ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea de lucrător al securității a acestuia.

Prin Sentința civilă nr. 3369 din 15 decembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității.

Împotriva Sentinței civile nr. 3369 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate solicită instanței de recurs să se pronunțe asupra a două excepții de procedură, astfel:

În motivare susține că instanța de fond nu avea competența de a se pronunța asupra activității desfășurata în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice unui ofițer de informații, aceasta privind aspecte ce țin de regulamentele militare, fiind incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate în contencios administrativ actele de comandament militar și cele care privesc apărarea Securității Naționale.

În acest sens arată că ofițerul de informații nu putea și nu poate nici astăzi sa încalce legile statului, ordinele și instrucțiunile date de superiori, în baza legilor în vigoare precizând faptul că în această cauză nu exista probe privind suprimarea sau îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

Cu referire la fondul recursului, solicită să fie analizate criticile de fond invocate, după cum urmează:

Prin acțiunea formulată, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Statului (CNSAS) a formulat o acțiune în constatare, prin care a solicitat Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității al reclamantului, la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în temeiul art. 3, lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a reținut, din cuprinsul notei de constatare nr. Dl/1/1896 din 24 iulie 2013, precum și a altor înscrisuri atașate acțiunii, că reclamantul, cât a lucrat în cadrul IJS Alba, în baza materialelor adunate, a întocmit hotărâri de luare în evidență a lui B., C. și D.

În fapt, arată că din august 1965 și până în aprilie 1968, când a avut loc împărțirea administrativ-teritorială a țării, a lucrat la fosta regiune Hunedoara, la secția "F", deci nu a desfășurat activitate informativă. După circa 2 - 3 luni, în anul 1968, a fost inclus, fără să i se ceară părerea, la biroul 1 al ISJ Alba. Din dispozițiile șefilor a întocmit note de luare în evidență a lui B., C. și D., foști membri E., sens în care i s-a arătat că cei 3 au dosare de urmărire informativă, care sunt depuse la arhiva Securității Biroul "C", de unde urmează să fie preluate și studiate de reclamant. De asemenea, arată că a primit dispoziție de la șefi să încerce atragerea la colaborare a lui B., încercare nereușită care l-a ajutat sa plece din acel birou.

De asemenea, arată că dosarele de urmărire informativă a celor în cauză, B., G.G și D., au fost completate și instrumentate de ofițeri de securitate care nu sunt menționați în nota de constatare a reclamantei, cu aportul informatorilor F., G., H., I., J. și K., fără contribuția reclamantului.

Menționează și faptul că în perioada scurtă de 4 - 5 luni în care a lucrat la biroul 1 al ISJ Alba nu a avut nici un informator în legătură, ulterior fiind mutat la Sebeș, unde a inițiat o grupă "F", după care a fost mutat la ISJ Harghita, apoi la ISJ Brașov, unde a fost trecut în rezervă în data de 15 octombrie 1976.

Prima instanță a reținut în mod greșit că prin hotărârile de luare în evidență în mod automat se presupunea efectuarea de operațiuni de natură să vizeze viața personală a acelor persoane și de a le afecta viața privată, întrucât hotărârile de luare în evidență erau acte administrative interne, care nu produceau efecte juridice de natură să conducă la îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

Referitor la dosarele de grup 1721 și I 187932, menționate în nota de constatare a reclamantei, arată că în aceste dosare sau în altele, serviciile de informații SI, S2, S3 solicitau birourilor sau secțiilor "F" să urmărească anumite persoane care prezentau interes pentru acestea. Deoarece activitatea serviciilor era compartimentată, în cererile formulate de serviciile respective nu se menționa numele real al celor urmăriți, ci niște nume fictive, sau obiectivul X sau Y, și nici speța concreta în care erau urmăriți. Se menționa interesul legat de întâlnirile acestora cu diverse persoane, adresele vizitate de obiectivele urmărite etc. După terminarea acțiunii de filaj, se întocmea nota de filaj și se trimitea serviciului care a solicitat filajul, fără ca cei ce executau filajul să cunoască motivul pentru care a fost urmărit obiectivul în cauză.

