ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 12 iulie 2005,

reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S., G.S.G. și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 15 noiembrie 2004 între A.V.A.S. și G.S.G., în

ceea ce privește vânzarea a 13.108.430 acțiuni B.R.D. de 3000 lei/acțiune, în

valoare nominală de 39.325.292.874 lei și să fie obligată cea de-a doua pârâtă

să-i de a 6.554.215 acțiuni/1 leu greu/1 acțiune, corespondent al celor

13.108.430 acțiuni B.R.D. de 3000 lei/1 acțiune și să îi plătească suma de

1.647.730 lei (RON), reprezentând contravaloarea dividendelor pentru anul 2004,

încasate de către A.V.A.S., ca accesoriu la contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni din 15 noiembrie 2004, actualizată cu rata inflației începând cu 1

iunie 2005 (data acordării dividendului) și până la data executării hotărârii,

plus dobânda pe luna iulie 2005, pe an și pe câtimi de an, aplicată la suma

rezultată, până la data executării hotărârii.

Prin cel de-al treilea capăt de

cerere al acțiunii reclamantul a solicitat obligarea A.V.A.S. sau/și a G.S.G.

de a-i da acțiunile ce se vor atribui gratuit de către B.R.D., aferente celor

6.554.215 acțiuni/1 leu greu, corespunzând a 13.108.430 acțiuni B.R.D. de 3000

lei/1 acțiune, având valoarea de 39.325.292.874 lei (ROL) în noiembrie 2004 și

dividendele aferente acestor acțiuni actualizate cu rata inflației și dobânda

pe iulie 2005, până la data executării hotărârii.

Prin cel de-al patrulea capăt de

cerere s-a solicitat ca și pentru ipoteza respingerii nulității cesiunii din 15

noiembrie 2004 să fie obligată pârâta A.V.A.S. să-i plătească reclamantului

1.546.935 lei (RON), reprezentând contravaloarea dividendelor pe 2001 și 2002,

calculate și de raportul de expertiză efectuat în dosarul civil nr. 1654/2003

al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, sumă actualizată cu rata

inflației la data executării hotărârii, în raport de luna noiembrie 2003, plus

dobânda pe iulie 2005 aplicată acestei sume până la data executării hotărârii.

S-a solicitat totodată obligarea

aceleiași pârâte la plata sumei de 8.675.575.524 lei (ROL), contravaloarea

dividendelor pe anul 2003, actualizată cu rata inflației la data executării

hotărârii, față de iunie 2004, plus dobânda pe iulie 2005, aplicată acestei

sume până la data executării hotărârii.

Prin cel de-al cincilea capăt de

cerere s-a solicitat ca, în subsidiar, în ipoteza respingerii capetelor de

cerere de la 1 la 3, în baza art. 1073 teza a II-a C. civ. și art. 1075 C. civ.

și art. 1026 și urm. coroborate cu dispozițiile art. 998-999 C. civ., să fie

obligată A.V.A.S. la plata cu titlu de despăgubiri, a valorii de piață la

momentul introducerii cererii a 13.108.430 de acțiuni B.R.D. a 3000

lei/noiembrie 2004/1 acțiune, vândute în noiembrie 2004, plus diferența de

valoare de piață a acestora la momentul executării hotărârii, dacă această

valoare va fi mai mare, plus dobânda pe iulie 2005 la valoarea de piață la 15

noiembrie 2004 a celor 13.108.430 acțiuni, și anume la valoarea de 41.815.891

lei (RON), actualizați cu rata inflației în momentul executării hotărârii, față

de noiembrie 2004.

Prin cel de-al șaselea capăt de

cerere, s-a solicitat ca, în subsidiar, dacă se va respinge și cererea de

despăgubiri îndreptată împotriva A.V.A.S., în baza art. 1073 teza a II-a, art.

