Decizia nr. 2259/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 923/2023 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14.11.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 923 din 29 mai 2023 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A..

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Acțiunea C.N.S.A.S. s-a întemeiat pe conținutul art. 2 lit. b) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe împrejurarea că domnul A. a informat Securitatea, printr-o notă informativă olografă și sub acoperirea numelui conspirativ "B.", în legătură cu atitudini potrivnice regimului comunist, vizând îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanei denunțate. Prima instanță a respins acțiunea în considerarea faptului că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că: "- din analiza conținutului notei informative/.../, Curtea reține că aceasta nu îndeplinește prima condiție impusă de legiuitor, întrucât nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist care să fie atribuite unor persoane identificabile; - lipsa oricărei referiri la persoanele de la care "informatorul" a auzit comentariile redate, relevă, fie necunoașterea reală a chestiunilor în cauza, fie intenția de sustragere de la o colaborare reală cu Securitatea (manifestată tocmai prin furnizarea unor informații minimale, cât mai vagi, mai necontextualizate); - o astfel de modalitate de furnizare informațiilor nu relevă existența unei reprezentări clare a "colaboratorului" asupra faptului că informația sa, va duce la consecințe negative asupra vreunei persoane, a unei acceptări tacite a posibilității de a se produce astfel de consecințe și, cu atât mai puțin, a unei intenții în acest sens; - nu poate fi avut în vedere (Raportul informativ din 30.07.1985, n.n.) din perspectiva, analizării condițiilor impuse de legiuitor în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că, acest raport nu este nici scris și nici semnat de sursa "B."(numele conspirativ atribuit pârâtului). Or, în aceste condiții, nu se poate reține cu certitudine că informațiile au fost furnizate de pârâtul A.." Consideră că documentele menționate mai sus, contrar celor reținute în sentința recurată, fac pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Apreciază că, prin hotărârea dată, prima instanță a pronunțat o sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Arată recurentul că, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetățenilor era exploatată operativ și mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup. Referitor la denunțarea apartenenței și/sau a activităților desfășurate cadrul unor culte religioase, arată recurentul că, informațiile referitoare la apartenența unei persoane la o grupare religioasă, în condițiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie", reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, iar denunțarea acestei apartenențe îndreptățește reținerea calității de colaborator al Securității. Nesocotind interesele celor denunțați, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale. Prin furnizarea acestor informații, intimatul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare, reprezentînd o încălcarea a dreptului la viață privată și, prin urmare, a vizat această consecință. Este îndeplinită și condiția care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 223, 411, 483 și următoarele precum și art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., art. 2 lit. b), art. 3 lit. g) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât A. a depus note scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare: Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât A.. Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Amintește instanța de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar." Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În cauză, din analiza coroborată a materialelor informative prezentate de recurentul-reclamant, rezultă că activitatea intimatului-pârât se încadrează aceleia de colaborator al securității. Astfel, din cuprinsul notei de constatare nr. x/28.10.2021 reține Înalta Curte că, intimatul-pârât A. de profesie lăcătuș mecanic - angajat în calitate de administrator la F.U.M.T Negrești Oaș, a fost recrutat de Securitate în calitate de informator de IJ Satu Mare, Serv. 1/A, apoi predat Postului de miliție Vama, fiind folosit pentru supravegherea informativă a persoanelor din localitate, aflate în baza de lucru a Securității (dosar nr. x 292666, f. x). Pe parcursul colaborării cu Securitatea, intimatul-pârât A. a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată - art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și a dreptului la libera exprimare - art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a dreptului la libertatea conștiinței și a religiei - art. 30 din Constituția României din 1965, art. 18 din pactul Internațional privind Drepturile Civile și politice. În