ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 decembrie 2009, petiționarul M.G. s-a adresat Înaltei Curții de Casație și Justiție cu plângere împotriva rezoluției nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Prin rezoluția atacată, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.I., G.V., C.B., M.M., I.F.M., T.R. și P.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei D.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 292 C. pen.
și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Plângerea formulată de petent împotriva măsurii dispuse de procuror, în temeiul dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 11191/5585/II-2/2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată M.G. a formulat plângere la instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției atacate ca nelegală și netemeinică și trimiterea acesteia la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de persoanele reclamate.
Plângerea este neîntemeiată. La data de 01 decembrie 2004, M.G. s-a adresat Poliției Sectorului 1, solicitând efectuarea de cercetări față de numita D. (fostă M.) G. și funcționarii din cadrul Primăriei Sectorului 1, în legătură cu împrejurările în care a fost încheiat contractul de închiriere nr. 44/2004 privind o parte a apartamentului nr. 31, situat în București, Calea Griviței. Se susține, astfel, de către M.G. că spațiul respectiv i-a fost atribuit în mod abuziv numitei D.G., care a uzat în scopul obținerii acestuia de declarații necorespunzătoare adevărului referitor la veniturile obținute, starea civilă și imobilele deținute în proprietate, și în condițiile în care contractul inițial de închiriere fusese reziliat prin hotărâre judecătorească, ca urmare a neplății chiriei datorate.
În temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin rezoluția nr. 8838/P/2005, din 18 ianuarie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita D.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., precum și față de funcționarii din cadrul Primăriei Sectorului 1 sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Soluția a fost infirmată prin decizia penală nr. 111/R/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, instanța dispunând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de numita D.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292 C. pen.
și art. 215 C. pen., și in rem sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. La data de 09 aprilie 2008, prin rezoluția nr. 8838/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus începerea urmăririi penale față de D.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., constând în aceea că, la 11 martie 2004, a solicitat Primăriei Sectorului 1 emiterea unei repartiții pentru imobilul situat în București, Calea Griviței, făcând în acest sens declarații necorespunzătoare adevărului. De asemenea, au fost efectuate cercetări și față de numiții M.M., P.L., C.B., I.F.M. și T.R., membri ai Comisiei de Atribuire a Locuințelor din cadrul Primăriei Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., constând în exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu în contextul reatribuirii către D.G.
a spațiului de locuit din apartamentul 31, situat în București, Calea Griviței, persoană care nu era îndreptățită în acest sens, documentele ce au fundamentat cererea acesteia fiind false. Ulterior, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea numitului C.B. de deputat în Parlamentul României. În temeiul dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. și art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d C. proc. pen., Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția nr. 21/P/2009, din 13 octombrie 2009, a dispus: - scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.G.
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen.; - neînceperea urmăririi penale față de D.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; - neînceperea urmăririi penale față de S.I., G.V., C.B., M.M., I.F.M., T.R. și P.L. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Soluția este contestată de numitul M.G., conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., în esență petentul reiterând aspectele expuse în cuprinsul plângerii penale și al declarațiilor date. În urma exercitării probelor administrate rezultă că Judecătoria Sectorului 1, prin sentința civilă nr. 1751 din 01 aprilie 1988, a admis acțiune formulată de reclamanta M.G. în contradictoriu cu pârâtul G.M.
Instanța a declarat desfăcută căsătoria părților, a stabilit că reclamanta va reveni la numele anterior, D., și a partajat folosința spațiului de locuit din București, Calea Griviței. A fost atribuită reclamantei camera nr. 3, pârâtului camera nr. l (conform schiței aflată la dosar), sufrageria și restul dependințelor urmând a fi folosite în comun. Ulterior, la data de 19 iunie 1995, între Primăria Municipiului București, SC R.V. SA, în calitate de prestator, și numiții M.G., respectiv, D.G. au intervenit contractele de închiriere înregistrate sub nr. 81 bis și nr. 81, având ca obiect câte o cameră și dependințele din apartamentul nr. 31. Ca urmare a neplății chiriei de către D.G., SC R.V. SA s-a adresat instanței în vederea rezilierii contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din imobil.
Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 5806/29 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1. Prin cererea adresată Primarului Sectorului 1, D.G. a solicitat să i se aprobe repartizarea spațiului locativ respectiv și încheierea unui nou contract. În motivarea cererii, susnumita a arătat că a plătit chiria în mod constant până la data de 15 mai 2002 și, întrucât a fost plecată în străinătate, a împuternicit-o pe mama sa să achite contravaloarea acesteia în continuare, modalitate refuzată de SC R.V. SA, fapt ce a condus la rezilierea contractului și evacuarea sa. A susținut, totodată, că a plătit integral chiria datorată, penalitățile aferente și cheltuielile de judecată. Cererea a fost însoțită de două declarații date de D.G.
