ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acțiune în constatare, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza documentelor existente la dosar, la această dată, să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A., domiciliat în municipiul București.

Prin sentința civilă 1943 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 1943 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și, în rejudecare, admiterea acțiunii și constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat, recurentul a susținut, în esență, următoarele:

Prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, apreciind că pârâtul, în calitatea sa de ofițer de contraspionaj a desfășurat acțiuni normale față de un angajat al unei alte ambasade care mai avusese aceasta calitate anterior si fata de care exista suspiciunea de spionaj, suspiciune întărită de legăturile persoanei urmărite cu atașați militari ai ambasadei respective; pârâtul nu a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, si anume dreptul la viață privată (art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile și Politice), ci si-a îndeplinit îndatoririle de serviciu fata de un cetățean străin cu privire la care existau suspiciuni de spionaj; conduita pârâtului este de prudență față de persoana urmărită și instrucțiunile date de acesta celor cu care a colaborat, B. și C., se centrează pe raporturile de serviciu și pe analiza comportamentală a persoanei urmărite din perspectiva suspiciunii ca aceasta desfășura activități de spionaj; măsurile dispuse și realizate de către pârât, așa cum reies ele din actele dosarului, nu au vreo legătură cu scopul menținerii regimului comunist.

Măsurile dispuse de către intimatul-pârât, astfel cum au fost reținute în acțiunea introductivă și în nota de constare nr. Dl/1/1381/03.09.2020 au fost măsuri excesive, intruzive în viata privată și neconstituționale prin raportare la reglementările vremii în materia drepturilor și libertăților fundamentale, și, fără nicio legătură cu apărarea siguranței naționale.

Motivația politică a urmăririi informative a titularului dosarului a fost evidențiată foarte clar la pct. B din nota de constatare. Relațiile bilaterale dintre cetățeni străini și cetățenii români reprezentă o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. De altfel, cetățenii străini, prin simpla prezență pe teritoriul României în perioada comunistă, deveneau suspecți de spionaj, fiind automat introduși de Securitate sub supraveghere informativă. Acest tip de practică a Securității era prin ea însăși o practică în contradicție flagrantă cu principiile democratice, arată recurentul.

Instanța fondului în motivarea sentinței nu a reținut motivația politică a urmăririi informative, însă a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind caracterul măsurilor luate de către intimatul-pârât care au condus în mod cert la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Diversitatea măsurilor dispuse de intimatul-pârât (asumate prin scriitură olografă), demonstrează intruziunea în viața privată a persoanei urmărite prin aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse, toate acestea infirmă motivarea primei instanțe și demonstrează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului care a dispus dirijarea rețelei informative, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Intimatul A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență, că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la desfășurarea unor activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ci pârâtul "și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu față de un cetățean străin cu privire la care existau suspiciuni de spionaj" iar "împrejurarea că,în ele însele aceste acțiuni au afectat viața privată a persoanei urmărite este firească în acest context, însă măsurile dispuse și realizate de pârât nu sunt disproporționate față de scopul urmărit.".

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că este incident motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

O analiză a textului legal în discuție demonstrează că este irelevant pentru stabilirea calității de lucrător al securității distincția creată de intimatul-pârât între ofițerii de informații și ofițerii de cercetare penală în cadrul organelor de securitate. Esențială pentru stabilirea acestei calități este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința intimatului-pârât este necontestat că în perioada de referință analizată (anul 1985-1986) avea gradul de locotenent major, în cadrul Direcției 3, Serviciul 2, contraspionaj german.

În îndeplinirea acestor atribuții specifice, instanța de fond a reținut că, pârâtul a participat activ la supravegherea informativă a titularei dosarului de fond informativ nr. x (cotă CNSAS), cetățean german și translator la Ambasada Germaniei.

Înalta Curte nu împătășește această opinie având în vedere că, în calitate de locotenent major intimatul-pârât a activat în cadrul Direcției 3, Serviciul 2, contraspionaj german, a participal la instrumentarea dosarului antemenționat, a semnat olograf notele informative din 16.10.1986 în cuprinsul căreia se arată că "D., translator la ambasada RFG din București se află în atenția 321/JL. În discuțiile purtate cu informatoarea, aceasta a mai afirmat că aceste vizite ale lui D.. la ea în birou au început cam după ce B. fusese chemată de câteva ori de E. și F. în legătură cu o ceartă care s-a iscat între informatoare și G.. S-ar putea ca H. să încerce să o cultive pe B. pentru a o exploata, încercând să afle unele date despre cei doi diplomați sau despre alți salariați români.

De menționat faptul că înainte de a fi angajată B. la ambasadă, filajul a surprins-o pe H. formând un nr. de telefon al informatoarei. ...";

Nota informativă din 01.11.1986 în cuprinsul căreia se arată că "Informatoarea a fost instruită să cultive în continuare relația cu H., încercând o apropiere față de aceasta. Cele relatate în notă se confirmă prin nota T.O. (tehnică operativă) I. din 18.10.1986";

Raportul din 02.03.1985 în care se consemnează: "În ziua de 02.03.1985, informatorul J. a semnalat următoarele aspecte: Săptămăna acesta a sosit mobila pentru d-na H.. De asemenea, i-a venit și mașina….".În considerarea aceleiași propuneri, intimatul-pârât a dirijat și instruit sursele "B.", "C." și "J." din legătura personală a titularei dosarului, astfel cum rezultă din notelor informative furnizate de aceste surse.

Înalta Curte constată că activitățile de supraveghere, urmărire s-au desfășurat în perioada 1985-1986, context în care în mod greșit a reținut prima instanță faptul că pârâtul, "în calitatea sa de ofițer de contraspionaj a desfășurat acțiuni normale față de un angajat al unei alte ambasade care mai avusese aceasta calitate anterior și față de care exista suspiciunea de spionaj, suspiciune întărită de legaturile persoanei urmărite cu atașatii militari ai ambasadei respective.

Conduita pârâtului este de prudență față de persoana urmarită și instrucțiunile date de acesta celor cu care a colaborat, B. si C., se centrează pe raporturile de serviciu și pe analiza comportamentală a persoanei urmărite din perspectiva suspiciunii că aceasta desfășura activități de spionaj.".

Concluzionând, Înalta Curte constată că, simpla obținere și mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Or, în cauza dedusă judecății, nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către intimatul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimatul-reclamant, în viața privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, respectiv faptul că intimatul-pârât a participat în mod activ în cazul numitei H. la supravegherea, urmărirea și asumarea măsurilor efectuate în cadrul urmăririi informative, demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a intimatului-pârât, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la libertate de exprimare și conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, respectiv "în fișa postului ofițerul A. cu atribușii de contraspionaj german, prioritate erau identificarea tuturor vulnerabilităților precum și verificarea și clarificarea suspiciunilor pentru prevenirea producerii de prejudicii securității naționale.", dosar recurs, sau că "În concluzie, activitatea desfășurată de pârât prin obținerea și adnotarea materialelor informative în 1985-1986 nu reprezintă îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, respectiv intervenția în viața privată, ci măsuri de prevenire luate în cadrul activității de contraspionaj, …".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care intimatul-pârât în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Prin urmare, activitățile desfășurate de intimatul-pârât în calitate de locotenent major în cadrul Direcției 3 se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință se va constata calitatea acestuia de lucrător al securității.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite cererea dedusă judecății și va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1943 din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și constată calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.