ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2014

Decizia nr. 4210/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererile din 24 octombrie 2005 și din 20 ianuarie 2010, formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum și prin cererea din 07 februarie 2008, adresată de dl. B. și prin cererea din 10 octombrie 2008, adresată de dl. C., s-a solicitat verificarea pârâtului A., care la data cererilor avea funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, cererile fiind legale față de prevederile art. 33 alin. (1) și art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Reclamantul a mai arătat că pârâtul A., având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, a dispus recrutarea unui colaborator pentru a încadra o serie de „elemente tinere” din orașul Oltenița, care fuseseră semnalate că încercaseră să ia legătura cu postul de radio „Europa Liberă”, iar, în urma aprobării recrutării, pârâtul a procedat la instruirea și dirijarea sursei pe lângă numitul P.V., semnalat cu manifestări negative, sursa furnizând două note informative, una dintre acestea fiind exploatată de conducerea Serviciului 1.

S-a mai arătat de către reclamant că într-un alt dosar, în care pârâtul avea gradul de lt. maj. în cadrul U.M. X București (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă), acesta a propus recrutarea unei surse care să asigure „cunoașterea în timp a stării de spirit în rândul personalului muncitor din cadrul Sectorului reparații”.

Reclamantul a susținut că pârâtul a pătruns prin dirijarea colaboratorului în intimitatea persoanelor urmărite strict pentru motive politice, fără legătură directă cu profilul antiterorist al compartimentului pe care îl conducea, relevantă fiind nota informativă despre N.D. care „comentează știri difuzate de postul de radio Europa Liberă”, pe marginea căreia pârâtul a propus informarea secretarului Consiliului Politic al Direcției Aviației, iar în urma acordului primit, persoana este luată în supraveghere informativă și după strângerea mai multor materiale referitoare la poziția necorespunzătoare față de regimul comunist pârâtul propune documentarea activității prin „audierea colegilor săi (...) în vederea avertizării”.

Față de cele de mai sus, reclamantul a apreciat că sunt asigurate condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității, și anume:

- reclamantul a avut calitatea de ofițer al Securității în perioada 1945-1989, întrucât a avut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, în 1978, iar din 1981 a fost încadrat la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă București,

- în această calitate a desfășurat activități prin care a suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, și anume dreptul la viață privată garantat de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, care s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat rețeaua informativă din subordine pe lângă persoanele semnalate cu comentarii negative, pe lângă cei care audiază și colportează știrile posturilor de radio străine.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul A. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 280 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că în mod legal reclamantul a demarat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008 de verificare a calității de lucrător al Securității cu privire la pârâtul A., în raport de prevederile art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008.

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru se putea constata calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, conform prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a reținut că din înscrisurile depuse de reclamant la dosar rezultă că pârâtul a avut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, în perioada 1978-1979 și în cadrul Unității Speciale de Luptă Antiteroristă București, în perioada 1981-1982, fiind îndeplinită prima condiție prevăzută de textul legal menționat.

Instanța a constatat că în cauză este îndeplinită și cea de-a doua condiție, întrucât pârâtul, în calitatea de mai sus, din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, a instrumentat dosarul nr. x, în care l-a recrutat ca și colaborator pe numitul D., printre motive fiind și acelea că în anturajul acestuia este văzut deseori numitul E., semnalat de către sursa „S” că în timpul liceului a încercat să ia legătura cu postul de radio „Europa Liberă” și F., auditor al unor posturi de radio străine.

Curtea a reținut, în esență, că prin activitățile desfășurate de pârât, de a dirija sursele informative în anturajul personal al persoanelor urmărite și a obține informații legate de opiniile lor personale, acesta a îngrădit dreptul la viață privată al acestor persoane, drept ce era garantat de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar și de art. 33 din Constituția României din anul 1965.

Curtea a apreciat că este neîntemeiată susținerea pârâtului referitoare la faptul că scopul acestor activități era asigurarea securității statului, lupta împotriva terorismului și spionajului, întrucât scopul urmărit de pârât era acela de a obține informații în vederea descoperirii și sancționării persoanelor ce aveau atitudini ostile regimului comunist (o astfel de atitudine fiind ascultarea de către cetățeni a postului de radio „Europa Liberă”) și care nu avea vreo legătură cu lupta împotriva terorismului sau spionajului.

Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiate și apărările pârâtului privind respectarea legislației, regulamentelor militare și ordinelor superiorilor, având în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea Securității prin aducerea la cunoștință publică a lucrătorilor Securității, indiferent dacă aceștia au încălcat sau nu reglementările în vigoare cu privire la atribuțiile de serviciu, o astfel de condiție nerezultând din dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noțiunea de lucrător al Securității.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod netemeinic s-a admis acțiunea formulată de C.N.S.A.S., atâta timp cât afirmațiile incriminatoare, potrivit cărora ar fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, sunt nedovedite.

Recurentul arată că reclamantul și instanța de fond au făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008, din care rezultă că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiect al unui dosar din care rezultă că au fost urmăriți de Securitate.