și autentificate la data de 01 aprilie 2004, la B.N.P. - D.M. Astfel, susnumita a declarat că: - nu este încadrată în muncă la nici o persoană fizică sau juridică cu contract de muncă și că nu realizează venituri; - nu deține în proprietate terenuri agricole; - nu primește ajutor social și nici ajutor de șomaj; - nu deține în proprietate nici o locuință pe teritoriul României; - nu a dobândit, înstrăinat sau vândut nici o locuință proprietate personală după 01 ianuarie 1990, conform Decretului nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 și a Legii locuinței nr. 114/1996; - nu a primit locuință din fondul locativ de stat; - nu a beneficiat de nici o repartiție a unei locuințe sau de acordarea unui credit pentru cumpărarea unei locuințe; - nu a deținut și nu deține în proprietate terenuri pentru construirea unei locuințe; D.G.
a făcut, totodată, dovada că are domiciliul în București, Calea Griviței, conform cărții de identitate. Cererea susnumitei, împreună cu documentația aferentă au fost înaintate de SC R.V. SA (societate de administrare a fondului locativ de stat) la Primăria Sectorului 1. Prin nota întocmită de S.I. și semnată de directorul general al SC R.V. SA, a fost supusă spre analiză Primăriei Sectorului 1 situația numitei D.G., urmând a se aprecia asupra oportunității acordării unei repartiții pentru spațiul situat în apartamentul din Calea Griviței, cu precizarea că, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 5806/2003 a Judecătoriei Sectorului 1, persoana în cauză a achitat chiria datorată, penalitățile aferente și cheltuielile de judecată.
Cererea numitei D.G. a fost analizată de membrii Comisiei de Atribuire Locuințelor din cadrul Primăriei Sectorului 1 și anume de: - M.M. - viceprimar; - P.L. - secretar; - C.B. - director al Direcției Gospodărire Comunală; - I.F.M. - șef serviciu juridic; - T.R. - consilier. Comisia a hotărât, în ședința din 05 aprilie 2004, reatribuirea aceluiași spațiu din apartamentul 31 către D.G. La data de 05 aprilie 2004, Primăria Sectorului 1, sub semnătura primarului V.G. și a directorului C.B., i-a comunicat numitei D.G. că urmează să se prezinte la A.F.I în termen de 10 zile, în vederea încheierii contractului de închiriere pentru spațiul atribuit, compus dintr-o cameră exclusivă (11,88 mp) și dependințe în folosință comună.
Comunicarea, vizată pe verso, cu privire la situația locuinței urma a fi prezentată Primăriei Sectorului 1 de D.G., împreună cu actele de identitate și adeverințele de venituri ale membrilor de familie ce urmau a locui împreună cu aceasta. Contractul de închiriere a fost încheiat la data de 16 aprilie 2004. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților susmenționați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Actele dosarului confirmă că funcționarii Primăriei Sectorului 1 și-au exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în cadrul legal stabilit prin dispozițiile legale în vigoare.
De asemenea, declarațiile notariale date de numita D.G. nu se circumscriu prevederilor art. 292 C. pen. Din examinarea actelor depuse la dosar rezultă că aceasta nu are venituri sau bunuri impozabile și că nu a moștenit bunuri de pe urma defunctului D.I. (tatăl acesteia) la data la care se reclamă a fi fost săvârșite faptele. De asemenea, aceasta nu a negat existența căsătoriei sale cu un cetățean belgian, iar în ce privește natura locuinței atribuită numitei D.G., Primăria Sector 1 a precizat că imobilul în cauză nu este locuință socială, aceasta revenindu-i susnumitei prin partaj, ca urmare a dispoziției instanței. Așa încât, atribuirea spațiului de locuit din apartamentul nr. 31 acesteia nu a prejudiciat interesele legale ale petiționarului M.G., căruia i-a fost stabilită prin hotărârea instanței doar folosirea exclusivă a unei camere și, în comun, a sufrageriei și a celorlalte dependințe.
În consecință, din nici un act al cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu rea-credință, de către persoanele reclamate a atribuțiilor lor de serviciu, neexistând indicii de săvârșire a vreunei fapte penale. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă plângerea petiționarului, ca nefondată, rezoluția atacată fiind menținută. Petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.G. împotriva rezoluției nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.