ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 7224 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul Ș.S., și a constatat

calitatea de lucrător al Securității a în ceea ce îl privește pe acesta.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând următoarele:

Așa

cum se poate observa din actele dosarului, toate măsurile întreprinse de către

pârât au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin

legile în vigoare și la acea dată.

Astfel,

în calitatea sa de ofițer de Securitate, pârâtul a propus deschiderea unui

dosar de urmărire informativă asupra numitului C.A.M. deoarece acesta fusese

semnalat că intenționează să părăsească fraudulos țara. Prin deschiderea

acestei forme de urmărire pârâtul își propune să identifice legăturile pe care

urmăritul a. reușit să și le creeze în rândul cetățenilor străini propune

studierea persoanelor din anturajul lui C, pentru recrutarea de

necorespondenței interne și externe, precum și încadrarea cu rețeaua

informativă. Motivele pentru care dl. C.A.M. era verificat de organele de

Securitate la propunerea pârâtului nu țineau de siguranța sau securitatea

națională, sau de alte aspecte de interes general pentru societate, prin urmare

îngrădirea sau încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale

persoanei urmărite nu avea acoperire legală.

Aprobarea

propunerilor pârâtului s-a concretizat în interceptarea corespondenței pe

perioada 20 martie 1982 - 30 iunie 1982, precum și în instruirea și dirijarea

rețelei informative de către pârât. Analizând materialele adunate prin

mijloacele muncii de securitate, pârâtul propune avertizarea persoanei urmărite

deoarece s-a constatat că acesta "a continuat să aibă manifestări

dușmănoase /.../, nu a renunțat la ideea plecării pe orice cale din țară".

În același document, pârâtul consideră utilă urmărirea reacției după

avertizare. Aceasta urma să se realizeze prin "sursele <C.>,

<L.> și <D.>, precum și prin mijloacele <T>, <F> și

<S> (n.n. - interceptarea convorbirilor, filaj și interceptarea

corespondenței)". Astfel, următorii doi ani persoana urmărită a fost

încadrată informativ iar datele obținute astfel au atestat că acesta

"continuă să manifeste intenții de evaziune /.../", "ascultă

postul de radio <E.L.>" și întreține relații prin corespondență cu

un cetățean din Israel. De această dată s-au aprobat măsurile propuse de pârât

în nota de analiză din 03 mai 1984 și s-a trecut la documentarea activității

dușmănoase a persoanei urmărite. Activitatea de documentare se desfășoară în

cooperare cu ofițerul de cercetare penală în prezența căruia s-au obținut

declarații de la persoanele din anturajul numitului C. De asemenea, urmăritul a

fost audiat, recunoscând faptele imputate. În concluzie, la data de 24 mai 1984

a fost avertizat la sediul inspectoratului, în prezența părinților, așa cum a

propus pârâtul în nota de analiză menționată anterior. Nu în ultimul rând, după

avertizare a rămas în atenția organelor de securitate, pârâtul solicitând

interceptarea convorbirilor telefonice.

Prin

urmărirea unor persoane cu ajutorul informatorilor - care erau instruiți cu

privire la tipul de informații pe care ar fi trebuit să le obțină, precum și cu

privire la modalitatea de obținere a acestora - pârâtul a obținut date

referitoare la anturajul, preocupările și viața de zi cu zi a celor urmăriți.

Pârâtul,

prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile

fundamentale, garantate de legislația din acea vreme. Astfel, în speța dată,

îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care

Securitatea a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite prin încadrarea

acestora cu rețeaua informativă. Prin cererea de interceptare a corespondenței

și a convorbirilor, dispusă de pârât pentru motivele politice s-a încălcat

dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice. În

concluzie, activitățile desfășurate de pârât, în calitate de angajat al fostei

Securități, au îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale

recunoscute și garantate de legislație în vigoare la acea dată:

-

dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, viață

privată - art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din

Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice;

-

dreptul la liberă exprimare - art. 28 din Constituția României din 1965,

coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile

și Politice.

