ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea pârâtului de colaborator al fostei securități.

Prin sentința nr. 538 din 15 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 538 din 15 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și constatarea calității intimatului-pârât de colaborator al fostei securități.

În motivarea recursului arată că acțiunea reclamantului s-a întemeiat pe art. 2 lit. b) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că intimatul-pârât a informat Securitatea, prin nota informativă olografă nedatată, semnată olograf în nume propriu, în legătură cu atitudini potrivnice regimului comunist, ce au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanei denunțate.

Arată că așa cum rezultă din nota de constatare nr. x/15.03.2021, intimatul-pârât A. a fost luat în supraveghere informativă de către I.J. Constanța în 1976, fiind semnalat cu relații în rândul unor cetățeni străini, ca urmare a relațiilor de corespondență pe care acesta le avea cu un cetățean vest-german, cunoscut în perioada în care a lucrat ca ospătar pe litoral.

Recurentul-reclamant consideră că, prin hotărârea dată, prima instanță a pronunțat o sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este de notorietate faptul că statul comunist încerca să limiteze relațiile neoficiale dintre cetățenii români și cei străini întrucât, prin astfel de contacte, cetățenii români puteau recepționa ideile care circulau în lumea liberă și care nu erau foarte bine cunoscute în țară.

Relațiile sau contactele cu cetățenii străini aflați pe teritoriul României erau au fost reglementate prin legi speciale, între care cea mai importantă este Legea 23/1971, care prevedea obligația fiecăruia de a se prezenta la organele de miliție pentru a declara prezența unui cetățean străin la domiciliul său, precum și întocmirea unor rapoarte detaliate la locul de muncă, dacă relația se stabilea pe linie de serviciu.

Contrar celor reținute în sentința recurată, chiar și împrejurarea că, după primirea acestei informații, Securitatea îi cerea informatorului noi date despre cei denunțați, dovedește că atitudinea la care făcea referire nota analizată era potrivnică regimului comunist.

În acest sens, invocă și referatul întocmit de către ofițerul de legătură din cadrul Securității din data de 07.07.1980.

Arată că o dovadă a raporturilor intimatului-pârât cu fosta Securitate sunt și celelalte documente din cuprinsul notei de constatare nr. x/15.03.2021, respectiv: nota privind pe numitul A. din 17.07.1977, nota raport privind pe numitul A. din 27.10.1977, un document fără titlu, cu conținut de sesizare și nedatat și o declarație din 05.09.1980.

Susține că dacă denunțarea unei conduite era potențial nocivă și un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în fața denunțării unei conduite potrivnice regimului comunist.

Astfel, susține că prima condiție impusă de legiuitor în constatarea calității de colaborator, este îndeplinită.

Referitor la condiția ca informațiile furnizate de intimatul-pârât să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, arată că și această condiție este îndeplinită, deoarece furnizarea unor asemenea informații a fost făcută conștient, intimatul-pârât având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale, care presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor.

Arată că a doua condiție nu face referire la notoritatea informațiilor, întrucât denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare a organelor de Securitate.

Sub acest aspect, precizează că este suficientă condiția vizării încălcării unor drepturi și libertăți, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar și deconspirarea fostei securități pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunțătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunțurilor.

Astfel, legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator.

În al treilea rând, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existența unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acțiunii noastre.

În plus, art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situație de excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare, textul reglementând ipotezele în care: informațiile să fi fost cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare și să fie date "în timpul anchetei și procesului, indiferent dacă sunt date în stare de libertate, de reținere sau de arest; ancheta sau procesul să fi fost motivate politic; informațiile să nu se îndepărteze de motivul anchetei, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ și care nu sunt incidente în cauză.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

În esență, consideră că fapta ce i se impută nu poate fi catalogată drept un denunț către Securitate, deoarece nu a luat niciodată legătura cu Securitatea pentru a furniza vreo informație cu privire la recepționera B., angajată la punctul turistic.

Mai arată că, în calitate de șef de unitate, a procedat astfel cum era obligat prin lege, respectiv luând cunoștință de posibila săvârșire a unei fapte penale de evaziune fiscală, a întocmit un referat către Postul de Miliție Horia.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de colaborator al fostei Securități.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, din niciun mijloc de probă nu rezultă că în speță sunt întrunite, în sarcina pârâtului, condițiile pentru a se reține calitatea sa de colaborator al fostei Securități.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că rolul instanței judecătorești învestită cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, se limitează strict la competența sa de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului CNSAS și eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție.

Astfel, noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informație sau declarație se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat.

În cauză, intimatul-reclamant fusese urmărit informativ întrucât avusese relații de prietenie cu un cetățean din fosta RFG.

Obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie informațiile furnizate de către pârât Postului de Miliție Horia, județul Constanța, cuprinse în nota de constatare nr. x/15.03.2021, din care rezultă că:

"... la datele de 7 și 8 iunie 1980, numita R.M. recepționeră la punctul turistic, a închiriat unui număr de 4 cetățeni străini (RFG) și unui cetățean român, care îi însoțea, un număr de trei camere, neeliberând formele legale de plata taxei de închiriere și fără a-i trece în registrul de recepție".

În continuare, se impune analizarea îndeplinirii de către nota raport din cauză a celorlalte condiții, și anume aceea ca informațiile furnizate să denunțe activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar pe de altă parte, ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel cum reiese din analiza notei de mai sus, aceasta reprezintă în fapt o sesizare referitoare la posibile fapte de evaziune economică și încălcare a atribuțiilor de serviciu ale angajatei aflate în subordinea sa, referitoare la evidențierea cetățenilor străini și a unui cetățean român cazați în unitate.

Prin urmare, informațiile comunicate nu vizează activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci se referă la posibile fapte de natură economică, săvârșite de angajata pe care o avea în subordine, pe care intimatul-pârât, în calitate de șef de unitate, le-a semnalat organelor de miliție competente, fiind învederate în legătură cu atribuțiile de serviciu.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice, iar nu care "puteau fi" considerate ca atare, precum și care "au vizat" îngrădirea drepturilor și libertăților, nicidecum "apte" de a avea aceste consecințe.

Însă, faptele denunțate în speță, prin natura lor, nu pot fi considerate că ar fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, și cum această condiție nu este îndeplinită, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu poate fi reținută calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Mai mult, respectiva notă nu a fost furnizată direct Securității, ci Postului de Miliție Horia, județul Constanța, ceea ce denotă faptul că intimatul-pârât a avut reprezentarea semnalării unor posibile fapte penale săvârșite de angajata sa.

Împrejurarea că posturile de miliție din mediul rural aveau și atribuții pe linie de securitate, nu prezintă relevanță în cauză, întrucât elementul definitoriu al denunțului îl reprezintă semnalarea unor fapte economice, posibil penale, și nicidecum activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește ultima condiție, și anume îngrădirea drepturilor și libertărilor fundamentale ale omului, Înalta Curte reține pe de o parte, că recurentul-reclamant nu a relevat prin înscrisurile depuse la dosar, că o asemenea îngrădire s-ar fi produs, iar pe de altă parte îngrădirea drepturilor și libertărilor fundamentale ale omului se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informațiilor furnizate.

Or, cum în cauză informațiile furnizate nu au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o eventuală îngrădire a drepturilor și libertăților nu prezintă relevanță, în contextul în care această îngrădire trebuie cu necesitate să fie consecința denunțării unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ceea ce în speță nu se relevă, și nu a unor activități ce ar viza o posibilă faptă de evaziune economică.

Înalta Curte constată că îngrădirea drepturilor și libertăților altei persoane prin activitatea pretins efectuată, trebuie dovedită, cu arătarea exactă a rezultatului efectiv și a persoanei afectate de această "îngrădire", întrucât legiuitorul nu instituie o prezumție legală de producere a unui astfel de rezultat.

Astfel fiind, din analiza materialului prezentat de recurentul-reclamant, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al Securității, întrucât, la o primă analiză îi lipsesc elementele constând în cerințele ca informațiile furnizate să fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar urmarea acestei acestei activități să fi constat în îngrădirea drepturilor și libertăților persoanei vizate de sesizare.

Mai mult, se constată că intimatul-pârât nici nu a semnat un Angajament cu Securitatea, din conținutul cărora să rezulte că aceasta și-a luat "angajamentul de a sprijini în mod organizat și secret organele de securitate furnizând informații și date de competența acestora", cu scopul de a facilita activitatea organelor de securitate în cunoașterea și prevenirea unor infracțiuni ori altor acte antisociale din mediile în care își desfășura activitatea.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 538 din 15 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 538 din 15 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.