1075 combinat cu art. 1030 C. civ. și cu art. 1000 alin. (3) C. civ., să fie

obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și în

calitate de comitent al A.V.A.S., statul fiind și debitor al obligației de

dezdăunare asumate în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și

comitent al prepusului A.V.A.S., să plătească cu titlu de despăgubiri pentru

repararea prejudiciului săvârșit de prepusa A.V.A.S., suma de 56.366.249 lei

(RON), plus dobânda pe iulie 2005 la valoarea de piață la 15 noiembrie 2004 a

celor 13.108.430 acțiuni, și anume la valoarea de 41.815.891 lei (RON),

actualizați cu rata inflației în momentul executării hotărârii față de

noiembrie 2004, precum și contravaloarea dividendelor încasate de A.V.A.S. în

contul acțiunilor B.R.D., pe care trebuia să i le dea reclamantului în baza art.

32 din Legea nr. 10/2001, a căror valoare a fost menționată în cel de-al

patrulea capăt de cerere.

În motivarea acțiunii, întemeiate în

drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale Codului civil, ale Legilor nr.

187/2003 și 105/1992 și ale art. 1 din Primul Protocol la CEDO și art. 17 din

CEDO, reclamantul a arătat că pârâta A.V.A.S. este entitatea desemnată prin

art. 32 din Legea nr. 10/2001 să aplice acest act normativ și care se impunea

să-i acorde cu precădere acțiuni emise de B.R.D. pentru cele 0,5922% acțiuni

emise de fosta S.N.C.I. SA, antecesoarea B.R.D., ale defunctului său bunic,

B.N.

Pârâta GSG a fost chemată în

judecată în calitate de făptuitoare a delictului civil de a fi încălcat dreptul

de preferință al contestatorului, prevăzut de art. 32 din Legea nr. 10/2001,

prin care era îndreptățit să primească cu precădere acțiuni B.R.D., solicitate

A.V.A.S. prin notificarea nr. 2480/2001.

Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a fost chemat în judecată în calitate de debitor al

obligației de despăgubire, respectiv de debitor al creanței izvorâte din art.

11 alin. (1) din Legea nr. 119/1948, la 11 iunie 1948, în favoarea foștilor

acționari ai societăților naționalizate. Statul a fost chemat în judecată și în

calitate de comitent al A.V.A.S., care a încălcat art. 32 din Legea nr.

10/2001, în dauna reclamantului.

Reclamantul a precizat că obiectul

pricinii îl reprezintă un cumul de acțiuni, respectiv constatarea nulității

unui act juridic și răspundere civilă delictuală, în nume propriu și pentru

fapta altuia, iar cauza acțiunii este creanța neonorată de către A.V.A.S., în

baza art. 32 din Legea nr. 10/2001 și dreptul său de preferință, încălcat de

pârâte.

S-a arătat că interesul promovării

acțiunii este actual ca efect al modificării Legii nr. 10/2001, prin care s-a

anihilat orice drept de preferință al foștilor acționari de a primi acțiuni la

societățile continuatoare ale fostelor persoane naționalizate în anul 1948,

modificare prin care nu este reparat prejudiciul cauzat de pârâte.

Reclamantul a învederat că prezenta

acțiune nu este o acțiune în revendicare mobiliară, că nu este prescrisă

creanța împotriva pârâtei A.V.A.S. în ceea ce privește cererea de acordare a

contravalorii dividendelor și pentru anul 2001 și că sancțiunea nulității absolute

parțiale a contractului din 15 noiembrie 2004 derivă din încălcarea unor norme

materiale imperative, respectiv art. 35 din Legea nr. 10/2001 și din cauza

ilicită și imorală a convenției în discuție.

Prin cererea înregistrată la 9

noiembrie 2005, s-a solicitat obligarea A.V.A.S., în baza art. 723 alin. (2) C.

proc. civ., la despăgubiri în ipoteza admiterii excepției puterii de lucru

judecat față de A.V.A.S., despăgubiri egale cu sumele prevăzute în capătul nr.

