ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin plângerea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 decembrie 2009, petiționara

C.N. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit.

b) și c) C. proc. pen., desființarea ordonanței nr. 420/P/2009 din 17 iunie

2008, dată în dosarul cu același număr de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, precum

și a rezoluției nr. 10779/5323/11-2/2009 din 23

noiembrie 2009 a aceleiași

unități de parchet și tragerea la răspundere

penală a intimaților: B.G., D.C., B.F., B.T., I.M., S.M., T.M. și C.D., R.R.,

V.M. și G.L., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.

246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanța

nr. 420/P/2009 din 30 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, pe

de o parte, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.G., procuror general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, C.D. - membru al

Consiliului Superior al Magistraturii, B.F., B.T.

, I.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte

de Casație și Justiție, S.M. - procuror în Direcției Naționale Anticorupție,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. 246 C. pen., art. 289 C. pen.,

art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen.; iar pe de altă parte, în baza

art. 38 C. proc. pen., art. 210 raportat la art. 42 C. proc. pen. și art. 45 C.

proc. pen., disjungerea cauzei față de T.M. și C.D. procurori în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, R.R. - procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, V.M. - grefier în cadrul Parchetului

de pe Judecătoria Sectorului 1 București și G.L., sub aspectul acelorași

infracțiuni anterior menționate și declinarea competenței de

soluționare a cauzei disjunse în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Pentru a

dispune astfel, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, examinând

actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, a reținut

că prin plângerile adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și Consiliului Superior al

Magistraturii, petiționara C.N. a solicitat cercetarea penală a intimaților

magistrați: B.G. (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București), D.C. (membru al Consiliului Superior al Magistraturii), B.F., B.T.,

I.M. (procurori în

cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) S.M.

( procuror în cadrul

Direcției Naționale Anticorupție), T.M. și C.D. (procurori în cadrul

Parchetului de pe lângă

Judecătoria

Sectorului 1 București), R.R. (procuror în cadrul

Parchetului de pe

lângă Tribunalul Giurgiu), dar și a intimatelor V.M.

( grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București)

și G.L. ( psiholog), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246

C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen.,

susținând că aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu,

cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale legale. Totodată, s-a mai

reținut că, în cuprinsul plângerii sale, petiționara C.N. a mai susținut că

persoanele mai sus menționate au falsificat mai multe înscrisuri oficiale,

atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

S-a mai

relevat că fiind audiată la data de 10 septembrie 2009 de către procuror,

petiționara, a precizat că își menține plângerile formulate împotriva

persoanelor respective, întrucât, pe de o parte, magistratul D.C., prin

emiterea Notei nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, iar ulterior,

G.B. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

prin întocmirea adresei înregistrate nr. 1538/VI/1/2003 din data de 09

octombrie 2003, i-au adus prejudicii atât materiale cât și morale, iar, pe de

altă parte, B.F., B.T. și I.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, și-au însușit în mod netemeinic,

afirmațiile cuprinse în nota întocmită de către

D.C., la acea dată

prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București.

De asemenea,

s-a mai menționat că din analiza Notei înregistrate sub nr. 2278/VI/1/2003 din

data de 08 octombrie 2003, întocmită de către intimatul D.N.C. - prim-procuror

al Parchetului de pe

lângă Judecătoria

Sectorului 1 București, rezulta, în esență, că doamna

procuror C.N. a

înregistrat întârzieri în efectuarea lucrărilor repartizate și a avut un

comportament total inadecvat funcției de procuror.

Prin adresa

înregistrată sub nr. 1538/VI1/1/2003 din data de 09 octombrie 2003 emisă de

către magistratul G.B. - procuror general

al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost înaintată nota

anterior

menționată, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de analiză, studii, resurse umane și perfecționare

profesională, iar prin nota înregistrată sub nr. 1107/2004, emisă de

către

B.T. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, s-a apreciat că petiționara - procuror C.N.- nu a redactat

în mod corespunzător lucrările repartizate și nu a respectat programul de

lucru.

Totodată, s-a

mai relevat că petiționara C.N. nu se bucura de o bună reputație, faptele

menționate aducând atingere probității profesionale, aspecte ce erau

incompatibile cu funcția de procuror.

