ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5194/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5194/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2302 din 18 aprilie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a intimatei S.G. și excepția lipsei

calității de reprezentant a B.R.D.G.S.G.

A respins recursurile

declarate de reclamantul O.V. împotriva Deciziei nr. 72A din 17 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva Deciziei nr.

719A din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut cu privire la excepții că, prin acțiune,

reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, G.S.G. și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

G.S.G. este o

entitate juridică care are calitatea de reprezentant, conferită de S.G. prin

procură specială la data de 19 decembrie 2005.

Capacitatea

procesuală de folosință presupune aptitudinea generală a persoanelor de a

dobândi drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, fiind

transpunerea în plan procesual a capacității de folosință din dreptul civil.

Față de trăsăturile

caracteristice ale capacității procesuale de folosință și susținerea că nu

există identitate între entitatea economică fără personalitate juridică G.S.G.

și S.G. SA excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.G.

nu poate fi primită, deoarece G.S.G. este o entitate juridică care are

calitatea de reprezentant, conferită de S.G. prin procură specială la data de

19 decembrie 2005, ceea ce îi conferă acesteia posibilitatea de a avea drepturi

și obligații procesuale.

De asemenea, nu poate

fi primită excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei B.R.D.G.S.G.,

deoarece, așa cum s-a arătat, S.G. a împuternicit G.S.G. prin procură specială,

ceea ce îi conferă acesteia posibilitatea de a o reprezenta, conform art. 67 C.

proc. civ., care statuează: "Părțile pot să exercite drepturile

procedurale personal sau prin mandatar".

Referitor la recursul

declarat împotriva Deciziei nr. 72 A din 17 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 281(1) C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire

la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și

orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din

oficiu sau la cerere".

În mod corect prin

decizia recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de completare a

Deciziei civile nr. 719 A din 16 septembrie 2011, cu motivarea că aspectele

invocate nu se circumscriu obiectului unei cereri de completare, ci reprezintă

critici aduse hotărârii pronunțate.

În criticile

formulate, s-a arătat că Decizia nr. 719 A din 16 septembrie 2011 nu a dat

răspuns cererilor de la 18 februarie 2010 și de la 21 mai 2010.

În realitate,

cererile reclamantului sunt critici aduse deciziei și nu erori materiale sau

omisiuni în sensul textului de lege evocat.

Referitor la recursul

declarat împotriva Deciziei nr. 719 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a arătat, cu privire la criticile prin care se invocă depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești, reunite în motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că nu se reține din partea instanței de apel

vreo imixtiune în sfera autorității executive sau legislative.

Instanța de apel s-a

pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată întemeiată în drept pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat în esență constatarea

nulității contractului de privatizare B.R.D. și acordarea de acțiuni B.R.D.

Decizia recurată

cuprinde în considerente expunerea motivelor pentru care hotărârea instanței de

fond nu a încălcat dispozițiile art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și nici dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție.

Împrejurarea că

instanța de recurs a constatat că în cauză nu sunt aplicabile deciziile Curții

Europene a Drepturilor Omului "Viașu/România" și

"Atanasiu/România" nu echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

O altă categorie de

critici se referă la faptul că decizia a fost dată cu încălcarea art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv instanța nu s-a pronunțat asupra a două

cereri depuse la termenele din 21 mai 2010 și din 18 februarie 2011, conținând

motive de apel suplimentare referitoare la art. 46 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului

"Viașu/România" și Atanasiu/România", motive înlăturate tacit.

Aceste critici nu pot

fi primite. Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului rezultă

argumentarea deciziei instanței de apel cu referire la cererile

recurentului-reclamant și la motivele de apel invocate. Soluția instanței de

apel este amplu motivată, ceea ce duce la consecința înlăturării criticilor

prin care se susține incidența dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

În baza acelorași

considerente au fost înlăturate criticile încadrate în conținutul art. 304 pct.

7 C. proc. civ., prin care se susține că o hotărâre trebuie să conțină motivele

pentru care s-au înlăturat cererile părților, dispoziție pretins încălcată de

instanța de apel care a "înlăturat tacit" cele două motive de apel de

ordine publică.

În ce privește

criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a reținut că

instanța de apel a pronunțat o decizie cu aplicarea corectă a legii, respectiv

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Nici art. 46 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici art. 1 din Primul protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici cele două decizii

("Viașu/România" și "Atanasiu/România") nu conferă vreun

drept reclamantului, în sensul cererilor formulate prin prezenta acțiune.

Prin Decizia nr. 4229

din 24 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, s-a reținut că reclamantul are interesul

formulării acțiunii raportat la art. 32 din Legea nr. 10/2001, întrucât are

vocație la aplicarea măsurilor reparatorii. Această vocație s-ar transforma

într-un drept la momentul emiterii dispoziției administrative prin care s-ar

dispune acordarea măsurilor reparatorii sau în momentul pronunțării unei

hotărâri judecătorești în cadrul normativ stabilit de Legea nr. 10/2001.

Cu alte cuvinte, în

temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001 nu s-a născut un drept efectiv la

acordarea de acțiuni B.R.D., ci o vocație la aplicarea măsurilor reparatorii.

