ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 noiembrie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1557 din 04 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 1557/04.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul A., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului, pârâtul a învederat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. a din O.G. nr. 24/2008, întrucât acest text legal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să fi lucrat sau colaborat cu Securitatea și să fi desfășurat activități prin care s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de text, arătând că, în calitatea sa de ofițer al Securității, nu a desfășurat activități prin care s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul susțineri puterii totalitar comuniste. Consideră că activitatea sa profesională s-a desfășurat în cadrul Serviciului 2, care avea ca scop securitatea statului contra informațiilor economice și că numai persoanele angajate în cadrul Serviciului 1 desfășurau activități de natura celor prevăzute de art. 2 lit. a din O.G. nr. 24/2008.

Astfel, pregătirea informatorilor se făcea în sensul cunoașterii faptelor sau fenomenelor care puteau determina săvârșirea unor infracțiuni contra economiei naționale. Faptul că în notele informative apar și informații privitoare la viața privată a persoanelor urmărite, care, aparent, nu aveau legătură cu siguranța economiei naționale, nu poate fi imputat recurentului, deoarece notele informative nu puteau fi cenzurate sub aspectul conținutului lor.

În acest sens, pârâtul arată că a solicitat, în cadrul probei cu înscrisuri, ca reclamantul să depună la dosar ordinele de serviciu în baza cărora și-a desfășurat activitatea, dar acesta nu le-a depus, invocând că nu se află în posesia lor, deși Unitatea Militară din Giurgiu, în cadrul căreia a activat recurentul, a comunicat că între dosarul a fost înaintat Consiliului.

Totodată, solicită a se avea în vedere deciziile de practică depuse la dosarul cauzei, nominalizând în special decizia nr. 4315/2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2008.

Recurentul-pârât a mai învederat că, întrucât a activat pentru o perioada scurtă de timp ca ofițer al Securității și, în această perioadă a îndeplinit activități clare, conform ordinelor primite, iar activitatea sa nu a prejudiciat nici una din persoanele precizate in raportul reclamantului, rezultă ca nu a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere de către instanța de control judiciar, împrejurarea că, ulterior demisiei din cadrul Securității, a activat ca medic veterinar până în prezent, în cadrul aceluiași loc de muncă, ocupând, prin concurs, postul de Director executiv adjunct în cadrul DSV Giurgiu, ceea ce demonstrează că în perioada invocată de reclamant, în calitate de ofițer de securitate, nu a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale, în caz contrar nu ar fi fost angajat în aceeași unitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03.09.2015, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând, în esență, argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 05 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., având gradele de locotenent major (1984, 1986-1988) și căpitan (1989) în cadrul I.J. Giurgiu, Serviciul 2, a participat activ la urmărirea informativă a unor persoane, angajați ai unor întreprinderi de stat, aflate în atenția organelor de Securitate, care manifestau atitudini anticomuniste, intenții de evaziune și aveau relații cu cetățeni străini.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondată.

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, nu a existat o dispută litigioasă tranșată de către instanța de fond, ambele părți fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a deținut gradele de locotenent major și, ulterior, de căpitan, în cadrul Inspectoratului Județean al Securității Giurgiu, Serviciul 2. De altfel, acest aspect nu face nici obiectul criticii în recurs, astfel încât Înalta Curte nu îl va analiza.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume ca, prin activitățile desfășurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susținând, în esență, că prima instanță ar fi apreciat și încadrat greșit activitățile și operațiunile pe care le-a derulat, acestea fiind menite să protejeze economia națională și nu să susțină puterea totalitar comunistă.

Întrucât în cuprinsul hotărârii de fond a fost redat, pe larg, conținutul documentelor din cuprinsul dosarelor de urmărire informativă x, Înalta Curte nu le va mai relua în prezenta decizie, urmând a le avea în vedere, prin raportare la criticile formulate de recurentul-pârât.

Critica din recurs privitoare la activitatea desfășurată de Serviciul 2 al I.J. Giurgiu, în cadrul căruia a activat pârâtul și care avea drept scop securitatea statului contra informațiilor economice, prin opoziție cu Serviciul 1, care desfășura activități de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu este fondată. Specificul unor departamente sau servicii din cadrul Securității nu are relevanță asupra interpretării și calificării activităților desfășurate de recurentul-pârât, legea prevăzând condiția ca persoana să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, fără vreo deosebire legată de serviciul în cadrul căruia a activat.

