul protejării securității naționale și a siguranței publice. Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată. Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză. De altfel, Înalta Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, prima instanță a analizat argumentul pârâtului referitor la conformitatea activităților acestuia cu legislația în vigoare la data desfășurării lor, pe care l-a apreciat a fi neîntemeiat, expunând argumentele care au condus la această concluzie. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. II.3. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent colonel (1975, 1976) în cadrul Inspectoratului Județean Vaslui, Serviciul 1, a participat activ la instrumentarea activității de urmărire informativă a numitului C., cu consecința încălcării grave a dreptului fundamental la viață privată. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondată. În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, nu a existat o dispută litigioasă tranșată de către instanța de fond, ambele părți fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securități, deținând gradul de locotenent colonel în cadrul Inspectoratului Județean Vaslui, Serviciul 1. De altfel, acest aspect nu face nici obiectul criticii în recurs, astfel încât Înalta Curte nu îl va analiza. Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume ca, prin activitățile desfășurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susținând, în esență, că prima instanță ar fi apreciat și încadrat greșit activitățile și operațiunile pe care le-a derulat, acestea fiind menite să protejeze securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, ordinea și morala publică, precum și să asigure prevenirea faptelor penale și nu să susțină puterea totalitar comunistă. Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanță indicând, în cuprinsul sentinței, că, prin activitatea de supraveghere operativă a numitului C., a fost îngrădit dreptul la viață privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965 și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și libertatea corespondenței, concluzii la care Înalta Curte achiesează, apreciind că sunt susținute de probele administrate în dosarul cauzei. Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât a aprobat o serie de măsuri operative de urmărire informativă a numitului C., ca urmare a identificării acestuia drept autorul unei "scrisori anonime cu caracter dușmănos, ce a fost difuzată pe calea poștei". Activitățile desfășurate de recurentul-pârât au constat în aprobarea măsurilor de dirijare a informatorului "D.", acesta fiind îndrumat să culeagă informații și să sesizeze aspecte referitoare la viața personală a celui urmărit, inclusiv cu privire la comportarea sa la domiciliu și cu privire la "legăturile pe care le întreține", respectiv cu privire la persoanele din anturajul său, precum și atitudinea acestuia față de măsurile luate de organele de securitate. S-a dispus, totodată, aprobarea interceptării corespondenței persoanei urmărite și identificarea altor persoane, care cunosc faptele persoanei supuse supravegherii, în vederea audierii lor în cadrul procesului penal. Motivele care au dus la inițierea activităților de supraveghere informativă asupra numitului C. nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, trimiterea unei scrisori anonime "cu caracter dușmănos" la adresa regimului politic neputând fi considerată o amenințare credibilă și iminentă la adresa ordinii statale. Activitatea de supraveghere informativă a vizat aspecte legate de viața privată a persoanei urmărite, cu referire la opiniile exprimate de aceasta, comentariile pe care le face, nemulțumirile exprimate cu privire la salariul/pensia primite, ceea ce denotă că scopul real al activităților de urmărire era acela de identificare a opozanților regimului politic comunist, și nu de protejare a siguranței naționale, cum s-a susținut de către recurentul-pârât. Urmare a activităților de supraveghere informativă, numitul C. a fost condamnat pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, conform Sentinței penale nr. 48/10.03.1976, pronunțată de Tribunalul Militar Iași, fiind obligat la tratament medical și control periodic, ceea ce a avut drept consecință internarea acestuia în secția Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui. Înalta Curte reține că activitățile de supraveghere informativă nu au încetat nici după eliberarea numitului C. din secția Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui, prin Notele informative nr. 123/0011/3964/13.04.1976 și nr. 3796/008/08.03.1976, sursa "D." fiind îndrumată să inițieze discuții cu C. pe tema pensiei pe care o primește și a opiniei pe care o are față de măsurile luate de organele de securitate, iar sursa "E." fiind îndrumată să semnaleze intenția lui C. de a se deplasa în alte localități, pentru a lua legătura cu persoane din conducerea superioară de partid și de stat. Recurentul-pârât a susținut existența unor limite legale în exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de Constituția din 1965 și de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, limitări generate de respectarea securității naționale. Deși, principial, această aserțiune este adevărată, trebuie avut în vedere faptul că încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin informațiile obținute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar. Nefondată este și critica privind desfășurarea activității pârâtului în conformitate cu cadrul legislativ în materie, ca urmare a unor ordine primite în calitate de ofițer de Securitate, întrucât art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu conferă relevanță împrejurării potrivit căreia limitarea sau încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale avea suport în actele normative sau regulamentele în vigoare la acel moment. În consecință, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofițer al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.