ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1773/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității a pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 2070 din 9 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, eronat, prima instanță consideră că nu există nicio dovadă care să ateste conexitatea directă între semnăturile pârâtului, în calitate de șef serviciu și încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

De asemenea, prima instanță reține eronat faptul că pârâtul, în cadrul măsurilor legale, nu a vizat încălcarea unor drepturi fundamentale și nici nu a realizat că există posibilitatea producerii unor vătămări asupra drepturilor persoanelor la care se făcea referire.

Recurentul a susținut că semnătura olografă a intimatului demonstrează implicarea sa în urmărirea informativă a persoanei vizate.

Calitatea ierarhică a semnăturii (faptul că a semnat doar în calitate de șef serviciu) nu este de natură să exonereze persoana respectivă. Nu există niciun temei legal expres în O.U.G. nr. 24/2008 care să condiționeze constatarea calității de lucrător al Securității de existența sau nu a vreunei calității în lanțul de comandă specific Securității, sau a unui anumit grad. Calitatea de lucrător al Securității nu este dependentă de poziția semnatarului în lanțul de comandă.

Recurentul a mai precizat că intimatul, în calitate de angajat al fostei Securități, avea gradul de maior și funcția de șef serviciu în cadrul Unității Speciale pentru Depistarea Scrierilor Ascunse și Expertize Grafice "S", 1985 și, în mod evident - în opinia recurentului, intimatul-pârât conducea un serviciu prin definiție intruziv.

Interceptarea corespondenței și subsecvent depistarea scrierilor ascunse era specialitatea serviciului condus de către intimatul-pârât.

Raportat la aceste aspecte, recurentul-pârât a apreciat că există o conexitate directă între semnăturile pârâtului, în calitate de șef serviciu și încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

În continuare, recurentul a arătat că faptele ofițerului trebuie raportate la motivația politică a urmăririi informative. Or, în speță urmărirea informativă a avut la bază o motivație politică, iar nu apărarea siguranței naționale, iar intimatul cunoștea acest aspect.

Contrar celor reținute în sentința recurată, din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu prezintă relevanță dacă persoana urmărită avea sau nu avea o atitudine ostilă regimului comunist. Ceea ce contează este că Securitatea, prin lucrătorii săi, a intrat în intimitatea persoanei urmărite pentru motive politice, iar nu pentru apărarea siguranței naționale.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată.

De asemenea, e lipsit de importanță și dacă informațiile obținute duceau sau nu la îngreunarea situației celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cel urmărit nu aveau opinii critice la adresa regimului.

Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților, care le prelucrau, pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate.

Practica judiciară a arătat constant că nu are relevanță dacă lucrătorul Securității a ordonat acțiunea abuzivă sau doar a executat un ordin. Din perspectiva definiției legale a noțiunii de lucrător al Securității, relevante sunt doar calitatea de fost ofițer de Securitate și încălcarea unui drept fundamental, condiții care sunt îndeplinite în speță.

Totodată, prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca un fost ofițer de Securitate să fi săvârșit mai multe acte de încălcare a unui drept fundamental sau a unei libertăți fundamentale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Prin urmare, câtă vreme participarea lucrătorului este efectivă (asumată prin semnătură), iar pătrunderea în viața privată a persoanei urmărite a avut la bază o motivație politică, condițiile legale ale art. 2 lit. a) sunt îndeplinite.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

II. Apărările intimatului

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs inovate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al securității a pârâtului A..

Verificările au fost efectuate de CNSAS ca urmare a cererii nr. P 4043/08/04.12.208 adresată de către doamna O.A., care și-a exercitat dreptul legal și legitim de acces la propriul dosar, prevăzut de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Prin această cerere, O.A. a solicitat verificare posibilei calități de lucrător al Securității, în sensul legii, cu privire la toți ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului identificat în arhiva CNSAS pe numele său.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate (...) în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Curtea de apel a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conchizând în sensul că cererea formulată de intimatul CNSAS este neîntemeiată.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că susținerea recurentului privind încadrarea activității intimatului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum a fost expusă în speța de față, este nefondată.

Prima condiție prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut gradul de maior și funcția de șef serviciu în cadrul Unității Speciale pentru Depistarea Scrierilor Ascunse și Expertize Grafice "S", 1985.

Din situație de fapt expusă, însă, nu rezultă că prin activitatea desfășurată intimatul-pârât a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, nefiind configurată și cea de-a doua condiție impusă de textul citat mai sus.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat în susținerea acțiunii sale două adrese ce au fost semnate de pârât în calitate de șef-serviciu, respectiv:

"Alăturat vă trimitem raportul de constatare tehnico-științifică (grafică) nr. 534 din 2 noiembrie 1985, privind pe numitul B., identificat ca autor al cazului MH., în vederea întreprinderii măsurilor legale ce se impun.

