ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1193/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 mai 2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pârâtul A. solicitând instanței să aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Prin Sentința nr. 2553 din 13 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat existența calității de colaborator al Securității în privința pârâtului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Recurentul-pârât a arătat în susținerea motivelor de recurs că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut, în esență, că notele informative aflate la dosarul cauzei sunt doar informații inutile pe care, constrâns fiind, le-a furnizat organelor de securitate care exercitau în mod sistematic și repetat presiuni asupra sa și a familiei sale.

Aceste informații nesemnificative nu erau de natură să ducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate de aceste relatări.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, întrucât argumentele invocate de către recurent în calea de atac a recursului nu se înscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A., în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte apreciază că susținerea recurentului vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum a fost formulată, nu este întemeiată.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "b) (este) colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Prima instanță a examinat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, informațiile furnizate de pârât în perioada colaborării acestuia cu organele fostei Securități, reținând în mod corect că sunt întrunite cumulativ cerințele normei legale anterior enunțată.

Prima condiție instituită de acest text de lege, ce se referă la furnizarea de informații referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, se apreciază ca fiind îndeplinită, atât timp cât pârâtul a furnizat informații privind pe colegii săi, informații referitoare la comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat, informații despre persoane care doreau să plece din țară și să se stabilească în străinătate, audierea emisiunilor postului de radio "B.", spunerea un banc politic, activități care, la vremea respectivă, erau considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați.

Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acțiunea de furnizare a informațiilor către organele de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane.

De asemenea, prin furnizarea informațiilor, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor vizate de informațiile respective pot fi luate măsuri de urmărire și verificare, prin care se încalcă dreptul la viață privată.

Pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat, iar în speță, această condiție este depășită pentru că, așa cum a reținut și prima instanță, persoanele semnalate de pârât în notele informative au intrat în atenția organelor de Securitate, dispunându-se avertizarea uneia dintre acestea.

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că informațiile au fost furnizate din teamă. Acestea sunt simple susțineri, fără suport probator și nerelevante din perspectiva textului de lege anterior invocat.

În speță, față de argumentele invocate de recurent, raportat la contextul în care a acceptat colaborarea cu organele de securitate, se observă că nu operează condițiile arătate în cuprinsul tezei a II-a a art. 2 lit. b) și care ar duce la exonerarea persoanei verificate de reținerea calității de colaborator al Securității.

Potrivit acestei teze, pentru ca informațiile furnizate să nu fie luate în considerare este necesar ca, în mod cumulativ, datele puse la dispoziția Securității să fie cuprinse "în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare" și ca acestea să nu se refere decât la "cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată și condamnată". Respectivele condiții se referă la o situație de excepție - în care definiția enunțată de prima teză a articolului nu se aplică - și sunt, în consecință, de strictă interpretare și aplicare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2553 din 13 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2018.

Procesat de GGC - CL