5 al petitului cererii introductive, așa cum au fost reformulate în cuprinsul

memoriului din 9 noiembrie 2005.

La 9 ianuarie 2006, reclamantul a

formulat un nou capăt de cerere, pentru ipoteza respingerii acțiunii fie pe

cale de excepție, fie ca inadmisibilă sau neîntemeiată, solicitând obligarea Statului

Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului săvârșit de către

acesta și de către prepusa A.V.A.S., respectiv 56.366.249 lei/iulie 2005, plus

dobânda din iulie 2005 la valoarea de piață la 15 noiembrie 2004, precum și

obligarea statului la plata contravalorii dividendelor încasate ilegal de către

A.V.A.S. pentru acțiunile B.R.D., pe care trebuia să i le dea din anul 2001,

valoarea acestora fiind de 1.546.935 lei/iulie 2005, plus 8.675.575,524 lei

(ROL)/iunie 2004, plus 13.731.080.425/iunie 2005.

La termenul de judecată din 20

februarie 2006 a fost pusă în discuție excepția autorității de lucru judecat

invocată de intimata A.V.A.S. prin întâmpinare, precum și de către intimata

S.G.

Prin sentința civilă nr. 290 din 2

martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 18248/3/2005 a fost admisă excepția

puterii lucrului judecat în privința capetelor 3 și 4 din cerere, fiind

respinsă în privința capătului 5 din cerere.

În consecință, capetele 3 și 4 ale

acțiunii au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat fiind disjunse

capetele de cerere 1, 2, 5 și 6.

În motivarea sentinței menționate

s-a reținut că, prin decizia nr. 496 din 24 martie 2005, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, a admis excepția inadmisibilității acțiunii

formulate de reclamantul O.V., au fost admise apelurile declarate de reclamant

și pârâta A.V.A.S. și au fost schimbate în tot sentința civilă nr. 1687 din 28

noiembrie 2002 și sentința civilă nr. 274 din 12 martie 2003, pronunțate de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în sensul că a fost respinsă ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant.

Tribunalul a apreciat că sunt

îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat a deciziei nr. 496/A/2005,

care este o hotărâre definitivă, prin care instanțele de judecată s-au

dezinvestit în urma admiterii unei excepții de fond, respectiv excepția de

prematuritate, existând identitate de obiect, cauză și părți, conform art. 1201

C. civ.

Prin admiterea excepției puterii

lucrului judecat, în privința capetelor 3 și 4 din cerere, în temeiul art. 165

C. proc. civ., a fost disjunsă judecata în ceea ce privește capetele de cerere

1, 2 și 5, îndreptate împotriva A.V.A.S. și G.S.G., și capătul 6 de cerere,

îndreptat împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin încheierea din 18 septembrie

2006 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorilor materiale

din sentința menționată, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc.

civ.

Prin sentința civilă nr. 1105 din 19

septembrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca

neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului aceleiași sentințe, în

sensul pronunțării asupra capătului de cerere promovat la 9 ianuarie 2006,

cerere formulată de reclamant în baza art. 281

2

C. proc. civ. S-a

reținut că, prin cererea formulată la 9 ianuarie 2006, reclamantul nu a făcut

decât să preia pretențiile care formau obiectul celui de-al șaselea capăt al

cererii de chemare în judecată, completând cauza acestui capăt de cerere.

După disjungere s-a format dosarul nr. 18641/3/2006, înregistrat la 24

mai 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

La termenul de judecată din 2

octombrie 2006, au fost puse în discuție excepția netimbrării ultimului capăt

al acțiunii principale, precum și excepțiile invocate de către pârâta G.S.G.

