ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele :

Prin plângerea adresată la 31 martie

2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiționara S.V. a

solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații judecători I.A., I.L.,

S.L., C.G. și C.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de

art. 246 C. pen., susținând că hotărârile judecătorești pronunțate de

respectivii magistrați judecători nu i-au fost favorabile și astfel i-au fost

vătămate interesele.

Prin rezoluția nr. 99/P/2009 din 3

august 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispozițiilor

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători I.A., I.L., C.G. și

C.N., apreciindu-se că faptele nu există.

Totodată, aceeași unitate de

parchet, în temeiul art. 38, art. 29 pct. 1 lit. f) și art. 45 C. proc. pen., a

dispus disjungerea cauzei privind pe intimata S.L. - judecător din cadrul Curții

de Apel Suceava, declinând competența de soluționare a plângerii formulată de

petiționară în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin

rezoluția nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009, în baza dispozițiilor art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimata S.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen., reținându-se, în esență, că din actele premergătoare nu au

rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către

intimată.

S-a mai relevat, urmare actelor

premergătoare efectuate, că în sarcina intimatei magistrat judecător S.L. nu se

poate reține că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu atunci când, având pe

rol spre soluționare, în al doilea ciclu procesual, în recurs, litigiul civil privind

acțiunea în anularea unui titlu de proprietate deținut de soții M.M. și M.R.,

privind o suprafață de teren de 468 mp, acțiune formulată de către reclamanta (petiționară)

S.V., a pronunțat, alături de magistrații judecători C.G. și C.N., decizia

civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secția civilă, prin

care a fost respins ca nefondat recursul promovat.

Prin rezoluția nr. 10275/5057/II/2/2009

din 27 octombrie 2009, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a confirmat

rezoluția dată în dosarul nr. 1032/P/2009, respingând ca neîntemeiată plângerea

formulată de petiționară împotriva rezoluției mai sus-menționate, care în mod

justificat, a fost menținută ca fiind legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză s-a reținut că Tribunalul Suceava, secția civilă, în al doilea ciclu

procesual, prin decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a respins ca

nefondat recursul promovat de petiționară, din completul de judecată ce a soluționat

cauza făcând parte magistrații judecători C.G., S.L. și C.N.

S-a apreciat că din cercetările

efectuate nu s-au relevat indicii că magistrații judecători, pronunțând decizia

civilă mai sus menționată, ar fi săvârșit vreun act de abuz, constatându-se că

soluțiile dispuse de magistrați în exercitare atribuțiilor de serviciu nu pot

fi reformate pe calea plângerii penale, ci acestea pot fi cenzurate decât prin

folosirea căilor procedurale de atac .

Împotriva rezoluției mai sus-menționate

petiționara a formulat, în baza art. 278

1

C. proc. pen., în termen

legal, plângere criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele

detaliate în memoriile însoțite de înscrisuri doveditoare, depuse la dosar

filele 1-4 și respectiv filele 17-66 dosar fond, solicitând admiterea acesteia

astfel cum a fost formulată.

Plângerea a fost înregistrată pe

rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

9309/1/2009.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie

2009, dată la de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de magistratul judecător S.L. din cadrul Curții de Apel Iași, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., este

legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea ca nefondată a

plângerii, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate.

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate

face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce

atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la justiție este reglementat de

legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului

de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționara S.V. prin

plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se constată, în urma actelor premergătoare efectuate

în cauză, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia

petiționara S.V. a avut calitatea de reclamantă într-un litigiu civil având

drept obiect anularea titlului de proprietate deținut de pârâții M.R. și M.,

litigiu ce mai parcursese un prim ciclu procesual și care ulterior, prin

decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secția civilă,

a fost soluționat de completul de judecată constituit din judecătorii: C.G., S.L.

și C.N. prin respingerea recursului promovat de aceeași petiționară.

Întrucât hotărârea pronunțată nu i-a fost favorabilă,

petiționara a formulat plângere penală împotriva completului de judecată care a

respins recursul formulat de petiționara S.V. în litigiul civil mai sus

menționat, susținând că magistrații judecători nu au avut în vedere

înscrisurile prezentate la dosar, iar decizia pronunțată este urmarea unor

abuzuri comise de respectivii magistrați.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătorului S.L.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., faptă presupusă a fi săvârșită de

intimata făptuitoare, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și

temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă

faptul că pe parcursul desfășurării procesului civil, ce a fost supus căilor

ordinare de atac, cu ocazia efectuării actelor de cercetare judecătorească

specifice activității de judecată, intimata alături de ceilalți doi membri ai

completului de judecată din cadrul Tribunalului Suceava, secția civilă, ce au pronunțat

decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008, nu și-ar fi îndeplinit sau și-ar

fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu ori ar fi efectuat acte

materiale, care să aibă valențele vreunei fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau

alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de

cercetare judecătorească intimata S.L., cu ocazia soluționării recursului

declarat de către aceeași petiționară S.V. împotriva sentinței civile nr. 3690

din 1 octombrie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, cauză civilă aflată pe rolul

Tribunalului Suceava, atunci când a pronunțat sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie

2008, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală și, cu

atât mai puțin a unei fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că susținerile

petiționarei nu au niciun suport probator, întrucât aceasta nu a produs dovezi

în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin

de elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fiind simple afirmații,

lipsite de orice fundament real și, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei

la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatei, astfel cum a

solicitat petiționara.

De altfel, persoanele care îndeplinesc o activitate

judecătorească în cadrul instanțelor naționale, așa cum este cazul intimatei

magistrat S.L., judecător la Curtea de Apel Iași își desfășoară activitatea în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale,

ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse judecății, prin pronunțarea unor

soluții pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele

administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior verificate și, eventual,

desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Or, în speță, nu a fost făcut dovada că intimata,

pronunțând soluția în cauza mai sus-menționată, ar fi săvârșit vreo faptă de

natură a atrage răspunderea sa penală, petiționara fiind nemulțumită de faptul

că judecătorii, după primul ciclu procesual, au respins recursul formulat de

aceasta.

De altfel,

Înalta Curte apreciază că materializarea opiniei judecătorului formată în urma

examinării actelor dosarului și motivarea soluției, nu implică o încălcare a

atribuțiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau

îndeplinirii în mod defectuos ori falsificării hotărârii judecătorești, ci este

rezultatul aplicării normelor legale, în raport de situația de fapt reținută și

de probele din dosarul cauzei.

Prin urmare,

în condițiile în care nu se evidențiază săvârșirea unei fapte penale,

modalitatea de soluționare a cauzelor civile sau de altă natură de către

magistrați nu poate face obiectul urmăririi penale, întrucât ar constitui o

încălcare a principiului independenței judecătorilor.

În urma

verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii în sensul

comiterii vreunei fapte penale de către persoana reclamată, iar hotărârea

pronunțată în cauză a fost motivată în fapt și în drept, fiind rezultatul

convingerii magistraților, bazată pe probele administrate și pe interpretarea

dispozițiilor legale în vigoare, iar simpla împrejurare că soluția adoptată în

cauză nu a fost favorabilă petiționarei nu poate constitui un argument solid și

serios pentru a fi luat în seamă și a putea declanșa cercetarea penală a

magistratului judecător reclamat, iar fapta presupusă a fi săvârșită de

intimată nu există.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționara S.V., menținând rezoluția atacată ca fiind

legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a fi obligată petiționara și la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționara S.V. împotriva rezoluției nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009

dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de

100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 ianuarie 2010.