Subliniază recurentul că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea, iar în cauza de față atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată acesteia, au avut în vedere cererile de verificare - în general - formulate de B. și C., persoane care nu au avut nici o legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurentul pârât, individualizate în respectiva notă de constatare.

Arată recurentul că, în raport de probatoriul administrat, B. și C. nu pot avea calitatea de subiect al unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmăriți de Securitate, concret de către recurentul-pârât prin activitățile interpuse de către acesta.

Recurentul apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de fond realizând o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7), (9) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008.

Arată recurentul că instanța de fond trebuia să stabilească în mod concret faptul că acesta ar fi contribuit la completarea dosarului de urmărire a persoanelor respective - B. și C., dar în contradicție cu nota de constatare, cât și conform celorlalte acte aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurentul a contribuit la cererea de instrumentare a dosarelor altor persoane, care nu au formulat cerere de verificare în temeiul art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

Apreciază recurentul că instanța de fond nu a manifestat rol activ pentru eliminarea acestor contradicții și nu a obligat reclamantul să probeze afirmația că recurentul-pârât ar fi contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care a cerut verificarea acestuia, cerință care constituia o condiție de legalitate pentru sesizarea instanței în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Concluzionează recurentul că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal sau nu este motivată în drept, deoarece din modul de redactare al hotărârii nu se poate determina dacă legea a fost sau nu aplicată, astfel încât instanța de recurs trebuie să constate că în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate nu exista un text care să justifice soluția dată în speță.

În acest sens, recurentul arată că instanța nu a motivat calitatea de lucrător al Securității care a desfășurat activitate prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, față de calitatea de lucrător al Securității care a desfășurat activități de antiterorism în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate a O.N.U. și alte convenții și Tratate Internaționale pe linia antiterorismului.

Arată recurentul că lipsa de temei legal denotă că o hotărâre nu este fondată pe nici un text de lege, iar, în speță, hotărârea este motivată pe baza art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, care se referă la lucrător de securitate, dar nu la lucrător de securitate de antiterorism.

Apreciază recurentul, în esență, că este greșită aplicarea normei care nu este incidentă în cauză, în speță norma prevăzută de art. 2 lit. a) din Legea nr. 293/2008 și nu aplicarea normei prevăzute de legile speciale, respectiv Legea nr. 535/2004 pentru prevenirea și combaterea terorismului, Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională, precum și Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Se mai arată în motivele de recurs că, față de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., este eronată aprecierea instanței în sensul că recurentul și-a motivat întâmpinarea în baza legilor de prevenire și combatere a terorismului în loc de legea pentru deconspirarea securității a poliției politice, această interpretare fiind dată cu încălcarea legii și constituind motiv de casare, întrucât încalcă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Arată recurentul că instanța a încălcat normele imperative pe linia prevenirii și combaterii terorismului, puse în aplicare prin lucrători ai Securității, față de alți lucrători ai Securității care au desfășurat activități care au suprimat sau îngrădit drepturile fundamentale ale omului.

Mai arată recurentul că O.U.G. nr. 24/2008 și Legea nr. 293/2008 au fost adoptate tardiv, după 22 de ani de la Revoluția din 1989 și aduc prejudicii demnității și integrității persoanelor nevinovate prin lipsa împrejurării că au făcut parte din Serviciile de Informații fără să fi săvârșit acte grave care să încalce Constituția României.

Subliniază recurentul că în perioada 1973-1980, la B.J. Ilfov și 1980-1986, în cadrul Unității Speciale de Luptă Antiteroristă, a avut calitatea de militar, supunându-se regulamentelor militare, angajamentului și jurământului dat pentru respectarea Constituției, fiind simplu lucrător și că în această perioadă nu a exercitat o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale, iar nimeni nu a avut de suferit prin activitatea sa.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul cererilor din 24 octombrie 2005 și din 20 ianuarie 2010, formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, al cererii din 07 februarie 2008, adresată de dl. B. și al cererii din 10 octombrie 2008, adresată de dl. C., s-a procedat la demararea procedurii de verificare a calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., care avea funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție la data formulării cererilor, în raport de prevederile art. 33 alin. (1) și art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

În urma analizării înscrisurilor depuse în probațiune la dosar, prima instanță a ajuns la concluzia că ambele condiții impuse de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității, sunt îndeplinite în speță.

Această concluzie este corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea nu a negat nici calitatea de lucrător al Securității și nici autenticitatea înscrisurilor întocmite în această calitate în instrumentarea dosarelor avute în vedere de reclamant.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Față de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, consideră că, în cauză, sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de „lucrător al Securității”.

Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

- persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989.