Consideră ca fiind greșite considerentele primei instanțe prin care se afirmă că reclamantul i-a urmărit informativ pe C., D. și B. Consideră ca această concluzie este trasa în urma întocmirii hotărârilor de luare în evidență a acestora, măsuri care nu sunt apte să le afecteze viața privată, în condițiile în care urmărirea informativă și instrumentarea dosarelor acestora au fost făcute de alți ofițeri, cu informatorii pe care i-au avut în legătură.

În privința lui L., fost șef de grup la frățiile de cruce în cadrul liceului Făgăraș, arată că nu știe nimic despre această persoană, nefiind exclus ca acesta să fi fost dat în filaj de serviciile de informații, însă echipa reclamantului nu știa nimic despre cei urmăriți, respectiv identitatea reală sau scopul pentru care au fost urmăriți.

De asemenea, cu privire la constatarea primei instanțe în sensul că există în dosar note de filare semnate de reclamant, arată că este normal că dacă a participat la filarea unor persoane să semneze nota de filare, reiterând faptul că filajul se făcea la solicitarea serviciilor de informații, fără a se cunoaște identitatea reală a celor urmăriți și scopul pentru care sunt urmăriți.

În legătură cu reținerea primei instanță în sensul că reclamantul a cules informații despre unele persoane arată că acest fapt este adevărat, însă informațiile culese se refereau numai la persoanele care urmau să fie atrase la colaborare pe linia R-625 - Antiterorism, informații care trebuiau cunoscute și aprobate de șefi. Menționează că pe linia R-625 erau pregătiți pentru descoperirea și combaterea acțiunilor teroriste, atât pe plan local cât și național, în contextual amplificării terorismului la nivel mondial.

În concluzie, arată că ofițerul de informații nu putea și nu poate nici în prezent, să încalce legile statului, ordinele și instrucțiunile date de superiori în baza legilor în vigoare, precizând faptul că în această cauză nu există probe privind suprimarea sau îngrădirea drepturilor omului.

Așa fiind, consideră că prin promovarea acțiunii reclamantul încalcă prevederile art. 1 pct. 7, 8 și 9 din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce conduce la nelegalitatea acțiunii sale, întrucât s-a substituit în dreptul unei persoane subiect al unui dosar din care să rezulte că a fost urmărită de Securitate, de soțul supraviețuitor sau de rudele acestuia până la gradul 4, fără să fie împuternicit prin procura specială și autentică.

În contextul celor arătate solicită instanței de recurs să constate că hotărârea atacată este nelegală și dată cu încălcarea competenței materiale de către Curte, fapt pentru care solicită anularea acesteia.

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în motivare că sentința atacată este legală și temeinică, prima instanță în mod corect, cu justa apreciere a actelor depuse la dosarul cauzei, a argumentelor părților și dispozițiile legale în aplicabile, a constatat existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A.

Pe fondul cauzei, își reiterează afirmația în sensul că verificarea domnului A. a avut ca temei legal Cererea nr. x din 25 mai 2010 adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, prin care s-a solicitat verificarea recurentului-pârât, în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989, în temeiul art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cererea formulată fiind legală.

Față de cele expuse în acțiunea în constatarea calității de lucrător a pârâtului, în considerarea conținutului documentelor apreciate ca fiind relevante în vederea introducerii acesteia, observă că, și în susținerea recursului său, recurentul-pârât nu neagă nici calitatea pe care avut-o, cum de altfel nu neagă nici acțiunile întreprinse în această calitate.

De asemenea, arată că recurentul invocă ca motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ., și reia de facto argumentele pe care Ie-a avut în vedere în apărarea sa, pe fondul cauzei.

