ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 2005 din 6 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea acestuia de lucrător al fostei Securități.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința rejudecării cauzei în fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 6-7 din O.U.G. nr. 24/2008, reținând că C.N.S.A.S. nu este ținut să facă verificări doar cu privire la dosarele indicate expres în sesizări, ci poate să efectueze verificări și cu privire la alte dosare aflate în arhiva acestuia sau a altor instituții, cu privire la calitatea de lucrător al Securității, deoarece O.U.G. nr. 24/2008 reglementează două proceduri distincte: verificarea la cererea persoanei îndeptățite - art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și verificarea din oficiu doar în situațiile prevăzute de art. 4 sau 5 din actul normativ menționat - candidații la funcția de Președinte al României sau la ocuparea unor funcții sau demnități publice.

Consideră că întrucât C.N.S.A.S. nu a constatat suprimarea sau îngrădirea de către recurent a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor care au formulat sesizări, nu avea competența de a proceda la extinderea din oficiu a verificărilor privitoare la acesta în alte dosare.

Arată că deși în speță, două persoane și-au studiat dosarul și au formulat solicitări pentru verificarea calității de lucrător al Securității, respectiv B. - dosarul nr. x și C. - dosarul nr. x, aceștia nu au solicitat expres verificarea dosarelor arătate, astfel că Direcția Investigații din cadrul C.N.S.A.S. a procedat la verificarea acestora în lipsa unei cereri sau sesizări a persoanelor îndreptățite, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (7), art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind parcursă procedura legală.

Pe fondul cauzei, consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamantul a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului și nu a ținut cont de motivele de fapt pentru care a desfășurat aceste activități, și anume pentru prevenirea, depistarea, contracararea și neutralizarea amenințărilor la adresa siguranței naționale. Astfel, fostul secretar Sector IV Roșu al D. - E., era în atenția Securității, deoarece preconiza schimbarea regimului și, în discuțiile cu prietenii săi, le indica acestora cum trebuie să acționeze concret în caz de izbucnire a unui nou război mondial, fapte incriminate de legislația aflată în vigoare la vremea respectivă și care reprezentau o amenințare la adresa siguranței Statului Român.

În al doilea dosar invocă și caracterul anticomunist promovat de domnul F., care a declarat că a înființat un cuib legionar pentru a stârpi nucleul comunist și a imuniza acțiunea comunistă dusă printre muncitori, fapte considerate ca fiind un pericol la stabilitatea și securitatea țării. Mai arată că a propus închiderea dosarului individual deschis asupra urmăritului, pentru că acesta nu mai lucra la CFR, cu mențiunea continuării supravegherii acestuia la domiciliu de către Direcția a III-a, din cauza unor manifestări ostile la adresa regimului, astfel că măsurile propuse de către recurentul-reclamant nu pot fi calificate ca încălcând pe motive politice drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ci măsuri menite a contracara și neutraliza amenințări la adresa siguranței naționale.

Recurentul-pârât precizează că, în calitate de ofițer, s-a conformat prevederilor Statului Corpului Ofițerilor, statut aprobat prin HCM nr. 924/1964, iar activitatea informativ-operativă se desfășura conform prevederilor Constituției din 1965, C. pen. din 1968, Legii nr. 24/1986, Decretului nr. 121/1978, Instrucțiunii nr. 00190/1987 ale D.S.S., prin aceste acte normative activitatea de informații fiind identificată cu apărarea securității statului; că a avut gradul de locotenent în cadrul Serviciului Regional de Securitate București, Biroul 1 (1956), respectiv căpitan în cadrul fostei Securități, Direcția a IV-a, Serviciul 3, perioadă în care a pus în aplicare dispozițiile superiorilor, conform legislației în vigoare; că prin activitatea sa nu s-a urmărit și nici nu a fost încălcat dreptul la viață privată, întrucât cele două persoane puteau reprezenta o amenințare și o încălcare a codurilor și legilor impuse de Statul Român, ci s-a urmărit cunoașterea și prevenirea acțiunilor acestora, a faptelor de natură penală ce puteau afecta morala și ordinea de drept, sens în care invocă dispozițiile art. 12 pct. 3, art. 18 pct. 3 și art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, cu atât mai mult cu cât și în prezent, Legea nr. 51/1991 definește la art. 3 amenințările la adresa siguranței naționale.