În al doilea ciclu

procesual nu s-a reținut de către instanțele de fond și de apel existența

elementelor răspunderii civile delictuale și nici nulitatea contractului de

vânzare de acțiuni încheiat între A.V.A.S. și G.S.G.

De asemenea, s-a

reținut că recurentul-reclamant nu este îndreptățit să solicite acțiuni B.R.D.,

ca efect al autorității de lucru judecat al Sentinței civile nr. 1146/2000

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă, în Dosarul nr.

2856/1998, irevocabilă, prin care a fost respinsă cererea reclamantului O.V. de

constatare a dreptului de proprietate asupra unor acțiuni B.R.D., reprezentând

echivalentul acțiunilor deținute de autorul său la S.N.C.I.

Autoritatea de lucru

judecat a acestei sentințe își produce efectele pe deplin ca urmare a

declarării neconstituționalității art. 47 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia

Curții Constituționale a României nr. 1055/2008.

Pe parcursul

soluționării acțiunii înregistrate la data de 12 iulie 2005 la Tribunalul

București, secția a IV-a, a fost emisă, la data de 24 septembrie 2007, de către

A.V.A.S., Decizia nr. 283, atacată de reclamant în cadrul altui litigiu.

B.R.D. nu este

societate națională sau companie națională rezultată din reorganizarea vreunei

regii autonome, fiind exclusă prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 din rândul

societăților la care instituțiile publice aveau obligația de a conserva acțiuni

în vederea acordării măsurilor reparatorii.

Așa fiind, rezultă că

prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot duce la concluzia că ar crea în mod

nemijlocit vreun drept pentru reclamant de a beneficia de acțiuni B.R.D.

["(1) Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice

naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul

la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea

comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu

prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de

capital".]

În fine, în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat

asupra posibilității statului național de a stabili natura și conținutul

măsurilor reparatorii, ca atribut al suveranității, ceea ce înseamnă că

dispozițiile Legii nr. 10/2001 produc efecte pe deplin, fără a intra în

contradicție cu jurisprudența Curții Europene.

Pentru toate aceste

considerente s-a reținut că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și nu pot fi primite criticile încadrate în conținutul art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Cât privește

criticile prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (3) C.

proc. civ., s-a reținut că instanța s-a pronunțat asupra cererilor de recuzare

formulate de reclamant și, analizându-le, le-a respins. Aceasta înseamnă că,

cererile nefiind întemeiate și instanța respingându-le, nu poate fi reținută

incidența dispozițiilor art. 34 alin. (3) C. proc. civ., respectiv susținerea

reclamantului că judecătorii s-ar fi antepronunțat.

Împotriva Deciziei

nr. 2302 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, O.V. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322

pct. 2 C. proc. civ., solicitând retractarea hotărârii atacate și judecarea

litigiului de la cel mai vechi act de procedură încheiat în dosar și anume, de

la 7 martie 2013 și de a admite excepțiile invocate la 7 martie 2013, cu

consecința admiterii recursului, astfel cum fost formulat.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că, pentru termenul din 7 martie 2013, a invocat

următoarele excepții a căror soluționare, dacă s-ar fi realizat, soluția dată

recursului ar fi fost alta: excepția lipsei capacității de exercițiu a

drepturilor procedurale a grupului de societăți multinațional denumit

"G.S.G."; excepția lipsei calității de reprezentantă a persoanei juridice

denumită B.R.D.G.S.G., ce nu poate avea calitate de reprezentant a unei

entități ce nu are personalitate juridică.

În caz că s-ar fi

respins cele două excepții, recurentul a invocat: excepția lipsei calității

procesuale a entității "G.S.G.", S.G. având calitate, dar aceasta

nefiind parte în acest litigiu; excepția exercitării abuzive a drepturilor

procedurale de către persoana pe care reclamantul nu a chemat-o în judecată,

expres, S.G. și nu a intervenit procedural până acum.

Prin răspunsul la

întâmpinare din 7 martie 2013, recurentul a invocat admiterea acestor excepții.

Prin Decizia nr.

2302/2013, Înalta Curte a dat soluția: "respinge excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a intimatei S.G.".

Revizuentul a

susținut că instanța de recurs a dat soluție la ceva ce nu a cerut: să se

admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.G.,

care intimată nici nu există în acest litigiu - extra petita.

În al doilea rând,

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut: excepțiile

invocate, pe care recurentul le-a reiterat - minus petita.

În temeiul art. 137

C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția inadmisibilității cererii de

revizuire, invocată de intimata G.S.G., prin B.R.D.G.S.G. și va constata că

aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri

dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a

fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din textul citat

rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs,

legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma

obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs

evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de

instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente,

schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au

fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele anterior date în

aceeași cauză.

În categoria

hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care instanțele

rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi

atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a

respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care

recursul s-a constatat nul.

În speță, prin

prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de

recurs, prin care a fost respinsă calea de atac, neevocându-se deci fondul

cauzei.

Așa fiind, se

constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii

de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., și anume,

aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.

Având în vedere

considerentele reținute, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul O.V. împotriva

Deciziei nr. 2302 din data de 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013,

Procesat de GGC - GV