ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 7224 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul Ș.S., și a constatat calitatea de lucrător al Securității a în ceea ce îl privește pe acesta. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând următoarele: Așa cum se poate observa din actele dosarului, toate măsurile întreprinse de către pârât au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată.

Astfel, în calitatea sa de ofițer de Securitate, pârâtul a propus deschiderea unui dosar de urmărire informativă asupra numitului C.A.M. deoarece acesta fusese semnalat că intenționează să părăsească fraudulos țara. Prin deschiderea acestei forme de urmărire pârâtul își propune să identifice legăturile pe care urmăritul a. reușit să și le creeze în rândul cetățenilor străini propune studierea persoanelor din anturajul lui C, pentru recrutarea de necorespondenței interne și externe, precum și încadrarea cu rețeaua informativă. Motivele pentru care dl. C.A.M. era verificat de organele de Securitate la propunerea pârâtului nu țineau de siguranța sau securitatea națională, sau de alte aspecte de interes general pentru societate, prin urmare îngrădirea sau încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei urmărite nu avea acoperire legală.

Aprobarea propunerilor pârâtului s-a concretizat în interceptarea corespondenței pe perioada 20 martie 1982 - 30 iunie 1982, precum și în instruirea și dirijarea rețelei informative de către pârât. Analizând materialele adunate prin mijloacele muncii de securitate, pârâtul propune avertizarea persoanei urmărite deoarece s-a constatat că acesta "a continuat să aibă manifestări dușmănoase /.../, nu a renunțat la ideea plecării pe orice cale din țară". În același document, pârâtul consideră utilă urmărirea reacției după avertizare. Aceasta urma să se realizeze prin "sursele <C.>, <L.> și <D.>, precum și prin mijloacele <T>, <F> și <S> (n.n.

- interceptarea convorbirilor, filaj și interceptarea corespondenței)". Astfel, următorii doi ani persoana urmărită a fost încadrată informativ iar datele obținute astfel au atestat că acesta "continuă să manifeste intenții de evaziune /.../", "ascultă postul de radio <E.L.>" și întreține relații prin corespondență cu un cetățean din Israel. De această dată s-au aprobat măsurile propuse de pârât în nota de analiză din 03 mai 1984 și s-a trecut la documentarea activității dușmănoase a persoanei urmărite. Activitatea de documentare se desfășoară în cooperare cu ofițerul de cercetare penală în prezența căruia s-au obținut declarații de la persoanele din anturajul numitului C. De asemenea, urmăritul a fost audiat, recunoscând faptele imputate.

În concluzie, la data de 24 mai 1984 a fost avertizat la sediul inspectoratului, în prezența părinților, așa cum a propus pârâtul în nota de analiză menționată anterior. Nu în ultimul rând, după avertizare a rămas în atenția organelor de securitate, pârâtul solicitând interceptarea convorbirilor telefonice. Prin urmărirea unor persoane cu ajutorul informatorilor - care erau instruiți cu privire la tipul de informații pe care ar fi trebuit să le obțină, precum și cu privire la modalitatea de obținere a acestora - pârâtul a obținut date referitoare la anturajul, preocupările și viața de zi cu zi a celor urmăriți. Pârâtul, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate de legislația din acea vreme.

Astfel, în speța dată, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite prin încadrarea acestora cu rețeaua informativă. Prin cererea de interceptare a corespondenței și a convorbirilor, dispusă de pârât pentru motivele politice s-a încălcat dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice.

În concluzie, activitățile desfășurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislație în vigoare la acea dată: - dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, viață privată - art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la liberă exprimare - art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. În ceea ce privește neconvenționalitatea procedurii: Sub aspectul nesocotirii principiului egalității armelor, a încălcării prezumției de nevinovăție, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009 (M. Of.

225 din 06 aprilie 2009), că în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 2 lit. a) și ale art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 nesocotesc prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, domeniul de aplicare a prezumției de nevinovăție vizează materia penală, respectiv situațiile în care fapta atribuită unei persoane are conotații penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumția constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal.

