ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4092/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2574/2011, Judecătoria Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31 mai 2011. Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2010, reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.I.P.I. Suceava, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 RON reprezentând daune morale, decurgând dintr-o cauză penală. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 24 iunie 2003 a formulat plângere penală împotriva numiților I.C., I.A., I.M., I.G. și N.A., care i-au incendiat locuința, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus neînceperea urmăririi penale.

La data de 6 iunie 2005 s-a adresat Postului de Poliție Marginea cu solicitarea de interceptare a telefonului familiei I.C. și A. și de înregistrare a discuțiilor dintre el și I.C. La cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la data de 9 iunie 2005, Judecătoria Rădăuți a emis în Dosarul nr. 5877/2005 autorizația de interceptare și înregistrare convorbiri, specificându-se că acestea vor fi efectuate prin personalul specializat din cadrul S.I.P.I. Suceava, că la data de 4 iulie 2005, să dispună suspendarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice. Reclamantul a precizat că S.I.P.I. Suceava se face vinovat de faptul că nu a transcris și prezentat Judecătoriei Rădăuți înregistrarea dintre el și I.C.

efectuată la data de 10 iunie 2005, că înregistrările au fost secretizate, iar prin stoparea acestora din proprie inițiativă, i-a provocat un prejudiciu material și moral. Prin precizarea de acțiune, făcută la 16 septembrie 2011, reclamantul a arătat că pârâtul se face vinovat și de faptul că abia după o săptămână de la primirea încheierii de autorizare a interceptării și înregistrării telefonice a sesizat Judecătoria Rădăuți, solicitându-se îndreptarea erorii materiale și menționarea numărului de telefon cu privire la care urma a se efectua interceptarea.

Reclamantul a arătat că, deși pârâtul trebuia de urgență, începând cu data de 16 iunie 2005, să procedeze la efectuarea interceptărilor și înregistrării convorbirilor telefonice, abia după 7 zile a făcut demersuri în acest sens, constatând însă că nr. de telefon mobil nu a fost utilizat de nicio persoană prezentată în autorizația emisă de instanță, motiv pentru care în perioada 9 iunie 2005 - 4 iulie 2005, acesta, din proprie inițiativă, a suspendat executarea obligației stabilite în sarcina sa. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. Ulterior, s-a lărgit cadrul procesual cu D.G.I.P.I. Suceava, cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București și cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative București.

Prin Sentința nr. 795 din 27 martie 2012, Tribunalul Suceava a admis excepția lipsei capacității de folosință a S.I.P.I. Suceava, a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul S.I.P.I. Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulate de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a chemat în judecată S.I.P.I. Suceava, care este o structură internă a D.G.I.P.I., un dezmembrământ al acesteia, fără personalitate juridică și, prin urmare, conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., nu poate sta în proces în calitate de pârât, neavând capacitate de folosință. În consecință, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului S.I.P.I. Suceava și a respins ca atare acțiunea îndreptată împotriva acestuia. De asemenea, instanța a apreciat că este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, reținând că art. 52 din Constituția României reglementează dreptul persoanelor vătămate de o autoritate publică, însă răspunderea patrimonială a statului vizează prejudiciile cauzate prin erori judiciare, condițiile acestei răspunderi fiind stabilite prin prevederile art. 504 C. proc.

pen., care nu sunt incidente în speța de față. Antrenarea răspunderii statului în temeiul art. 998 - 1000 C. civ. nu se justifică, întrucât, potrivit art. 37 alin. (1) din Decretul-lege nr. 31/1954, statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, dacă sunt persoane juridice. Or, în cauza de față, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, chemat a răspunde pentru structura din subordine, S.I.P.I. Suceava, are personalitate juridică, astfel încât instanța a respins acțiunea formulată împotriva Statului Român, ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța a admis-o.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la data introducerii acțiunii, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă în speța de față, cel mai târziu de la data la care reclamantul a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor S.I.P.I. Suceava, respectiv la data de 12 mai 2006, întrucât la data formulării plângerii penale, reclamantul cunoștea că instituția Ministerului Administrației și Internelor, în calitate de comitent, era ținută a răspunde pentru prepușii săi, indiferent cum s-ar fi numit aceștia.

