ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.1.

Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 mai

2009, petiționarul A.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 1383/P/2008 din

8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și

criminalistică, prin

care s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.

,

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246,

art. 264 și art. 289 C. pen. de către magistratul C.M., procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală,

întrucât fapta nu există.

a reținut că, prin plângerea înregistrată la data de 28 mai 2008, petentul A.I.

a formulat plângere penală împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunile mai sus

menționate iar, la data de 30 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin sentința nr. 1598 dată în dosarul nr. 5745/l/2008, a dispus trimiterea

plângerii, spre competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen.

În motivarea plângerii, petentul a

arătat că procurorul C.M. a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 264

și art. 289 C. pen., prin adoptarea soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale

față de următorii magistrați:

- L.S., procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr. 584/P/2008);

-

B.C., procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr. 524/P/2008);

-

I.D., procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr.585/P/2008) și

-

P.A., judecător la Înalta Curte de

Casație și Justiție (dosar 585/P/2008);

-

P.Ș.,

judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar

nr. 585/P/2008);

- G.F., judecător la Înalta Curte de

Casație și Justiție (dosar nr. 585/P/2008).

Pentru a adopta

soluția criticată prin prezenta plângere, procurorul a

reținut

că magistratul - intimat C.M. a dispus soluțiile

menționate în urma administrării întregului material probator

concludent în

cauză, precizând că cenzurarea unor soluții date de

procuror, inclusiv cu privire la aprecierea probelor, se poate realiza doar

prin exercitarea căilor de atac. Aceasta întrucât admiterea unei alte

modalități prin care orice petent își manifestă nemulțumirea și, pe această

cale, s-ar angaja răspunderea penală a procurorului, nu ar reprezenta altceva

decât o încălcare a principiului independenței justiției și o răsturnare a

principiilor pe care se fundamentează statul de drept.

Mai mult, procurorul a considerat că

petentul ar fi avut posibilitatea legală, conform disp. art. 275-278 C. proc.

pen., să formuleze plângere

împotriva

măsurilor și actelor intimatului C.M., dar a recurs la

formularea unei

plângeri penale împotriva acestuia - conform dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen., sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 246, art. 264 și art. 289

C. pen., apreciind că astfel își manifestă în mod

legal nemulțumirea față de

soluțiile

date în cauzele anterior menționate, modalitate total eronată și lipsită de

fundament juridic.

În final, procurorul a conchis că

soluțiile pronunțate de intimat reflectă modul în care acesta a apreciat

pertinența și concludenta materialului probator existent, soluțiile dispuse

fundamentându-se în exclusivitate pe aceste elemente și, ca urmare, nu poate fi

angajată răspunderea penală a intimatului deoarece acesta a consfințit prin

soluțiile dispuse principiul legalității în procesul penal iar faptele

reclamate nu există, întrucât nu au fost lezate sub nici o formă interesele

legitime ale petentului, prin nici o modalitate și, în consecință, apare ca

inexistent elementul material al acestora.

a fost respinsă prin rezoluția

nr. 4883/2333/11-2/2009

din 11 mai 2009 dată de procurorul șef al Secției de

urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

B. în motivarea plângerii înregistrate

la instanță la data de 14 mai 2009, petentul a arătat că plângerile formulate

la parchet nu au fost cercetate până în prezent, astfel că solicită efectuarea

cercetării judecătorești de către instanță pentru restabilirea legalității și

adevărului.

Examinând actele premergătoare

efectuate în dosarul nr. 1383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție,

Secția de urmărire

penală și criminalistică, Curtea constată că plângerea

este nefondată

întrucât procurorul a stabilit în mod corect situația de fapt, apreciind în mod

just că prin soluțiile dispusă în cauzele penale, în conformitate cu

dispozițiile legale în vigoare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în

limitele competențelor stabilite prin lege, magistratul - procuror intimat nu

se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și

art. 289 C. pen., simplul fapt că petentul este nemulțumit neputând atrage

răspunderea penală.

În speță, prin adoptarea rezoluțiilor

în dosarele indicate mai sus,

intimatul -

procuror a dispus neînceperea urmăririi penale față de mai mulți

magistrați

pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu serviciul, constatând că nu

există indicii privind săvârșirea faptelor reclamate de către petent. Sub acest

aspect, Înalta Curte constată că în legătură cu modul de soluționare a unor

lucrări penale, în virtutea atribuțiilor de serviciu, în principiu, procurorii

nu pot fi trași la răspundere penală, în lipsa unor indicii infracționale, iar

soluțiile de netrimitere în judecată pot fi cenzurate doar pe calea controlului

judecătoresc, în procedura plângerii formulate în baza dispozițiilor art. 278/1

C. proc. pen. Totodată, în activitatea desfășurată în cauzele încredințate spre

soluționare, magistrații - judecători se supun numai legii, pronunțând soluții

în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri

și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru

raționamentele

logico-juridice pe

care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre

părțile implicate în litigiu față de soluția

adoptată

nu peste constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale;

de

asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la

desființarea și transformarea hotărârilor judecătorești, aceasta fiind permisă

numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate cu respectarea

dispozițiilor legale.

Pentru toate aceste considerente,

văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge ca nefondată plângerea petentului A.I. și, pe cale de consecință,

va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2)

C. proc. pen., petentul să

fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 1383/P/2008 din 08

aprilie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică, și menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de

100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 iunie 2009.