Or, în speța dată, această condiție este asigurată, deoarece pârâtul

a avut calitatea de ofițer al Securității în perioada 1945-1989, întrucât a avut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, în perioada 1978-1979, iar din 1981 a fost încadrat la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă București (perioada 1981-1982);

- în calitatea menționată la punctul 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Și această condiție este asigurată prin acțiunile pârâtului, deoarece

în această calitate a desfășurat activități prin care a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, și anume dreptul la viață privată garantat de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat rețeaua informativă din subordine pe lângă persoanele semnalate cu comentarii negative, pe lângă cei care audiază și colportează știrile posturilor de radio străine.

Așadar, din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin activitățile desfășurate, de a dirija sursele informative în anturajul personal al persoanelor urmărite și a obține informații legate de opiniile lor personale, pârâtul, ofițer al fostei securități, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului reglementate și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viața privată.

Este lipsit de relevanță faptul că încălcările respective aveau temei legal sau regulamentar, respectiv că încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale reglementate de Constituția în vigoare la aceea dată se producea ca urmare a respectării de către pârât a instrucțiunilor ierarhice primite.

În ceea ce privește susținerea recurentului, potrivit căreia cererile de verificare nu îndeplinesc condițiile pentru a justifica promovarea acțiunii în contencios, Înalta Curte constată că, la cerere, verificarea poate fi făcută exclusiv în condițiile art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, potrivit cărora:

„(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(8) De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soțul supraviețuitor și după aceea rudele în ordinea proximității legăturii de rudenie. În cazul rudelor de același grad, au acces la dosar toți în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimțământul tuturor”.

De asemenea, potrivit art. 27 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, aprobat prin hotărârea nr. 2/2008 a C.N.S.A.S.

„(1) Petiționarul îndreptățit, luând cunoștință de conținutul dosarului, poate solicita în scris C.N.S.A.S. demararea procedurilor pentru a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

(2) C.N.S.A.S. comunică petiționarului îndreptățit identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului, numai dacă aceasta poate fi stabilită cu certitudine.

(3) Pe baza cererii prin care se solicită stabilirea identității lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, depusă la Direcția comunicare, Direcția investigații întocmește o notă de constatare a identității lucrătorilor sau colaboratorilor Securității. Nota de constatare a identității va conține atât numele real și celelalte date de identitate, cât și numele conspirativ, acolo unde este cazul. Dacă lucrătorul sau colaboratorul Securității a deținut mai multe nume conspirative, nota de constatare a identității va consemna distinct fiecare situație în parte. De asemenea, se vor consemna documentele și informațiile identificate în cursul desfășurării investigațiilor, care au condus la stabilirea identității persoanei

.

(4) Nota de constatare a identității se înaintează Colegiului C.N.S.A.S., prin secretarul acestuia. Colegiul C.N.S.A.S., în maximum 15 zile de la înregistrarea la Secretariat, ia în discuție nota de constatare a identității și, după caz

:

a) aprobă nota de constatare și dispune Direcției comunicare redactarea, în termen de 15 zile lucrătoare, a unei comunicări către petiționarul îndreptățit, prin care i se transmit datele de identitate ale colaboratorului sau lucrătorului Securității, precum și numele conspirative, acolo unde este cazul

;

b) infirmă nota de constatare și dispune Direcției investigații reluarea procedurilor specifice de investigare a fondului arhivistic și/sau a corespondenței cu foștii deținători de arhivă și cu Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, pentru identificarea documentelor și informațiilor necesare soluționării cererii.”

Deci, cu alte cuvinte, din interpretarea dispozițiilor legale și regulamentare citate mai sus, rezultă că în procedura de urmat se succed două cereri:

- cererea prin care se solicită stabilirea identității lucrătorilor Securității și colaboratorilor acesteia care au desfășurat activități la instrumentarea dosarului persoanei îndreptățite să formuleze cererea [art. 27 alin. (3) din Regulament] și,

- o a doua cerere formulată de persoana îndreptățită prin care să se solicite verificarea existenței sau inexistenței calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său [art. 27 alin. (5) din Regulament].

Conform dispozițiilor art. 3.

lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

„Art. 3 -

Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții:

l)

judecătorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv cei din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, judecătorii, procurorii și prim-grefierii de la instanțele și parchetele civile și militare;”

Înalta Curte constată că în cauză au fost depuse de către intimatul-reclamant cererile de verificare care au stat la baza demarării procedurii de verificare, conf. art. 3 lit. l) din O.U.G, nr. 24/2008, aprobată și completată prin Legea nr. 293 din 14 noiembrie 2008.

Odată cu depunerea materialelor care au stat la baza notei de constatare și a acțiunii în constatare, au fost depuse cererile din 24 octombrie 2005 și din 20 ianuarie 2010, formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum și cererea din 07 februarie 2008, adresată reclamantului de dl. B. și cererea din 10 octombrie 2008, adresată de dl. C., prin care se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor la care petenții au avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura a fost urmată întocmai, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În mod corect a reținut instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat lucrător al fostei Securități.

Astfel, susținerile reclamantului sunt probate cu înscrisurile depuse la dosar și dovedesc faptul că pârâtul a desfășurat activități prin care a îngrădit drepturi fundamentale ale cetățenilor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 280 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 noiembrie 2014.