Susține că legislația comunistă limita exercitarea dreptului la liberă exprimare prin incriminarea propagandei cu caracter fascist și a propagandei împotriva orânduirii socialiste (art. 166 C. pen.), a propagandei naționalist-șovine (art. 317) și a propagandei pentru război (art. 245), iar delictele de opinie încriminate penal reprezentau factori de risc la adresa securității statului. De asemenea, propaganda cu caracter legionar era subsumată propagandei cu caracter fascist.

Astfel, consideră că instanța de fond a neglijat legislația comunistă, care limita exercitarea drepturilor, prin încriminarea faptelor arătate mai sus.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar în privința motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată că acesta a fost invocat formal, nefiind motivat, astfel că solicită respingerea acestuia ca vădit nemotivat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită de asemenea, respingerea acestuia ca nemotivat, având în vedere că la soluționarea cauzei s-a avut în vedere și soluția de principiu din 11 iunie 2012 a Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea calității de lucrător al Securității poate fi realizată numai cu privire la ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de urmărire a persoanei care a formulat cerere de verificare, iar nu și cu privire la ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au formulat cererea de verificare în temeiul dispozițiilor respectiv.

Consideră că în mod temeinic și legal, instanța fondului a reținut că verificarea calității de lucrător a pârâtului a fost demarată în temeiul prevederilor art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece petenții, în urma exercitării dreptului de acces la dosarul ascendenților lor, au solicitat instituției intimate verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea respectivelor dosare.

Astfel, arată că aceste dosare au fost vizionate în mod legal de petentul îndreptățit, care figurează în cererea prin care s-a solicitat verificarea calității de lucrător, motiv pentru care demararea procedurii de verificare a recurentului-pârât este perfect legală, deoarece textul de lege care permite petiționarului îndreptățit să solicite verificarea calității de lucrător nu face nicio distincție în privința modului de redactare a cererii.

De asemenea, arată că celelalte critici din recurs au fost formulate de recurent și în fața Curții de Apel București.

Intimatul-reclamant susține că instanța de fond nu a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atâta vreme cât a analizat argumentat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, iar faptul că, în opinia recurentului, aprecierea instanței ar fi eronată, ține de o rejudecare a fondului, nefiind similar cu greșita aplicare a normelor de drept material. Consideră că instanța fondului a reținut corect că, în calitate de ofițer al fostei securități, recurentul-intimat a participat activ la supravegherea unui fost membru al D. - E., realizând activități prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale din motive pur politice și care nu aveau legătură cu siguranța statului; că pârâtul a dirijat o sursă din legătura personală în scopul obținerii de informații privind viața privată a urmăritului și poziția acestuia față de politica regimului; că a trimis spre exploatare informațiile obținute, Direcției a III-a, care avea în atenție persoana urmărită, măsuri care au fost puse în aplicare.

De asemenea, în calitate de locotenent major în cadrul Serviciului Regional de Securitate București, Biroul 1, recurentul-pârât a participat și la acțiunea de urmărire a unui fost simpatizant al organizației legionare.

Astfel, consideră că sunt îndeplinite ambele condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității, respectiv recurentul a avut calitatea de ofițer al Structurilor fostei Securității, fapt necontestat de către acesta și, în această calitate, a participat, alături de alți ofițeri, la supravegherea informativă a persoanelor urmărite, semnalate cu manifestări dușmănoase la adresa regimului politic din țară, a dispus și aceste măsuri s-au realizat efectiv. Prin aceste activități s-a produs, în mod efectiv, îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești ale persoanei urmărite. Susținerile recurentului că faptele respective erau incriminate de legislația aflată în vigoare la vremea respectivă, ce reprezentau o amenințare la adresa siguranței naționale, consideră că sunt irelevante raportat la definiția legală, deoarece dacă un angajat al fostei Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând pe motive politice, drepturi și libertăți stipulate de Constituția de la acea dată, precum și pactele internaționale la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Totodată, arată că nici critica potrivit căreia și în prezent, prin art. 3 din Legea nr. 51/1991, se sancționează orice activitate extremistă, nu poate fi primită, întrucât excede motivului de casare indicat, iar pe de altă parte, în mod corect a reținut instanța de fond că urmărirea persoanelor care au făcut parte din mișcarea legionară sau care fuseseră membri ai partidelor istorice democratice nu era motivată de caracterul extremist al acestor grupări, ci de faptul că erau potențiali oponenți ai regimului comunist.

