ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2082/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2082/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 43 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 9/P/2009 din 28 ianuarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și

rezoluției nr. 83/II/2/2009 din 10 martie 2009 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimată fiind V.

E.L.,

fiind obligat petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

nstanța de fond

a reținut că, la data de 16 ianuarie 2009, petentul B.I. a formulat plângere penală

împotriva intimatei V.E.L., fost judecător la

Judecătoria

Fălticeni (actualmente judecător la Judecătoria Suceava),

solicitând a

se efectua cercetări față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

constând în aceea că, în dosarul civil nr. 2760/227/2008 al Judecătoriei

Fălticeni, având ca obiect contestație la executare formulată de G.C., intimat fiind

petentul, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2008, magistratul

menționat, din oficiu, în mod abuziv, a dispus

introducerea în cauză și

a celorlalte părți din dosarul de fond, deși

cererea de executare nu le privea, situație ce a dus la tergiversarea ridicării

construcțiilor debitorului, respectiv contestatorul din cauza indicată.

Totodată, petentul s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000 lei

daune materiale, reprezentând producția nerealizată pe terenul nefolosit

datorită interdicțiilor impuse de debitor, și 5.000.000 lei daune morale.

2.

Prin rezoluția nr. 9/P/2009 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu

dispozițiile

art. 228

alin. (5) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.E.L. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută

de art. 246 C. pen., cu motivarea că fapta nu există.

Procurorul cauzei a reținut din actele premergătoare efectuate că, prin

sentința civilă nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava,

definitivă și irevocabilă la data de 27 iulie 2001,

a fost admisă, în parte,

acțiunea civilă pentru revendicare și ridicare

construcții formulată de B.I., fiind obligat pârâtul S.G. să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie suprafața de 555 m.p. teren situat în satul

Sândeni, comuna Dolhasca și să ridice temelia construită pe aceasta, iar

pârâtul G.C., suprafața de 465 m.p. teren situat în același sat și să ridice

construcțiile existente,

respectiv:

grajd-șură pentru animale, temelie pentru coteț de porci, un

beci

betonat și un gard de scândură în lungime de 40 ml, iar la drum de 17 ml

lungime. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă, ca

nefondată, acțiunea reclamantului împotriva pârâtului A.M.

La solicitarea reclamantului, sentința menționată a fost pusă în

executare, prin intermediul executorului judecătoresc, față de primul pârât la

28 octombrie 2002, iar față de cel de-al doilea, deși declanșată executarea la

23 septembrie 2004, nu a fost finalizată ca urmare a opoziției acestuia.

Prin încheierea irevocabilă din 14 iunie 2007 dată în dosarul nr. 2064/227/2006

al Judecătoriei Fălticeni, B.I. a fost autorizat să ridice construcțiile

specificate în sentința civilă nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei

Suceava de pe suprafața de 465 m.p teren situat în satul Sândeni, comuna

Dolhasca, pe cheltuiala debitorului G.C.

La data de 11 iulie 2007, G.C. a formulat contestație în anulare

împotriva încheierii menționate anterior, invocând nelegala sa citare pentru

acel termen, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. 2239/227/2007

și soluționată la data de 11 septembrie 2007, prin admitere cu reținerea cauzei

spre rejudecare.

Același debitor a formulat, la data de 16 octombrie 2008, contestație

la

executare împotriva sentinței civile nr. 1974

din 12 martie 1998 a Judecătoriei

Suceava, astfel că, la termenul de

judecată din 21 noiembrie 2008, fixat în dosarul nr. 2760/227/2008 al

Judecătoriei Fălticeni, președintele completului de judecată, respectiv

intimata, în temeiul art. 402 C. proc. pen., a introdus în cauză, în calitate de

intimați, celelalte părți din dosarul de fond, decizie ce nu constituie însă un

abuz din partea sa care să antreneze răspunderea penală sau de altă natură.

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentul B.I. împotriva

rezoluției mai sus menționată, reținându-se că intimatul - magistrat a efectuat

acte procedurale și a luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea

cauzei cu care a fost investit, în funcția pe care o îndeplinește, cu

respectarea principiilor inamovibilității și independenței, potrivit

convingerilor sale și probelor administrate.

Un alt argument în susținerea soluției de neîncepere dată în cauză l-a

constituit și dispozițiile art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea

dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale

ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude

punerea în discuție a soluțiilor pronunțate prin hotărâri judecătorești, care

sunt supuse căilor de atac.

Suceava sub nr. 304/39/2009 la 16 martie 2009, petentul B.l. a formulat

plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., arătând

că intimata V.E.L., fost judecător la Judecătoria Fălticeni, după preluarea

spre judecare a dosarului civil nr. 2670/227/2008 privind contestația la

executare formulată de debitorul G.C. împotriva sentinței civile nr. 1974 din 12

martie 1998 a Judecătoriei Suceava, la termenul din

21 noiembrie 2008, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu a

soluționat cauza, nu s-a pronunțat asupra celor două

excepții invocate, vizând lipsa obiectului contestației și autoritatea lucrului

judecat și, contrar Codului de procedură civilă, a introdus din proprie

inițiativă, abuziv, doi debitori ce fuseseră executați și care nu formulase

cerere de intervenție, acordând un nou termen cu scopul de a tergiversa

ridicarea construcțiilor debitorului. Petentul a mai arătat că magistratul nu a

soluționat cu celeritate contestația la executare și prin aceasta i-a pricinuit

daune morale și materiale și l-a lipsit de folosința unei suprafețe de teren.