Cu referire la primul motiv de recurs arată că, în cauză, competența exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal este atrasă atât de formularea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cât și de promovarea unei contestații împotriva unor adeverințe emise de instituție, potrivit art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

Stabilirea competenței exclusive a acestei instanțe este justificată de specificul materiei, precum și de faptul că instituția care promovează acțiunile în constatarea apartenenței sau colaborării cu Securitatea este organizată într-o structură unică la nivel național, ceea ce ar face imposibilă susținerea unui număr foarte mare de acțiuni în fața mai multor instanțe din țară.

Excepția necompetenței materiale adusă în discuție nu a fost invocată în fața instanței de fond, astfel încât motivul de recurs prevăzut la pct. 3 al art. 488 noul C. proc. civ. nu este incident în prezenta cauză. Totodată, arată că asupra excepțiilor invocate pe fondul cauzei, instanța fondului s-a pronunțat, așa după cum reiese din motivarea sentinței atacate.

Raportat la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că nici acesta nu este incident în prezenta speță, deoarece Sentința nr. 3369 din data de 15 decembrie 2015, așa cum se regăsește ea la dosarul cauzei, este semnată, potrivit normelor de procedură aplicabile.

Pe fondul cauzei, reiterează afirmațiile făcute în acțiunea introductivă, potrivit cărora, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al fostei Securități, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1) Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945 - 1989. Or, în speța dată, această condiție este asigurată deoarece, domnul A. a avut gradul de gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Alba.

2) în calitatea menționată la pct. 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În acest context, precizează că incidența art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenței unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranța statului, prevederile menționate permit desfășurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activități de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activitățile desfășurate cad sub protecția acestui text legal.

Consideră că cea de-a doua cerință este îndeplinită prin faptul că pârâtul a propus luarea în evidența organelor de securitate a numitului B., avocat în Colegiul Alba Iulia, deoarece respectivul activase în E. începând cu 1937 și până în 1947, fiind membru al comitetului județean E. Situații similare, adică luare în evidența organelor de Securitate pentru motive strict politice - cum este faptul că persoanele respective activaseră în cadrul fostelor partide istorice - au fost dispuse de pârât și în Dosarele I x, respectiv dosarul I y. Evident, prin realizarea acestei măsuri s-a îngrădit, pentru motive care nu țineau de siguranța națională, dreptul la viață privată. Astfel, persoanele aflate în baza de lucru la a securității, erau urmărite în mod constant, fiind încadrate informativ prin rețeaua colaboratorilor. Arătă în acest sens, în primul rând pentru a proba afirmațiile anterioare, și în al doilea rând, ca exemplu de îndeplinire a condițiilor legale pentru constatarea calității de lucrător, și propunerea pârâtului de recrutare a avocatului B. Astfel, lt. A., apreciază că se impune recrutarea unui informator deoarece "pe raza orașului Alba Iulia au fost selecționați în baza de lucru 9 E.-isti, dintre care unii nu sunt încadrați informativ/.../așa cum ar fi: C. (titularul Dosarului I x, pe care chiar pârâtul l-a luat în evidentă),/.../, A.O. (titularul Dosarului I y) pe care chiar pârâtul l-a luat în evidentă)".

În privința susținerii recurentului, potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum și comandamentele superiorilor, arată că ordinele primite de la aceștia sau normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției nu pot constitui un temei legal pentru săvârșirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaționale asumate de România.

Totodată, subliniază că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 are în vedere, în stabilirea calității de lucrător al Securității, doar faptele și acțiunile prin care foștii angajați ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Norma legală citată nu privește gradul, funcția și afilierea persoanelor verificate, ci doar acțiunile concrete întreprinse de acestea. Simpla apartenență la una dintre structurile Ministerului de Interne nici nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana față de responsabilitățile care îi revin în respectarea drepturilor civile și a Constituției.

