ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5509/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința nr. 787 pronunțată la 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 787 pronunțată la 14 noiembrie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii în sensul constatării calității pârâtului de lucrător al Securității.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a menționat că instanța a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare.

Concret, judecătorul fondului, cât privește condiția ca intimatul pârât să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciază că "... se poate constata calitatea de lucrător al Securității doar în cazul în care există probe concludente că persoana chemată în judecată a desfășurat, cu vinovăție, activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului . . . . . . . . . ."

Raportându-se la înscrisurile pe care și-a întemeiat acțiunea, instanța de fond " . . . . . . . . . .constată că probele administrate nu atestă că pârâtul A. a procedat la interceptarea convorbirilor telefonice purtate la domiciliul titularului dosarului de către acesta și familia sa, ci doar a efectuat redarea convorbirilor telefonice de pe suport magnetic pe hârtie. " și că "... reclamantul nu a dovedit că pârâtul a desfășurat, cu vinovăție, activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi si libertăți fundamentale ale omului . . . . . . . . . ."

Este evident din această expunere de motive că, în opinia primei instante, cât privește condiția ca intimatul pârât să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, în cauză, esential este caracterul tehnic al intruziunii nu motivul care a stat la baza activităților desfășurate de intimatul pârât.

Or, în speță, nu caracterul tehnic al intruziunii este esențial, ci pentru îndeplinirea și a celei dea doua condiții prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, esential este motivul politic al intruziunii, motiv de care intimatul nu era străin si la care instanta nu s-a raportat.

Nici măcar judecătorul fondului nu neagă intruziunea, dar o justifică prin caracterul pur tehnic al activității intimatului pârât, rămânând astfel de stabilit dacă această intruziune a avut caracter politic sau dimpotrivă licit și în concordanță cu o ordine democratică.

Instanța de fond nu face tocmai această analiză esențială a motivului urmăririi, ci se limitează la a stabili caracterul licit al acestei intruziuni raportat la activitatea pretins tehnică a intimatului pârât.

Dacă instanța s-ar fi raportat la motivul urmăririi, chestiune determinantă în speță, ar fi observat că activitatea desfășurată de către intimatul pârât privea un fost condamnat în anul 1948 pentru "activități contra-revoluționare", care după punerea în libertate a fost supravegheat prin dosar de urmărire informativă ca suspect de "acțiuni de spionaj îndreptate împotriva statului."

Or, ceea ce face diferenta între o intruziune specifici statului totalitar si o intruziune specifică unei ordini democratice este tocmai motivul acelei intruziuni, iar nu caracterul tehnic sau mai putin tehnic al acesteia.

In acest context, arată că nici un document emis de Securitate pe perioada celor 10 ani de urmărire informativă nu atestă faptul că dl B.. ar fi avut intenții sau ar fi comis fapte prin care să încalce legile românești în vigoare ori ar fi lezat în vreun fel interesele țării sau ale comunității din care domnia sa făcea parte. Din acest motiv, transformarea sa într-un suspect de "acțiuni de spionaj îndreptate împotriva statului" și încălcarea dreptului său la viață privată, inclusiv cu participarea dlui A., reprezintă un abuz din partea statului comunist

În ce privește îngrădirea drepturilor cetățenești arătă că atât constituția comunistă cât și tratatele internaționale referitoare la drepturi și libertăți cetățenești permiteau anumite limitări ale exercițiului acestor drepturi, limitări valabile și în ziua de azi.

Astfel, pentru ca îngrădirea exercițiului drepturilor cetățenești să fie legală, trebuie respectate dispozițiile art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale si aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Reiterează doar că importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimat, în viată personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), așa cum se precizează și în acțiune.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul -reclamant, Înalta Curte constată nefondat motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Soluția instanței de fond de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs instituția reclamantă, care a criticat soluția dată, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond asupra cererii susținând că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, întrucât din cuprinsul dosarului rezultă cu claritate că activitatea desfășurată de către intimatul pârât privea un fost condamnat în anul 1948 pentru "activități contra-revoluționare", care după punerea în libertate a fost supravegheat prin dosar de urmărire informativă ca suspect de "acțiuni de spionaj îndreptate împotriva statului.", aspecte de care pârâtul era conștient, iar motivul acelei intruziuni și nu caracterul tehnic sau mai putin tehnic al acesteia face diferenta între o intruziune specifică statului totalitar si uneia de ordin democratic.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" și, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurentă.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că urmare cererii formulate de către numita C., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Printre persoanele verificate a fost și pârâtul A. care, în perioada de referință din anul 1964, a fost angajat al fostei Securități, desfășurându-și activitatea în cadrul Direcției "T" (specializată în instalarea și exploatarea tehnicii operative), cu gradul de locotenent major.

