ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.,N.S.A.S.), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existența calității de colaborator al Securității pentru pârât.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 108 din data de 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de fond a respins în mod eronat acțiunea CNAS, reținând că nota informativă datată 18 martie 1985, furnizată de către pârât, nu a privit activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nici nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților vreunei persoane. Contrar celor reținute în sentința recurată, reclamantul apreciază că, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, angajamentul nu reprezintă o condiție pentru stabilirea calității de colaborator al Securității. Legiuitorul a tratat două situații distincte de colaboratori ai Securității, respectiv colaboratorul care oferea informații și colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziția Securității. Doar în cea de-a doua situație, angajamentul prezintă relevanță deoarece poate proba caracterul voluntar al punerii la dispoziție a spațiului. Or, intimatul-reclamant nu se regăsește în această situație. Consideră că, în cauză, este demonstrată prima condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv furnizarea de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist. Deși instanța de fond a reținut că, din conținutul notei informativ nu rezultă că informațiile transmise de pârât ar raporta activități contrare regimului comunist, săvârșite de lectorul britanic P.K., ci sunt prezentate nemulțumirile persoanei urmărite cu privire la condițiile de trai de la acea vreme, a concluzionat în mod eronat că nota informativă "denotă admirația și simpatia pârâtului pentru P.K. și relația de prietenie cu P.K., preexistentă contactării de către fosta Securitate". În opinia recurentului-reclamant, informațiile furnizate Securității au produs intruziuni reale împotriva persoanei urmărite, fiindu-i astfel încălcat dreptul la viață privată. În ceea ce privește raportarea primei instanțe la decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, din perspectiva interpretării și aplicării disp. O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-reclamant a arătat că, la baza acțiunii introductive a stat informarea din 18 martie 1985, olografă, semnată cu numele conspirativ A., a cărui proveniență nu a fost contestată de către pârât. Această informare a fost coroborată cu o fișă din 2 februarie 1985, cu o notă din 15 februarie 1985 din care rezulta că pârâtul are posibilități să furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte aflate în atenția unității, precum și cu un raport din 14 septembrie 1988 din care rezulta că a fost recrutat în perioada studenției și a fost folosit cu rezultate bune pe linia supravegherii informative a lectorilor englezi G.T. și P.K. Apreciază că administrarea în cauză a declarațiilor martorilor nu poate răsturna veridicitatea celor consemnate în înscrisul olograf din 18 martie 1985. A mai susținut recurentul că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun existența unor consecințe efective ale informațiilor furnizate, ci doar aptitudinea informațiilor de a produce astfel de consecințe. Totodată, nu condiționează calitatea de colaborator de noutatea, valoarea sau relevanța informațiilor furnizate Securității, cum în mod eronat a reținut prima instanță. Instanța a făcut și o greșită interpretare și aplicare și a tezei a II-a din art. 2 lit. b) exonerându-l pe intimat în baza unor lucrări realizate "în activitatea sa de cercetare și predare dedicată studiului critic al comunismului (și al efectelor acestuia în post comunism)". Deși a reținut că pârâtul a colaborat cu Securitatea din teamă, niciunul dintre înscrisurile atașate la dosar nu demonstrează existența unei presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative. În plus, informațiile nu au fost date într-o anchetă, ci în baza unui angajament de colaborare, a unei relații conspirate cu Securitatea. Apreciază recurentul C.N.S.A.S. că și cea de-a doua condiție legală era îndeplinită în speță, întrucât nu se poate susține că furnizarea informațiilor nu a fost făcută conștient. Intimatul-pârât nu putea să cunoască, la data informărilor, dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile denunțate, astfel că nu a menajat interesele persoanei denunțate, nu a avut o atitudine precaută și nici de protejare a celui denunțat. Prin urmare, nesocotind interesele celui denunțat, pârâtul a conștientizat că asupra persoanei la care se referă delațiunile pot fi luate măsuri de urmărire și verificare și, prin urmare, a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoana denunțată putea să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale. Susține recurentul-reclamant că textul de lege incident se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale, iar nu la încălcarea propriu-zisă, fiind suficientă crearea unei stări de pericol la adresa celui denunțat, astfel cum rezultă și din jurisprudența instanțelor naționale. Pârâtul trebuia să realizeze că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțuri urma să se desfășoare o acțiune de investigare din partea organelor de Securitate ori o înăsprire a formelor de supraveghere. Aceste investigații suplimentare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor. Mai arată că relevantă este activitatea concretă desfășurată de persoana verificată de organele de Securitate, iar nu activitatea desfășurată ulterior primirii informațiilor de către aceste organe. Consecința finală a denunțului reprezenta un element independent de voința denunțătorului, fiind, astfel, corectă reținerea calității de colaborator al Securității în privința persoanelor care au furnizat informații apte să producă repercusiuni împotriva celui denunțat, fără ca aceste repercusiuni să se producă în mod concret.