Sub un prim aspect, instanța de fond a constatat că solicitarea

petentului, de reținere a cauzei spre judecare în complet legal constituit,

contravine deciziei nr. 48 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite (M. Of., nr. 574/30.07.2008), prin care a fost admis recursul în

interesul legii declarat de procurorul

general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

statuându-se

că „în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și

dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța învestită nu poate

pronunța

soluția prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.”.

Pe fondul plângerii, analizând actele

premergătoare existente la

dosar, instanța de fond a

apreciat că acestea nu demonstrează existența infracțiunii reclamate de petent

în sarcina magistratului, întrucât în cauză nu sunt indicii și elemente care să

conducă la concluzia că măsurile dispuse de intimată la termenul din 21

noiembrie 2008 și transpuse în încheierea de ședință de la acea dată au fost pronunțate

cu încălcarea legii sau că aceasta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu

în mod corespunzător.

Astfel, din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat că

dosarul civil nr. 2670/227/2008,

având ca obiect contestație la executare formulată de G.C., a fost înregistrat

pe rolul Judecătoriei Fălticeni, la data de 16 octombrie 2008, fiind repartizat

aleatoriu spre soluționare prin sistemul informatic E. completului de judecată

prezidat de magistratul V.E.L. care, la primul termen de judecată, respectiv 21

noiembrie 2008, în conformitate cu dispozițiile alin. (1) ale art. 402 C. proc.

civ., potrivit cărora contestația la executare se judecă cu procedura prevăzută

pentru judecata în prima instanță, care se aplică în mod corespunzător;

instanța sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită,

în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de

executare în cauză, dispozițiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător,

a pus în discuția părților prezente și apoi a introdus în cauză celelalte părți

din dosarul de fond și a cerut documentația necesară, pentru ca excepțiile

invocate de petent să poată fi discutate în cadrul procesual adecvat,

respectând astfel prevederile legale imperative, a căror încălcare atrage

sancțiunile corespunzătoare. Este real că în astfel de cauze părțile sunt

citate într-un termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și

cu precădere, însă trebuie avut în vedere pe de o parte, materialul probator

existent, verificarea aspectelor invocate pentru soluționarea corectă a

excepțiilor ridicate, iar pe de altă parte planificarea ședințelor de judecată

și încărcătura acestora, petentul nedemonstrând că doar în cauza sa termenul

acordat a fost 13 ianuarie 2009.

S-a mai reținut că nemulțumirea petentului față de soluția adoptată

prin încheierea de ședință mai sus menționată, nu poate conduce la concluzia că

s-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu de către intimată, pronunțarea

unei soluții în cadrul activității de judecată prin evaluarea și interpretarea

materialului probator și a normelor legale apreciate aplicabile unei cauze, în

lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credință, neputând

constitui temei pentru începerea urmăririi penale.

În concluzie, prima instanță, în baza propriului examen, a constatat că

nu rezultă existența faptei reclamate de către petent în sarcina intimatei,

deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu

cu respectarea prevederilor legale prin măsura dispusă motivat și că,

deși

petentul a cerut obligarea la plata daunelor morale și materiale, solicitarea

sa nu poate fi primită întrucât procesul penal nefiind

început acesta nu a dobândit calitatea de parte vătămată și, ca atare,

nici

pe cea de parte civilă.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul

B.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând

criticile din plângerea penală și plângerea

adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de

procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că

activitățile desfășurate

de intimată nu întrunesc elemente constitutive

ale infracțiunii

reclamată prin plângerea

penală. Din actele premergătoare efectuate

de procuror nu rezultă nici

un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de

către intimata judecător V.E.L., în scopul prejudicierii intereselor procesuale

ale

petentului, cu ocazia instrumentării

dosarului civil nr. 2670/227/2008,

având ca obiect contestație la

executare formulată de G.C., întrucât intimata a pus în discuția părților prezente

și apoi a introdus celelalte părți din dosarul de fond și a cerut documentația

necesară, tocmai pentru ca excepțiile invocate de petent să poată fi discutate

în cadrul procesual adecvat și a evita o eventuală casare sau contestație în

anulare, cum s-a mai întâlnit în istoricul litigiilor dintre respectivele părți,

nicidecum pentru a tergiversa soluționarea dosarului.

Totodată, trebuie menționat că magistrații nu pot fi trași la

răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri

judecătorești considerate greșite de una dintre

părți, deoarece aceste

activități

prevăzute în Codul de procedură penală au la bază principiul

liberei

aprecieri a probelor iar hotărârile judecătorești nu pot fi desființate sau

modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât

rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată

în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

iar în baza art.

192 alin. (2), din același

cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I. împotriva

sentinței penale nr. 43 din 03 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.