Prin sentința civilă nr. 1174 din 3

octombrie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondată excepția de netimbrare, a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului O.V. în formularea cererii de constatare a nulității

absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni B.R.D. și a

respins ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă

această cerere. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei G.S.G., prin mandatar B.R.D. - G.S.G., cu privire la cererea de

obligare a acestei pârâte la plata sumei de 1.647.730 RON, contravaloarea

dividendelor pentru 2004 și a fost respinsă această cerere ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepția

inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de

1.647.730 RON, contravaloarea dividendelor pentru anul 2004 și a despăgubirilor

reprezentând valoarea de piață la momentul introducerii cererii a 13.108.430

acțiuni B.R.D., dobânda pe iulie 2005 și 13.731.080.425 lei (ROL)/iulie 2005 și

au fost respinse ca inadmisibile aceste cereri.

A fost admisă excepția

inadmisibilității cererii de obligare a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, la plata sumei de 56.366.249 lei (RON)/iulie 2005, plus

dobânda pe iulie 2005 și a contravalorii dividendelor încasate de pârâta

A.V.A.S. în contul acțiunilor B.R.D. pretinse de reclamant și au fost respinse ca

inadmisibile aceste cereri.

În motivarea sentinței, prima

instanță a reținut că, în considerarea art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

invocat drept temei al acțiunii, cererea este scutită de plata taxei de timbru.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului în formularea cererii de constatare a

nulității contractului de vânzare de acțiuni B.R.D. încheiat între G.S.G. și

A.V.A.S. s-a reținut că interesul reclamantului nu este născut și actual, atâta

timp cât doar ulterior emiterii deciziei de către entitatea notificată, dreptul

recunoscut printr-o atare decizie ar putea fi valorificat în condițiile

dreptului comun, în raporturile cu terții.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei G.S.G. la 6.554.215 acțiuni/1

leu greu tribunalul a apreciat că aceasta este fondată, întrucât reclamantul nu

mai poate invoca un drept de proprietate asupra acțiunilor SNCI, fostă

proprietate a autorului său, ci numai dreptul, creat prin Legea nr. 10/2001, de

a obține repararea prejudiciului cauzat de stat prin naționalizare.

S-a considerat că reclamantul nu

poate solicita acordarea de acțiuni de către pârâta G.S.G., despre care

pretinde că este succesor în drepturi al A.V.A.S., anterior epuizării

procedurii reglementate prin Legea nr. 10/2001, această cerere fiind

inadmisibilă întrucât este îndreptată împotriva unui terț în raport cu

procedura prevăzută de actul normativ menționat.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei G.S.G. cu privire la cererea de obligare a acesteia la plata

sumei de 1.647.730 RON, reprezentând contravaloarea unor dividende pe anul 2004

a fost admisă cu motivarea că dreptul de creanță invocat de reclamant poate fi

opus doar pârâtei A.V.A.S., nu și dobânditoarei de bună credință a acțiunilor

B.R.D., potrivit contractului încheiat la 15 noiembrie 2004.

În privința cererii de obligare a

pârâtei A.V.A.S. la plata contravalorii dividendelor pentru anul 2004, precum

și a cererilor accesorii acesteia și a cererii de obligare a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice la plata contravalorii dividendelor încasate

de pârâta A.V.A.S. în contul acțiunilor B.R.D. pretinse de reclamant, s-a

considerat că inadmisibilitatea derivă din caracterul inadmisibil al cererii de

acordare de acțiuni B.R.D.

Împotriva hotărârilor menționate

(sentințe și încheiere) a declarat apeluri reclamantul în fiecare dintre cele

două dosare.

În motivarea apelurilor, reclamantul

a arătat că sentința față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat a

fost desființată prin decizia nr. 7375/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă, că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 281, 281/2

și art. 129 raportat la art. 84 C. proc. civ. și CEDO, că acțiunea nu a fost

întemeiată numai pe Legea nr. 10/2001, ci și pe dreptul comun, răspundere

civilă delictuală și gestiune de afaceri.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus conexarea celor

două dosare pentru o mai bună administrare a justiției prin încheierea de la 12

septembrie 2007.