Din acest motiv, consideră că este irelevant că faptele săvârșite de recurentul reclamant cu încălcarea drepturilor constituționale sau a drepturilor fundamentale ale omului, aveau sau nu susținere regulamentară.

Or, în absența unui motiv întemeiat al supravegherilor informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau atât viață privată, cât și opiniile persoanei, s-a desfășurat o acțiune abuziva, prin care s-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale.

În consecință, solicită respingerea recursului ca vădit nefondat, în raport de prevederile legale în materia dedusă judecății, precum și în raport de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal,precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a fixat termen de judecată la data de 5 noiembrie 2018.

2.2.. Aspecte de fapt și de drept relevante

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut, în prealabil, că în aplicarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Analizând activitatea pârâtului, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite cerințele cumulative ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la prima cerință, și anume deținerea calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989, prima instanță a reținut că aceasta este îndeplinită, pârâtul având gradul de locotenent în cadrul IJS Alba, Harghita și Brașov în anii 1968 - 1975 și locotenent-major în anii 1975 - 1976 în cadrul IJS Brașov, fapt necontestat de pârât prin întâmpinarea formulată.

Cu referire la cea de-a doua condiție, prima instanță a constatat că, în perioada 1945 - 1989, pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel:

- a procedat la urmărirea informativă a numitului M., preot greco-catolic, licențiat în teologie la Roma, fost membru al Comitetului Executiv E. Maramureș, arestat în 1952 și eliberat în anul 1954, supravegheat informativ ca fost membru marcant al acestui partid, care între timp a deținut și funcția de vice-președinte al acestui partid.

- a fost implicat în urmărirea informativă a numiților N., avocat, fost membru E. Alba, condamnat la 18 luni de închisoare pentru instigare, supravegheat ca element dușmănos, K., de asemenea, avocat fost membru E. Alba, în supravegherea colectivă a unor cetățeni români, în supravegherea informativă a numitului L., întrucât în perioada 1947 - 1948 a îndeplinit funcția de șef grup Frățiile de Cruce în cadrul Liceului Făgăraș, precum și pentru că în cursul anului 1959 a fost condamnat pentru activitate subversivă și numitului O., în vederea recrutării pentru supravegherea persoanelor, locurilor și mediilor ce se aflau în atenția organelor de securitate pe linia problemei "Terorism Internațional".

- a dosar există mai multe Rapoarte întocmite de către pârât, din care rezultă modul de contactare a persoanelor vizate, conținutul discuțiilor avute cu aceste, sunt consemnate declarațiile acestora, de asemenea activitățile specifice efectuate și verificările făcute, pentru cunoașterea personală a candidaților la recrutare și verificările efectuate în viața personală a acestora și a anturajului.

- la dosar se află Note de filare și identificare din care rezultă că pârâtul a efectuat asemenea proceduri, Note raport semnate olograf de către pârât din care rezultă modul de verificare a unor persoane, informațiile oferite de surse și sarcinile trasate surselor cu privire la activitatea de urmărire informativă.

Pentru a conchide că este îndeplinită ce-a de-a doua cerință, cu referire la rezultatele acțiunilor desfășurate de pârât, prima instanță a reținut că nu prezintă relevanță faptul că acesta și-a îndeplinit sarcinile de serviciu potrivit legilor și regulamentelor în vigoare, cât timp din punct de vedere al persoanelor vizate și al persoanelor verificate în dosarele instrumentate, acestora li s-a încălcat dreptul al viață privată prin pătrunderea în viața personală, prin culegerea de informații despre persoanele cu care conviețuiesc și prin contactarea acestora.

Prima instanță a înlăturat apărarea pârâtului, în sensul că procedurile de luare în evidență, nu au fost de natură a afecta viața privată a persoanelor vizate, apreciind ca fiind lipsit de relevanță că hotărârile de luare în evidenta erau acte administrative interne, întrucât ceea ce prezintă importanță era pătrunderea în viața personală a acelor persoane fără acordul lor, în calitatea pârâtului de ofițer de securitate.

Referitor la dosarele care potrivit susținerilor pârâtului au fost instrumentate în temeiul cererilor formulate de serviciile de securitate, fără a indica numele real al celor urmăriți, ci niște pseudonime sau obiectivul "X" sau "Z" și nici speța concreta în care erau urmăriți, prima instanță a arătat că, chiar dacă nu ar fi luate în considerare aceste dosare, există suficiente probe din care rezultă că pârâtul, în calitate de ofițer de securitate a încălcat dreptul la viață privată a persoanelor urmărite.

2.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, trebuie precizat că excepțiile de procedură privind necompetența instanțelor de contencios administrativ și nulitatea hotărârii pronunțate vor fi analizate în cadrul motivelor de recurs invocate de recurentul pârât, având în vedere faptul că neregularitățile de ordin procedural la care se referă nu privesc formele de procedură aferente etapei recursului, ci vizează hotărârea primei instanțe, prin urmare, nu pot fi calificate excepții de procedură propriu-zise.

Prin cel dintâi motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., -când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, recurentul pârât a susținut că instanța nu este competentă să se pronunțe cu privire la activitatea desfășurată în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice unui ofițer de informații, fiind incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. b). din Legea nr. 554/2004.

Examinând susținerea pârâtului, privind exceptarea activității sale desfășurate în calitate de ofițer de informații de la regula controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, calificată de doctrină drept fine de neprimire dedusă din natura actului, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 actele de comandament militar nu sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ.

Noțiunea de "acte de comandament cu caracter militar" a fost definită de art. 2 alin. (1) lit. l) din același act normativ ca fiind actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.

Nu intră în această categorie constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, acțiunea în constatare a acestei calități fiind de competența exclusivă a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în temeiul normei de competență speciale stabilite de art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, la.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5. C. proc. civ., - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurentul pârât a arătat că hotărârea ce i s-a comunicat prin poștă nu a fost semnată de către membrii completului de judecată, ceea ce atrage, în temeiul dispozițiilor art. 425 pct. 3 și 426 pct. 3 C. proc. civ., în coroborare cu art. 174 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea hotărârii recurate.

În temeiul art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1375/2015, doar două exemplare din fiecare hotărâre se semnează de către membrii completului de judecată și de grefierul de ședință, iar potrivit alin. (8) al aceluiași articol, grefierul de ședință comunică părților hotărârea în copie.

În consecință, în lipsa încălcării formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, Înalta Curte nu poate reține incidența acestui motiv de recurs.

Criticile de fond invocate de recurentul pârât, încadrabile la motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., - încălcarea normelor de drept material, vizează concluzia primei instanțe în sensul că, în calitate de ofițer de informații, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Având în vedere starea de fapt reținută, necontestată de recurentul pârât, prima instanță în mod corect a înlăturat apărările acestuia în sensul că procedurile de luare în evidență nu au fost de natură a afecta viața privată a persoanelor vizate, întrucât, sub aspectul rezultatelor obținute, este lipsit de relevanță faptul că hotărârile de luare în evidenta erau acte administrative interne, iar ceea ce prezintă importanță era pătrunderea în viața privată a acelor persoane fără acordul lor, în calitatea pârâtului de ofițer de securitate.

Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe și în sensul că nu are relevanță dacă aceste acțiuni aveau susținere legală sau regulamentară și constituiau sarcini de serviciu. Calitatea de lucrător al Securității, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, îi revine angajaților Securității care au realizat urmărirea informativă a persoanelor pe motive politice, (spre ex. în scopul menținerii regimului totalitar care se opunea pluripartidismului), motive care nu aveau de a face cu siguranța națională, încălcând drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale, la care România era parte.

În consecință, Înalta Curtea apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., nu este incident în cauză.

2.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, și 8 C. proc. civ., și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A., împotriva Sentinței nr. 3369 din 15 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM