ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2472/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/20.05.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând instanței să aprecieze asupra calității pârâtului de lucrător al Securității.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3123 din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a fost constatată existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Recursul. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

- S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, s-a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (1), art. 8 lit. a raportat la art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008, asimilând actele și mijloacele efectuate, respectiv utilizate în mod profesional, în scopul culegerii de informații interesând ordinea publică, securitatea internă și siguranța națională cu "activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În considerentele sale, judecătorul fondului nu face nicio deosebire între securitatea ca poliție politică și activitatea de contraspionaj, reținând că statul român ar fi trebuit să nu aibă serviciu de contraspionaj, serviciu antiterorism, serviciu contraspionaj economic și alte servicii care alcătuiesc strategia de apărare a securității naționale a unui stat, asimilându-le ca și poliție politică.

Analizând cuprinsul notei de constatare, prin aprobarea căreia CNSAS a dispus introducerea prezentei acțiuni în constatare, instanța de fond, a apreciat că prin metodele și mijloacele specifice muncii de contraspionaj în care recurentul fost angrenat am îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Astfel, aceste metode și mijloace folosite de toate structurile de contraspionaj ale tuturor statelor indiferent de nivelul democrației existent, și în acest sens s-a exemplificat prin ceea ce se întâmplă în S.U.A., mai ales în prezent pe plan internațional când terorismul a atins cel mai înalt nivel.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate și normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.

Astfel, se reține că recurentul nu a negat calitatea sa de lucrător al Securității dar a negat faptul că prin activitatea sa ar fi îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Arată recurentul că serviciul de contraspionaj, antiterorism, serviciu contraspionaj economic și alte servicii alcătuiesc strategia de apărare a securității naționale și nu pot fi asimilate cu poliția politică.

Înalta Curte constată că recurentul în exemplul său despre democrația de societăți dezvoltate arată că aceste servicii de contraspionaj și metodele folosite sunt justificate chiar dacă îngrădesc drepturi și libertăți fundamentale.

Se reține că în O.U.G. nr. 24/2008 nu există vreo delimitare, separare a activităților desfășurate de lucrătorii de Securitate din contraspionaj în sensul justificării acțiunilor represive sau de altă natură care încalcă drepturi și libertăți ale omului.

Așa cum a reținut și instanța de fond, obținerea unor date despre elementul semnalat cu comentarii negative la adresa politicii partidului și statului, nu aveau legătură cu apărarea securității naționale.

Înalta Curte reține că imixtiunile în viața și conștiința persoanelor în timpul regimului comunist, în felul în care a procedat recurentul (măsuri de provocare la discuții pe anumite teme privind regimul totalitar) sunt considerate printre cele mai periculoase acțiuni, încalcă dreptul la viața privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile.

În Decizia Curții Constituționale nr. 267/2009 se arată, pornind de la scopul reglementării, așa cum se prevede în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de dezvoltare a activităților exercitate de regimul comunist care a influențat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților fundamentale".

Rezultă că istoria a consemnat aceste activități și consecințele lor, iar adevărul trebuie cunoscut și expus.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3123 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.