Intimatul-reclamant consideră că motivul de recurs a fost invocat formal, recurentul nedovedind că sentința recurată ar fi fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, argumentele invocate fiind susținute și în fața primei instanțe.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 29 iunie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de pârâtul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător a recurentului-pârât.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurent, având în vedere că în speță, criticile formulate de către acesta nu vizează faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că în cauză, verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a două solicitări formulate în acest sens.

Astfel, prin cererea nr. x, formulată de petentul B., în calitate de fiu al persoanei cercetate G., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

În dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), solicitat a fi verificat în temeiul legii de către petentul B., pârâtul figurează la vol. 1, filele x.

De asemenea, prin cererea nr. x, formulată de către petentul C., în calitate de fiu al persoanei cercetate F., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

În dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), solicitat a fi verificat în temeiul legii de către petentul C., pârâtul figurează la vol. 1, filele x.

Având în vedere prevederile art. 1 alin. (7) și alin. (8) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Înalta Curte constată că cererile formulate de către petenți respectă dispozițiile legale anterior expuse, atât în ceea ce privește forma, cât și continutul cererilor, ambii petenți anexând înscrisuri doveditoare ale calității acestora de descendenți ai persoanelor urmărite, înscrisuri ce se regăsesc la dosar primă instanță.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât sunt nefondate, având în vedere faptul că petenții din speță au solicitat în mod expres verificarea dosarelor nr. x și x, astfel cum rezultă din examinarea cererilor întocmite de către aceștia, depuse la filele x din dosarul primei instanțe.

Potrivit art. 1 alin. (1), (2), (7) și (8) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008:

"(1) Orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, potrivit prezentei ordonanțe de urgență și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională. Acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

(2) Accesul vizează toate tipurile de informații culese sau exploatate de Securitate, prin acțiuni conexe sau prin emiterea de acte, dispoziții ori alte tipuri de înscrisuri.

(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(8) De drepturile prevăzute la alin. (1) - (7) beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorii săi testamentari. (...)"

Prin urmare, tot nefondate se constată a fi și susținerile recurentului conform cărora verificarea calității de lucrător al Securității se poate face doar la cererea persoanelor îndreptățile și din oficiu doar în situațiile limitativ prevăzute de art. 4 și 5 din O.U.G. nr. 24/2008, în opinia recurentului-pârât, petenții neavând calitatea de persoane îndreptățile a avea acces la dosarul antecesorilor lor.

Înalta Curte constată că din coroborarea textelor de lege anterior expuse, dreptul de acces la propriul dosar pentru toate tipurile de informații prevăzute la alin. (1) - (7) al art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, inclusiv dreptul ca, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acestuia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, respectiv verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate.

Or, în speță, ambii petenți au făcut dovada că sunt descendenți direcți ai persoanelor urmărite, respectiv fii, având calitatea de rude de gradul I, pe care legiuitorul a înțeles să îi asimileze, în privința drepturilor prevăzute la alin. (1) - (7) al art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, persoanelor îndreptățite a avea acces la dosarul întocmit de Securitate pe seama ascendenților acestora.

Pe fond, se constată că recurentul-pârât A., având gradul de căpitan (1960, 1961) în cadrul Direcției a IV-a, Serviciul 3, a participat activ la supravegherea informativă a unui fost secretar Sector IV Roșu al D. - E., aflat în atenția Securității pe motiv că s-ar manifesta dușmănos, ar preconiza schimbarea regimului și că ar fi indicat unor prieteni ai săi, foști sociali democrați de dreapta, cum trebuie să acționeze în caz de izbucnire a unui război mondial.

În acest sens, recurentul-pârât a dirijat o sursă din legătura sa personală să obțină informații privind viața privată a urmăritului și poziția acestuia față de politica regimului, respectiv agentului i s-a dat sarcina să informeze în mod amănunțit asupra problemelor discutate de G., legăturile apărute în activitatea lui, interesul manifestat de acesta pentru cursele în străinătate, persoanele care l-au vizitat. De asemenea, a dispus permanentizarea supravegherii lui G. și informarea asupra tuturor manifestărilor și legăturilor acestuia, inclusiv prin raportare la evoluția evenimentelor interne și internaționale.

Totodată, a trimis spre exploatare informațiile obținute de la sursă, Direcției a III-a, care avea în atenție persoana urmărită, măsurile propuse de pârât fiind puse în aplicare, astfel cum rezultă și din materialele depuse la dosar, respectiv note informative ale sursei "H.".

Pe de altă parte, se constată că, în calitate de locotenent major în cadrul Serviciului Regional de Securitate București, Biroul 1 (1956), recurentul-pârât a participat activ și la supravegherea informativă a lui F., un fost "simpatizant al organizației legionare" în 1940, (deoarece i se promisese ajutor pentru înscrierea la Universitate), ce a devenit în 1946 membru I., motivul urmăririi titularului dosarului făcând referire la caracterul anticomunist promovat de domnul F., pe motiv că acesta ar fi declarat că a înființat un cuib legionar pentru a stârni nucleul comunist și a imuniza acțiunea comunistă dusă printre muncitori.

În acest scop, recurentul-pârât a dirijat o sursă din legătura personală a sa să obțină informații despre viața privată a persoanei urmărite, pentru a afla care sunt preocupările lui în afara serviciului, cine îl vizitează și în ce scop sau dacă el manifestă vreun interes pentru serviciile lui de conductor la vagoanele internaționale. Ulterior, recurentul-pârât a propus închiderea dosarului individual deschis asupra urmăritului, deoarece acesta nu mai lucra la CFR, dar a propus continuarea supravegherii acestuia la domiciliu de către Direcția a III-a, deoarece din supravegherea informativă a reieșit că uneori are manifestări ostile la adresa regimului. Astfel, agentul J. a informat la data de 03.02.1961 că numitul F., într-o discuție avută cu doctorul A. din Roșiori, a arătat că inspectorii CFR și doctorii au salarii mici, afirmând că aceștia au ajuns bătaie de joc. În continuare, a afirmat că și astăzi sunt lucruri neserioase - legând discuții la adresa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, afirmând că dacă F. de la Steagul Roșu a luat în căsătorie fata lui, a fost făcut ministru și că așa merg lucrurile. De asemenea, în discuțiile pe care le-a avut cu agentul K., a afirmat că are un cumnat la Brașov care s-a îmbolnăvit, văzând atâtea execuții în fața lui".

Toate aceste aspecte reies atât din cuprinsul Notei de constatare nr. x, cât și al înscrisurilor depuse la dosarul de fond, demonstrând implicarea recurentului-pârât în acțiunile informative deschise asupra titularilor dosarelor.

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate - contrar celor susținute de către acesta - chiar de legislația din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care ofițerul a dirijat surse informative în intimitatea persoanelor urmărite, pentru a furniza informații despre viața privată și intențiile acestora.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de către intimatul-reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent și rapoarte întocmite de acesta în perioada în care era ofițer de Securitate.

Înalta Curte constată că atât prin întâmpinarea formulată, cât și prin motivele de recurs, recurentul-pârât nu a contestat autenticitatea înscrisurilor depuse de către reclamantul-intimat și nici nu a solicitat probe în combaterea lor, criticile sale fiind subsumate, în esență, faptului că acțiunile sale au respectat legislația în vigoare la acel moment, iar pe de altă parte, invocând aspectul că drepturile și libertățile persoanelor pot face, și în prezent, obiectul unor limitări sau restricții în anumite situații, recurentul-pârât susținând că scopul activităților pe care le-a desfășurat a fost cunoașterea și prevenirea acțiunilor, a faptelor de natură penală și a elementelor apte a afecta morala, ordinea de drept și securitatea Statului Român.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În speță, se constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că față de recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer al Securității, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității acestuia de lucrător al fostei securități, respectiv persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989 și în această calitate să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător, trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamente, ceea ce înseamnă că prin activitățile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate de acesta se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Cu toate acestea, persoanele în cauză au fost supravegheate informativ în baza unor elemente ce nu erau de natură a fundamenta măsurile de supraveghere dispuse, iar în acest scop, recurentul-pârât a aprobat notele de activitate din care rezultă că persoanele urmărite se aflau în atenția organelor Securității.