O altă critică susținută de recurentul-pârât se referă la împrejurarea că activitatea sa viza exclusiv securitatea economiei naționale și că pregătirea informatorilor se făcea în sensul cunoașterii faptelor sau fenomenelor care puteau determina săvârșirea unor infracțiuni contra economiei naționale. De asemenea, s-a învederat că informațiile privind viața privată a persoanelor urmărite, nu sunt imputabile recurentului, acesta neputând cenzura conținutul notelor informative.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, pornind, în prim rând, de la scopul deschiderii dosarelor informative, astfel cum este specificat în documentele aflate la dosarul cauzei:

a) în dosarul x, scopul urmărit a fost "de a cunoaște, descoperi cu operativitate faptele sau fenomenele ce ar putea duce la săvârșirea de infracțiuni contra securității statului, a economiei naționale, cât și pentru cunoașterea stării de spirit din cadrul întreprinderii"

b) în dosarele x, scopul urmărit a fost "crearea unei surse informative, capabile să ne informeze continuu asupra desfășurării procesului tehnologic, a respectării normelor sanitar veterinare, precum și pentru urmărirea activității unor salariați din cadrul obiectivului care se află în atenția organelor de Securitate".

În atingerea scopurilor susmenționate, recurentul-pârât a recrutat surse informative, în persoana unor angajați ai întreprinderilor vizate, a căror activitate a dirijat-o și supravegheat-o, îndrumându-i să culeagă informații și să sesizeze aspecte legate de viața personală și atitudinea față de regimul comunist în ceea ce privește alți salariați, persoane vizate de organele de Securitate.

Așadar, pe lângă scopul declarat privind protejarea economiei naționale și prevenirea unor infracțiuni economice, activitatea informativă inițiată de recurentul-pârât a privit și aspecte legate de viața privată a persoanelor urmărite.

Înalta Curte nu va primi argumentul recurentului, în sensul că nu-i sunt imputabile informațiile de natură privată, regăsite în notele oferite de informatori, atât timp cât acestuia îi revenea responsabilitatea efectuării instructajului persoanelor recrutate, după cum recunoaște chiar recurentul și după cum rezultă din rapoartele întocmite cu privire la recrutarea informatorilor, din care rezultă că pârâtul a efectuat "instructaj asupra modului de culegere a informațiilor".

Prin urmare, transmiterea de către persoanele recrutate, în mod repetat, a unor informații ce nu aveau legătură cu siguranța economiei naționale, ci cu viața privată a celor urmăriți, opiniile și afirmațiile acestora cu caracter politic, relațiile lor cu cetățeni străini sau cu cei români plecați din țară, ori intenția de părărsire a teritoriului țării, denotă scopul real al activităților de urmărire desfășurate de recurent și anume acela de identificare a opozanților regimului politic comunist.

Recurentul-pârât a susținut că dreptul la viață privată și dreptul la secretul corespondenței nu sunt drepturi absolute, având prioritate siguranța economiei naționale. Deși, principial, această aserțiune este adevărată, trebuie avut în vedere faptul că încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea economiei naționale, dar, prin informațiile obținute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar.

În ceea ce privește critica referitoare la inexistența unui prejudiciu produs persoanelor urmărite, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, întrucât art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008 nu impune ca încălcarea drepturilor fundamentale să fie de o anumită durată ori gravitate și nici condiția producerii vreunei daune materiale.

Nefondată este și critica privind desfășurarea activității pârâtului ca urmare a unor ordine primite în calitate de ofițer de Securitate, întrucât legea nu conferă relevanță împrejurării potrivit căreia limitarea sau încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale avea suport în actele normative sau regulamentele în vigoare la acel moment.

De asemenea, cariera profesională a recurentului-pârât, ulterioară încetării activității în cadrul Securității, nu are relevanță asupra aspectelor deduse judecății, angajatorul DSV Giurgiu neavând competența legală de a verifica și stabili calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe recurent.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că deciziile de jurisprudență invocate de recurentul-pârât în susținerea recursului nu pot conduce la schimbarea soluției primei instanțe, având în vedere că fiecare cauză este analizată de către instanța de judecată legal învestită în raport de elementele de fapt și de drept specifice.

În consecință, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofițer al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1557 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.