Obiectul cazului l-au constituit două materiale cu conținut necorespunzător expediate pe vagon-poștal (Timișoara-Pitești-București) în luna octombrie 1985, adresate unei persoane fizice din R.F.G. (...).

În interiorul ilustratelor a ascuns câte un memoriu destinat postului de radio "D.". (...)

Menționăm că B. este soțul numitei C., identificată ca autoare de înscrisuri cu conținut necorespunzător a cazului MH. -"6385- "E.".

Urmează ca susnumitul să fie luat în evidența autorilor de înscrisuri cu conținut necorespunzător pe linia compartimentului S, întocmindu-se totodată formularele P. 65 și P. 67 pentru C.I.D. iar pentru unitatea noastră fișa de autor identificat. După finalizarea cazului, piesele în litigiu vor fi restituite la Unitatea Specială S, menționându-se și măsura luată în conformitate cu prevederile ord./.../.

Întrucât materialele sunt adresate unei persoane fizice, pentru a nu se deconspira sursa "S", veți întreprinde măsuri informativ-operative de documentare a activității autorului."

Instanța de recurs observă că, prin semnarea celor două adrese în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intimatul-pârât a asigurat circuitul documentelor în cadrul instituției, fără a fi demonstrată legătura cauzală directă dintre transmiterea raportului de constatare tehnico-științifică (grafică) nr. 534 din 2 noiembrie 1985, care privea activitatea domnului O.I, și suprimarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei urmărite.

În acest context, Înalta Curte reține că activitățile de suprimare sau îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului presupun efectuarea unor acte în vederea verificării și urmăririi unor persoane, prin dirijarea surselor informative, dispunerea de măsuri, trasarea de sarcini, etc.

Or, în condițiile în care nu există nicio dovadă care să ateste conexitatea directă dintre semnarea de către pârât, în calitatea sa de șef-serviciu, a adresei de transmitere a raportului de constatare tehnico-științifică și suprimarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei urmărite, instanța de recurs constată că cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este îndeplinită în cauză.

A primi interpretarea excesivă dată de recurent noțiunii de "îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor.

Calitatea de lucrător al securității este condiționată și de desfășurarea unor "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului", iar în cazul în speță acest aspect nu a fost dovedit.

Trebuie precizat că nu pot fi declarate toate persoanele care au lucrat în cadrul direcției sau miliției ca fiind lucrători ai Securității, independent de activitatea reală pe care au desfășurat-o și de rolul lor concret în cadrul activității represive realizate de organele de Securitate.

Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, și Decizia nr. 672/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012).

Astfel, în conformitate cu jurisprudența evocată a Curții Constituționale și cu principiile generale de drept, Înalta Curte apreciază că se poate constata calitatea de lucrător al Securității doar în cazul în care există probe concludente că persoana chemată în judecată a desfășurat, cu vinovăție, activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În caz contrar s-ar ajunge în situația absurdă ca legea să se aplice acestei persoane exact de maniera abuzivă pentru a cărei combatere a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, ceea ce ar fi inacceptabil.

Nu este suficientă simpla calitate de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, ci, trebuie ca, prin activitatea efectiv desfășurată, să se vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori suprimarea acestora.

Pe cale de consecință, deconspirarea Securității și constatarea "calității" corespunzătoare de "lucrător", în viziunea O.U.G. nr. 24/2008, nu privește orice ofițer sau subofițer de Securitate sau de Miliție cu atribuții pe linie de Securitate, ci doar pe aceia care întrunesc și restul condițiilor de la art. 2 alin. (1) lit. a) din actul normativ menționat. În plus, interpretarea textelor legale trebuie a interveni de o manieră logică și sistematică pentru a respecta voința legiuitorului, căci, din moment ce se impune deconspirarea ca "lucrători" doar a ofițerilor și subofițerilor care au desfășurat activități prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, nu se poate ajunge la concluzia constatării în cazul unei persoane de a fi fost "lucrător" indiferent de informațiile furnizate, adică inclusiv atunci când acestea nu erau dintre cele prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice, iar nu care erau doar "potențial nocive", precum și care "au vizat" îngrădirea drepturilor și libertăților, nicidecum "apte" de a avea aceste consecințe.

Or, în cauză, contrar susținerilor recurentului-reclamant CNSAS, Înalta Curte constată că probele administrate nu atestă că intimatul-pârât A. a desfășurat activități de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, niciuna dintre adresele invocate în nota de constatare neîncadrându-se în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2070 din 9 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.