În

ceea ce privește neconvenționalitatea procedurii: Sub aspectul nesocotirii

principiului egalității armelor, a încălcării prezumției de nevinovăție, Curtea

Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009 (M. Of.

225 din 06 aprilie 2009), că în ceea ce privește critica potrivit căreia

dispozițiile art. 2 lit. a) și ale art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 nesocotesc

prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, domeniul de aplicare a

prezumției de nevinovăție vizează materia penală, respectiv situațiile în care

fapta atribuită unei persoane are conotații penale, care angajează răspunderea

penală a acesteia. Astfel, prezumția constituie suportul dreptului la apărare

și, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului,

în cadrul procesului penal. Or, în condițiile în care procedura prin care se

constată calitatea de lucrător al Securității se desfășoară potrivit regulilor

procedurii civile și are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care

au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin

consemnarea publică a activității acestora, iar nu stabilirea vreunei

răspunderi juridice, instituția prezumției de nevinovăție, nu este aplicabilă

procesului declanșat în temeiul dispozițiilor ordonanței. Curtea

Constituțională a mai reținut că, deși prezumția nu cunoaște o consacrare

expresă în materie civilă, dispozițiile art. 1169 din vechiul Codul civil

prevăd că persoana care face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească. Astfel, legea asigură echilibrul procesual al părților în litigiu

și dă expresie unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul

aflării adevărului, statuat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit

căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc".

Referitor

la afirmația pârâtului că procedura se derulează cu nesocotirea principiului

egalității de arme a părților litigante în dauna sa, se reține că O.U.G. nr.

24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 293/2008 nu prevede

proceduri speciale privind administrarea probelor în fața instanței așa încât

se aplică dreptul comun. În ce măsură instanța a administrat sau nu probele

legale, utile, pertinente, concludente cauzei reprezintă un aspect care nu ține

de resortul prezentei instanțe, ci, în mod firesc, de acela al instanței de

control judiciar.

Pârâtul

arată, în esență, că în ceea ce îl privește pe numitul C.A.M. a primit

informația că este interesat să obțină ilegal o armă de foc și că simpatiza cu

ideile naziste, având legături suspecte cu străinii.

Din

cuprinsul raportului aflat la dosar, rezultă faptul că în luna ianuarie 1980

numitul C.A.M. a pus la cale trecerea frauduloasă a frontierei pentru a ajunge

în Occident, apoi a renunțat, iar ulterior, în luna martie a. aceluiași an

grupul din care făcea parte și C.A.M. "preconiza evaziunea din țară (...).

Cu acest prilej C. a făcut afirmații în sensul că ar putea procura și pistol.

Nici această intenție nu a fost materializata. în cuprinsul aceluiași raport

întocmit de reclamant se menționează că numitul C.A.M. era pretabil la acțiuni

cu caracter terorist (având în vedere intențiile de a pleca din țară, afirmația

că ar putea procura pistol, propagarea de idei neonaziste în rândul unor tineri

din anturaj, legăturile suspecte cu cetățeni străini).