Or, în condițiile în care procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securității se desfășoară potrivit regulilor procedurii civile și are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică a activității acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice, instituția prezumției de nevinovăție, nu este aplicabilă procesului declanșat în temeiul dispozițiilor ordonanței. Curtea Constituțională a mai reținut că, deși prezumția nu cunoaște o consacrare expresă în materie civilă, dispozițiile art. 1169 din vechiul Codul civil prevăd că persoana care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Astfel, legea asigură echilibrul procesual al părților în litigiu și dă expresie unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc". Referitor la afirmația pârâtului că procedura se derulează cu nesocotirea principiului egalității de arme a părților litigante în dauna sa, se reține că O.U.G.

nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 293/2008 nu prevede proceduri speciale privind administrarea probelor în fața instanței așa încât se aplică dreptul comun. În ce măsură instanța a administrat sau nu probele legale, utile, pertinente, concludente cauzei reprezintă un aspect care nu ține de resortul prezentei instanțe, ci, în mod firesc, de acela al instanței de control judiciar. Pârâtul arată, în esență, că în ceea ce îl privește pe numitul C.A.M. a primit informația că este interesat să obțină ilegal o armă de foc și că simpatiza cu ideile naziste, având legături suspecte cu străinii. Din cuprinsul raportului aflat la dosar, rezultă faptul că în luna ianuarie 1980 numitul C.A.M.

a pus la cale trecerea frauduloasă a frontierei pentru a ajunge în Occident, apoi a renunțat, iar ulterior, în luna martie a. aceluiași an grupul din care făcea parte și C.A.M. "preconiza evaziunea din țară (...). Cu acest prilej C. a făcut afirmații în sensul că ar putea procura și pistol. Nici această intenție nu a fost materializata. în cuprinsul aceluiași raport întocmit de reclamant se menționează că numitul C.A.M. era pretabil la acțiuni cu caracter terorist (având în vedere intențiile de a pleca din țară, afirmația că ar putea procura pistol, propagarea de idei neonaziste în rândul unor tineri din anturaj, legăturile suspecte cu cetățeni străini).

Se ridică problema de a cunoaște dacă, din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, acțiunea pârâtului ar fi fost justificată în mod obiectiv de respectarea siguranței naționale și prevenirea activității potențial teroriste a numitului C.A.M.; se reține că din nota de analiză de la dosar (datată 03 mai 1984) rezultă că numitul C.A.M. are intenții de evaziune din țară, fără a întreprinde ceva concret până la data întocmirii notei respective, că ascultă postul radio E.L., că acesta colportează știrile difuzate, împărtășește ideile studentului L.N., are relații prin corespondenta cu M.S. din Israel. De asemenea, din nota din 16 mai 1984 rezulta același lucru: elogierea stilului de viață occidental, colportarea de știri, intenția de a pleca în occident, fără ca până la data întocmirii notei să fi întreprins ceva concret.

Nici din celelalte note, datate 23 martie 1982, 16 aprilie 1982, 17 aprilie 1982, 13 mai 1982, 20 februarie 1983, 21 ianuarie 1984, 20 aprilie 1984, adresa datata 28 mai 1984 nu rezultă intenția sau punerea în aplicare a unor acțiuni împotriva siguranței naționale de către numitul C.A.M. Chiar din nota semnată de pârât, datată 28 mai 1984, rezultă că "nu s-au conturat intenții sau acte pregătitoare pe linie de atentat" din partea numitului C.A.M. Nici din cuprinsul declarațiilor date de numiții M.A. datata 03 mai 1984, T.A, datată 07 mai 1984, C.F. datată 11 mai 1984, G.P, datată 11 mai 1984, CM, datată 14 mai 1984, nu rezultă, în esență, decât elogierea stilului de viață occidental și intenția părăsirii țării, nicidecum activități primejdioase pentru siguranța națională (cum sunt cele teroriste).

Nu pot fi reținute nici apărările pârâtului în sensul că a desfășurat activitățile respective în deplină conformitate cu legea și cu ordinele primite, întrucât rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este arătată chiar în preambulul O.U.G.

nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale". Rezultă fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent, candidează pentru sau după caz, ocupă demnități ori: funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

În esență, sub aspectul care interesează în cauză, O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, urmărește scopul de deconspirare, indicat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, sau au efectuat activitățile prevăzute de actul normativ, prin consemnarea publică - publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a VI-a și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către reclamantul C.N.S.A.S., în temeiul art. 12 alin. (1) din ordonanță, a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate în art. 3, precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste demnități sau funcții publice, actul normativ antrenând doar eventuale consecințe de ordin moral în privința celor care au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.

