ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2082/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 43 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 9/P/2009 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și rezoluției nr. 83/II/2/2009 din 10 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimată fiind V. E.L., fiind obligat petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. 1. I nstanța de fond a reținut că, la data de 16 ianuarie 2009, petentul B.I.

a formulat plângere penală împotriva intimatei V.E.L., fost judecător la Judecătoria Fălticeni (actualmente judecător la Judecătoria Suceava), solicitând a se efectua cercetări față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, în dosarul civil nr. 2760/227/2008 al Judecătoriei Fălticeni, având ca obiect contestație la executare formulată de G.C., intimat fiind petentul, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2008, magistratul menționat, din oficiu, în mod abuziv, a dispus introducerea în cauză și a celorlalte părți din dosarul de fond, deși cererea de executare nu le privea, situație ce a dus la tergiversarea ridicării construcțiilor debitorului, respectiv contestatorul din cauza indicată.

Totodată, petentul s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000 lei daune materiale, reprezentând producția nerealizată pe terenul nefolosit datorită interdicțiilor impuse de debitor, și 5.000.000 lei daune morale. 2. Prin rezoluția nr. 9/P/2009 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (5) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.E.L. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că fapta nu există. Procurorul cauzei a reținut din actele premergătoare efectuate că, prin sentința civilă nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă la data de 27 iulie 2001, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă pentru revendicare și ridicare construcții formulată de B.I., fiind obligat pârâtul S.G.

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 555 m.p. teren situat în satul Sândeni, comuna Dolhasca și să ridice temelia construită pe aceasta, iar pârâtul G.C., suprafața de 465 m.p. teren situat în același sat și să ridice construcțiile existente, respectiv: grajd-șură pentru animale, temelie pentru coteț de porci, un beci betonat și un gard de scândură în lungime de 40 ml, iar la drum de 17 ml lungime. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului împotriva pârâtului A.M. La solicitarea reclamantului, sentința menționată a fost pusă în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, față de primul pârât la 28 octombrie 2002, iar față de cel de-al doilea, deși declanșată executarea la 23 septembrie 2004, nu a fost finalizată ca urmare a opoziției acestuia.

Prin încheierea irevocabilă din 14 iunie 2007 dată în dosarul nr. 2064/227/2006 al Judecătoriei Fălticeni, B.I. a fost autorizat să ridice construcțiile specificate în sentința civilă nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava de pe suprafața de 465 m.p teren situat în satul Sândeni, comuna Dolhasca, pe cheltuiala debitorului G.C. La data de 11 iulie 2007, G.C. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii menționate anterior, invocând nelegala sa citare pentru acel termen, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. 2239/227/2007 și soluționată la data de 11 septembrie 2007, prin admitere cu reținerea cauzei spre rejudecare.

Același debitor a formulat, la data de 16 octombrie 2008, contestație la executare împotriva sentinței civile nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, astfel că, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2008, fixat în dosarul nr. 2760/227/2008 al Judecătoriei Fălticeni, președintele completului de judecată, respectiv intimata, în temeiul art. 402 C. proc. pen., a introdus în cauză, în calitate de intimați, celelalte părți din dosarul de fond, decizie ce nu constituie însă un abuz din partea sa care să antreneze răspunderea penală sau de altă natură. 3. Prin rezoluția nr. 83/II/2/2009 din 10 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentul B.I.

împotriva rezoluției mai sus menționată, reținându-se că intimatul - magistrat a efectuat acte procedurale și a luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzei cu care a fost investit, în funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor inamovibilității și independenței, potrivit convingerilor sale și probelor administrate. Un alt argument în susținerea soluției de neîncepere dată în cauză l-a constituit și dispozițiile art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate prin hotărâri judecătorești, care sunt supuse căilor de atac.

4. Prin cererea înregistrată pe rolul secției penale a Curții de Apel Suceava sub nr. 304/39/2009 la 16 martie 2009, petentul B.l. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., arătând că intimata V.E.L., fost judecător la Judecătoria Fălticeni, după preluarea spre judecare a dosarului civil nr. 2670/227/2008 privind contestația la executare formulată de debitorul G.C. împotriva sentinței civile nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, la termenul din 21 noiembrie 2008, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu a soluționat cauza, nu s-a pronunțat asupra celor două excepții invocate, vizând lipsa obiectului contestației și autoritatea lucrului judecat și, contrar Codului de procedură civilă, a introdus din proprie inițiativă, abuziv, doi debitori ce fuseseră executați și care nu formulase cerere de intervenție, acordând un nou termen cu scopul de a tergiversa ridicarea construcțiilor debitorului.