Se

ridică problema de a cunoaște dacă, din actele dosarului rezultă că,

într-adevăr, acțiunea pârâtului ar fi fost justificată în mod obiectiv de

respectarea siguranței naționale și prevenirea activității potențial teroriste

a numitului C.A.M.; se reține că din nota de analiză de la dosar (datată 03 mai

1984) rezultă că numitul C.A.M. are intenții de evaziune din țară, fără a

întreprinde ceva concret până la data întocmirii notei respective, că ascultă

postul radio E.L., că acesta colportează știrile difuzate, împărtășește ideile

studentului L.N., are relații prin corespondenta cu M.S. din Israel. De

asemenea, din nota din 16 mai 1984 rezulta același lucru: elogierea stilului de

viață occidental, colportarea de știri, intenția de a pleca în occident, fără

ca până la data întocmirii notei să fi întreprins ceva concret. Nici din

celelalte note, datate 23 martie 1982, 16 aprilie 1982, 17 aprilie 1982, 13 mai

1982, 20 februarie 1983, 21 ianuarie 1984, 20 aprilie 1984, adresa datata 28

mai 1984 nu rezultă intenția sau punerea în aplicare a unor acțiuni împotriva

siguranței naționale de către numitul C.A.M. Chiar din nota semnată de pârât,

datată 28 mai 1984, rezultă că "nu s-au conturat intenții sau acte

pregătitoare pe linie de atentat" din partea numitului C.A.M.

Nici

din cuprinsul declarațiilor date de numiții M.A. datata 03 mai 1984, T.A,

datată 07 mai 1984, C.F. datată 11 mai 1984, G.P, datată 11 mai 1984, CM,

datată 14 mai 1984, nu rezultă, în esență, decât elogierea stilului de viață

occidental și intenția părăsirii țării, nicidecum activități primejdioase pentru

siguranța națională (cum sunt cele teroriste).

Nu

pot fi reținute nici apărările pârâtului în sensul că a desfășurat activitățile

respective în deplină conformitate cu legea și cu ordinele primite, întrucât

rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești

pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este arătată chiar în preambulul

O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură

comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă

a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției

politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și

libertăților lor fundamentale".

Rezultă

fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea

cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim

totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un

sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi

politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a

comportamentului persoanelor care în prezent, candidează pentru sau după caz,

ocupă demnități ori: funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții

Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune

morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o

responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost

lucrători sau colaboratori ai Securității.

În

esență, sub aspectul care interesează în cauză, O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 293/2008, urmărește scopul de deconspirare, indicat

în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului

întocmit de Securitate, sau au efectuat activitățile prevăzute de actul

normativ, prin consemnarea publică - publicarea în Monitorul Oficial al

României Partea a VI-a și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în

masă de către reclamantul C.N.S.A.S., în temeiul art. 12 alin. (1) din

ordonanță, a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate în art. 3,

precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea sau

numirea în aceste demnități sau funcții publice, actul normativ antrenând doar

eventuale consecințe de ordin moral în privința celor care au încălcat

drepturile și libertățile fundamentale ale altora în perioada dictaturii

comuniste.

În

acest context rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei

acțiuni în constatarea calității de lucrător sau după caz, colaborator, al

Securității, nu este acela de a stabili vinovații sau de a le aplica pedepse și

de a le individualiza, instanța nerealizând o justiție retributivă, ci de a

verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva

reclamantului C.N.S.A.S. și eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea

legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin

Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și

prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai

înalte idei: despre justiție și echitate (a se vedea Hotărârea de Mare Cameră

pronunțată la data de 16 martie 2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; Decizia

de inadmisibilitate din 22 noiembrie 20 01 în cauza Knauth contra Germaniei).

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul.

În

motivarea recursului, în care a invocat critici ce pot fi încadrate în cazurile

prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul arătă că prin

sentința atacată nu s-au pus în dezbatere fondul problemei și cererile legale

și legitime ale sale, că hotărârea este nemotivată și a fost dată cu încălcarea

competenței absolute a altor instanțe, cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești și cu încadrarea greșită a faptelor; de asemenea, arată că

instanța de fond a respins greșit și nelegal excepțiile lipsei calității

procesuale pasive și active și a încălcat principiul imparțialității justiției.

Înalta

Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel,

în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

potrivit cărora, prin "lucrător al Securității", se înțelege

"orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al

Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv

ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a

suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Rezultă

din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o

persoană să poată fi considerată "lucrător al Securității": calitatea

de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie

de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și

desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Așa

cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta

a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității,

prima condiție legală fiind, deci, îndeplinită.

Pentru

a fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor

legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi

"desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului".

