ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
În baza
lucrărilor de la dosar, constată următoarele
:
Prin
cererea înregistrată sub nr. 907/39/2009 pe rolul Curții de Apel
Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,
petiționarul
V.C.,
a formulat, în baza art. 278
1
C. proc.
pen.
, plângere împotriva rezoluției nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie
2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și
nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, dată de Procurorul General al
aceleiași unități de parchet solicitând cercetarea intimatului
procuror S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru
săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în
înscrisuri sub
semnătură
privată, prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen.
În
cuprinsul plângerii, petiționarul a arătat că în ziua de 24
septembrie 2004, în calitate de prim procuror al
Parchetului de pe lângă
Judecătoria Botoșani a consemnat
pe o foaie de hârtie un text, al cărui
conținut,
nu l-a cunoscut, deși a semnat înscrisul respectiv.
Curtea
de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin
sentința penală nr. 88 din 9 octombrie 2009, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea
formulată de petiționarul V.C. împotriva rezoluțiilor nr.
53/P/2008 din 10 noiembrie 2008 și nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009,
ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menținând
rezoluțiile atacate și obligându-l, totodată pe petiționar
la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut că
petiționarul V.C., la 26 februarie 2008, a formulat plângere împotriva
intimatului S.G., adresată Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Suceava, unde a fost
înregistrată, sub nr. 53/P/2008.
De asemenea, a mai constatat că
prin rezoluția din 10 noiembrie
2008
dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul
penal
nr. 53/P/2008, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea
urmăririi penale față de S.G., sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen.,
constatându-se că faptele reclamate nu există.
Urmare actelor premergătoare
efectuate, procurorul a reținut că la
data de 17 martie 2004, V.C. s-a adresat Parchetului de
pe
lângă Judecătoria Botoșani cu o plângere privind aspecte legate
de conflictul de interese dintre SC V. SRL Botoșani, al cărei
administrator asociat era și B.R.D.,
sucursala Botoșani.
S-a mai reținut că,
față de modalitatea de prezentare a faptelor, plângerea a fost
înregistrată sub nr. 481A/III/1 din 17 martie 2004 și trimisă
spre verificare Poliției Municipiului Botoșani, iar la data de 20
iulie 2004 petiționarul s-a adresat cu o plângerea primului procuror al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani în care sesizat
tergiversarea cercetărilor în legătură cu plângerea penală
formulată
inițial (la 17 martie
2004) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
De asemenea, s-a mai relevat de
procuror că, întrucât plângerea din 17 martie 2004, formulată V.C.,
nu a fost înregistrată în evidențele cauzelor penale ale Parchetului
de pe lângă Judecătoria Botoșani, la 24 septembrie 2004, prim
procurorul S.G. l-a chemat pe petent și a discutat cu el, ocazie cu care
acesta a precizat că a solicitat cercetarea numiților C.D. și D.G.,
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,
prevăzută art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.
Totodată,
s-a mai menționat că, urmare discuției purtate cu
petiționarul, primul procuror S.G. a consemnat o declarație a
numitului V.C. de precizare a obiectului plângerii și memoriilor
ulterioare datei de 17 martie 2004, declarație pe care petiționarul a
semnat-o, iar în aceeași zi, primul procuror a dispus înregistrarea declarației
petiționarului la nr. 4319/P/2004 din 24 septembrie 2004, pe care a
trimis-o pentru cercetări, Poliției Municipiului Botoșani,
urmare memoriului înregistrat sub nr. 481/VIII/1 din 17 martie 2004.
S-a mai
reținut că, prin ordonanța nr. 4319/P/2005 din 29 iulie
2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria
Botoșani a declinat competența
de soluționare a cauzei în
favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, dosarul fiind
înregistrat la 3 august 2005 sub nr. 790/P/2005.
Prin
rezoluția din 27 august 2005, dată în dosarul nr. 790/P/2005
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, a dispus neînceperea
urmăririi penale față de C.D. și D.G., pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,
prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu motivarea
că faptele reclamate de petiționarul V.C., nu întruneau elementele
constitutive ale infracțiunii respective.