Nota informativă, din 1985 (obs. DI - dată în procesul recrutării, la 27.03.1985), întocmită olograf și semnată cu numele conspirativ "B.", se menționează: "Sursa vă informează despre starea de spirit a cetățenilor din comuna Vama, respectiv următoarele: Majoritatea cetățenilor din comună sunt nemulțumiți de faptul că, curentul electric se întrerupe odată cu începerea programului de televizor, respectiv la orele 20 până la orele 22. Aceștia spun că nu vor plăti abonamentele la oficiul P.T.T.R., întrucât nu au posibilitatea să-și folosească televizoarele proprii. Alți cetățeni discută că vor face scrisori la organele superioare de partid și de stat." (dosar nr. x 292666, f. x). Relevanță au și următoarele documente - Rapoarte informative, întocmite de lucrătorii Securității, pe baza informațiilor furnizate de către intimatul-pârât în calitate de sursă, astfel: Raport informativ, din 30.07.1985, întocmit de plt. CI. - șeful Postului de miliție Vama, jud. Satu Mare pe baza informațiilor furnizate de sursa "B.": "Sursa informează despre numitul C.. din com. Vama, strada x următoarele: Informează despre sus-numitul că, în prezent, lucrează la Prestarea Negrești-Oaș/.../Deci, locul de muncă efectiv îl desfășoară în Remetea Oaș, comuna Orașu-nou. Sursa informează că numitul C.. a cumpărat un autoturism x, împreună cu cumnatul său D.., autoturism cu care cei doi fac naveta în localitatea de mai sus. De asemenea, informează despre faptul că C.. este în relații bune de prietenie cu numita E.., care face parte din secta Martorii lui Iehova și pe care o vizitează la domiciliu." (dosar nr. x, f. xv). Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că, documentele menționate anterior, fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, prin hotărârea recurată, prima instanță a pronunțat o sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii că, furnizarea unor informații de acea natură nu se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist. Față de conținutul documentelor amintite mai sus, pentru o evaluare corectă a semnificației și importanței notei informative citate mai sus, Înalta Curte reține că, în perioada 1964-1989, modul de lucru al Securității în relația cu populația civilă s-a concentrat pe supraveghere și pe controlul extins, inclusiv prin lărgirea rețelei informative, spre deosebire de metodele violent represive, care au caracterizat primele două decenii ale regimului comunist (1945-1964). Împiedicarea exprimării libere a opiniilor critice și prevenirea oricăror acțiuni de protest la adresa conducerii politice a țării a constituit principala sarcină a organelor de Securitate în perioada 1964-1989, iar îndeplinirea ei a impus adaptarea instrumentelor și a metodelor de lucru. Astfel, una dintre cele mai importante "linii de muncă", obligatorie la toate nivelurile ierarhice și în toate departamentele Securității, indiferent de profilul principal, a fost supravegherea stării de spirit a populației. Supravegherea "stării de spirit a populației" presupunea monitorizarea constantă a opiniilor, preocupărilor și intențiilor exprimate de cetățeni, cunoașterea în detaliu a vieții lor principale: folosirea rețelei de informatori a Securității, prezentă în toate mediile profesionale, fără excepție, și utilizarea tehnicii operative, aceasta din urmă intrând în categoria "mijloacelor complexe" de urmărire, motiv pentru care era utilizată doar în anumite circumstanțe speciale. Monitorizarea permanentă a "stării de spirit a populației" a constituit un obiectiv principal al activității aparatului represiv, al Securității și Miliției, în scopul exercitării controlul informativ total asupra populației. România comunistă nu a fost doar o țară închisă, în care libertatea de circulație era îngrădită, ci și o țară ai cărei cetățeni erau urmăriți pentru a li se cenzura opiniile, afirmațiile, credințele religioase etc. Libertatea opiniei și libertatea de expresie, drepturi prevăzute de art. 28 din Constituția RSR din 1965, erau încălcate chiar prin instrumentarea acțiunilor de urmărire informativă care aveau ca obiect "supravegherea stării de spirit." Prin urmare, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetățenilor era exploatată operativ și mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup. În ceea ce privește denunțarea apartenenței și/sau a activităților desfășurate cadrul unor culte religioase, observă Înalta Curte că informațiile referitoare la apartenența unei persoane la o grupare religioasă, în condițiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie", reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, iar denunțarea acestei apartenențe îndreptățește reținerea calității de colaborator al Securității. Astfel, denunțarea apartenenței la grupări religioase neagreate de regimul comunist nu poate fi calificată altfel decât ca denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist. Persoanele care, înainte de 1990, aderau la grupări religioase