Prin decizia civilă nr. 575 A din 26

septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul

O.V. împotriva sentinței civile nr. 1105 din 19 septembrie 2006 și a încheierii

din 18 septembrie 2006, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în dosarul nr. 18248/3/2005 și a admis apelul reclamantului împotriva

sentinței civile nr. 290 din 2 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 18248/3/2005 și a sentinței civile nr.

1174 din 3 octombrie 2006 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

dosarul nr. 18641/3/2006.

S-au desființat sentințele

menționate și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin considerentele acestei decizii

instanța de apel a reținut că prima instanță a greșit atunci când a admis

excepția autorității de lucru judecat raportându-se la o decizie care nu

rămăsese irevocabilă, această hotărâre fiind, de altfel, desființată ulterior

prin decizia nr. 7375/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă, astfel că excepția este nefondată.

În ceea ce privește apelul declarat

împotriva sentinței civile nr. 1174 din 3 octombrie 2006, s-a constatat că

acesta este fondat, reclamantul fiind nemulțumit, în principal, de faptul că

A.V.A.S. nu i-a soluționat notificarea în termenul prevăzut de lege. Raportat

la această situație și subsumat dovedirii condițiilor Legii nr. 10/2001, cerere

ce formează primul capăt al acțiunii, s-a apreciat că reclamantul are interes

și calitate pentru a putea cere constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, numai astfel aceste acțiuni reintrând în posesia

statului, iar B.R.D. are calitate procesuală pasivă fiind parte în acest

contract și ca presupus autor al faptei ilicite, în cadrul cererilor întemeiate

pe răspunderea civilă delictuală.

În baza aceluiași considerent, al

întemeierii pe răspunderea civilă delictuală s-a considerat că sunt admisibile

cererile formulate împotriva pârâților A.V.A.S. și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru plata dividendelor și despăgubirilor

reprezentând valoarea de piață la momentul introducerii cererii a 13.108.430

acțiuni B.R.D.

Pentru aceleași argumente reținute

și de prima instanță s-a apreciat ca nefondat apelul declarat împotriva

sentinței civile nr. 1105 din 19 septembrie 2006 și a încheierii din 18

septembrie 2006, constatându-se că oricum aceste hotărâri și-au pierdut eficiența

ca urmare a desființării sentinței 1105 din 19 septembrie 2006, la îndreptarea

și completarea căreia se refereau.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs pârâtele S.G. și Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor.

Prin motivele sale de recurs, pârâta

S.G. a criticat decizia atacată numai în ceea ce privește soluția de admitere a

apelului declarat de O.V. împotriva sentinței nr. 1174/2006 invocând motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând,

în principal, modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii apelului

declarat de reclamant împotriva sentinței menționate și, în subsidiar, casarea

în parte a deciziei recurate în ceea ce privește soluția de admitere a apelului

declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1174 din 3 octombrie 2006.

Recurenta S.G. a precizat că

excepțiile soluționate de Tribunalul București prin sentința nr. 1174/2006 au

fost în mod justificat admise de prima instanță de judecată, soluția instanței

de apel de desființare a acestei hotărâri fiind nelegală pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în măsura în care curtea de apel a

soluționat ea însăși excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului.

Recurenta a susținut că problema

calității procesuale active a reclamantului nu poate fi soluționată decât în

urma analizării pe fond a cererii reclamantului de acordare de acțiuni B.R.D.,

astfel încât instanța de apel ar fi trebuie să dispună verificarea acestei

calități de către prima instanță, în urma rejudecării cauzei, odată cu

stabilirea existenței sau inexistenței dreptului pretins asupra acțiunilor

B.R.D.

Cea de a doua critică formulată prin

motivele de recurs a vizat depășirea limitelor investirii și încălcarea

principiului contradictorialității, antamând aspecte ce țin de fondul cauzei,

pe care nu le-a pus în discuția părților.

S-a precizat că prima instanță s-a

raportat în mod corect, în pronunțarea soluției, la prevederile Legii nr.