Referitor la prejudiciul pe care reclamantul a susținut că l-a suferit, instanța a constatat că în plângerea penală s-a invocat săvârșirea de către lucrătorii S.I.P.I. Suceava a faptei prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanei, ceea ce presupune că păgubitul cunoștea prejudiciul rezultat ca urmare a comiterii faptei, textul de lege care incriminează această faptă instituind condiția existenței unei vătămări. Prin urmare, instanța a constatat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit la data de 12 mai 2009, cu mult înainte de data depunerii cererii în despăgubiri (23 decembrie 2010). În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 20 alin. (3) C. proc.

pen. invocate de reclamant, întrucât aceste reglementări au în vedere situațiile în care daunele morale s-au născut sau descoperit după pronunțarea hotărârii penale de primă instanță. Ori, în speța de față nu s-a pronunțat o hotărâre penală care să vizeze fondul cauzei penale, ci una prin care a fost soluționată plângerea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Totodată, nu ne aflăm în prezența unor daune morale născute sau descoperite ulterior, întrucât o suferință morală ale cărei efecte nu au fost reparate pe o perioadă mai lungă de timp nu poate fi asimilată cu situația nașterii unui nou prejudiciu moral, de vreme ce în discuție este vorba de o singură faptă considerată ilicită, săvârșită în perioada 9 iunie 2005 - 4 iulie 2005. Fiind admisă excepția invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, instanța a respins și acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind prescrisă.

Prin Decizia civilă nr. 16 din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.G., împotriva Sentinței civile nr. 795 din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 11773/314/2010. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Legat de calitatea procesuală pasivă a persoanelor chemate în judecată, în raport de dispozițiile art. 41 C. proc. civ., art. 504 C. proc. pen. și art. 31 din Decretul nr. 31/1954, în mod corect s-a apreciat că prezenta cauză civilă în răspundere delictuală se impune a fi soluționată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. Față de persoana invocată de către reclamant ca fiind autorul faptei producătoare de prejudicii, respectiv salariații S.I.P.I.

Suceava, prin punerea în mod defectuos în executare a autorizației de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice dintre reclamant și persoanele expres menționate în autorizație, în mod corect a fost reținută excepția lipsei capacității de folosință a S.I.P.I. Suceava, respectiv a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului a fost soluționată corect de instanță în cauză. Deși prin motivele de apel reclamantul a susținut că au fost solicitate daunele ce i-au fost produse în ultimii trei ani anteriori promovării prezentei acțiuni, în cuprinsul acțiunii formulate nu a fost făcută vreo mențiune în acest sens.

În tot cursul soluționării cauzei în fața primei instanțe au fost solicitate daunele morale provocate reclamantului prin neefectuarea înregistrărilor convorbirilor telefonice autorizate prin Încheierea penală din 9 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. 5877/2005. În lipsa unei precizări exprese cu privire la perioada pentru care au fost solicitate daunele, în mod corect prima instanță a apreciat că daunele au fost solicitate pentru întreaga perioadă, de la momentul săvârșirii faptei producătoare de prejudicii invocate de către reclamant, iar nu doar pentru ultimii trei ani înainte de sesizarea instanței.

Chiar dacă suferința morală invocată este susceptibilă de prelungire în timp, neexistând un moment în care producerea acesteia să fie considerată încetată, reclamantul trebuia să indice în mod expres faptul că daunele au fost solicitate doar pentru o parte din intervalul de timp de la începerea suferinței invocate și momentul sesizării instanțelor. În condițiile indicării generice a unei sume globale ce reprezintă contravaloarea daunelor morale solicitate, instanța nu putea aprecia cu privire la cuantumul corespunzător ultimilor 3 ani anteriori formulării prezentei acțiuni, cuantum cu privire la care s-ar fi putut aprecia că nu este împlinit termenul de prescripție. Contrar susținerilor reclamantului, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, inclusiv ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (3) C. proc. pen., "Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile", cu atât mai mult cu cât prezenta cauză vizează o acțiune în atragere a răspunderii civile delictuale după epuizarea căilor procesuale penale. Dispozițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., invocate de reclamantul-apelant se referă la modalitățile de exercitare a acțiunii civile în cadrul procesului penal, fără a avea vreo influență cu privire la dispozițiile procesuale sau de drept material aplicabile în cadrul acțiunii civile pornite după parcurgerea procedurilor penale (constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare).

Exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal va avea influență asupra acțiunii civile exercitate ulterior, în fața instanței civile, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) și (4): "De asemenea, poate să pornească acțiune în fața instanței civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acțiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă. Persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare.

Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă". Din cuprinsul acestor dispoziții legale a rezultat că instanța civilă nu este în niciun mod limitată în aplicarea dispozițiilor legale civile, atât în ceea ce privește dispozițiile procesuale, cât și ale celor de drept material. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea formulată de către reclamant este prescriptibilă în termenul general de 3 ani. Termenul a început să curgă, astfel cum a reținut și prima instanță, la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea (art. 8). Din situația de fapt amplu expusă de către reclamant, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, prescripția a început să curgă la data formulării de către reclamant a plângerii penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzute de art. 246 C. pen.

