ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 907/39/2009 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, petiționarul V.C., a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen. , plângere împotriva rezoluției nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, dată de Procurorul General al aceleiași unități de parchet solicitând cercetarea intimatului procuror S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen.

În cuprinsul plângerii, petiționarul a arătat că în ziua de 24 septembrie 2004, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani a consemnat pe o foaie de hârtie un text, al cărui conținut, nu l-a cunoscut, deși a semnat înscrisul respectiv. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 88 din 9 octombrie 2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.C. împotriva rezoluțiilor nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008 și nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menținând rezoluțiile atacate și obligându-l, totodată pe petiționar la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petiționarul V.C., la 26 februarie 2008, a formulat plângere împotriva intimatului S.G., adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost înregistrată, sub nr. 53/P/2008. De asemenea, a mai constatat că prin rezoluția din 10 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul penal nr. 53/P/2008, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de S.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Urmare actelor premergătoare efectuate, procurorul a reținut că la data de 17 martie 2004, V.C.

s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu o plângere privind aspecte legate de conflictul de interese dintre SC V. SRL Botoșani, al cărei administrator asociat era și B.R.D., sucursala Botoșani. S-a mai reținut că, față de modalitatea de prezentare a faptelor, plângerea a fost înregistrată sub nr. 481A/III/1 din 17 martie 2004 și trimisă spre verificare Poliției Municipiului Botoșani, iar la data de 20 iulie 2004 petiționarul s-a adresat cu o plângerea primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani în care sesizat tergiversarea cercetărilor în legătură cu plângerea penală formulată inițial (la 17 martie 2004) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

De asemenea, s-a mai relevat de procuror că, întrucât plângerea din 17 martie 2004, formulată V.C., nu a fost înregistrată în evidențele cauzelor penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, la 24 septembrie 2004, prim procurorul S.G. l-a chemat pe petent și a discutat cu el, ocazie cu care acesta a precizat că a solicitat cercetarea numiților C.D. și D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. Totodată, s-a mai menționat că, urmare discuției purtate cu petiționarul, primul procuror S.G. a consemnat o declarație a numitului V.C.

de precizare a obiectului plângerii și memoriilor ulterioare datei de 17 martie 2004, declarație pe care petiționarul a semnat-o, iar în aceeași zi, primul procuror a dispus înregistrarea declarației petiționarului la nr. 4319/P/2004 din 24 septembrie 2004, pe care a trimis-o pentru cercetări, Poliției Municipiului Botoșani, urmare memoriului înregistrat sub nr. 481/VIII/1 din 17 martie 2004. S-a mai reținut că, prin ordonanța nr. 4319/P/2005 din 29 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, dosarul fiind înregistrat la 3 august 2005 sub nr. 790/P/2005. Prin rezoluția din 27 august 2005, dată în dosarul nr. 790/P/2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.D.

și D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu motivarea că faptele reclamate de petiționarul V.C., nu întruneau elementele constitutive ale infracțiunii respective. Prin ordonanța nr. 1885/11/2 din 24 noiembrie 2005, primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a respins plângerea formulată de V.C., împotriva soluției dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. 790/P/2005, iar Tribunalul Botoșani, prin sentința penală nr. 56 din 9 februarie 2006, dată în dosarul 98/P/2006, a respins, ca nefondată, plângerea formulată V.C., împotriva actelor și măsurilor procurorului, din dosarul nr. 790/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Prin decizia nr. 617 din 15 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul 1553/39/2006, Curtea de Apel Suceava, a respins recursul declarat V.C. și C.V., împotriva sentinței penale 56/2006 pronunțată de Tribunalul Botoșani. S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 68 din 26 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 5476/40/2007, Tribunalul Botoșani a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de V.C., împotriva deciziei nr. 617 din 15 noiembrie 2006, a Curții de Apel Suceava, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de revizuient, prin decizia penală nr.169 din 07 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava. În cuprinsul rezoluției nr. 53/P/2008 s-a mai menționat că, din actele dosarului nu a rezultat săvârșirea de către intimatul S.G.

a infracțiunilor reclamate de petiționarul V.C. , reținându-se totodată, că declarația precizatoare a obiectului plângerilor și memoriilor sus numitului, consemnată la 24 septembrie 2004 de fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, S.G., constituia un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale procurorului, așa încât, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Ulterior, soluția dispusă a fost confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care, prin rezoluția nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului V.C. împotriva rezoluției din 10 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 53/P/2008.