10/2001 și instanța de apel recunoscând că soluționarea cererii de chemare în

judecată presupune a se stabili în ce măsură aceste dispoziții legale justifică

stabilirea, în favoarea reclamantului, a unui drept asupra acțiunilor B.R.D.

Prin urmare, s-a învederat că, deși

cererea reclamantului este o acțiune de drept comun în răspunderea civilă

delictuală, ea implică valorificarea unui drept pretins de reclamant în temeiul

art. 32 din Legea nr. 10/2001, soluția primei instanțe de admitere a excepției

inadmisibilității cererii de acordare de acțiuni B.R.D. fiind legală.

Recurenta a susținut că lipsa

caracterului născut și actual determină lipsa interesului necesar pentru

exercițiul dreptului la acțiune al reclamantului, doar după recunoașterea

pretinsului său drept asupra acțiunilor B.R.D. conform art. 32 din Legea nr.

10/2001, acesta putând justifica un interes pentru a solicita anularea

contractului.

Cea de a treia critică, întemeiată

pe dispoziția art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a vizat nemotivarea soluției

instanței de apel în ceea ce privește admiterea apelului împotriva sentinței

nr. 1174/2006, respectiv respingerea inadmisibilității cererii de acordare de

acțiuni și a excepției lipsei calității procesuale pasive în cererea de

acordare de dividende.

Prin recursul său, recurentul Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a invocat excepția lipsei

competenței materiale a instanței care a judecat apelul, natura juridică a

raportului juridic litigios fiind comercială și, prin urmare, competența

revenind instanței comerciale.

Un al doilea motiv de recurs a vizat

lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor, întrucât acesta nu are nici calitate de unitate deținătoare,

nici de instituție publică implicată în privatizare și nici nu a fost investită

cu soluționarea notificării.

În ceea ce privește răspunderea

Statului Român, în calitate de comitent al A.V.A.S. s-a susținut că aceasta nu

poate fi reținută întrucât între acesta și A.V.A.S. nu există nici un raport

juridic, sens în care s-au invocat dispozițiile art. 25 și urm. din Decretul

nr. 31/1954.

Recurentul a precizat că, în urma

privatizării B.R.D. prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către G.S.G.

FPS (A.V.A.S.) a păstrat inițial un pachet rezidual reprezentând 7,32% acțiuni

B.R.D., pe care le-a vândut la data de 15 noiembrie 2004 către cealaltă

recurentă prin contractul a cărui anulare se solicită, în acest contract

Ministerul Finanțelor Publice nefiind parte.

S-a criticat decizia instanței de

apel și în ceea ce privește reținerea interesului reclamantului în formularea

acțiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală în cererea pentru plata

dividendelor și despăgubirilor reprezentând valoarea de piață a 13.108.430

acțiuni B.R.D., fără a se motiva în ce constă răspunderea A.V.A.S. sau a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin cererea depusă la 5 mai 2008,

intimatul reclamant O.V. a invocat excepția tardivității recursului promovat de

Statul Român la 23 noiembrie 2007, cu depășirea termenului de 15 zile de la

comunicarea deciziei recurate, la 15 noiembrie 2007.

Prin întâmpinare, intimatul

reclamant a invocat excepția lipsei de interes a S.G. în promovarea recursului,

deoarece a achiesat la admiterea apelului împotriva sentinței nr. 290/2006 a

Tribunalului București, excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale

de către această recurentă, excepția lipsei de interes a statului de a promova

recurs și excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către acest

recurent.

Pe fondul cauzei, în situația în

care se vor respinge aceste excepții, intimatul a solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate.

Prin încheierea ședinței publice de

la 17 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția

tardivității recursului pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, reținând că decizia recurată a fost comunicată la 5 noiembrie 2007,

iar cererea de recurs a fost depusă la oficiul poștal la 20 noiembrie 2007

(conform plicului de la fila 25).