neagreate de regimul comunist își asumau riscuri importante. Pe lângă permanenta supraveghere din partea autorităților represive și dincolo de piedicile puse în calea practicării religiei, adepților acestor grupări le era îngrădit accesul la anumite funcții sau nu li se permitea exercitarea anumitor profesii. Persoanele despre care autoritățile aflau, sau în legătură cu care existau indicii, că fac parte din aceste grupări erau marginalizate în societate. Concluzionând, reține instanța de control judiciar că, denunțarea de către intimatul-pârât a existenței unor persoane ce desfășurau activități religioase și care încercau să atragă noi adepți, se înscria în sfera delațiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați. Pentru argumentele expuse, prima condiție impusă de legiuitor în constatarea calității de colaborator, este îndeplinită. Instanța de fond a mai reținut prin sentința recurată că, notele informative furnizate de către pârât nu se referă la activități potrivnice regimului totalitar comunist care să fie atribuite unor persoane identificabile. Înalta Curte reține că, denunțarea unor persoane/grup de persoane ușor identificabile satisface condițiile impuse prin definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității. Astfel, persoanele denunțate făceau parte dintr-un grup restrâns și ușor identificabil, având în vedere detaliile furnizate de intimat. Securitatea era în măsură să treacă la verificări suplimentare complexe, pentru a afla numele complet al persoanelor aflate într-o colectivitate - în speță, sat Perieni, sau colectiv - în speță CAP Perieni, indicate exact prin denunțurile intimatului-pârât. Aspectele reținute anterior, sunt susținute și de cele consemnate în notele ofițerilor, privind "starea de spirit negativă." Sub denumirea "stare de spirit", Securitatea solicita și primea note informative despre opinii sau activități ale populației, în fapt despre orice detaliu al vieții personale sau sociale. O notă informativă putea sta la baza unui dosar de urmărire. Notele informative stocau o cantitate uriașă de informații cu potențial de șantaj, de constrângere pentru a deveni informatori ori chiar de compromitere. Fie că erau întocmite de către ofițerii de securitate, fie prin intermediul rețelelor informative, aceste note erau păstrate în dosarele Securității. Instanța de fond a mai reținut prin sentința recurată că, nu se poate retine că pârâtul avea cunoștință de faptul că delațiunile sale ar putea avea urmări asupra vreunei persoane și că nu exista o reprezentare clară a "colaboratorului" asupra faptului că informația sa va duce la consecințe negative asupra vreunei persoane, a unei acceptări tacite a posibilității de a se produce astfel de consecințe și, cu atât mai puțin, a unei intenții în acest sens. Contrar celor reținute prin sentința recurată, Înalta Curte constată că, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Așadar, nesocotind interesele celor denunțați, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale. Prin furnizarea acestor informații, intimatul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare, reprezentînd o încălcarea a dreptului la viață privată și, prin urmare, a vizat această consecință. Totodată, este îndeplinită și condiția care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. Reține Înalta Curte că, pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat. Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă și să ia în calcul și ipoteza în care Securitatea nu cunoștea atitudinile/opiniile persoanei denunțate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informațiilor sale și, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viață privată al celor denunțați, conștientizând că există riscul ca informația pe care o furnizase să ducă cel puțin la verificări și investigații efectuate de Securitate asupra celor denunțați și, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viață privată. Contrar celor reținute de prima instanță, este suficientă condiția vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar și deconspirarea fostei securități pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunțătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunțurilor. Totodată, relevantă este activitatea concretă desfășurată de persoana verificată în relația cu Securitatea, iar nu activitatea desfășurată de ofițerii de Securitate, ulterior primirii informațiilor de la persoana verificată. Concluzionând, este suficientă reținerea calității de colaborator al Securității pentru persoanele care au furnizat informații apte să producă repercusiuni împotriva celui denunțat, fără ca, în mod necesar, aceste repercusiuni să se fi produs în mod concret. Instanța de fond a mai reținut că nu poate fi avut în vedere Raportul informativ din 30.07.1985, din perspectiva analizării condițiilor impuse de legiuitor în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că acest raport nu este nici