ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 720/39/2009 din 29 mai 2009, petiționarul P.G. (fiul lui M. și Ș.) a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluțiilor nr. 92/P/2008 din 21 aprilie 2009 și nr. 169/11/2/2009 din 20 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, arătând că aceste rezoluții sunt nelegale, întrucât prin plângerea inițială a solicitat efectuarea de cercetări împotriva intimaților procurori D.V. și l.M. sub aspectul abuzurilor săvârșite în Dosarul nr. 2052/P/2003 și în Dosarul nr. 3023/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
În cuprinsul plângerii, petiționarul a mai arătat că prin sesizarea inițială adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat a se efectua cercetări asupra modului în care prim-procurorul D.V. a săvârșit abuzuri cu privire la punerea în aplicare a autorizației de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și a convorbirilor ambientale, precizând totodată că în Dosarul nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, intimatul procuror l.M. i-a respins în mod nejustificat cererea de probe în apărare. Petiționarul a mai susținut că intimații procurori și organele de cercetare penală au fost complici, întrucât nu au dorit să se afle adevărul cu privire la probele și modul de administrare al acestora în dosarele în care au fost cercetate persoanele vinovate de incendierea locuinței sale, încercând să-l inducă în eroare prin trimiterea cauzei de la un organ de cercetare la altul.
A conchis solicitând desființarea rezoluțiilor atacate și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate care i-au cauzat grave prejudicii materiale, fizice și psihice și obligarea acestora la plata daunelor materiale si morale în sumă de 260.000 RON. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 135 din 22 decembrie 2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.G. împotriva rezoluțiilor nr. 92/P/2008 din 21 aprilie 2009 și nr. 169/11/2/2009 din 20 mai 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menținând rezoluțiile atacate și obligându-l, totodată pe petiționar la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petiționarul, prin plângerea adresată inițial Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trimisă apoi spre soluționare parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a și fost înregistrată la 4 aprilie 2008, sub nr. 92/P/2008, cu precizările ulterioare, a cerut efectuarea de cercetări împotriva procurorului l.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și a prim procurorului D.V. din cadrul aceleiași unități de parchet, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorilor, în legătură cu actele și măsurile dispuse în Dosarul nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în care a avut calitatea de parte vătămată.
S-a mai reținut că, urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, organul de urmărire penală a stabilit că prin ordonanța din 12 mai 2008, dată în Dosarul nr. 3023/P/2007, intimatul procuror l.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a respins, motivat, cererea de probe formulată de partea vătămată P.G., în dosarul mai sus-menționat, iar prin ordonanța din 16 mai 2008 dată în același dosar, procurorul anterior nominalizat a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații l.G., l.A., l.M. și N.A., reclamați de petiționarul P.G. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere a imobilului său - casă de locuit - faptă din 24 iunie 2003. În motivarea soluției dispusă de procuror s-a menționat că fapta reclamată de P.G.
nu a fost săvârșită de sus-numitii, întrucât cercetările efectuate anterior în Dosarul nr. 2052/P/2003 au stabilit că distrugerea prin incendiere a imobilului respectiv a fost comisă de l.C., decedat la 22 iunie 2005. S-a mai relevat că prin rezoluția nr. 675/11/2 din 1 iulie 2008, intimatul D.V., prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul P.G. împotriva ordonanței procurorului din 12 mai 2008, dată în Dosarul nr. 3023/P/2007 și împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată la 16 mai 2008, în aceeași cauză Prin sentința penală nr. 780 din 10 noiembrie 2008, dată în Dosarul nr. 4272/285/2008, Judecătoria Rădăuți, în baza art. 278 1 C. proc.
pen. a respins plângerea formulată de petiționarul P.G., împotriva actelor și măsurilor procurorului din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, nr. 3023/P/2007. Prin Decizia nr. 171 din 27 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 4272/285/2008, Tribunalul Suceava a respins recursul declarat de P.G. împotriva sentinței penale nr. 780/2008 a Judecătoriei Rădăuți. Prin rezoluția nr. 92/P/2008 din 21 aprilie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de D.V. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și l.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., stabilindu-se că faptele reclamate de petiționar nu corespund realității.
Pentru a dispune această soluție, s-a constatat, pe baza actelor premergătoare, că plângerea penală formulată de petentul P.G. este neîntemeiată. Împotriva rezoluției nr. 92/P/2008 din 21 aprilie 2009 a formulat, în baza art. 278 C. proc. pen., plângere petentul P.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin rezoluția nr. 169/11/2/2009 din 20 mai 2009, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus, în baza art. 278 1 C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petiționarului P.G., reținând că în cauză nu s-au relevat elemente care să conducă la concluzia existenței infracțiunilor pentru care s-au efectuat verificări.
S-a mai relevat, raportând conținutul infracțiunilor la activitățile desfășurate de către intimații magistrați, că aceștia au efectuat acte procedurale și au luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea dreptului cu care au fost investiți în funcția pe care o îndeplinesc, cu respectarea principiilor independenței și al autonomiei, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni și, prin urmare nici a acelora prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., sub aspectul cărora s-au efectuat verificări.
S-au mai menționat, ca un argument suplimentar în susținerea neangajării răspunderii penale a intimaților magistrați pentru soluțiile date în cauzele rezolvate și dispozițiile prev. de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justitiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse cenzurii căilor legale de atac.
Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, examinând plângerea formulată sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, pe baza actelor premergătoare efectuate de către organul de urmărire penală, a constatat că prin plângerea formulată la data de 30 iulie 2007 și înregistrată la Parchetul pe de pe lângă Judecătoria Rădăuți, petiționarul parte vătămată P.G. a solicitat efectuarea de cercetări față de l.G. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. și față de l.A., l.M. și N.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la distrugere prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., susținând că în data de 24 iunie 2003 făptuitorul l.G., cu complicitatea celorlalte trei făptuitoare, ar fi distrus prin incendiere gospodăria sa.
S-a mai reținut că, urmare efectuării actelor de urmărire penală, prin ordonanța din 12 mai 2008, dată în Dosarul nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, procurorul l.M. a respins motivat cererea de probe formulată de petiționarul P.G. în dosarul mai sus menționat. De asemenea, procurorul intimat l.M., definitivând urmărirea penală, prin rezoluția nr. 3023/P/2007 din 16 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a dispus neînceperea urmăririi penale față de l.G., l.A., l.M. și N.A., reclamați de petiționar P.G.
pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și respectiv, de complicitate la această infracțiune (incendierea imobilului casă de locuit din data de 24 iunie 2003). Prin rezoluția nr. 675/ll/2/2008 din 01 iulie 2008, intimatul D.V., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 3023/P/2007 din 12 mai 2008 a aceleiași unități de parchet. Plângerea formulată de petiționarul P.G., în baza art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluțiilor emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a fost respinsă ca nefondată, prin sentința penală nr. 780 din 10 noiembrie 2008 a Judecătoriei Rădăuți, sentință penală rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 171 din 27 martie 2009 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus respingerea recursului declarat de același petiționar.
S-a constatat, că situația de fapt a fost corect reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, stabilindu-se că în mod justificat s-a apreciat că în sarcina celor doi procurori intimați nu se putea reține săvârșirea vreunei infracțiuni. S-a mai reținut de către prima instanță că susținerile petiționarului P.G. în plângerea penală și în plângerea ce formează obiectul prezentei cauze referitoare la activitatea de urmărire penală desfășurată de cei doi procurori cu ocazia instrumentării cauzelor privind incendierea locuinței au fost implicit cenzurate de către instanțele de judecată care au soluționat plângerea formulată de acesta, în baza art. 278 1 C. proc. pen.
De asemenea, s-a mai constatat că reanalizarea activității de urmărire penală desfășurată de intimații procurori în Dosarele de urmărire penală nr. 2052/P/2003 și nr. 3023/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, nu mai este posibilă în acest stadiu procesual, atâta timp cât petiționarul P.G. nu a dovedit existența cel puțin a unor indicii de săvârșire de către intimați a vreunei fapte prevăzută de legea penală, menționându-se, totodată, că în situația în care petiționarul P.G. a constatat nereguli în ceea ce privește activitatea de supraveghere a urmăririi penale efectuată de cei doi intimați procurori, acesta a avut posibilitatea să o facă și a uzat astfel de dispozițiile art. 275 - 278 și art. 278 1 C. proc.
pen., în Dosarul nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Prima instanță a mai reținut ca fiind lipsit de relevanță faptul că, la data formulării plângerii penale (17 martie 2008) Dosarul penal nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nu era încă finalizat, atâta vreme cât, prin plângerea formulată, petiționarul P.G. reclama ca fiind infracțiuni activitățile specifice desfășurate de cei doi intimați procurori l.M. și D.V., cu ocazia derulării urmăririi penale în dosarele mai sus-menționate, care au dispus respingerea nejustificată a probelor și, respectiv, respingerea ca nefondată a plângerii formulată de același petiționar împotriva ordonanței de respingere a probelor.
Prima instanță a conchis constatând că rezoluțiile emise de Parchetul de lângă Curtea de Apel Suceava au fost date cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar plângerea formulată de petiționar a apreciat-o ca fiind nefondată, respingând-o, ca atare, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și a menținut ca fiind legale și temeinice rezoluțiile atacate. Împotriva sentinței mai sus-menționate, petiționarul P.G. în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând,în esență, motivele arătate în fața primei instanțe.
Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 817/39/2009, fixându-se prim termen de judecată la 8 martie 2010. La termenul fixat, recurentul petiționar P.G., personal, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței penale atacate și pe fond, infirmarea rezoluției dată de procuror, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaților sub aspectul infracțiunilor menționate în plângerea inițială. Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod corect plângerea formulată de petiționar, reținând în mod just că în cauză același petiționar a mai formulat anterior plângeri ce au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 2052/P/2003 și nr. 3023/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiind, de fapt, nemulțumit de soluțiile nefavorabile date în respectivele cauze, a căror reanalizare, în acest stadiu procesual, în mod justificat, a apreciat că nu mai este posibilă.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 92/P/2008 din 21 aprilie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de D.V. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și l.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., stabilindu-se, în mod justificat, că faptele reclamate de petiționar nu existau în realitatea obiectivă.
Totodată, Înalta Curte constată că, prin rezoluția nr. 169/11/2/2009 din 20 mai 2009, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a confirmat soluția dispusă de procuror față de numiții l.M. și D.V. și a dispus, în baza art. 278 1 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționarul P.G., reținând că, în cauză, nu s-au relevat elemente care să conducă la concluzia existenței infracțiunilor pentru care s-au efectuat verificări în cadrul actelor premergătoare cu privire la intimații mai sus-mentionati. De altfel, Înalta Curte constată că, in cauză, în urma actelor premergătoare, prima instanță în mod corect a apreciat că rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 92/P/2008 sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale neputând fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții nefavorabile petiționarului de către procurori, în urma efectuării activităților specifice de cercetare penală și potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de tipul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor ori de favorizarea infractorului, astfel cum, în mod nefondat și nesusținut de nici un suport probator a tins a susține recurentul petiționar.
De altfel, verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 135 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 135 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.