În acest context rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau după caz, colaborator, al Securității, nu este acela de a stabili vinovații sau de a le aplica pedepse și de a le individualiza, instanța nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S.

și eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei: despre justiție și echitate (a se vedea Hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16 martie 2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 20 01 în cauza Knauth contra Germaniei). Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul. În motivarea recursului, în care a invocat critici ce pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 6, 7 și 9 C. proc.

civ., pârâtul arătă că prin sentința atacată nu s-au pus în dezbatere fondul problemei și cererile legale și legitime ale sale, că hotărârea este nemotivată și a fost dată cu încălcarea competenței absolute a altor instanțe, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și cu încadrarea greșită a faptelor; de asemenea, arată că instanța de fond a respins greșit și nelegal excepțiile lipsei calității procesuale pasive și active și a încălcat principiul imparțialității justiției. Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora, prin "lucrător al Securității", se înțelege "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Rezultă din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată "lucrător al Securității": calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție legală fiind, deci, îndeplinită. Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi "desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la urmărirea informativă a numitului C.A.M.

prin interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, precum și prin activitatea unor informatori ai Securității, cărora li se pune în vedere să furnizeze date referitoare la persoana urmărită și la viața privată și relațiile personale ale acesteia.

Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la viață privată, secretului corespondenței și a convorbirilor telefonice, dreptului la liberă exprimare și la liberă circulație, reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea unei "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Sunt neîntemeiate apărările, formulate de recurent în fața primei instanțe și reiterate în recurs, prin care invocă rațiuni de ordinul siguranței naționale pentru justificarea ingerințelor în viața privată a persoanei urmărite; aceasta, întrucât niciunul dintre motivele pentru care persoana era urmărită nu aveau legătură cu siguranța națională ori cu alte aspecte de interes general pentru societate ci, dimpotrivă, vizau aspecte care țineau de viața personală a urmăritului: atitudinea potrivnică organelor de securitate, care nu au reușit să-l determine să intre în rândul colaboratorilor, elogierea modului de viață occidental și dorința de a părăsi țara, corespondența scrisă și vorbită și ascultarea postului de radio "E.L.", toate acestea subsumându-se dreptului la viață privată, secretului corespondenței și dreptului la liberă exprimare și la liberă circulație.

Niciunul din motivele invocate de recurent ca justificând urmărirea - afirmația că ar putea procura pistol, propagarea de idei neonaziste în rândul unor tineri din anturaj, legăturile suspecte cu cetățeni străini - nu s-a dovedit a fi real, așa cum rezultă chiar din nota semnată de pârât, datată 28 mai 1984 în care se consemnează că "nu s-au conturat intenții sau acte pregătitoare pe linie de atentat" din partea numitului C.A.M. Nu se poate reține, așadar, că sentința atacată ar fi fost dată cu încadrarea și calificarea greșită a faptelor, așa cum susține recurentul. Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la nelegalitatea verificării recurentului-pârât și a sesizării instanței de judecată, în raport cu dispozițiile, O.U.G.

nr. 24/2008 și cu cererea prin care numitul C.M.A., în calitate de persoană îndreptățită, solicită verificarea calității de lucrător al securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor de urmărire care îl privesc; instanța de fond a reținut corect, așadar, că ambele părți au calitate procesuală în cauză. De asemenea, sentința este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond, precum și argumentele în sprijinul soluției pronunțate; nu pot fi primite, deci, criticile prin care recurentul susține că nu s-au pus în dezbatere fondul problemei și cererile sale legale și legitime, din lecturarea considerentelor sentinței atacate rezultând, dimpotrivă, că instanța de fond a răspuns amplu și detaliat tuturor cererilor și apărărilor invocate de pârât.

Susținerile privind încălcarea de către prima instanță a competenței absolute a altor instanțe și a principiul imparțialității justiției, precum și cele privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești sunt neîntemeiate, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care atribuie Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București competența de soluționare a acțiunilor în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia; aceste critici vizează, în realitate, neconstituționalitatea dispozițiilor legale incidente, putând fi invocate pe calea excepției de neconstituționalitate; or, în cauză, recurentul-pârât, deși susține contrariul în cererea de recurs, nu a formulat o astfel de cerere.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, nu ne aflăm în prezența niciunui motiv de casare iar instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ș.S. împotriva Sentinței nr. 7224 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Procesat de GGC - GV