De asemenea,

s-a mai menționat că prin nota înregistrată sub nr. 353/2004, emisă de către

intimata B.F. - procuror șef birou în

cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

analiză,

studii, resurse umane și perfecționare profesională, s-a apreciat că nu se mai

impune examinarea psihiatrică a doamnei C.N., întrucât, prin adresa nr.

206/VI/1 din 3 februarie 2004, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a transmis cererea sus-numitei, prin care

solicitase eliberarea din funcția de procuror.

Urmare actelor

premergătoare efectuate, procurorul a constatat inexistența faptelor reclamate

de petiționară, reținând, pe de o parte, că susținerile acesteia nu au nici un

suport probator, iar pe de altă parte,

că, prin

formularea unei plângeri penale, nu pot fi cenzurate actele emise

de

magistrații procurori, în conformitate cu atribuțiile de serviciu ale acestora.

S-a mai

relevat că simplul fapt că, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București a emis o notă în care sunt menționate anumite afirmații

și sunt făcute anumite aprecieri, nu poate constitui în sine, o faptă, în

sensul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a conchis în

sensul că, nu pot constitui temei juridic pentru punerea în mișcare sau pentru

exercitarea acțiunii penale, criticile petiționarei cu privire la modul de

adoptare a unor acte emise de magistrații procurori în exercitarea atribuțiilor

acestora de serviciu și că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004

și a Hotărârii nr. 328 din 24 august 2005, emise de către Consiliul Superior al

Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și

procurorilor, parchetul nu poate face afirmații sau considerații în legătură cu

probitatea profesională sau morală a magistraților procurori împotriva cărora

petiționara a formulat plângere penală.

Plângerea formulată de petiționară, în baza art.

278 C. proc. pen.

, a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul șef

secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de

Urmărire Penală și Criminalistică, prin

rezoluția nr. 10779/5323/11-2/2009

din 23 noiembrie 2009, care a

menținut ca fiind legală și temeinică ordonanța dată în dosarul nr. 420/P/2009

și a constatat că faptele sesizate nu au temei real și că nu există indicii și

dovezi din care să rezulte că magistrații procurori anterior menționați ar fi

comis vreo infracțiune cu ocazia întocmirii notelor nr. 2278/VI-1/2003 din data

de 08 octombrie 2003, nr.1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie 2003, nr. 353/2004

precum și a altor lucrări cu caracter administrativ, specifice activității lor,

potrivit atribuțiilor de serviciu ce le reveneau potrivit legii.

Examinând

actele și lucrările dosarului și prin prisma solicitărilor petiționarei, s-a

relevat că, prin nota nr. 1107/2004 a doamnei procuror T.B. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de

analiză, studii, resurse umane și

perfecționare

profesională, în baza analizei activității profesionale a sus-

numitei și

a comportamentului acesteia, s-a concluzionat că aspectele reținute sunt

incompatibile funcției de procuror, propunându-se respingerea cererii acesteia

vizând reîncadrarea în funcția de procuror (conducerile Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu dând deja

avize nefavorabile), apreciindu-se că nu erau îndeplinite condițiile art. 46

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, comunicându-i acesteia

modul de soluționare.

S-a mai

menționat de conducerea parchetului că în cuprinsul înscrisurilor la care s-a

făcut referire anterior au fost evidențiate aspecte concrete, constatate în

legătură cu activitatea profesională și comportamentul autoarei sesizării,

aprecierile făcute vizând cu preponderență perioada cât petiționara a

funcționat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București, ultima notă fiind întocmită urmare cererii acesteia de numire la

unul din parchetele din subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul

București.

S-a conchis în

sensul că afirmațiile petiționarei C.N. privind comiterea unor abuzuri și ilegalități

de către intimații reclamați în legătură cu demisia sa au fost lipsite de

suport probator.

Fiind

nemulțumită de soluția dată, petiționara, în termen legal, a formulat plângere,

ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 105/1/2010. în susținerea plângerii formulate, aceasta a depus

înscrisuri doveditoare (filele 4-19 dosar instanță), solicitând ca Înalta Curte

să le aibă în vedere la momentul deliberării.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr.

420/P/2009, dată la 30 septembrie 2009 în dosarul cu același număr de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

împotriva magistraților procurori B.G., D.C., B.F.,

B.T., I.M., S.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev.

de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2)

C. pen., este legală și temeinică, urmând a fi menținută ca atare, prin

respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., întrucât, în mod corect, s-a constatat că, faptele

presupuse a fi săvârșite de intimați în realitatea obiectivă, nu există în

materialitatea lor.

Ca o garanție

a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut

posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în

timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de

lucru judecat a unei hotărâri definitive de

condamnare.

Accesul liber

la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată

de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de

altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării

în cauza de față.

Pe de o parte,

Înalta Curte constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că în

mod corect, s-a relevat de către procuror că nu s-au identificat elemente care

să conducă la

concluzia că intimații B.G.,

D.C., B.F., B.T.

, I.M. și S.M., în calitate de magistrați procurori, cu

ocazia întocmirii unor note vizând activitatea petiționarei în perioada în care

a funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1

București, în cadrul efectuării actelor specifice activității ce le revenea,

potrivit competențelor profesionale și atribuțiilor de serviciu, ar fi săvârșit

vreo faptă care să aibă valențe penale, aceștia exercitându-și obligațiile și

prerogativele profesionale cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor

legale ce reglementează activitatea lor specifică.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază

întocmirea unor note

cu caracter administrativ de către procurori cu

funcții de conducere, în urma efectuării activităților specifice și potrivit

convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a

atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin

ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de tipul : abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, înșelăciune, fals intelectual sau uz de fals .

Prin urmare,

se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor astfel

cum

au fost precizate de petiționară, presupuse a fi săvârșite de aceștia,

dispusă

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică, iar temeiurile de

drept reținute, respectiv dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., corespund

situației de fapt rezultată din actele premergătoare.

Înalta Curte

mai constată că un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală decât în

condițiile legii și nu pentru opinia exprimată cu ocazia pronunțării unei

hotărâri sau adoptării unei soluții într-o cauză penală, cu atât mai puțin

pentru întocmirea unor acte cu caracter organizatoric sau administrativ, căci

partea nemulțumită de actele magistraților are la îndemână exercitarea căilor

legale de atac împotriva acestor acte și nu împotriva magistraților, iar

aceasta a uzitat deja de toate căile de atac prevăzute de lege în speța supusă

analizei.

Prin urmare, cenzurarea unei rezoluții emisă de

procuror se poate

realiza numai prin exercitarea căilor legale de atac,

orice alte modalități, între care și formularea unei plângeri penale împotriva procurorului,

reprezintă o încălcare a principiului independenței justiției.

Pe cale de

consecință, în speța dedusă judecății, nu s-au identificat indicii sau alte

elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor și notelor cu

caracter specific administrativ - nr. 1538/VI/1/2003 din data de 09 octombrie

2003, nr. 2278/VI-1/2003 din data de 08 octombrie 2003, nr. 353/2004, nota nr.

1107/2004, toate vizând activitatea profesională a petiționarei C.N., (fost

procuror, actualmente

consilier juridic),

intimații, în virtutea atribuțiilor de serviciu ce le reveneau

la acel

moment, în calitatea lor de : procuror general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București (G.B.), de prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București (C.N.D.), de procuror șef birou și

respectiv, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de

analiză, studii,

resurse umane și perfecționare profesională (B.F. și respectiv, M.I. și B.T.)

ar fi săvârșit vreo faptă de

natură a antrena răspunderea penală a

acestora și, cu atât mai puțin, a unor fapte de abuz în serviciu contra

intereselor petiționarei, înșelăciune fals intelectual sau uz de fals, în mod

justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire penală și Criminalistică, că susținerile

petiționarei nu au nici un suport probator, întrucât aceasta nu a produs dovezi

în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin

de elementele constitutive ale infracțiunilor la care a făcut referire, fiind

simple afirmații lipsite de orice fundament real.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată

plângerea

formulată de petiționara C.N., menținând rezoluția atacată ca

fiind legală și temeinică.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție urmează a o obliga pe

petiționară

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara C.N. împotriva ordonanței nr. 420/P/2009

din 30 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține ordonanța atacată.

Obligă

petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată în

ședință publică, azi 19 aprilie 2010.