Înalta Curte reține că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definește noțiunea de lucrător al Securității, ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Definiția legală enunțată spre a determina conținutul noțiunii de lucrător al Securității, trebuie coroborată cu dispozițiile art. 2 lit. b) din același act normativ, potrivit cărora este "colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.(…)"

O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activități de poliție politică comunistă.

Din actele dosarului rezultă că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege și nici că, "ascultarea și selectarea informațiilor a fost făcută conștient, intimatul având reprezentarea clară a faptului că relatările sale puteau duce la îngrădirea drepturilor și libertăților persoanei în cauză, întrucât pe baza celor transcrise, a sintetizărilor, respectiv a dezvoltărilor sale, securitatea putea lua măsuri", așa cum susține recurenta.

Astfel, pârâtul a avut gradul de locotenent major la Direcția "T" (specializată în instalarea și exploatarea tehnicii operative) din cadrul fostei Securități, în anul 1964, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv documentele redactate și semnate de către pârât, precum și din recunoașterea pârâtului realizată prin întâmpinare.

Însă, nu se poate afirma, pe baza probatoriului administrat, că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul prevederilor coroborate ale art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Așa cum corect a arătat și prima instanță, pentru ca activitatea desfășurată de intimatul-pârât să determine calitatea acestuia de lucrător al securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către recurentul-reclamant că scopul urmărit de intimat a fost de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi.

Analizând Nota de constatare nr. x/23.10.2018, în baza căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiunea, Înalta Curte reține că aceasta expune implicarea intimatului-pârât în dosarul vizând pe titular B., dar probele administrate în dosarul primei instanțe, cu toate că demonstrează activitatea desfășurată de intimatul-pârât în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, nu privesc fapte ori demersuri concludente din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, îndreptate împotriva persoanei respective.

Din înscrisurile indicate se poate observa implicarea intimatului în urmărirea informativă deschisă asupra lui B. în perioada 1957-1967, însă pârâtul asculta și transcria conversațiile telefonice purtate la domiciliul titularului de dosar de către acesta și familia sa, de pe suport magnetic pe hârtie. Reclamantul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că pârâtul ar fi instalat tehnica operativă, fără mandat și într-un mod abuziv.

Împrejurarea că aceste acțiuni ale intimatului-pârât au avut aptitudinea de a afecta viața privată a persoanei urmărite nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător.

Totodată, este de notorietate că, serviciile speciale urmăresc culegerea de informații cu privire la persoane și fapte ale acestora care pot afecta securitatea statului respectiv, fără elementul relevant pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, și anume regimul politic din acel stat. Or, după cum a rezultat din probele menționate, măsurile de supraveghere nu au fost dispuse de către intimatul-pârât, care a transcris, în virtutea funcției sale, convorbirile, astfel cum au fost ele înregistrate, fără a face note sau concluzii personale asupra acestora.

Astfel, având în vedere că activitatea intimatului-pârât a constat în a asculta și transcrie conversații, fără a se dovedi că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale, Înalta Curte apreciază - în acord cu instanța de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calității intimatului-pârât de lucrător al Securității.

Mai mult, calitatea de lucrător al securității este condiționată și de desfășurarea unor "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului", iar în cazul în speță acest aspect nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit existența unui motiv politic al intruziunii, care să fi "stat la baza activităților desfășurate de pârât", ci doar bănuiala instituției reclamante care a apreciat că exista o intruziune specifică statului totalitar și imixtiune arbitrară a autorităților reprezentate de intimat.

Trebuie precizat că nu pot fi declarate toate persoanele care au lucrat în cadrul direcției sau miliției ca fiind lucrători ai Securității independent de activitatea reală pe care au desfășurat-o și de rolul lor concret în cadrul activității represive realizate de organele de Securitate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar soluția dată de instanța de fond este legală și reflectă corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 787 din 14 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2022.