Prin ordonanța nr. 1885/11/2 din 24 noiembrie
2005, primul procuror
al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Botoșani, a respins plângerea formulată de V.C., împotriva
soluției dată de
Parchetul de pe
lângă Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. 790/P/2005, iar
Tribunalul Botoșani, prin sentința
penală nr. 56 din 9 februarie 2006, dată
în dosarul 98/P/2006,
a respins, ca nefondată, plângerea formulată
V.C., împotriva actelor și măsurilor procurorului, din
dosarul nr. 790/P/2005 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Botoșani.
Prin
decizia nr. 617 din 15 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul
1553/39/2006, Curtea de Apel Suceava, a respins recursul declarat V.C. și C.V.,
împotriva sentinței penale 56/2006 pronunțată de Tribunalul
Botoșani.
S-a mai reținut că prin sentința
penală nr. 68 din 26 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr.
5476/40/2007, Tribunalul Botoșani a respins, ca inadmisibilă, cererea
de revizuire formulată de V.C.,
împotriva deciziei nr. 617 din 15
noiembrie 2006, a Curții de Apel
Suceava,
hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului
declarat de revizuient, prin decizia penală nr.169 din 07 aprilie 2008 a
Curții de Apel
Suceava.
În
cuprinsul rezoluției nr. 53/P/2008 s-a mai menționat că, din
actele dosarului nu a rezultat săvârșirea de către intimatul S.G.
a infracțiunilor reclamate de petiționarul V.C.
, reținându-se totodată, că declarația
precizatoare a obiectului
plângerilor și memoriilor sus numitului,
consemnată la 24 septembrie 2004 de fostul prim procuror al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Botoșani, S.G., constituia un act ce intra
în atribuțiile de serviciu ale procurorului, așa încât, s-a dispus
neînceperea urmăririi penale în cauză.
Ulterior, soluția dispusă a fost
confirmată de Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care, prin
rezoluția nr.
235/II/2/2009 din
19 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea
petiționarului
V.C. împotriva rezoluției din 10 noiembrie 2008, dată în dosarul nr.
53/P/2008.
Împotriva
celor 2 rezoluții mai sus menționate, petiționarul a
formulat, în temeiul art. 278 C. proc. pen.,
plângere la instanță,
reiterând motivele inițiale,
criticând soluțiile dispuse de parchet ca nelegale și solicitând
desființarea lor.
Prima
instanță, examinând plângerea formulată, a constatat că
este nefondată, întrucât a reținut că din lucrările
dosarului a reieșit faptul că intimatul S.G., în calitate de
procuror, prin actul efectuat, a urmărit rezolvarea unei cereri a
petiționarului, iar urmare discuțiilor purtate cu acesta (consemnate
în declarația scrisă), în mod corect, a dispus măsuri pentru
realizarea acestui scop, respectiv pentru efectuarea cercetărilor în
dosarul nr. 4319/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Botoșani, fără a produce, în vreun fel, vreo vătămare
intereselor legale ale petiționarului.
De
asemenea, prima instanță, a mai considerat că, raportând dispozițiile
art. 246 C. pen. la speța supusă analizei, intimatul a efectuat
actele procedurale și a luat măsurile procesuale care se
impuneau în rezolvarea cauzei, în virtutea
drepturilor conferite de lege și
potrivit atribuțiilor de
serviciu, corespunzătoare funcției pe care o îndeplinea.
Curtea
de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a mai
constatat că, dosarul în care petiționarul a reclamat comiterea
faptelor a fost deja supus cenzurii instanței de fond și recurs,
fiind exercitată chiar și calea extraordinară a revizuirii,
toate căile de atac exercitate de petent fiind respinse.
Prima
instanță a conchis că, referitor la răspunderea penală
a magistratului pentru soluțiile date în cauzele rezolvate, art. 97 alin. (1),
(2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor prevede că exercitarea dreptului oricărei persoane de a
sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale magistraților,
în raport cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a
soluțiilor pronunțate, care sunt supuse doar căilor legale de
atac, de care petentul a și uzat în speța de față, așa
încât, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins
ca nefondată plângerea petiționarului.
Împotriva
sentinței mai sus-menționate, petiționarul V.C., în termen
legal, a formulat recurs, criticând-o pentru
netemeinicie
și nelegalitate, fără a menționa, în scris, motivele de
recurs.
Pe
rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 907/39/2009, fixându-se prim termen
de judecată la 7 decembrie 2009, când s-a acordat un nou termen de
judecată la 8 februarie 2010, la solicitarea formulată în scris a
recurentului petiționar
pentru
imposibilitatea de prezentare din motive medicale, nejustificate cu
înscrisuri
doveditoare, astfel cum rezultă din conținutul filelor 8-9 dosar
recurs.
La termenul fixat, recurentul petiționar nu
s-a prezentat, deși a fost
legal citat, însă a formulat din
nou o cerere de „suspendare a judecării cauzei", invocând
aceleași motive medicale, despre care a arătat că îl
împiedică să se prezinte în fața instanței de recurs,
cerere respinsă de către Înalta Curte pentru motivele relevate în
partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând
recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) coroborat cu art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază
că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul
a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită
de actele și măsurile dispuse în timpul
urmăririi penale să facă plângere
împotriva acestora, ca
o garanție a respectării legalității în procesul penal.
Poate
face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană
ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau
printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce
atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive
de condamnare
În
cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de
fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză
și raportat la actele premergătoare efectuate, a respins în mod
corect plângerea formulată de petiționar, reținând, în mod just,
că în cauză același petiționar a mai formulat anterior o
plângere ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 4319/P/2005 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, fiind, de fapt,
nemulțumit de soluțiile nefavorabile date în respectiva cauză, a
căror reanalizare, în acest stadiu procesual, în mod justificat, a
apreciat că nu mai este posibilă.
De
asemenea, Înalta Curte mai constată că prima instanță a
procedat corect atunci când a apreciat ca fiind legală și
temeinică rezoluția nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008 emisă de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus, în
baza art. 228 alin. (6) și
art. 10 lit.
a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de
S.G.
- fost prim procuror al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Botoșani, ulterior procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă
Tribunalul Botoșani, față de care s-au
efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen.,
stabilindu-se, în mod justificat, că faptele reclamate de petiționar
nu existau în realitatea obiectivă.
Totodată,
Înalta Curte constată că, prin rezoluția nr. 235/ll/2/2009
din 19 iunie 2009, Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Suceava a confirmat
soluția dispusă de procuror față de numitul S.G. și a
dispus, în baza art. 278
1
C. proc. pen., respingerea, ca
neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționarul V.C.,
reținând că, în cauză, nu s-au relevat elemente care să
conducă la concluzia existenței infracțiunilor pentru care s-au
efectuat verificări în cadrul actelor premergătoare cu privire la
intimatul mai sus-menționat.
De
altfel, Înalta Curte constată că, în cauză, în urma actelor
premergătoare, prima instanță, în mod corect, a apreciat că
rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în
dosarul nr. 53/P/2008 sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere
a urmăririi
penale neputând fi modificată
prin formularea unei noi plângeri penale, ci
doar prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege, de
care, petiționarul,
de altfel a și uzitat.
Pe de
altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanțele
judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul
administrat în cauzele cu care sunt investite, cât și textele de lege
aplicabile, dându-le
interpretarea pe care o
consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor
soluții
nefavorabile petiționarului de către procurori, în urma
efectuării activităților specifice de cercetare penală
și potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu
exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel
încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor
infracțiuni de tipul abuzului în serviciu contra intereselor
persoanelor ori de fals în înscrisuri sub
semnătură privată, astfel cum, în
mod nefondat și
nesusținut de nici un suport probator a tins a susține recurentul
petiționar.
De
altfel, verificarea și stabilirea legalității și
temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența
exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot
fi cenzurate de organul de
urmărire
penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Așa
fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. b C. proc.
pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul V.C.
împotriva sentinței penale nr. 88 din 9 octombrie 2009 a Curții de
Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Văzând
și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul
petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,
conform dispozitivului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul
V.C. împotriva sentinței
penale nr. 88 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală
și pentru cauze cu minori.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 8 februarie 2010.