(12 mai 2006), la momentul respectiv acesta invocând că salariații pârâtului S.I.P.I. Suceava nu au pus în mod corespunzător în executare autorizația emisă de Judecătoria Rădăuți. Apelantul a invocat faptul că s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal înainte de expirarea termenului de prescripție, întreruperea acestui termen permițându-i analizarea pe fond a pretențiilor formulate în prezentul cadru procesual. Potrivit propriilor afirmații, constituirea de parte civilă, forma de exercitare a acțiunii civile pe care era îndreptățit să o formuleze, a avut loc la termenul din 13 ianuarie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra plângerii împotriva actelor procurorului ce făcea obiectul Dosarului 10276/3014/2009 al Judecătoriei Suceava.

Față de susținerile reclamantului-apelant, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora cursul prescripției se întrerupe: (...) b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; (...) Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. Având în vedere că acțiunea civilă formulată de reclamant în cadrul procedurii penale a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța a constatat că nu poate produce efectul întreruptiv de prescripție cererea formulată, astfel încât soluția primei instanțe de respingere a prezentei acțiuni în daune ca prescrisă urmează a fi menținută ca legală.

Referitor la susținerea reclamantului privind greșita reținere a excepției în prezenta cauză, în condițiile în care aceasta a fost invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - cu încălcarea dispozițiilor art. 2513 C. civ., instanța o constată ca fiind neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor 6 alin. (5) C. civ. - Legea nr. 287/2009, "Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.". Cum faptul producător de prejudicii invocat de reclamant a fost săvârșit înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor legale invocate de reclamant (1 octombrie 2011), în mod corect prima instanță nu a dat curs solicitării reclamantului de respingere a excepției incidente.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) C. civ. - Legea nr. 287/2009, "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit", astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Decretul-lege nr. 167/1958, instanța putea invoca și din oficiu excepția prescripției dreptului reclamantului de a formula prezenta acțiune. Împotriva Deciziei civile nr. 16 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul P.G., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În criticile formulate recurentul-reclamant, după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Sub un prim aspect a arătat că decizia din apel este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 8 - 10 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, care reglementează materia prescripției dreptului la acțiune. În acest sens a susținut că greșit instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință a dispus respingerea acțiunii sale formulate împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, considerând că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 22 mai 2006, când a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împotriva lucrătorilor S.I.P.I.

Suceava, întrucât la data formulării plângerii penale, reclamantul cunoștea că instituția Ministerul Administrației și Internelor, cum se numea atunci, în calitate de comitent, era ținută a răspunde pentru prepușii săi. Recurentul a menționat și că, având în vedere faptul că s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, instanța judecătorească sau organul abilitat trebuia să constate că potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, a fost întrerupt termenul de prescripție, astfel că putea să treacă la analiza cauzei pe fond. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne București, prin Întâmpinarea depusă la 21 iunie 2013, a cerut respingerea recursului reclamantului ca nefondat, pentru motivele expuse în scris.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva Deciziei civile nr. 16 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin prisma criticilor formulate și temeiurilor de drept invocate, constată că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente: Întrucât recursul vizează nelegalitatea deciziei din apel doar sub aspectul prescripției, Înalta Curte, în limitele sesizării, se va pronunța numai pe aspectul criticat. În cazul de față, acțiunea în reparație a daunei morale cade sub acțiunea prescripției extinctive, fiind deci prescriptibilă, conform dreptului comun. Prin urmare, în privința valorificării pretențiilor civile în afara procesului penal, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data introducerii acțiunii.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3, termenul prescripției este de 3 ani. Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din decretul menționat, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă în speță, de la data formulării de către reclamant a plângerii penale împotriva lucrătorilor S.I.P.I. Suceava, respectiv la 12 mai 2006, când reclamantul cunoștea că instituția Ministerului Administrației și Internelor, în calitate de comitent, era ținută a răspunde pentru prepușii săi, indiferent cum s-ar fi numit aceștia.

Legat de prejudiciul pe care reclamantul a susținut că l-a suferit, instanța de apel a constatat că în plângerea penală s-a invocat săvârșirea de către lucrătorii S.I.P.I. Suceava a faptei prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanei, ceea ce presupune că păgubitul cunoștea prejudiciul rezultat ca urmare a comiterii faptei, textul de lege care incriminează această faptă instituind condiția existenței unei vătămări. Or, raportat la data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Suceava, 23 decembrie 2010, acțiunea reclamantului era prescrisă.

Din această perspectivă, instanța de apel a examinat în mod corect cauza dedusă judecății, în limitele învestirii, reținând că pentru pretențiile formulate de reclamant, conform prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție s-a îndeplinit la data de 12 mai 2009, cu mult înainte de data depunerii cererii în despăgubiri, 23 decembrie 2010. Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj necompetent. Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Având în vedere faptul că, în cauză, nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripției, întrucât acțiunea civilă formulată de reclamant în cadrul procedurii penale a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de apel a constatat în mod corect că acțiunea reclamantului este prescrisă. Față de această situație, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva Deciziei civile nr. 16 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AZ