Astfel, a participat activ la supravegherea numitului G., de profesie strungar, semnând mai multe note informative și dispunând în privința supravegherii permanente a acestuia și informării asupra persoanelor cu care acesta relaționează, precum și a numitului F., de profesie tehnician și ulterior, conductor la vagoanele internaționale, întocmind referatul de luare în evidență ca suspect legionar a acestuia, semnând note informative și dispunând luarea de măsuri în privința supravegherii și a anturajului său.

În speță, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul-pârât a instrumentat dosarele antecesorilor persoanelor care au solicitat verificarea calității de lucrător al Securității, acestea având nr. X și nr. x.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de față există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel cum bine a reținut judecătorul fondului.

În speță, se constată că recurentul nu contestă realitatea activităților desfășurate, reținute atât în nota de constatare cât și de prima instanță, ci invocă faptul că aceste activități au avut loc în considerarea calității de ofițer în cadrul Departamentul Securității Statului.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată și dreptul la libera circulație, prevăzute de art. 17, respectiv art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stipulate de Constituția de la acea dată și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acel moment.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului, fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaționale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme el, ca agent al statului comunist, a contribuit la această stare de lucruri.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și faptul că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor și nici normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârșirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaționale asumate de România.

Astfel fiind, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte reține că un angajat al Ministerului de Interne care a participat direct la instrumentarea unui dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție cât și de tratate internaționale ratificate de România, corespunde definiției lucrătorilor Securității, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, importantă fiind din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celui urmărit.

De asemenea, nici invocarea de către recurentul-pârât a faptului că și în prezent, prin art. 3 din Legea nr. 51/1991, sunt definite amenințările la adresa siguranței naționale ca fiind reprezentate de planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român, spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora, inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor extremiste de sorginte revizioniste, separatiste care pot pune în pericol unitatea și integritatea teritorială a României, incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept, inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate, nu pot fi reținute de către instanța de recurs, având în vedere faptul că acest act normativ a intrat în vigoare mult după consumarea faptelor ce fac obiectul analizei acestui dosar și cum dispozițiile acestuia nu pot retroactiva, respectiv nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Totodată, se reține că nici una dintre aceste fapte, invocate de către recurentul-pârât, nu a fost reținută ca temei pentru declanșarea urmăririi persoanelor din prezenta cauză și nici ulterior, ca urmare a supravegherii acestora, nu s-au conturat elemente de natură a evidenția vreuna dintre amenințările la siguranța națională a României, invocate de către recurentul-pârât.

Toate aceste acțiuni ale pârâtului vizând urmărirea îndeaproape a întregii vieți a unor persoane, dar și opiniile acestor persoane constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, acțiunile fiind grave și constituind acte de poliție politică în accepțiunea legii, vizând "instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

De asemenea, recurentul-pârât nu se poate prevala nici de reglementarea anumitor forme de propagandă în C. pen. de la 1968, câtă vreme propaganda presupune o acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei anumite doctrine, a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate și pentru a câștiga adepți, deoarece în speță, nu s-a conturat existența unei asemenea acțiuni din partea persoanelor urmărite, propaganda presupunând atât o activitate sistematică, cât și propagarea ideilor considerate dăunătoare unui număr însemnat de persoane, or în speță, ceea ce se impută persoanelor ce au făcut obiectul supravegherii, sunt discuții și păreri exprimate de către aceștia într-un cadru particular.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în raport de probatoriul administrat și de susținerile părților.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2005 din 6 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2005 din 6 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2017.