ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 august 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 3168 din 26 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin încheierea din 17 decembrie 2015, instanța de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței nr. 3168/26.11.2015, în ceea ce privește numele pârâtului, în sensul că se va citi "A.", în loc de "B.", cum din eroare s-a menționat.

Împotriva sentinței civile nr. 3168 din 26 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susține că acțiunea reclamantului este nelegală, deoarece Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității avea cunoștință de faptul că pârâtul a avut calitatea de ofițer de securitate, calitate pe care acesta nu a negat-o, și, totodată, consideră că intimatul-reclamant nu avea dreptul să îl acționeze în judecată, acest drept aparținând persoanei care a studiat dosarele.

Recurentul-pârât apreciază că sentința atacată este nelegală și neîntemeiată, cuprinzând motive contradictorii și excluzând cu desăvârșire punctul de vedere exprimat de recurentul-pârât prin concluzii.

Astfel, în cuprinsul hotărârii nu se precizează ce drepturi și libertăți au fost suprimate sau îngrădite prin urmărirea informativă derulată de pârât, câtă vreme împotriva numitului C. nu a fost luată nici o măsură administrativă, informațiile ce îl vizau pe acesta rămânând în sfera privată și neavând caracter represiv.

De asemenea, arată că, în speță, nu s-a demonstrat, concret, în ce mod a fost încălcat dreptul la viață al persoanei urmărite și care drepturi i-au fost încălcate nepoatei sale. Recurentul-pârât învederează că persoana urmărită informativ aparținea mișcării legionare și că, în cauză, se face confuzie între urmărirea foștilor legionari și cea a membrilor partidelor istorice, care nu aveau caracter extremist.

Recurentul-pârât susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008, cu încălcarea prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, precum și a art. 16, a art. 21, a art. 24 și a art. 26 din Constituție, având în vedere că în cauză nu există fapte incriminatorii, că au existat riscuri reale pentru ordinea publică și pentru siguranța națională, iar activitatea sa de ofițer de informații a avut caracter legal și a fost justificată operativ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24.02.2016, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând, în esență, argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

La data de 21 noiembrie 2017, recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean al Securității Brașov, Serviciul 2, a inițiat, condus și supravegheat, în perioada 1971-1974, urmărirea informativă a numitului C., motivat de faptul că, la nivelul anului 1938, acesta a figurat în evidențele poliției ca membru al mișcării legionare și, în anul 1955, a fost supus măsurii arestării, pentru o perioadă de 4 luni, fiind inculpat într-o cauză penală.

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reținând că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum a susținut recurentul-pârât.

De altfel, recurentul nu a precizat, concret, considerentele hotărârii atacate pe care le apreciază a avea caracter contradictoriu, iar din analiza efectuată de instanța de recurs, rezultă că argumentația instanței de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raționamentul juridic expus conduce și susține concluzia din dispozitiv, respectiv soluția pronunțată în cauză.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâtul a susținut și că prima instanță nu a avut în vedere apărările formulate de acesta, luând în considerare numai argumentele reclamantului. Această critică este nefondată, din cuprinsul hotărârii atacate rezultând că prima instanță a analizat apărările formulate de pârât și a motivat corespunzător respingerea acestora.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate confirmă aspectele de fapt și de drept înfățișate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtului, ci face parte din procesul decizional, în cadrul căruia judecătorul analizează argumentele părților, arătând motivele pentru care au fost admise sau înlăturate susținerile acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 și Legii nr. 293/2008, precum și a prevederilor Declarației Drepturilor Omului, a art. 16, a art. 21, a art. 24 și a art. 26 din Constituție, fiind nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, nu a existat o dispută litigioasă tranșată de către instanța de fond, ambele părți fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a deținut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean al Securității Brașov, Serviciul 2, aspect pe care recurentul-pârât îl confirmă și în cuprinsul recursului declarat în cauză.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume ca, prin activitățile desfășurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susținând că prima instanță nu ar fi precizat ce drepturi și libertăți i-au fost îngrădite numitului C., prin activitățile și operațiunile de urmărire informativă pe care le-a derulat pârâtul. Totodată, sa susținut că aceste activități nu au avut efectul prevăzut de lege și nu s-a făcut dovada unui prejudiciu concret produs persoanei urmărite, atât timp cât împotriva acestuia nu a fost luată nicio măsură de ordin administrativ sau de altă natură.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanță indicând, în cuprinsul sentinței, că, prin activitatea de supraveghere operativă a numitului C., desfășurată la inițiativa pârâtului, a fost îngrădit dreptul la viață privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, concluzie la care Înalta Curte achiesează, apreciind că este susținută de probele administrate în dosarul cauzei.

Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât a avut inițiativa supravegherii numitului C., în perioada 1971-1974, sens în care a recrutat sursele informative "D." și "E.", a căror activitate a dirijat-o și supravegheat-o, îndrumându-i să culeagă informații și să sesizeze aspecte referitoare la viața personală a celui urmărit și atitudinea acestuia față de regimul comunist.

Astfel, din Notele existente la dosar rezultă că sarcinile alocate de pârât surselor informative priveau formarea și întreținerea unor relații apropiate cu persoana urmărită, inițierea unor discuții pe teme politice cu aceasta, cunoașterea persoanelor din anturajul numitului C., precum și a acțiunilor și activităților acestor persoane. Prin urmare, activitatea informativă a vizat aspecte legate de viața privată a persoanei urmărite, dar și a persoanelor din anturajul său, ceea ce denotă că scopul real al activităților de urmărire desfășurate de recurent era acela de identificare a opozanților regimului politic comunist, și nu de protejare a siguranței naționale, cum s-a susținut de către recurentul-pârât.

Motivele care au dus la inițierea activităților de supraveghere asupra numitului C. nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, eventuala apartenență a acestuia la mișcarea legionară, în anul 1938, neputând susține activitatea de supraveghere inițiată în anul 1971, la peste 30 de ani distanță, cu atât mai mult cu cât, în fișele de evidență ale Poliției, întocmite la nivelul anului 1942, se menționează că numitul C. "nu a luat parte la rebeliune și nu a avut legături cu rebeli".

De asemenea, nici inculparea numitului C., în anul 1955, și arestarea sa pentru o perioadă de patru luni, nu pot fi avute în vedere ca motive temeinice ale inițierii activității de supraveghere, având în vedere perioada de timp scursă de la acest moment (16 ani), precum și faptul că inculpatul a fost achitat de instanța de judecată pentru presupusa activitate legionară.

Prin urmare, încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin informațiile obținute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofițer al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prima instanță interpretând și aplicând corect aceste prevederi legale.

Totodată, Înalta Curte nu constată existența vreunei încălcări, de către instanța de fond, a dispozițiilor constituționale invocate de către recurentul-pârât și nici a vreunei prevederi a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește critica referitoare la inexistența unui prejudiciu produs persoanei urmărite, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată, întrucât art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impune ca încălcarea drepturilor fundamentale ale omului să fie de o anumită durată ori gravitate, fiind suficient ca această încălcare/îngrădire să existe, indiferent dacă a fost urmată de alte măsuri (administrative, penale, etc.) luate împotriva persoanei urmărite. Totodată, textul de lege nu prevede condiția producerii vreunui prejudiciu de natură morală ori materială persoanei supuse activității de supraveghere informativă.

Nefondată este și critica privitoare la dreptul de a promova cererea de chemare în judecată, drept care, susține pârâtul, aparține numai persoanei care a solicitat C.N.S.A.S. verificarea calității de lucrător al Securității.

În cauză, cererea de verificare, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității a ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului, a fost formulată sub nr. x/01.07.2014, de petenta F., în calitate de nepoată a lui C..

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008:

"Direcția de specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sau la solicitarea persoanei îndreptățite, desfășoară activități specifice administrative de verificare a documentelor și informațiilor deținute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și la instituții care mai dețin documente create de Securitate.", iar potrivit art. 8 din acelați act normativ, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota de constatare și, în cazul în care o aprobă, "dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia."

De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008:

"Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, fiind scutită de taxă de timbru."

Din dispozițiile legale anterior enunțate, rezultă că intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității are dreptul exclusiv de a iniția și susține cereri de chemare în judecată, adresate instanței de judecată competente, prin care să solicite constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 3168 din 26 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2018.