Petentul a mai arătat că magistratul nu a soluționat cu celeritate contestația la executare și prin aceasta i-a pricinuit daune morale și materiale și l-a lipsit de folosința unei suprafețe de teren. Sub un prim aspect, instanța de fond a constatat că solicitarea petentului, de reținere a cauzei spre judecare în complet legal constituit, contravine deciziei nr. 48 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of., nr. 574/30.07.2008), prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se că „în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța învestită nu poate pronunța soluția prevăzută de art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen.”. Pe fondul plângerii, analizând actele premergătoare existente la dosar, instanța de fond a apreciat că acestea nu demonstrează existența infracțiunii reclamate de petent în sarcina magistratului, întrucât în cauză nu sunt indicii și elemente care să conducă la concluzia că măsurile dispuse de intimată la termenul din 21 noiembrie 2008 și transpuse în încheierea de ședință de la acea dată au fost pronunțate cu încălcarea legii sau că aceasta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod corespunzător. Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că dosarul civil nr. 2670/227/2008, având ca obiect contestație la executare formulată de G.C., a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Fălticeni, la data de 16 octombrie 2008, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare prin sistemul informatic E. completului de judecată prezidat de magistratul V.E.L.

care, la primul termen de judecată, respectiv 21 noiembrie 2008, în conformitate cu dispozițiile alin. (1) ale art. 402 C. proc. civ., potrivit cărora contestația la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în prima instanță, care se aplică în mod corespunzător; instanța sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispozițiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător, a pus în discuția părților prezente și apoi a introdus în cauză celelalte părți din dosarul de fond și a cerut documentația necesară, pentru ca excepțiile invocate de petent să poată fi discutate în cadrul procesual adecvat, respectând astfel prevederile legale imperative, a căror încălcare atrage sancțiunile corespunzătoare.

Este real că în astfel de cauze părțile sunt citate într-un termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere, însă trebuie avut în vedere pe de o parte, materialul probator existent, verificarea aspectelor invocate pentru soluționarea corectă a excepțiilor ridicate, iar pe de altă parte planificarea ședințelor de judecată și încărcătura acestora, petentul nedemonstrând că doar în cauza sa termenul acordat a fost 13 ianuarie 2009. S-a mai reținut că nemulțumirea petentului față de soluția adoptată prin încheierea de ședință mai sus menționată, nu poate conduce la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu de către intimată, pronunțarea unei soluții în cadrul activității de judecată prin evaluarea și interpretarea materialului probator și a normelor legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credință, neputând constitui temei pentru începerea urmăririi penale.

În concluzie, prima instanță, în baza propriului examen, a constatat că nu rezultă existența faptei reclamate de către petent în sarcina intimatei, deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale prin măsura dispusă motivat și că, deși petentul a cerut obligarea la plata daunelor morale și materiale, solicitarea sa nu poate fi primită întrucât procesul penal nefiind început acesta nu a dobândit calitatea de parte vătămată și, ca atare, nici pe cea de parte civilă. B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc.

pen. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimată nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunii reclamată prin plângerea penală.

Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata judecător V.E.L., în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării dosarului civil nr. 2670/227/2008, având ca obiect contestație la executare formulată de G.C., întrucât intimata a pus în discuția părților prezente și apoi a introdus celelalte părți din dosarul de fond și a cerut documentația necesară, tocmai pentru ca excepțiile invocate de petent să poată fi discutate în cadrul procesual adecvat și a evita o eventuală casare sau contestație în anulare, cum s-a mai întâlnit în istoricul litigiilor dintre respectivele părți, nicidecum pentru a tergiversa soluționarea dosarului.

Totodată, trebuie menționat că magistrații nu pot fi trași la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești considerate greșite de una dintre părți, deoarece aceste activități prevăzute în Codul de procedură penală au la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătorești nu pot fi desființate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2), din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I. împotriva sentinței penale nr. 43 din 03 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.