ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2372 din 28 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de "lucrător al Securității".

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 2372 din 28 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin cererea de recurs, pârâtul a solicitat, în esență, rejudecarea cauzei în fond și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității.

În motivarea cererii, recurentul a evocat situația de fapt în contextul în care judecătorul fondului și-a argumentat că în mod eronat soluția adoptată.

Criticile subsumate motivelor de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

- instanța de fond a pronunțat o hotărâre nemotivată sau motivată insuficient (art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.);

- hotărârea recurată a fost pronunțată ca urmare a unei greșite aplicări a dispozițiilor legale (art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.).

A mai susținut recurentul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare la 23 decembrie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a argumentat, în esență, că admiterea cererii a fost justificată, astfel că nu poate avea relevanță, în cauză, numărul de paragrafe în care prima instanță a analizat situația de fapt și prevederile legale aplicabile, relevanță având cuprinsul considerentelor hotărârii iar nu volumul acestora.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumentele prezentate în cererea de recurs în raport de apărările formulate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 decembrie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârât ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul, având gradul de locotenent în cadrul Direcției Regionale Suceava, secția Anchete Penale (1959) a anchetat și pus sub învinuire pe dl. B., cunoscut ca fost vicepreședinte al organizației județene a C., calitate în care a fost trimis ulterior în judecată în anul 1959, fiind condamnat la 9 ani închisoare corecțională pentru "uneltire contra ordinei sociale".

Judecătorul fondului a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat calitatea pârâtului de "lucrător al Securității".

În motivarea soluției, prima instanță s-a limitat însă la considerații cu caracter general referitoare la condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conchizând că măsurile întreprinse de către pârâtul A. în calitate de angajat al fostei Securități, au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată. Acțiunile întreprinse de către pârâtul A. au presupus încălcări grave ale dreptului fundamental la libertatea de exprimare.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impune în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", și nici exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

În speță, soluția pronunțată de instanța de fond nu a fost însoțită de stabilirea și analiza proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante, conduită procesuală care nu corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., echivalând, practic, cu soluționarea procesului fără a se intra pe fondul cauzei făcând practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Se impune, în aceste condiții, casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

Curtea Constituțională a constatat că pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate individual, ca probe unice, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă pe calea unei atente și competente analize sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerințe, a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului, s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

Prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la temeinicia acțiunii reclamantului.

De fapt, instanța de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite în concret condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, nu a analizat situația factuală existentă în speță, în raport cu probele cauzei.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să administreze toate probele care se impun, raportat la susținerile părților, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, și să examineze toate aspectele invocate, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

La dosarul cauzei există o serie de note informative, procese-verbale de interogator ce au fost ignorate de judecătorul fondului, care nu a făcut o analiză aprofundată și efectivă a probei cu înscrisuri.

Pe de altă parte se impune a fi subliniat faptul că deși legal citat, pârâtul nu a contestat realitatea celor consemnate în respectivele note informative.

Prin urmare, soluția pronunțata de instanța de fond, fără o cercetare pe fond a cauzei precum și a tuturor cererilor și apărărilor recurentului impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea repunerii probelor în discuția părților, în raport cu obiectivele propriu zise ale acestora, indicate expres pentru fiecare dintre tezele probatorii, numai astfel fiind posibilă stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt, în scopul verificării aplicării corecte a legii în actele administrative contestate, în condițiile în care, Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în cazul în care reformarea sentinței atacate are numai scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate de părțile litigante precum și luarea în considerare a tuturor criticilor formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluția dată recursului, acționând în cadrul impus de prevederile art. 22 alin. alin. (2) C. proc. civ. și în vederea asigurării exigențelor art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecința casării sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2372 din 28 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.