ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 decembrie 2009, petiționara C.N. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen., desființarea ordonanței nr. 420/P/2009 din 17 iunie 2008, dată în dosarul cu același număr de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, precum și a rezoluției nr. 10779/5323/11-2/2009 din 23 noiembrie 2009 a aceleiași unități de parchet și tragerea la răspundere penală a intimaților: B.G., D.C., B.F., B.T., I.M., S.M., T.M. și C.D., R.R., V.M. și G.L., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 215 alin. (2) C. pen. Prin ordonanța nr. 420/P/2009 din 30 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, pe de o parte, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.G., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, C.D. - membru al Consiliului Superior al Magistraturii, B.F., B.T. , I.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, S.M. - procuror în Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 215 alin. (2) C. pen.; iar pe de altă parte, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 210 raportat la art. 42 C. proc. pen. și art. 45 C. proc. pen., disjungerea cauzei față de T.M. și C.D. procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, R.R. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, V.M. - grefier în cadrul Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 1 București și G.L., sub aspectul acelorași infracțiuni anterior menționate și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a dispune astfel, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, examinând actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, a reținut că prin plângerile adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și Consiliului Superior al Magistraturii, petiționara C.N. a solicitat cercetarea penală a intimaților magistrați: B.G. (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), D.C. (membru al Consiliului Superior al Magistraturii), B.F., B.T., I.M. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) S.M.

( procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție), T.M. și C.D. (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București), R.R. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu), dar și a intimatelor V.M. ( grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București) și G.L. ( psiholog), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., susținând că aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale legale. Totodată, s-a mai reținut că, în cuprinsul plângerii sale, petiționara C.N. a mai susținut că persoanele mai sus menționate au falsificat mai multe înscrisuri oficiale, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

S-a mai relevat că fiind audiată la data de 10 septembrie 2009 de către procuror, petiționara, a precizat că își menține plângerile formulate împotriva persoanelor respective, întrucât, pe de o parte, magistratul D.C., prin emiterea Notei nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, iar ulterior, G.B. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin întocmirea adresei înregistrate nr. 1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, i-au adus prejudicii atât materiale cât și morale, iar, pe de altă parte, B.F., B.T. și I.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și-au însușit în mod netemeinic, afirmațiile cuprinse în nota întocmită de către D.C., la acea dată prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

De asemenea, s-a mai menționat că din analiza Notei înregistrate sub nr. 2278/VI/1/2003 din data de 08 octombrie 2003, întocmită de către intimatul D.N.C. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, rezulta, în esență, că doamna procuror C.N. a înregistrat întârzieri în efectuarea lucrărilor repartizate și a avut un comportament total inadecvat funcției de procuror. Prin adresa înregistrată sub nr. 1538/VI1/1/2003 din data de 09 octombrie 2003 emisă de către magistratul G.B. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost înaintată nota anterior menționată, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de analiză, studii, resurse umane și perfecționare profesională, iar prin nota înregistrată sub nr. 1107/2004, emisă de către B.T.

- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a apreciat că petiționara - procuror C.N.- nu a redactat în mod corespunzător lucrările repartizate și nu a respectat programul de lucru. Totodată, s-a mai relevat că petiționara C.N. nu se bucura de o bună reputație, faptele menționate aducând atingere probității profesionale, aspecte ce erau incompatibile cu funcția de procuror. De asemenea, s-a mai menționat că prin nota înregistrată sub nr. 353/2004, emisă de către intimata B.F. - procuror șef birou în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția analiză, studii, resurse umane și perfecționare profesională, s-a apreciat că nu se mai impune examinarea psihiatrică a doamnei C.N., întrucât, prin adresa nr. 206/VI/1 din 3 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis cererea sus-numitei, prin care solicitase eliberarea din funcția de procuror.

Urmare actelor premergătoare efectuate, procurorul a constatat inexistența faptelor reclamate de petiționară, reținând, pe de o parte, că susținerile acesteia nu au nici un suport probator, iar pe de altă parte, că, prin formularea unei plângeri penale, nu pot fi cenzurate actele emise de magistrații procurori, în conformitate cu atribuțiile de serviciu ale acestora. S-a mai relevat că simplul fapt că, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a emis o notă în care sunt menționate anumite afirmații și sunt făcute anumite aprecieri, nu poate constitui în sine, o faptă, în sensul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a conchis în sensul că, nu pot constitui temei juridic pentru punerea în mișcare sau pentru exercitarea acțiunii penale, criticile petiționarei cu privire la modul de adoptare a unor acte emise de magistrații procurori în exercitarea atribuțiilor acestora de serviciu și că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004 și a Hotărârii nr. 328 din 24 august 2005, emise de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, parchetul nu poate face afirmații sau considerații în legătură cu probitatea profesională sau morală a magistraților procurori împotriva cărora petiționara a formulat plângere penală. Plângerea formulată de petiționară, în baza art. 278 C. proc.

pen. , a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin rezoluția nr. 10779/5323/11-2/2009 din 23 noiembrie 2009, care a menținut ca fiind legală și temeinică ordonanța dată în dosarul nr. 420/P/2009 și a constatat că faptele sesizate nu au temei real și că nu există indicii și dovezi din care să rezulte că magistrații procurori anterior menționați ar fi comis vreo infracțiune cu ocazia întocmirii notelor nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, nr.1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, nr. 353/2004 precum și a altor lucrări cu caracter administrativ, specifice activității lor, potrivit atribuțiilor de serviciu ce le reveneau potrivit legii.

Examinând actele și lucrările dosarului și prin prisma solicitărilor petiționarei, s-a relevat că, prin nota nr. 1107/2004 a doamnei procuror T.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de analiză, studii, resurse umane și perfecționare profesională, în baza analizei activității profesionale a sus- numitei și a comportamentului acesteia, s-a concluzionat că aspectele reținute sunt incompatibile funcției de procuror, propunându-se respingerea cererii acesteia vizând reîncadrarea în funcția de procuror (conducerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu dând deja avize nefavorabile), apreciindu-se că nu erau îndeplinite condițiile art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comunicându-i acesteia modul de soluționare.

S-a mai menționat de conducerea parchetului că în cuprinsul înscrisurilor la care s-a făcut referire anterior au fost evidențiate aspecte concrete, constatate în legătură cu activitatea profesională și comportamentul autoarei sesizării, aprecierile făcute vizând cu preponderență perioada cât petiționara a funcționat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, ultima notă fiind întocmită urmare cererii acesteia de numire la unul din parchetele din subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. S-a conchis în sensul că afirmațiile petiționarei C.N. privind comiterea unor abuzuri și ilegalități de către intimații reclamați în legătură cu demisia sa au fost lipsite de suport probator.

Fiind nemulțumită de soluția dată, petiționara, în termen legal, a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 105/1/2010. în susținerea plângerii formulate, aceasta a depus înscrisuri doveditoare (filele 4-19 dosar instanță), solicitând ca Înalta Curte să le aibă în vedere la momentul deliberării. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 420/P/2009, dată la 30 septembrie 2009 în dosarul cu același număr de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale împotriva magistraților procurori B.G., D.C., B.F., B.T., I.M., S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., este legală și temeinică, urmând a fi menținută ca atare, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., întrucât, în mod corect, s-a constatat că, faptele presupuse a fi săvârșite de intimați în realitatea obiectivă, nu există în materialitatea lor. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Pe de o parte, Înalta Curte constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că în mod corect, s-a relevat de către procuror că nu s-au identificat elemente care să conducă la concluzia că intimații B.G., D.C., B.F., B.T.

, I.M. și S.M., în calitate de magistrați procurori, cu ocazia întocmirii unor note vizând activitatea petiționarei în perioada în care a funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în cadrul efectuării actelor specifice activității ce le revenea, potrivit competențelor profesionale și atribuțiilor de serviciu, ar fi săvârșit vreo faptă care să aibă valențe penale, aceștia exercitându-și obligațiile și prerogativele profesionale cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează activitatea lor specifică.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază întocmirea unor note cu caracter administrativ de către procurori cu funcții de conducere, în urma efectuării activităților specifice și potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de tipul : abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înșelăciune, fals intelectual sau uz de fals . Prin urmare, se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor astfel cum au fost precizate de petiționară, presupuse a fi săvârșite de aceștia, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică, iar temeiurile de drept reținute, respectiv dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., corespund situației de fapt rezultată din actele premergătoare. Înalta Curte mai constată că un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală decât în condițiile legii și nu pentru opinia exprimată cu ocazia pronunțării unei hotărâri sau adoptării unei soluții într-o cauză penală, cu atât mai puțin pentru întocmirea unor acte cu caracter organizatoric sau administrativ, căci partea nemulțumită de actele magistraților are la îndemână exercitarea căilor legale de atac împotriva acestor acte și nu împotriva magistraților, iar aceasta a uzitat deja de toate căile de atac prevăzute de lege în speța supusă analizei. Prin urmare, cenzurarea unei rezoluții emisă de procuror se poate realiza numai prin exercitarea căilor legale de atac, orice alte modalități, între care și formularea unei plângeri penale împotriva procurorului, reprezintă o încălcare a principiului independenței justiției.

Pe cale de consecință, în speța dedusă judecății, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor și notelor cu caracter specific administrativ - nr. 1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, nr. 353/2004, nota nr. 1107/2004, toate vizând activitatea profesională a petiționarei C.N., (fost procuror, actualmente consilier juridic), intimații, în virtutea atribuțiilor de serviciu ce le reveneau la acel moment, în calitatea lor de : procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (G.B.), de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București (C.N.D.), de procuror șef birou și respectiv, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de analiză, studii, resurse umane și perfecționare profesională (B.F.

și respectiv, M.I. și B.T.) ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acestora și, cu atât mai puțin, a unor fapte de abuz în serviciu contra intereselor petiționarei, înșelăciune fals intelectual sau uz de fals, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și Criminalistică, că susținerile petiționarei nu au nici un suport probator, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale infracțiunilor la care a făcut referire, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara C.N., menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a o obliga pe petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.N. împotriva ordonanței nr. 420/P/2009 din 30 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.