Referitor la excepția lipsei de

interes a celor doi recurenți în declararea căii de atac Curtea va reține că

aceasta este nefondată.

Această excepție este motivată de

reclamant prin faptul că, nedeclarând recurs împotriva soluției de admitere a

apelului declarat împotriva sentinței nr. 290/2006, recurenta S.G. a achiesat

la soluția cuprinsă în sentința menționată.

Cum prima instanță, prezentând

evoluția procesuală a cauzei în cuprinsul sentinței nr. 1174/2006 s-a referit

și la considerentele sentinței nr. 290/2006, ar însemna că recurenta este de

acord, implicit, și cu sentința nr. 1174/2006, fapt care ar determina lipsa sa

de interes în promovarea recursului având ca obiect soluția pronunțată cu

privire la sentința nr. 1174/2006.

Raționamentul reclamantului este

lipsit de suport juridic, interesul recurentei de a declara calea de atac

împotriva soluției instanței de apel de desființare a sentinței nr. 1174/2006

constând în interesul menținerii soluției cuprinse în această hotărâre

referitor la respingerea cererilor reclamantului de anulare parțială a contractului

prin care a achiziționat acțiuni B.R.D., de obligare la a da intimatului

6.554.215 acțiuni B.R.D. și de obligare a recurentei și/sau A.V.A.S. la plata

contravalorii dividendelor aferente acțiunilor B.R.D. încasate de A.V.A.S. în

anul 2004.

Contrar celor susținute de

reclamantul intimat, din nedeclararea recursului împotriva soluției de admitere

a apelului promovat de acesta împotriva sentinței nr. 290/2006 nu se poate

deduce acordul recurentei la soluția de admitere a apelului declarat de

reclamant împotriva sentinței nr. 1174/2006.

Inexistența acestui acord rezultă,

în mod evident, din împrejurarea că recurenta a declarat recurs împotriva

soluției de desființare a sentinței nr. 1174/2006.

La rândul său, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice are interes în promovarea căii de atac, pentru

aceleași argumente și, cu atât mai mult cu cât a invocat excepții de ordine

publică, respectiv excepția de necompetență materială a instanței civile și

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

Excepția exercitării abuzive a

drepturilor procesuale de către acest recurent este nefondată, declararea

recursului reprezentând exercitarea firească a unui drept al acestuia de a

obține reformarea unei decizii pe care o apreciază ca nelegală.

Analizând criticile formulate de

recurenții pârâți raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va

constata că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește recursul pârâtei

S.G., Curtea va reține, că, prin considerentele deciziei recurate instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantului, ci a reținut doar că, subsumat dovedirii condițiilor Legii nr.

10/2001, pe care se întemeiază primul capăt al acțiunii, reclamantul are

interes să solicite constatarea nulității contractului de vânzare de acțiuni,

întrucât numai ca o consecință a anulării acestuia, acțiunile ar reintra în

posesia statului.

Interesul reclamantului subzistă

raportat la prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, a cărui încălcare este

invocată prin acțiuni, și ca temei al răspunderii civile delictuale, de vreme

ce se invocă prejudicierea sa prin convenția încheiată la 15 noiembrie 2004,

întrucât A.V.A.S. și-a creat o stare de insolvabilitate, nemaifiind în posesia

acțiunilor B.R.D.

Ca atare se va reține că excepția

calității procesuale active nu a fost soluționată de instanța de apel și

urmează să fie analizată cu ocazia rejudecării de către prima instanță, odată

cu stabilirea existenței sau inexistenței dreptului pretins de reclamant asupra

acțiunilor B.R.D.

Critica potrivit căreia instanța de

apel ar fi depășit limitele investirii și ar fi încălcat principiul

contradictorialității care guvernează procesul civil este, de asemenea,

nefondată.

Prin niciunul dintre considerentele

deciziei recurate nu au fost antamate chestiuni care țin de fondul cererii

deduse judecății, curtea de apel pronunțându-se doar cu privire la greșita

reținere a autorității de lucru judecat și a inadmisibilității cererilor reclamantului.