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantul C.N.S.A.S., ca nefondat. În susținerea acuzației că ar fi fost colaborator al fostei Securități, recurentul-reclamant a invocat o Notă din 18.03.1985, celelalte înscrisuri neconstituind de fapt temeiuri suficiente pentru constatarea calității sale de colaborator, fiind depuse numai pentru a da o aparență de consistență a dosarului. Concluzia de colaborare este invalidă, intimatul-reclamant nefurnizând informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist prin care să se fi îngrădit dreptul la viață privata, dreptul la liberă exprimare și libertatea opiniilor ori comentarii negative la adresa nivelului de trai în România comunistă. Deși C.N.S.A.S., în memoriul de recurs, a susținut că angajamentul nu ar reprezenta o condiție pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, în fața primei instanțe a adoptat o altă poziție, pretinzând că angajamentul semnat și care viza păstrarea secretului de stat ar fi echivalent unui angajament de colaborare cu Securitatea. Critica recurentului-reclamant este lipsită de obiect în condițiile în care prima instanță a reținut numai că angajamentul nu reprezintă în sine o dovadă explicită a unei eventuale intenții de a colabora cu fosta Securitate, în sensul informării organelor statului cu privire la activități potrivnice regimului comunist, ci este necesar să fie examinată substanța celorlalte înscrisuri depuse la dosar. Angajamentul nu a reprezentat, așadar, motivul fundamental și exclusiv al respingerii acțiunii. În plus, instanța a reținut că angajamentul nu a fost tăgăduit de către intimatul-pârât și că acesta avea ca obiect exclusiv nedivulgarea secretului discuțiilor care îi fusese prezentat, la acel moment, ca o obligație legală. Prin urmare, angajamentul era de "confidențialitate", nu "de colaborare" cu fosta Securitate. Intimatul-pârât a mai arătat că aprecierile generale cu privire la nivelul de trai din România, menționate în notele sale sunt vădit inofensive sub aspectul subminării libertății de orice fel a lui P.K., dovadă în acest sens fiind chiar lipsa oricăror urmări, Securitatea însăși considerând, la rândul său, aceste informații ca nerelevante. Intimatul-pârât a avut o relație de prietenie cu numitul P.K., astfel că este de neconceput ca, în acest context, să fi urmărit denunțarea unor activități sau atitudini ale sale contrare regimului totalitar comunist. Relatările cuprindeau informații formale, de ordin general despre un cetățean străin (numitul P.K.), însoțite de remarci aprobative și laudative la activitatea sa profesională. De altfel, și prima instanță a reținut în mod justificat că, din conținutul notei evocate transpare admirația, simpatia și relația de prietenie cu P.K., preexistentă contactării de către fosta Securitate. Așa cum rezulta din Nota-Raport din 10.06.1986, P.K. a susținut că nu dispune în Arabia Saudită de atât de multa libertate de mișcare ca în România, semn că nu suferise de pe urma relatărilor și a regimului comunist. Mai mult decât atât, C.N.S.A.S. nu a arătat care ar fi putut fi pericolul pentru un cetățean britanic protejat de un acord între cele două state că s-ar arăta nemulțumit de birocrația și de condițiile sale de viață în România. Împrejurarea că după primirea unor informații, Securitatea îi cerea informatorului noi informații despre cei denunțați nu dovedește că atitudinea relatată era potrivnică regimului comunist; cel mult, această atitudine poate releva că persoana în cauză prezenta un interes pentru Securitate cu privire la persoana vizată, lucru pe deplin prezumabil având în vedere faptul că P.K, era cetățean străin, și deci, impunea prevenție cât privește identificarea și combaterea eventualelor activități de spionaj. Intimatul-reclamant mai susține că nu fusese validat, în fapt, drept colaborator, ci era menționat ca "sursă" sau "candidat" și nici nu a primit sarcini suplimentare, acestea fiind dovezi că Securitatea nu avea încredere în acesta. În măsura în care ar fi fost colaborator, ar fi beneficiat de anumite privilegii, or, în realitate, regimul comunist nu i-a permis să plece în străinătate, la studii, cu bursă, să acceadă la un post la universitate și a fost nevoită să lucreze într-un oraș diferit de cel în care lucra soția sa. Consideră că paginile 12 – 13 din recurs nu aduc nicio critică sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, astfel că afirmațiile cuprinse în această parte a recursului nu pot fi examinate de către instanța supremă. De asemenea, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs acele critici ale recurentului-reclamant referitoare la modalitatea de administrare și de coroborare a probelor, respectiv relevanța și obiectivitatea martorilor. Astfel, C.N.S.A.S. a susținut că administrarea declarațiilor date de B., de C. și de D. nu ar putea răsturna veridicitatea celor consemnate în înscrisul olograf din 18.03.1985, criticând pe de-o parte obiectivitatea celor 3 martori și apreciind că natura "conspirată" a relației cu ofițerul de securitate ar face "imposibilă demonstrarea oricărei teze probatorii care ar infirma cele demonstrate de C.N.S.A.S.". În acest context, intimatul-pârât a precizat că administrarea declarațiilor terțelor persoane nu este îngrădită de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nici C.N.S.A.S. nu a arătat de ce ar fi interzise. De altfel, necesitatea administrării unor asemenea probe este absolut indispensabilă apărării într-un asemenea proces cu specificul celui de față în care înscrisurile sunt deținute de adversarul din proces, pentru a se da eficiență cuvenită dreptului la apărare și celor consemnate în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012. C.N.S.A.S. a mai susținut și că prima instanță ar fi interpretat greșit normele tezei secunde din art. 2 lit. b) exonerându-l pe baza unor lucrări realizate în activitatea intimatului-pârât de cercetare și predare dedicată studiului critic al comunismului (și al efectelor acesteia în post comunism). Or, prima instanță nu l-a "exonerat" pe intimatul-pârât, ci a constatat că nu erau îndeplinite cerințele legale pentru a se putea stabili calitatea sa de "colaborator al Securității", în urma coroborării probelor administrate în cauză. Intimatul-pârât a precizat că a fost constrâns de ofițerii de poliție să dea notele informative, prin frica de repercusiuni și prin limbajul care inducea un răspuns, neavând practic nicio posibilitate de a se opune. Cu privire la neîndeplinirea cerinței îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a susținut că relatările au vizat aspecte de ordin strict profesional, iar tonul său critic nu îl viza pe P.K., ci pe prodecanul facultății care a manifestat o dezaprobare exacerbată față de afișele publicate de cel dintâi, pe care și-a luat libertatea să le îndepărteze fără a discuta cu acesta. Informațiile furnizate aveau caracter general, nu conțineau, în mod esențial, referiri la activități și atitudini care ar fi fost vădit și preponderent potrivnice regimului totalitar comunist și nici nu vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În realitate, scopul intimatului-pârât era să arate că preocupările, acțiunile și atitudinea lui P.K. erau inofensive, benefice pentru universitate. Mai mult decât atât, la momentul furnizării relatărilor, intimatul-reclamant nici măcar nu împlinise vârsta de 24 de ani, astfel că nu se poate discuta de o persoană complet maturizată care să conștientizeze pe deplin eventualele consecințe (care nici nu s-au produs). În final, intimatul-pârât a arătat nu se poate reține calitatea de colaborator pe baza unui singur caz de informare și cu privire la o unică persoană, pe o durată scurtă de aproximativ 3 luni, precum și că informațiile cu privire la P.K. erau oferite și de alte surse, astfel că nu se poate reține cu certitudine că relatările sale ar fi fost cauza ce a condus la urmărirea unui cetățean străin și la presupusa îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale. Mai mult decât atât, atitudinea sa de condamnare a regimului comunist răzbate din nenumăratele sale publicații, cursuri ori conferințe publice privind toxicitatea comunismului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen la data de 17.01.2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării cererii. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului A., susținând că acesta a fost recrutat în calitate de colaborator, sub nume conspirativ "A.". În apărare, pârâtul A. a susținut, în esență, că informațiile furnizate organelor de Securitate nu îndeplineau condiția de a viza activități potrivnice regimului totalitar comunist, iar scopul furnizării lor nu a fost acela de a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prima instanță a valorificat apărările pârâtului și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite condițiile cumulativ prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de conținutul și natura informațiilor furnizate prin nota informativă, care nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Împotriva sentinței instanței de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în speța de față. Învestită cu soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte, în urma propriului demers judiciar raportat la actele dosarului, va răspunde punctual criticilor de nelegalite invocate. Amintește instanța de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.". Așadar, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, textul de lege prevede întrunirea cumulativă a două condiții, respectiv persoana pârâtă să fi furnizat organelor de Securitate informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Îndeplinirea acestor cerințe se verifică de instanța de contencios administrativ prin prisma probatoriului administrat în cauză, a dovezilor depuse în probațiune de reclamant și a celor depuse în contraprobă de pârât, impunând o analiză concretă, efectivă și punctuală a înscrisurilor depuse în dosar, din perspectiva naturii și conținutului informațiilor furnizate organelor de Securitate. În raport de contextul factual anterior prezentat și de norma legală aplicabilă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile de nelegalitate formulate de reclamantul C.N.S.A.S., instanța de fond făcând o greșită aplicare în cauză a normelor de drept material. Înalta Curte constată că, din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul a furnizat informații Securității, iar acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, la dosarul instanței de fond, la fila x, a fost atașat un "Angajament" din data de 16 martie 1985, scris și semnat olograf de către pârât, cu numele real, prin care acesta se obliga să păstreze secretul discuțiilor purtate cu organele de securitate și să nu divulge nimănui conținutul acestora și al legăturii cu aceste organe. Acest înscris nu a fost contestat de către intimatul-pârât, care a susținut că nu este un angajamentul de colaborare în sensul arătat de către reclamantul C.N.S.A.S., ci o asumare a obligației legale de a nu divulga secretul discuțiilor purtate cu Securitate. Este adevărat că, din conținutul acestui angajament nu rezultă cu claritate intenția pârâtului de a colabora pe linie cu Securitatea, în sensul informării organelor statului cu privire la activități potrivnice regimului comunist, însă Înalta Curte apreciază că acest aspect nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, întrucât activitatea de colaborare cu organele Securității nu este condiționată de existența acestui angajament, ci de acțiunile de furnizare de informații cu conținutul prevăzut de lege. Așadar, obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie, în esență, informațiile furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "A.", în baza notei informative din 18.03.1985, semnate olograf . Pârâtul nu a contestat conținutul Notei informative reținute de instanță și depuse de reclamant la dosar, astfel că se prezumă că emană de la aceasta. Prin intermediul acestei note informative, pârâtul a adus la cunoștința organelor de Securitate că persoana urmărită P.K., lector englez în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine "a manifestat nemulțumire față de condițiile în care locuia (temperatură, electricitate, gaz, apă caldă, etc.) pronunțând remarci ironice, sarcastice, acide la adresa felului în care se manifestă rezultatele economiei noastre, precum și a deficiențelor de aprovizionare din alimentație și a greutăților din cauza controlului prea strict și a necesității unor aprobări oficiale numeroase și greu obținute pe care le întâmpină în cadrul unor activități culturale și profesionale (cum ar fi de exemplu organizarea unor schimburi culturale cu alte centre universitare din țară, prezentarea unor filme și a unor casete video etc.", că le-a oferit spre lectură "unele articole din circa trei ziare britanice (unul din E.) în care se comenta starea de lucruri din România", precum și faptul că "în anumite împrejurări, fiind vorba de neajunsurile privind energia electrică, lipsa de gaze, etc. din cursul acestei ierni, în mai multe rânduri, când discuția devia în critici mai severe, ne făcea semn în sensul că în apartamentul său ar exista microfoane". Înalta Curte constată că informațiile oferite exprimau nemulțumirea persoanei urmărite cu privirele la condițiile de trai, respectiv la situația economică din România. Or, aceste informații interesau organele de Securitate, regimul totalitar comunist prezumând astfel de persoane ca având atitudini potrivnice sistemului, într-o perioadă în care dreptul la liberă exprimare era supus controlului și cenzurii. Aprecierile persoanei urmărite cu privire la situația economică a țării contraveneau propagandei regimului politic, care susținea existența unui nivel de trai ridicat, peste cel din statele occidentale, iar contestarea acestei situații și expunerea realității erau ferm descurajate, prin măsuri de supraveghere și urmărire informativă de către organele de Securitate sau chiar prin luarea unor măsuri mai aspre (condamnare penală). Altfel spus, comentariile negative la adresa regimului politic, inclusiv criticile referitoare la situația economică a țării erau considerate activități neconforme cu ideologia regimului comunist totalitar, iar aceste acțiuni puteau atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist. Ca atare, acțiunile pârâtului de furnizare a unor informații de această natură către organele de Securitate se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Chiar dacă, astfel cum a susținut intimatul-pârât, prin forma de expunere a informațiilor, acesta a încercat să prezinte elemente generale, neutre sau favorabile persoanei vizate, fapta de colaborare cu organele Securității nu este înlăturată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuind calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist. Din aceeași perspectivă, nu prezintă relevanță în speța de față nici relația de prietenie dintre intimatul-pârât și persoana urmărită. În ceea ce privește cea de-a doua condiție legală, și anume aceea ca informațiile comunicate organelor de Securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că și aceasta este îndeplinită în cauză. Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din același pact și de art. 28 din Constituția României de la 1965, astfel cum corect a susținut recurentul-reclamant. Intimatul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanei denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale, câtă vreme, deși activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanelor vizate, scopul real al urmăririi era acela de a identifica și persecuta opozanții regimului politic comunist. Argumentul intimatului-pârâtul în sensul ca informațiile furnizate nu puteau conduce la îngrădirea vreunor drepturi sau libertăți ale persoanei urmărite, câtă vreme aceasta nu a suferit consecințe, este neîntemeiat, deoarece activitățile de supraveghere informativă, prin natura lor, încalcă în mod grav dreptul la viată privată și libertatea cuvântului. Starea de pericol față de persoana urmărită a fost creată prin însuși faptul nominalizării sale de către pârât in ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, indiferent de consecințele concrete atrase. Nu prezintă relevanță în cauză nici faptul că nota informativă a privit un cetățean străin, câtă vreme dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac o astfel de distincție și nu restrâng sfera noțiunii de "colaborator al Securității" în funcție de cetățenia persoanelor vizate de notele informative. Ceea ce interesează, din perspectiva constatării calității de colaborator al securității, este furnizarea informațiilor prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist (care puteau aparține, deopotrivă și unor cetățeni străini, mai ales atunci când se aflau pe teritoriul României) și informațiile să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (indiferent de cetățenie). S-a mai susținut de către pârât că informarea s-a făcut sub imperiul unei temeri de repercusiuni determinate de organele de Securitate, însă nici aceste argumente nu sunt apte să înlăture concluzia colaborării cu acestea. Situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speță: "Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.". Astfel, intimatul-pârât nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative și nici nu era condamnat pentru motive politice, declarațiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), pe când intimatul-pârât avea 24 ani, astfel că nu poate beneficia de excepția reglementată de lege. Cât privește lipsa factorului volițional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-și poate exprima un consimțământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale și puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informații despre alte persoane. Or, o astfel de situație, în sensul prevăzut de normă, nu este incidentă în cauză. Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu avea cum să cunoască dacă informațiile pe care le oferea sunt sau nu cunoscute de organele de Securitate, însă, chiar în situația în care informațiile comunicate de pârât ar fi fost cunoscute organelor Securității din alte surse, această împrejurare nu este de natură a-l exonera de aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de lege, nefiind regăsite în speță. Chiar și simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată. În speță, din actele dosarului rezultă că materialul informativ furnizat de pârât s-a referit la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nota informativă relevând comentarii negative ale cetățeanului străin la adresa realităților social-economice și politice sub regimul comunist. Astfel, furnizând informații precum cele anterior expuse, pârâtul a conștientizat sau ar fi trebuit să conștientizeze posibilele consecințe asupra persoanelor la care s-a referit în cuprinsul notelor informative, și anume, desfășurarea unor acțiuni de verificare și urmărire ale Securității. Or, din notele ofițerului de securitate rezultă interesul în verificarea persoanei în cauză și intenția de a trasa noi sarcini informatorului în acest scop. Nici alegațiile intimatului-pârât privind durata scurtă a colaborării, respectiv 3 luni și existența unei singure informări, nu pot fi reținute drept relevante în cauză, pentru că, din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu reprezintă criterii prevăzute de lege. Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speță, este demonstrată și cea de-a doua condiție legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului A., astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. În consecință, constatând că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și va constata că pârâtul A. a fost colaborator al Securității.