ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5194/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2302 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.G. și excepția lipsei calității de reprezentant a B.R.D.G.S.G. A respins recursurile declarate de reclamantul O.V. împotriva Deciziei nr. 72A din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva Deciziei nr. 719A din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut cu privire la excepții că, prin acțiune, reclamantul O.V.

a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, G.S.G. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. G.S.G. este o entitate juridică care are calitatea de reprezentant, conferită de S.G. prin procură specială la data de 19 decembrie 2005. Capacitatea procesuală de folosință presupune aptitudinea generală a persoanelor de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, fiind transpunerea în plan procesual a capacității de folosință din dreptul civil. Față de trăsăturile caracteristice ale capacității procesuale de folosință și susținerea că nu există identitate între entitatea economică fără personalitate juridică G.S.G. și S.G. SA excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.G.

nu poate fi primită, deoarece G.S.G. este o entitate juridică care are calitatea de reprezentant, conferită de S.G. prin procură specială la data de 19 decembrie 2005, ceea ce îi conferă acesteia posibilitatea de a avea drepturi și obligații procesuale. De asemenea, nu poate fi primită excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei B.R.D.G.S.G., deoarece, așa cum s-a arătat, S.G. a împuternicit G.S.G. prin procură specială, ceea ce îi conferă acesteia posibilitatea de a o reprezenta, conform art. 67 C. proc. civ., care statuează: "Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar". Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 72 A din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 281(1) C. proc.

civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere". În mod corect prin decizia recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de completare a Deciziei civile nr. 719 A din 16 septembrie 2011, cu motivarea că aspectele invocate nu se circumscriu obiectului unei cereri de completare, ci reprezintă critici aduse hotărârii pronunțate. În criticile formulate, s-a arătat că Decizia nr. 719 A din 16 septembrie 2011 nu a dat răspuns cererilor de la 18 februarie 2010 și de la 21 mai 2010. În realitate, cererile reclamantului sunt critici aduse deciziei și nu erori materiale sau omisiuni în sensul textului de lege evocat.

Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 719 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a arătat, cu privire la criticile prin care se invocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reunite în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că nu se reține din partea instanței de apel vreo imixtiune în sfera autorității executive sau legislative. Instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat în esență constatarea nulității contractului de privatizare B.R.D. și acordarea de acțiuni B.R.D. Decizia recurată cuprinde în considerente expunerea motivelor pentru care hotărârea instanței de fond nu a încălcat dispozițiile art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție.

Împrejurarea că instanța de recurs a constatat că în cauză nu sunt aplicabile deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului "Viașu/România" și "Atanasiu/România" nu echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ. O altă categorie de critici se referă la faptul că decizia a fost dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv instanța nu s-a pronunțat asupra a două cereri depuse la termenele din 21 mai 2010 și din 18 februarie 2011, conținând motive de apel suplimentare referitoare la art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului "Viașu/România" și Atanasiu/România", motive înlăturate tacit.

Aceste critici nu pot fi primite. Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului rezultă argumentarea deciziei instanței de apel cu referire la cererile recurentului-reclamant și la motivele de apel invocate. Soluția instanței de apel este amplu motivată, ceea ce duce la consecința înlăturării criticilor prin care se susține incidența dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În baza acelorași considerente au fost înlăturate criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susține că o hotărâre trebuie să conțină motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților, dispoziție pretins încălcată de instanța de apel care a "înlăturat tacit" cele două motive de apel de ordine publică.

În ce privește criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a reținut că instanța de apel a pronunțat o decizie cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Nici art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici cele două decizii ("Viașu/România" și "Atanasiu/România") nu conferă vreun drept reclamantului, în sensul cererilor formulate prin prezenta acțiune. Prin Decizia nr. 4229 din 24 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a reținut că reclamantul are interesul formulării acțiunii raportat la art. 32 din Legea nr. 10/2001, întrucât are vocație la aplicarea măsurilor reparatorii.

Această vocație s-ar transforma într-un drept la momentul emiterii dispoziției administrative prin care s-ar dispune acordarea măsurilor reparatorii sau în momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești în cadrul normativ stabilit de Legea nr. 10/2001. Cu alte cuvinte, în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001 nu s-a născut un drept efectiv la acordarea de acțiuni B.R.D., ci o vocație la aplicarea măsurilor reparatorii. În al doilea ciclu procesual nu s-a reținut de către instanțele de fond și de apel existența elementelor răspunderii civile delictuale și nici nulitatea contractului de vânzare de acțiuni încheiat între A.V.A.S. și G.S.G. De asemenea, s-a reținut că recurentul-reclamant nu este îndreptățit să solicite acțiuni B.R.D., ca efect al autorității de lucru judecat al Sentinței civile nr. 1146/2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 2856/1998, irevocabilă, prin care a fost respinsă cererea reclamantului O.V.

de constatare a dreptului de proprietate asupra unor acțiuni B.R.D., reprezentând echivalentul acțiunilor deținute de autorul său la S.N.C.I. Autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe își produce efectele pe deplin ca urmare a declarării neconstituționalității art. 47 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1055/2008. Pe parcursul soluționării acțiunii înregistrate la data de 12 iulie 2005 la Tribunalul București, secția a IV-a, a fost emisă, la data de 24 septembrie 2007, de către A.V.A.S., Decizia nr. 283, atacată de reclamant în cadrul altui litigiu. B.R.D. nu este societate națională sau companie națională rezultată din reorganizarea vreunei regii autonome, fiind exclusă prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 din rândul societăților la care instituțiile publice aveau obligația de a conserva acțiuni în vederea acordării măsurilor reparatorii.

Așa fiind, rezultă că prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot duce la concluzia că ar crea în mod nemijlocit vreun drept pentru reclamant de a beneficia de acțiuni B.R.D. ["(1) Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital".] În fine, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra posibilității statului național de a stabili natura și conținutul măsurilor reparatorii, ca atribut al suveranității, ceea ce înseamnă că dispozițiile Legii nr. 10/2001 produc efecte pe deplin, fără a intra în contradicție cu jurisprudența Curții Europene.

Pentru toate aceste considerente s-a reținut că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu pot fi primite criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cât privește criticile prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (3) C. proc. civ., s-a reținut că instanța s-a pronunțat asupra cererilor de recuzare formulate de reclamant și, analizându-le, le-a respins. Aceasta înseamnă că, cererile nefiind întemeiate și instanța respingându-le, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 34 alin. (3) C. proc. civ., respectiv susținerea reclamantului că judecătorii s-ar fi antepronunțat. Împotriva Deciziei nr. 2302 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, O.V.

a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând retractarea hotărârii atacate și judecarea litigiului de la cel mai vechi act de procedură încheiat în dosar și anume, de la 7 martie 2013 și de a admite excepțiile invocate la 7 martie 2013, cu consecința admiterii recursului, astfel cum fost formulat. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, pentru termenul din 7 martie 2013, a invocat următoarele excepții a căror soluționare, dacă s-ar fi realizat, soluția dată recursului ar fi fost alta: excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a grupului de societăți multinațional denumit "G.S.G."; excepția lipsei calității de reprezentantă a persoanei juridice denumită B.R.D.G.S.G., ce nu poate avea calitate de reprezentant a unei entități ce nu are personalitate juridică.

În caz că s-ar fi respins cele două excepții, recurentul a invocat: excepția lipsei calității procesuale a entității "G.S.G.", S.G. având calitate, dar aceasta nefiind parte în acest litigiu; excepția exercitării abuzive a drepturilor procedurale de către persoana pe care reclamantul nu a chemat-o în judecată, expres, S.G. și nu a intervenit procedural până acum. Prin răspunsul la întâmpinare din 7 martie 2013, recurentul a invocat admiterea acestor excepții. Prin Decizia nr. 2302/2013, Înalta Curte a dat soluția: "respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.G.". Revizuentul a susținut că instanța de recurs a dat soluție la ceva ce nu a cerut: să se admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.G., care intimată nici nu există în acest litigiu - extra petita.

În al doilea rând, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut: excepțiile invocate, pe care recurentul le-a reiterat - minus petita. În temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata G.S.G., prin B.R.D.G.S.G. și va constata că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care instanțele rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul. În speță, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de recurs, prin care a fost respinsă calea de atac, neevocându-se deci fondul cauzei.

Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul. Având în vedere considerentele reținute, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul O.V. împotriva Deciziei nr. 2302 din data de 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013, Procesat de GGC - GV