ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2316/2017

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.12.2014, sub nr. x/2/2014 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe acesta.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 452 din data de 19.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A.; s-a constatat calitatea de lucrător al Securității pentru pârâtul A.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs, în esență, recurentul a arătat următoarele:

Sentința civilă recurată este nelegală (art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

Hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Motivarea hotărârii primei instanțe este sumară și cuprinde considerente străine de fondul pricinii, deoarece s-a reținut încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, deși materialele de arhivă depuse la dosar dovedesc numai existența unor propuneri, care nu au fost urmate de acte de executare și care, oricum erau supuse unei aprobări ulterioare pentru a fi puse în aplicare.

Arată recurentul că a fost angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent major (1987), respectiv căpitan (1987) la Biroul de Contrainformații al Penitenciarului Codlea din cadrul Direcției a IV-a, însă prin activitatea desfășurată în cadrul acestui birou nu a încălcat în nici un moment drepturile și libertățile fundamentale ale deținutului în cauză, ori ale vreunei alte persoane.

În ceea ce privește măsurile trasate de către recurent, acestea nu au dus în nici un moment la îngrădirea vreunui drept al deținutului și nici nu au avut ca efect vreo îngrădire.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei deținutul și-a exprimat în mod public în cadrul locului de deținere, în diverse ocazii, față de ceilalți deținuți, fără nici o constrângere convingerile sale, precum și de exemplu faptul că "intenționează să facă câteva furturi pentru a avea un capital onorabil".

Atât timp cât declarațiile date de deținut și care au fost cuprinse în notele informative au fost date public, nemijlocit în prezența și a altor deținuți nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la viață privată.

Mai mult decât atât, propunerile ca "obiectivul nu va fi scos la muncă în exteriorul locului de deținere", "amânarea "obiectivului" la comisia de punere în libertatea condiționată", au rămas simple propuneri fără a fi duse la îndeplinire. Dacă aceste propuneri ar fi fost duse la îndeplinire s-ar fi reflectat în dosarul din penitenciar al deținutului, precum și în dosarul Securității.

În ceea ce privește supravegherea informativă, respectiv controlul T.O., precum și controlul corespondenței expediate se arată faptul că acestea nu au fost realizate și astfel nu pot fi reținute în sarcina sa, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Simpla trasare a unor măsuri pe hârtie, nu poate constitui o atingere a dreptului la viață privată și a dreptului la secretul corespondenței.

În documentele prezentate de C.N.S.A.S. nu se regăsește niciun document sub semnătura olografa a recurentului în baza căruia să se fi trecut la punerea în practică a planului de măsuri și să fi cerut unităților specializate să intercepteze corespondența sau convorbirile lui B.

Astfel, dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice nu a fost încălcat.

A arătat recurentul că cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu sunt întrunite cumulativ, în ce privește prima condiție, este adevărat că a avut calitate de ofițer al Securității, însă, cea de-a doua condiție, ca prin activitatea desfășurată să fi suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, nu este îndeplinită, pentru că activitatea sa s-a desfășurat în temeiul și cu respectarea legilor și, pe cale de consecință, nu se poate admite cererea de constatare a calității de lucrător de securitate.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este fondată.

În ceea ce privește motivarea necorespunzătoare a sentinței recurate

Înalta Curte constată neîntemeiat acest motiv de recurs, instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și de drept în acțiunea dedusă judecății, expunând în mod logic raționamentul său, motivele care au condus la soluția adoptată, fiind astfel îndeplinite exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a respins motivat argumentele aduse de pârât fără a detalia mai mult decât este necesar rezonabil în acest gen de aspecte pentru a se proteja dreptul la imagine și viață privată al persoanelor în cauză.

Al doilea motiv de recurs privind neîndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv dacă prin activitatea desfășurată a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este de asemenea, nefondat.

În mod corect instanța de fond a enumerat sarcinile și măsurile dispuse de recurentul-pârât în calitate de locotenent major privind pe B. - persoana care a fost deținută în Penitenciarul Codlea și care a solicitat, în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care acesta a avut acces.

Nu poate fi primită apărarea pârâtului-recurent că nu a încălcat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale prin instrumentarea sau dirijarea Planului de măsuri privind pe B.

Nu se poate considera că măsurile și sarcinile propuse de lucrătorul Securității nu au produs efecte, dovadă că persoana în cauză dorește deconspirarea celor care i-au instrumentat dosarul de deținut.

Aprecierile instanței de fond sunt corecte, din sarcinile și măsurile operative propuse se conturează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) deoarece imixtiunile în viața și conștiința persoanelor precum B. care "face propagandă modului de viață din occident", felul în care a dispus pârâtul-recurent, încalcă dreptul la viață privată a individului (art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturi Civile și Politice), dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituția României din 1965), dreptul la libertatea de exprimare (art. 28 din Constituția României din 1865 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice), dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile.

În Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012 se arată că "în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc. în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția dreptului individului, să fie atins".

Toate sarcinile și măsurile dirijate de pârâtul-recurent, reprezintă în sine încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale precizate anterior, iar faptul că însăși persoana asupra căreia s-a instrumentat procedura a formulat cerere conform art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 prezumă vătămarea drepturilor sale. Pârâtul nu poate proba că nu au fost executate măsurile și că nu au avut loc. ca efect încălcarea, restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 452 din 19 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 452 din 19 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.