ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1907/2009

Asupra

recursului de față,

Examinând

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 37 din 20 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 17/39/2009, Curtea

de Apel Suceava, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată

potrivit art. 278

1

C. proc. pen. de petiționarul B.I. împotriva

Rezoluției nr. 304/P/2007 din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Suceava, rezoluție pe care a menținut-o.

S-a

dispus obligarea petentulului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Curtea

de Apel a reținut netemeinicia plângerii petentului, considerând că intimata M.L.,

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, nu a comis

infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și nici

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ci, dimpotrivă

și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu și nu a comis nici un fals.

Evaluarea probelor de către procuror în cadrul soluționării unei plângeri

penale poate fi contestată în cadrul exercitării căilor legale de atac

împotriva soluției adoptate, iar nu prin declanșarea unei plângeri penale

împotriva magistratului procuror pentru fapte penale inexistente.

Împotriva

acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs, susținând, în esență, că a

fost prejudiciat prin fapta intimatei care ar fi legalizat un fals, considerând

că adversarii săi ar avea drept de proprietate, deși, în realitate, G.I. și G.C.

nu au acest drept, ci petentul.

A mai

susținut că rezoluția dată de procurorul ierarhic superior este

tardivă fiind emisă cu depășirea termenului de

soluționare de 20 de zile prevăzut

de lege.

Examinând

recursul declarat de petent, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:

În mod

corect, procurorii care au cercetat cauza, precum și instanța de fond care a

verificat legalitatea soluției, au dispus neînceperea urmăririi penale, în baza

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Conform

art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen., petentul, nemulțumit de soluția

de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, în speță de intimata M.L.,

avea posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de aceste dispoziții,

respectiv a plângerii adresate procurorului ierarhic superior și apoi a

plângerii adresate instanței de judecată competente.

În loc

să-și exercite aceste drepturi procesuale, petentul B.I. a formulat plângere

penală împotriva magistratului procuror, invinuindu-1 de comiterea unor fapte

penale a căror existență nu a dovedit-o cu nici o probă.

Prin

rezoluțiile atacate de petent s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

procurorului M.L., faptele penale fiind inexistente.

Petentul

a considerat că rezoluția prin care i-a fost respinsă plângerea ar fi tardivă

întrucât a fost dată peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc.

pen.

Or,

potrivit art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., nerespectarea termenului

de rezolvare a plângerii de către procurorul ierarhic dă dreptul petentului de

a ataca soluția de neîncepere a urmăririi penale, prin plângere adresată

instanței de judecată, în termenul de 20 de zile calculat de la data expirării

acestui termen de soluționare prevăzut pentru procuror.

Nu se

poate adăuga la lege prin aplicarea unor sancțiuni prevăzute de dispozițiile

procedurale doar în cazul neexercitării în termen a căilor de atac.

Nerespectarea

termenelor în care organele statului sunt obligate să soluționeze o plângere nu

poate avea consecințe de natură să afecteze fondul cauzei.

Ea ar

putea atrage cel mult, sancțiuni disciplinare, și acestea ar putea fi dispuse,

doar în cazul în care nerespectarea termenului ar fi imputabilă procurorului.

Procurorul

ierarhic superior este obligat să soluționeze plângerea petentului (în termen,

ori cu depășirea lui). Petentul nu poate invoca tardivitatea în cazul

soluționării cu întârziere a plângerii, ci are dreptul doar să atace la

instanță soluția de neîncepere a urmăririi penale în termenul de 20 de zile

calculat de la data expirării termenului inițial de 20 de zile, astfel cum

prevăd

dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen.

De

altfel, activitatea procurorului ierarhic o constituie verificarea temeiniciei

și legalității soluției de neîncepere a urmăririi penale (ori a scoaterii

de sub urmărire penală) dată de procuror, în

raport cu care va fi sau nu admisă

plângerea persoanei vătămate.

Ceea ce

atacă petentul nu este termenul de verificare ci soluția dată.

Înalta

Curte verificând soluția de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul

intimat, soluție menținută și de instanța de fond, constată temeinicia

acesteia.

În

absența unor probe care să demonstreze existența celor două fapte penale

reclamate de petent (fals intelectual și abuz în serviciu), în mod corect

instanța de fond a respins plângerea petentului și a menținut soluția de

neîncepere a urmăririi penale dată de procurori.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petent.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale

nr. 37 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 mai 2009.