Împotriva celor 2 rezoluții mai sus menționate, petiționarul a formulat, în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere la instanță, reiterând motivele inițiale, criticând soluțiile dispuse de parchet ca nelegale și solicitând desființarea lor. Prima instanță, examinând plângerea formulată, a constatat că este nefondată, întrucât a reținut că din lucrările dosarului a reieșit faptul că intimatul S.G., în calitate de procuror, prin actul efectuat, a urmărit rezolvarea unei cereri a petiționarului, iar urmare discuțiilor purtate cu acesta (consemnate în declarația scrisă), în mod corect, a dispus măsuri pentru realizarea acestui scop, respectiv pentru efectuarea cercetărilor în dosarul nr. 4319/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, fără a produce, în vreun fel, vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

De asemenea, prima instanță, a mai considerat că, raportând dispozițiile art. 246 C. pen. la speța supusă analizei, intimatul a efectuat actele procedurale și a luat măsurile procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor conferite de lege și potrivit atribuțiilor de serviciu, corespunzătoare funcției pe care o îndeplinea. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a mai constatat că, dosarul în care petiționarul a reclamat comiterea faptelor a fost deja supus cenzurii instanței de fond și recurs, fiind exercitată chiar și calea extraordinară a revizuirii, toate căile de atac exercitate de petent fiind respinse.

Prima instanță a conchis că, referitor la răspunderea penală a magistratului pentru soluțiile date în cauzele rezolvate, art. 97 alin. (1), (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale magistraților, în raport cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate, care sunt supuse doar căilor legale de atac, de care petentul a și uzat în speța de față, așa încât, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Împotriva sentinței mai sus-menționate, petiționarul V.C., în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fără a menționa, în scris, motivele de recurs.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 907/39/2009, fixându-se prim termen de judecată la 7 decembrie 2009, când s-a acordat un nou termen de judecată la 8 februarie 2010, la solicitarea formulată în scris a recurentului petiționar pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale, nejustificate cu înscrisuri doveditoare, astfel cum rezultă din conținutul filelor 8-9 dosar recurs. La termenul fixat, recurentul petiționar nu s-a prezentat, deși a fost legal citat, însă a formulat din nou o cerere de „suspendare a judecării cauzei", invocând aceleași motive medicale, despre care a arătat că îl împiedică să se prezinte în fața instanței de recurs, cerere respinsă de către Înalta Curte pentru motivele relevate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză și raportat la actele premergătoare efectuate, a respins în mod corect plângerea formulată de petiționar, reținând, în mod just, că în cauză același petiționar a mai formulat anterior o plângere ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 4319/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, fiind, de fapt, nemulțumit de soluțiile nefavorabile date în respectiva cauză, a căror reanalizare, în acest stadiu procesual, în mod justificat, a apreciat că nu mai este posibilă.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.G. - fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, ulterior procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen., stabilindu-se, în mod justificat, că faptele reclamate de petiționar nu existau în realitatea obiectivă.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin rezoluția nr. 235/ll/2/2009 din 19 iunie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a confirmat soluția dispusă de procuror față de numitul S.G. și a dispus, în baza art. 278 1 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționarul V.C., reținând că, în cauză, nu s-au relevat elemente care să conducă la concluzia existenței infracțiunilor pentru care s-au efectuat verificări în cadrul actelor premergătoare cu privire la intimatul mai sus-menționat.

De altfel, Înalta Curte constată că, în cauză, în urma actelor premergătoare, prima instanță, în mod corect, a apreciat că rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 53/P/2008 sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale neputând fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege, de care, petiționarul, de altfel a și uzitat.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții nefavorabile petiționarului de către procurori, în urma efectuării activităților specifice de cercetare penală și potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de tipul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor ori de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel cum, în mod nefondat și nesusținut de nici un suport probator a tins a susține recurentul petiționar.

De altfel, verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul V.C. împotriva sentinței penale nr. 88 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.C. împotriva sentinței penale nr. 88 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.