ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5926/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 în data de 05.07.2016 reclamantul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 155 din data de 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul National pentru Studierea Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.. S-a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 155 din data de 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtul a susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008 întrucât a avut calitatea de ofițer de informații încadrat în structura Departamentului Securității Statului, în condițiile legilor în vigoare la aceea dată și a regulamentelor militare, în limita prevederilor constituționale și a legilor României. În perioada în care a desfășurat activitatea de ofițer de informații, legislația specială, dar și Constituția României nu interziceau și nu sancționau atribuțiile de serviciu, imputate de reclamantul C.N.S.A.S. Referitor la condiția cerută de lege de a desfășura o activitate în sensul îngrădirii drepturilor si libertăților fundamentale ale petentului, a susținut recurentul - pârât că unitatea din care făcea parte urmărea descoperirea, verificarea, documentarea și prevenirea activităților contrare valorilor supreme ale statului cum erau acțiunile de spionaj și trădare, cu caracter iredentist și revizionist, fără a avea legătură cu regimul politic. Cu privire la drepturile fundamentale presupus încălcate, s-a arătat că, prin Constituției României se prevedea că "exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale". De asemenea, s-a susținut că art. 12 alin. (3), art. 18 alin. (3), art. 19 alin. (3) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice -16 decembrie 1966, articolul 8 și art. 10 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților, prevăd limitări ale drepturilor și libertăților, pentru rațiuni ce țin de securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor. Referitor la activitățile specifice desfășurate în perioada august 1965- decembrie 1989, în calitate de militar și cadru de informații, a arătat că s-a conformat prevederilor Statutului corpului ofițerilor, aprobat prin HCM nr. 924/1964, care preciza obligația cadrelor militare să fie loiale patriei și devotate statului român, să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare și să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, Constituției României din 1965, C. pen. din anul 1968, Legii nr. 24/1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretului Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne precum și Instrucțiunilor 00190/1987 ale Departamentului Securității Statului. Pentru argumentele expuse, s-a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile O.U.G. nr. 24/2008, iar hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 mai 2017, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția nulității recursului față de împrejurarea că aspectele invocate nu se incadrează in motivele prevăzute limitativ la art. 488 din C. proc. civ. In subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile formulate în primă instanță.

Recurentul-pârât a formulat recurs la intâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că în urma cererii formulate de petentul B., persoană ce fusese urmărită de Securitate în dosarul nr. x/1072 (cotă CNSAS), a procedat la demararea procedurii de verificare a calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., care, în calitate de căpitan (1986, 1988 și 1989) și șef al Compartimentului 0544 din cadrul I.J.S. Cluj (1988, 1989), a contribuit la instrumentarea acestui dosar. Recurentul a invocat pe calea recursului necesitatea reaprecierii probatoriului administrat și respingerea acțiunii formulate de C.N.S.A.S. față de înscrisurile din arhiva, administrate la fond, apreciind că nu rezultă că în activitatea sa a îndeplinit activități/acțiuni concrete de natură a conduce la încălcarea drepturilor fundamentale recunoscute de lege ale vreunei personae. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind nefondată. În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, situația de fapt este necontestată, pârâtul având gradul de căpitan (1986, 1988 și 1989) și a îndeplinind funcția de șef al Compartimentului 0544 din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Cluj (1988, 1989). Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume ca, prin activitățile desfășurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susținând, în esență, că prima instanță ar fi apreciat și încadrat greșit activitățile pe care le-a desfășurat, acestea fiind specifice acțiunilor de contraspionaj, iar scopul lor nu a fost acela de a îngrădi ori suprima drepturile și libertățile persoanelor urmărite, ci de a depista și preveni acțiuni care vizau apărarea securității statului prin mijloace specifice care sunt și azi valabile. A susținut recurentul că nu se poate vorbi în acel context social de îngrădirea drepturilor omului, când art. 19 pct. 3 lit. b) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, stipulează fără echivoc că "exercitarea libertăților(… )poate fi supusă anumitor limitări" pentru "apărarea securității naționale, ordinii publice etc." Instanța de control judiciar, fară a relua conținutul documentelor cuprinse in Nota de Constatare nr. x/26.02.2016 aprobată de Colegiul C.N.A.S., reține că recurentul - pârât A. a participat la urmărirea informativă a domnului B., absolvent de liceu, angajat la Teatrul Național din Cluj-Napoca, întrucât "a apărut ca legătură a obiectivului < Scriitorul> din atenția Serviciului 11 A, fiind anchetat informativ pentru clarificarea unor aspecte din lucrare./.../" Participarea pârâtului la instrumentarea dosarului rezultă din Rezoluția datată 13.11.1986, întocmită și semnată olograf de către acesta, consemnată pe Nota de interceptare a discuțiilor din incintă (domiciliul părinților lui B., unde locuia și titularul dosarului cu soția sa), din Nota de analiză din 05.12.1988, document întocmit dactilo și aprobat prin semnătură olografă de către domnul A., notele de interceptare a discuțiilor din incintă din perioada imediat următoare și ulterior, în cursul anului 1989, semnarea olografă a două note raport, datate 31.01.1989 și 08.02.1989, în care se consemnează informațiile obținute despre soția titularului dosarului, doamna C., și părinții acesteia, precum și din nota biroului la nota de transcriere a convorbirii telefonice, datată 15.02.1989. În ceea ce privește scopul activităților desfășurate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate argumentele expuse prin cererea de recurs, pornind, în primul rând, de la motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, legătura dintre titularul dosarului, familia sa și fratele acestuia (Hica - numele conspirativ de urmărire), cunoscut pentru activitatea sa in cadrul postului de radio D., considerate ca manifestări dușmănoase și deosebit de denigratoare la adresa regimului. Așadar, activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanelor vizate, opiniile politice exprimate în cadrul unui post de radio cu sediul la Munchen neavând nicio legătură cu acțiuni de contraspionaj, precum și cu apărarea intereselor naționale, ci doar a intereselor regimului totalitar comunist. Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea societății, dar, prin informațiile care interesau organele Securității, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar. În ceea ce privește susținerea recurentului, în sensul că prima instanță nu a avut în vedere faptul că activitatea sa s-a desfășurat în tiparele si cerințele ordinii publice, legalității și securității naționale a R.S. România, consfințite prin Constituția din 1965 și alte acte normative în vigoare la acea dată, respectiv până în decembrie 1989, inclusiv C. pen., Înalta Curte constată că ceea ce i se repoșează recurentului este tocmai încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite și a familiei sale, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate. Înalta Curte nu poate accepta justificarea recurentului, în sensul că măsurile adoptate au fost necesare și că au fost adoptate pentru a preveni evenimente nedorite, pentru a apăra securitatea statului. Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. În speță, activitatea recurentului - pârât nu s-a încadrat în limitele expuse, pentru că a vizat urmărirea unei persoane pentru legătura de rudenie pe care o avea cu un redactor la postul de radio D., aspecte care nu reprezintă împrejurări rezonabile care să confere legitimitate ingerinței în viața privată și în libertatea de exprimare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,