Așa

cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea

sa de ofițer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note

de analiză/informative care se referă explicit la urmărirea informativă a

numitului C.A.M. prin interceptarea corespondenței și a convorbirilor

telefonice, precum și prin activitatea unor informatori ai Securității, cărora

li se pune în vedere să furnizeze date referitoare la persoana urmărită și la

viața privată și relațiile personale ale acesteia.

Or,

semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri

contrare dreptului la viață privată, secretului corespondenței și a

convorbirilor telefonice, dreptului la liberă exprimare și la liberă

circulație, reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond,

desfășurarea unei "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului".

Sunt

neîntemeiate apărările, formulate de recurent în fața primei instanțe și

reiterate în recurs, prin care invocă rațiuni de ordinul siguranței naționale

pentru justificarea ingerințelor în viața privată a persoanei urmărite;

aceasta, întrucât niciunul dintre motivele pentru care persoana era urmărită nu

aveau legătură cu siguranța națională ori cu alte aspecte de interes general

pentru societate ci, dimpotrivă, vizau aspecte care țineau de viața personală a

urmăritului: atitudinea potrivnică organelor de securitate, care nu au reușit

să-l determine să intre în rândul colaboratorilor, elogierea modului de viață

occidental și dorința de a părăsi țara, corespondența scrisă și vorbită și

ascultarea postului de radio "E.L.", toate acestea subsumându-se

dreptului la viață privată, secretului corespondenței și dreptului la liberă

exprimare și la liberă circulație.

Niciunul

din motivele invocate de recurent ca justificând urmărirea - afirmația că ar

putea procura pistol, propagarea de idei neonaziste în rândul unor tineri din

anturaj, legăturile suspecte cu cetățeni străini - nu s-a dovedit a fi real,

așa cum rezultă chiar din nota semnată de pârât, datată 28 mai 1984 în care se

consemnează că "nu s-au conturat intenții sau acte pregătitoare pe linie

de atentat" din partea numitului C.A.M.

Nu

se poate reține, așadar, că sentința atacată ar fi fost dată cu încadrarea și

calificarea greșită a faptelor, așa cum susține recurentul.

Nu

sunt întemeiate nici criticile referitoare la nelegalitatea verificării

recurentului-pârât și a sesizării instanței de judecată, în raport cu

dispozițiile, O.U.G. nr. 24/2008 și cu cererea prin care numitul C.M.A., în

calitate de persoană îndreptățită, solicită verificarea calității de lucrător

al securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarelor de urmărire care îl privesc; instanța de fond a

reținut corect, așadar, că ambele părți au calitate procesuală în cauză.

De

asemenea, sentința este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin.

(1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței de fond, precum și argumentele în sprijinul soluției

pronunțate; nu pot fi primite, deci, criticile prin care recurentul susține că

nu s-au pus în dezbatere fondul problemei și cererile sale legale și legitime,

din lecturarea considerentelor sentinței atacate rezultând, dimpotrivă, că

instanța de fond a răspuns amplu și detaliat tuturor cererilor și apărărilor

invocate de pârât.

Susținerile

privind încălcarea de către prima instanță a competenței absolute a altor

instanțe și a principiul imparțialității justiției, precum și cele privind

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești sunt neîntemeiate, prin raportare

la dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care atribuie Secției

de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București competența de

soluționare a acțiunilor în constatarea calității de lucrător al Securității

sau de colaborator al acesteia; aceste critici vizează, în realitate,

neconstituționalitatea dispozițiilor legale incidente, putând fi invocate pe

calea excepției de neconstituționalitate; or, în cauză, recurentul-pârât, deși

susține contrariul în cererea de recurs, nu a formulat o astfel de cerere.

Pentru

considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, nu ne aflăm în prezența

niciunui motiv de casare iar instanța de fond a dat prevederilor legale

aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Ș.S. împotriva Sentinței nr. 7224 din 20 decembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV