ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1451/2013

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 809 din 15

ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a

respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune al

reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a admis în

parte acțiunea așa cum a fost precizată și drept urmare, pârâta SC S. SA a fost

obligată să achite reclamantei cu titlu de daune interese suma de 245.671 ROL

reprezentând penalități aferente ratelor scadente și neachitate, calculate pentru

perioada 24 ianuarie 2003 - 8 aprilie 2004, precum și 51.000 ROL reprezentând

penalități aferente obligației de realizare a investițiilor.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 4751 din 8 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, în Dosarul nr. 21486/2002, rămasă irevocabilă prin respingerea

recursului conform Deciziei comerciale nr. 2335 din 26 iunie 2008, s-a dispus

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 7 iulie 1997

având ca obiect pachetul de acțiuni reprezentând 40% din capitalul social al SC

F.B. SA Urlați și pârâta aflată în culpă, a fost obligată la plata daunelor

interese constând în dobânzi și penalități aferente ratelor scadente și neachitate.

Prin acțiunea de față reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese suplimentare

care nu au fost acoperite prin hotărârile judecătorești anterioare, respectiv

2.456.718,80 ROL reprezentând cuantumul penalităților de întârziere calculate

prin aplicarea procentului de 0,2%/zi de întârziere corespunzător ratelor

scadente și neachitate din perioada 24 ianuarie 2003 - 8 aprilie 2004 conform

art. 5.4 din contract; 51.000 ROL reprezentând penalități pentru neîndeplinirea

obligației de realizare a investițiilor prevăzute în art. 7.5.1. din contract,

calculate ca fiind 30% din valoarea neinvestită la fiecare din datele scadente

prevăzute din anexa nr. 1 la contract; dividendele încasate de cumpărător în

perioada de valabilitate a contractului, precum și alte prejudicii cauzate de

pârâtă în perioada de valabilitate a contractului, ce urmau a fi determinate pe

baza unei expertize judiciare efectuate în cauză.

Pentru neîndeplinirea

obligației de realizare a investițiilor prevăzută la art. 7.5 din contract,

completat cu anexa nr. 1, părțile au prevăzut plata unor penalități egale cu

30% pe an din suma neinvestită până la datele indicate care se transformă în

daune interese cuvenite în temeiul art. 21 (11) din O.G. nr. 25/2002, iar

cuantumul acestor daune este de 51.000 RON, sumă necontestată de pârâtă. În

ceea ce privește dividendele ce ar fi fost încasate de cumpărător pe perioada

valabilității contractului, tribunalul a constatat că nu poate fi vorba decât

de cele cuvenite după anul 1999 și care nu au fost încasate, cele anterioare

formând obiectul altui dosar soluționat irevocabil de către instanțele de

judecată. Tribunalul a mai reținut că reclamanta nu a depus niciun alt înscris

care să ilustreze posibila existență a altor daune pricinuite în perioada de

valabilitate a contractului și nici nu și-a îndeplinit obligația de a indica

valoarea daunelor solicitate în temeiul art. 21 din O.G. nr. 25/2002, de

asemenea nu a precizat nici criteriile avute în vedere pentru determinarea pe

calea unei expertize contabile a altor daune, apreciindu-se că reclamanta nu a

demonstrat utilitatea efectuării unei expertize contabile în cauză, astfel că

aceste capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanta și pârâta. Pârâta a criticat soluția tribunalului

cu privire la modul de soluționare a excepției prematurității cererii de

chemare în judecată, față de nerespectarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., precum și greșita soluționare a excepției prescripției dreptului

material la acțiune pentru penalitățile aferente obligației de efectuare a

investițiilor și a solicitat admiterea excepției prematurității cererii de

chemare în judecată și constatarea că dreptul pretins de reclamantă,

referitoare la plata penalităților, a fost prescris.

Reclamanta a criticat

sentința sub aspectul instanței de fond a ignorat dispozițiile art. 21 alin.

(3) din O.G. nr. 25/2002, respectiv dreptul recunoscut de norma specială pentru

determinarea prejudiciilor care pot fi solicitate în cadrul unei expertize

contabile și a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul

rejudecării cauzei în ceea ce privește prejudiciile ce vor fi stabilite în urma

efectuării expertizei contabile potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr.

25/2002.

Prin Decizia

comercială nr. 253 din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, a fost respins apelul declarat de către apelanta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Sentinței

comerciale nr. 809 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 10756/3/2006, ca nefondat.

Prin aceeași decizie

a fost admis apelul declarat de pârâtă și, în consecință:

A fost schimbată în

parte sentința atacată, în sensul că:

S-a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect plata penalităților

aferente obligației de realizare a investițiilor și a fost respinsă cererea de

obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente obligației de

realizare a investițiilor, ca fiind prescrisă; s-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

S-a reținut, cu

privire la apelul reclamantei, că în fața instanței de apel nu au fost aduse

lămuriri suplimentare și nici alte înscrisuri noi care să releve un posibil

prejudiciu, nefiind administrate. Prin urmare, în acest context proba cu

expertiza contabilă este neconcludentă și apelul declarat de apelanta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost respins, ca

neîntemeiat.

În ceea ce privește

apelul pârâtei sub aspectul excepției prescripției extinctive, instanța de apel

a reținut că termenul de prescripție este cel general de trei ani și având în

vedere data formulării prezentei acțiuni (27 martie 2006), dreptul la acțiune

pentru plata penalităților aferente neîndeplinirii obligației de efectuare a

investițiilor pentru întreaga perioadă 1997 - 2001 este stins prin împlinirea

prescripției extinctive.

Cu privire la cea

de-a doua critică a pârâtei referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., instanța de apel a respins-o, întrucât reclamanta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a efectuat anterior promovării acțiunii

în instanță procedura prealabilă a concilierii directe cu pârâta, în care sens

a trimis o invitație pârâtei la data de 1 noiembrie 2005 cu adresa nr. GC

438884 și apoi s-a încheiat procesul-verbal de conciliere în data de 9

decembrie 2005.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a declarat recurs în motivarea căruia a reiterat criticile

formulate în apel vizând prejudiciile care nu au fost stabilite.

La data de 17 martie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului în

temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că intimata-pârâtă a intrat în

procedura insolvenței.

Cauza a fost repusă

pe rol pentru verificarea situației actuale a societății intimate,

stabilindu-se termen de judecată astăzi.

Pentru termenul de

astăzi, din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului

Comerțului, Înalta Curte constată că societatea intimată-pârâtă a fost radiată

la data de 5 septembrie 2012, ca urmare a închiderii procedurii de faliment.

De menționat că

lichidatorul judiciar al intimatei-pârâte SC S. SA București a depus o cerere

prin care arată că a fost închisă procedura insolvenței, fiind radiată de la

Registrul Comerțului București, sens în care a fost depusă Sentința civila nr.

5137 din 3 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă,

în Dosarul nr. 20578/3/2009.

Înalta Curte a rămas

în pronunțare pe această chestiune și urmează să respingă recursul reclamantei

pentru capacități de folosință a intimatei-pârâte SC S. SA București, având în

vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 33

alin. final din Decretul nr. 31/1954 - în prezent abrogat prin intrarea în

vigoare a noului C. civ. prin Legea nr. 711/2011 și în vigoare la data

soluționării pricinii - capacitatea de folosință chiar de la data actului de

înființare cât privește drepturile constituite în favoarea ei și îndeplinirea

obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai dacă

acestea sunt cerute pentru persoana juridică să ia ființă în mod valabil.

Capacitatea de

folosință a persoanei juridice este guvernată de principiul specializării

consacrat de art. 31 din Decretul nr. 31/1954. Potrivit textului, persoana

juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei,

stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. În aceleași condiții în

care persoana fizică nu poate sta în proces cu privire la drepturile ce cad sub

incidența îngrădirii, nici persoana juridică nu are capacitate de folosință în

măsura incapacității.

Capacitatea de

folosință a persoanei juridice încetează odată cu încetarea acesteia prin

comasare, divizare totală sau dizolvare.

Lipsa capacității

procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție în orice stare a

pricinii, întrucât este o excepție de fond, peremptorie, absolută, nu numai în

primă instanță, ci chiar direct în apel sau recurs. Mai mult, excepția poate fi

ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea

sancțiunii, dar și de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o

judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea stau

sub semnul nesiguranței dedusă din riscul anulării lor. După cum pot invoca

excepția procurorul și instanța din oficiu.

În speță, așa cum

rezultă din înscrisul eliberat de la Oficiul Național al Registrului

Comerțului, societatea intimată-pârâtă a fost radiată ca urmare a închiderii

procedurii de insolvență, așa încât această societatea numai are capacitatea

procesuală de folosință.

În consecință, Înalta

Curte constatând lipsa capacității de exercițiu a societății pârâte, urmează să

respingă recursul declarat de reclamantă pentru capacității de folosință a

intimatei pârâte SC S. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

București împotriva Deciziei comerciale nr. 253 din 21 mai 2009, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pentru lipsa capacității de

folosință a intimatei pârâte SC S. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS