ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2018

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 862 din 25 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și s-a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată nu este legală și nici întemeiată, cuprinde motive contradictorii în sensul că în cererea de chemare în judecată și considerente se cere clar constatarea calității de lucrător al securități ori dispozitivul constată calitatea de colaborator al securității. Recurentul susține că nu a fost nici lucrător și nici colaborator al Securității, funcționând majoritatea perioadei în calitate de ofițer de informații în cadrul SRI. Prima instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat deoarece cazul B. a fost judecat în dosarul nr. x/23,09,2014 în care pârât a fost alt ofițer. Recurentul mai arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material printr-o apreciere eronată a probelor administrate. Astfel, Planul de măsuri invocat ca incriminator de către CNSAS nu a fost aplicat deoarece B. a fost arestat de miliție și condamnat pentru furt. Nici intimatul, nici prima instanță nu a indicat drepturile suprimate sau îngrădite și care anume libertăți fundamentale ale omului au fost încălcate. După CNSAS și prima instanța trebuiau ca infractorii să fie lăsați să facă ce vor, iar B. era suspect că vroia să fugă din țară și să se sustragă arestării pentru condamnarea de furt Recurentul mai susține că B. a fost eliberat condiționat cu un grup de infractori, fiind recrutat în calitate de colaborator de către miliție. Informația este veridică deoarece în dosarul citat după ieșirea din penitenciar nu a mai fost urmărit de securitate. Recurentul mai invocă art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile și politice precum și Constituția din 1965 CNSAS, susținând că nota de constatare nu face altceva decât să exagereze faptele petrecute în trecut considerând că intenția de a fugi din țară pentru a nu răspunde penal constituie violare la dreptul la viața.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2017 recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că verificarea recurentului a fost dispusă ca urmare a cererii nr. X/09.06.2011, adresată C.N.S.A.S. de către domnul B., petiționar care și-a exercitat dreptul de acces la dosar, prevăzut de art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Prin cererea adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, petentul a solicitat verificarea posibilei calități de lucrător al Securității, în sensul legii, cu privire la toți ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului identificat în arhivă pe numele său. Potrivit Notei de Constatare nr. X/12.05.2014 și înscrisurilor probatorii depuse la dosar, recurentul având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Brașov, Serviciul 1, a participat activ la acțiunea de urmărire a petentului, pe motivul că acesta "nu a renunțat la intenția de a părăsi țara" și "are manifestări necorespunzătoare". Recurentul și-a propus să identifice care sunt preocupările persoanei urmărite "pe linia unei eventuale încercări de plecare ilegală din țară", care este atitudinea și ce comentarii face persoana urmărită pe marginea evenimentelor politice externe și interne, precum și dacă aceasta are legături cu persoane care au trecut fraudulos frontiera și sunt stabilite în străinătate. Recurentul a apreciat că, în acțiunea de urmărire, trebuie dirijat cu sarcini concrete informatorul C., care are sarcina de a semnala preocupările obiectivului referitoare la intențiile de plecare din țară, dacă atrage și alte persoane precum și dacă are comentarii necorespunzătoare. În urma instructajului sursa C. a furnizat la data de 16.05.1986 un material informativ despre persoana urmărită. Înalta Curte constată că documentele semnate olograf în dosarul X (titular B.) atestă faptul că recurentul, în calitate de ofițer de Securitate, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean Brașov, Serviciul 1 (1986, 1987) a contribuit în mod direct la instrumentarea acțiunii de urmărire informativă, inițiată de organele de Securitate împotriva titularului. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Înalta Curte constată că din eroare s-a trecut calitatea de colaborator al securității în loc de lucrător al securității, având în vedere că în minuta hotărârii este scris corect. Prin urmare, acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare invocat de pârât, anume cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat"), nu ne aflăm în ipoteza autorității de lucru judecat. Pentru a putea opera aceasta trebuie să existe o triplă identitate: de părți, de obiect și de cauză. Or, chiar recurentul-pârât, invocând autoritatea de lucru judecat, indică un dosar în care admite că au fost alte părți. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia. În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definitiv în art. 2 lit. a) noțiunea de lucrător al Securității ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din definiția dată de legiuitor termenului de lucrător al Securității rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a se constata această calitate, respectiv persoana trebuia să fi fost ofițer sau subofițer al Securității, iar activitățile pe care le-a desfășurat să fi avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cerințe ce trebuie întrunite cumulativ. Înalta Curte reține că nu există dovezi că persoana urmărită ar fi fost condamnată pentru furt. În sentința atacată se menționează expres că prin acțiunile recurentului-pârât a fost îngrădit dreptul la viață privată al persoanei urmărite. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.