Din constatarea existenței

interesului reclamantului în formularea acțiunii îndreptate împotriva S.G.

pentru anularea contractului de vânzare de acțiuni nu se poate deduce că

stabilirea unui drept la măsuri reparatorii al reclamantului ar avea automat

drept consecință desființarea contractului și restabilirea situației

anterioare, respectiv reintrarea acțiunilor vândute în posesia vânzătorului.

În realitate, constatarea nulității

contractului de vânzare de acțiuni este supusă dovedirii cauzelor de nulitate

invocate în raport de temeiul de drept al cererii.

Reclamantul are interesul formulării

acțiunii raportat la art. 32 din Legea nr. 10/2001 întrucât are vocație la

aplicarea măsurilor reparatorii instituite prin dispoziția legală menționată.

Această vocație s-ar transforma

într-un drept doar la momentul emiterii dispoziției administrative prin care

s-ar dispune acordarea măsurilor reparatorii în favoarea sa, ori a pronunțării

hotărârii judecătorești în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001,

prin care i s-ar acorda aceste măsuri.

Critica referitoare la nemotivarea

soluției instanței de apel de admitere a apelului împotriva sentinței nr.

1174/2006 este nefondată.

Prin considerentele expuse în

analiza acestui apel s-a reținut în mod corect că acțiunea reclamantului,

respectiv cererea de obligare a S.G. de a-i da 6.554.215 acțiuni și cererea de

obligare la dividende și despăgubiri a A.V.A.S. și Ministerului Finanțelor

Publice sunt admisibile, modul greșit de soluționare a acestor excepții constituind

motivul pentru care, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În acest context, este evident că,

având în vedere ordinea soluționării excepțiilor, nu se putea soluționa o

excepție de fond, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului,

înaintea soluționării unei excepții de procedură, excepția inadmisibilității

acțiunii.

Recursul declarat de Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor este, de asemenea, nefondat.

Curtea de Apel București,

soluționând cauza, nu a încălcat normele de competență materială cu caracter

imperativ, având în vedere că temeiul juridic al cererilor reclamantului îl

constituie, în principal, dispozițiile art. 41 și art. 32 din Legea nr. 10/2001,

invocate de reclamant în calitate de persoană îndreptățită la acordarea

măsurilor reparatorii conform actului normativ menționat.

Și raportat la dispozițiile care

guvernează răspunderea civilă delictuală invocată în motivarea în drept a unora

dintre capetele de cerere, competența aparține tot instanței civile, chiar dacă

unele părți au calitatea de comercianți.

De altfel, capătul de cerere

principal vizează refuzul entității notificate de a soluționa cererea

reclamantului conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv neemiterea

unei decizii/dispoziții motivate cu privire la obiectul notificării.

Cel de-al doilea motiv de recurs

prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a statului raportat la

dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001 este, de asemenea, nefondat.

Așa cum rezultă din cuprinsul

cererii introductive, pârâtul recurent nu este chemat să aplice Legea nr.

10/2001, ci, în baza principiilor răspunderii civile delictuale, pentru a

răspunde pentru fapta prepusei sale, A.V.A.S., care se pretinde că a încălcat

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Urmează ca, în contextul dovedirii

capetelor de cerere întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, reclamantul să

facă atât dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului cât și

a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, cu condiția ca

în persoana prepusului să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta

proprie prevăzută de art. 998 și art. 999 C. civ.

Pentru toate aceste considerente se

va constata că nu sunt întrunite motivele invocate prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 în ce privește recursul S.G. și respectiv art. 304 pct. 9, în ce privește

recursul Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

În consecință, având în vedere

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile

pârâților ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate excepțiile

lipsei de interes în declararea recursurilor de către pârâții Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor și S.G. împotriva deciziei nr. 575 A din 26

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de aceiași pârâți împotriva deciziei menționate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.