ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4106/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4106/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pârâtul A., solicitând, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calității pârâtului de lucrător al Securității.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 717 din data de 04 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinței civile nr. 717 din data de 04 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A.
Recurentul-pârât arată că nu este mulțumit de soluția pronunțată de prima instanță.
Apărările intimatului-reclamant
Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare solicitând, în principal, să se constate nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. pe care se întemeiază cererea de recurs, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
II. Procedura de soluționare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților.
Cu privire la recursul formulat
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Art. 487 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, s-a opinat pentru anularea recursului, magistratul raportor arătând că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 717 din data de 04 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 717 din data de 04 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - CT