scris și nici semnat de sursa "B.". Recurentul-reclamant a susținut prin criticile din recurs că, Raportul informativ din 30.07.1985 nu reprezintă singura probă care demonstrează colaborarea intimatului cu Securitatea. Susținerile, recurentului sunt întemeiate. Astfel, sub aspectul înscrisurilor doveditoare administrate în instanță, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate invocată în dosarele nr. x/2011 și nr. y/2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, sunt neconstituționale. Însă, soluția din dispozitivul deciziei Curții Constituționale se impune a fi interpretată coroborat cu considerentele decizorii, respectiv cele care au stat la baza soluției pronunțate, cu atât mai mult cu cât neconstituționalitatea constatată de către instanța de contencios constituțional rezultă din modalitatea de interpretare și aplicare a textului de lege, fiind vorba de o decizie cu rezervă de interpretare. Prin Decizia Curții Constituționale anterior amintită, s-au reținut următoarele aspecte: "Curtea reține, totodată, că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" permit instanței judecătorești ca, soluționând acțiunea în constatare, să se pronunțe exclusiv pe baza unor asemenea documente. În acest context, ceea ce trebuie, de asemenea, avut în vedere este dacă partea interesată a avut posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor și de a propune dovezi contrarii. (...) "Curtea constată, așadar, că prin sintagmele legale în discuție se aduce atingere unui element esențial al procesului echitabil, și anume principiului egalității armelor. În aceste condiții, Curtea constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității. A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanței judecătorești un rol superficial, incompatibil cu funcția sa de înfăptuire a justiției. Or, în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins. (...) Prin urmare, Curtea constată că pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. O asemenea soluție corespunde îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Curtea constată că, numai în aceste condiții, acțiunea în constatare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 poate fi just soluționată de instanța judecătorească, astfel încât scopul declarat al actului normativ - deconspirarea Securității să fie atins, iar adevărul istoric, corect receptat și consacrat." Din interpretarea deciziei de mai sus, se constată că în speță, Curtea Constituțională a avut în vedere două aspecte, și anume: pe de o parte, faptul că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice, ci se impun a fi coroborate cu date sau informații provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, iar pe de altă parte sintagmele respective au fost constatate ca fiind neconstituționale în măsura în care s-ar încălca principiul egalității armelor în ceea ce privește administrarea probatoriilor, respectiv în ipoteza în care partea interesată a avut sau nu posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor și de a propune dovezi contrarii. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a avut în vedere ca interpretarea sintagmelor "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" să nu aducă atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, respectiv să nu se creeze posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității. Or, în prezenta cauză, constată Înalta Curte că Raportul informativ menționat anterior, se coroborează pe de o parte cu Angajamentul olograf datat 27. 03.1985 (dosar nr. x 292666, f. x), necontestat de către intimatul-pârât, precum și cu nota informativă olografă datată 27.03.1985. Față de considerentele instanței de fond potrivit cărora reclamantul nu a reținut și alte materiale informative care ar fi fost furnizate de intimatul-pârât organelor de Securitate, reține Înalta Curte că, legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității. Totodată, constată instanța de control judiciar că, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existența unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative la care s-a făcut referire anterior. Astfel, se constată că intimatul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate - contrar celor susținute de către acesta - chiar de legislația din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informații cu privire la anumite persoane, dar și cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informații despre discuțiile purtate de aceștia și de intențiile lor. Prin urmare, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursului, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea reclamantului și va constata calitatea pârâtului F. de colaborator al Securității.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Va casa sentința recurată și, rejudecând: Va admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A.. Va constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,