ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin plângerea adresată la 31 martie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiționara S.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații judecători I.A., I.L., S.L., C.G. și C.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., susținând că hotărârile judecătorești pronunțate de respectivii magistrați judecători nu i-au fost favorabile și astfel i-au fost vătămate interesele. Prin rezoluția nr. 99/P/2009 din 3 august 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători I.A., I.L., C.G.

și C.N., apreciindu-se că faptele nu există. Totodată, aceeași unitate de parchet, în temeiul art. 38, art. 29 pct. 1 lit. f) și art. 45 C. proc. pen., a dispus disjungerea cauzei privind pe intimata S.L. - judecător din cadrul Curții de Apel Suceava, declinând competența de soluționare a plângerii formulată de petiționară în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin rezoluția nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata S.L.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se, în esență, că din actele premergătoare nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către intimată. S-a mai relevat, urmare actelor premergătoare efectuate, că în sarcina intimatei magistrat judecător S.L. nu se poate reține că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu atunci când, având pe rol spre soluționare, în al doilea ciclu procesual, în recurs, litigiul civil privind acțiunea în anularea unui titlu de proprietate deținut de soții M.M. și M.R., privind o suprafață de teren de 468 mp, acțiune formulată de către reclamanta (petiționară) S.V., a pronunțat, alături de magistrații judecători C.G.

și C.N., decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secția civilă, prin care a fost respins ca nefondat recursul promovat. Prin rezoluția nr. 10275/5057/II/2/2009 din 27 octombrie 2009, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a confirmat rezoluția dată în dosarul nr. 1032/P/2009, respingând ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției mai sus-menționate, care în mod justificat, a fost menținută ca fiind legală și temeinică. Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut că Tribunalul Suceava, secția civilă, în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a respins ca nefondat recursul promovat de petiționară, din completul de judecată ce a soluționat cauza făcând parte magistrații judecători C.G., S.L.

și C.N. S-a apreciat că din cercetările efectuate nu s-au relevat indicii că magistrații judecători, pronunțând decizia civilă mai sus menționată, ar fi săvârșit vreun act de abuz, constatându-se că soluțiile dispuse de magistrați în exercitare atribuțiilor de serviciu nu pot fi reformate pe calea plângerii penale, ci acestea pot fi cenzurate decât prin folosirea căilor procedurale de atac . Împotriva rezoluției mai sus-menționate petiționara a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., în termen legal, plângere criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în memoriile însoțite de înscrisuri doveditoare, depuse la dosar filele 1-4 și respectiv filele 17-66 dosar fond, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9309/1/2009. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009, dată la de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător S.L. din cadrul Curții de Apel Iași, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționara S.V.

prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Se constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia petiționara S.V. a avut calitatea de reclamantă într-un litigiu civil având drept obiect anularea titlului de proprietate deținut de pârâții M.R. și M., litigiu ce mai parcursese un prim ciclu procesual și care ulterior, prin decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secția civilă, a fost soluționat de completul de judecată constituit din judecătorii: C.G., S.L. și C.N. prin respingerea recursului promovat de aceeași petiționară. Întrucât hotărârea pronunțată nu i-a fost favorabilă, petiționara a formulat plângere penală împotriva completului de judecată care a respins recursul formulat de petiționara S.V.

în litigiul civil mai sus menționat, susținând că magistrații judecători nu au avut în vedere înscrisurile prezentate la dosar, iar decizia pronunțată este urmarea unor abuzuri comise de respectivii magistrați.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătorului S.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., faptă presupusă a fi săvârșită de intimata făptuitoare, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului civil, ce a fost supus căilor ordinare de atac, cu ocazia efectuării actelor de cercetare judecătorească specifice activității de judecată, intimata alături de ceilalți doi membri ai completului de judecată din cadrul Tribunalului Suceava, secția civilă, ce au pronunțat decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008, nu și-ar fi îndeplinit sau și-ar fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu ori ar fi efectuat acte materiale, care să aibă valențele vreunei fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească intimata S.L., cu ocazia soluționării recursului declarat de către aceeași petiționară S.V.

împotriva sentinței civile nr. 3690 din 1 octombrie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, cauză civilă aflată pe rolul Tribunalului Suceava, atunci când a pronunțat sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin a unei fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că susținerile petiționarei nu au niciun suport probator, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fiind simple afirmații, lipsite de orice fundament real și, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatei, astfel cum a solicitat petiționara.

De altfel, persoanele care îndeplinesc o activitate judecătorească în cadrul instanțelor naționale, așa cum este cazul intimatei magistrat S.L., judecător la Curtea de Apel Iași își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse judecății, prin pronunțarea unor soluții pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Or, în speță, nu a fost făcut dovada că intimata, pronunțând soluția în cauza mai sus-menționată, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea sa penală, petiționara fiind nemulțumită de faptul că judecătorii, după primul ciclu procesual, au respins recursul formulat de aceasta.

De altfel, Înalta Curte apreciază că materializarea opiniei judecătorului formată în urma examinării actelor dosarului și motivarea soluției, nu implică o încălcare a atribuțiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii în mod defectuos ori falsificării hotărârii judecătorești, ci este rezultatul aplicării normelor legale, în raport de situația de fapt reținută și de probele din dosarul cauzei. Prin urmare, în condițiile în care nu se evidențiază săvârșirea unei fapte penale, modalitatea de soluționare a cauzelor civile sau de altă natură de către magistrați nu poate face obiectul urmăririi penale, întrucât ar constitui o încălcare a principiului independenței judecătorilor.

În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii în sensul comiterii vreunei fapte penale de către persoana reclamată, iar hotărârea pronunțată în cauză a fost motivată în fapt și în drept, fiind rezultatul convingerii magistraților, bazată pe probele administrate și pe interpretarea dispozițiilor legale în vigoare, iar simpla împrejurare că soluția adoptată în cauză nu a fost favorabilă petiționarei nu poate constitui un argument solid și serios pentru a fi luat în seamă și a putea declanșa cercetarea penală a magistratului judecător reclamat, iar fapta presupusă a fi săvârșită de intimată nu există. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara S.V., menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi obligată petiționara și la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara S.V. împotriva rezoluției nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.