ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.1. Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 mai 2009, petiționarul A.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 1383/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. , neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen. de către magistratul C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, întrucât fapta nu există.

2. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, prin plângerea înregistrată la data de 28 mai 2008, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunile mai sus menționate iar, la data de 30 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sentința nr. 1598 dată în dosarul nr. 5745/l/2008, a dispus trimiterea plângerii, spre competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen. În motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul C.M.

a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., prin adoptarea soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale față de următorii magistrați: - L.S., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr. 584/P/2008); - B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr. 524/P/2008); - I.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr.585/P/2008) și - P.A., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar 585/P/2008); - P.Ș., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr. 585/P/2008); - G.F., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr. 585/P/2008).

Pentru a adopta soluția criticată prin prezenta plângere, procurorul a reținut că magistratul - intimat C.M. a dispus soluțiile menționate în urma administrării întregului material probator concludent în cauză, precizând că cenzurarea unor soluții date de procuror, inclusiv cu privire la aprecierea probelor, se poate realiza doar prin exercitarea căilor de atac. Aceasta întrucât admiterea unei alte modalități prin care orice petent își manifestă nemulțumirea și, pe această cale, s-ar angaja răspunderea penală a procurorului, nu ar reprezenta altceva decât o încălcare a principiului independenței justiției și o răsturnare a principiilor pe care se fundamentează statul de drept. Mai mult, procurorul a considerat că petentul ar fi avut posibilitatea legală, conform disp.

art. 275-278 C. proc. pen., să formuleze plângere împotriva măsurilor și actelor intimatului C.M., dar a recurs la formularea unei plângeri penale împotriva acestuia - conform dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., apreciind că astfel își manifestă în mod legal nemulțumirea față de soluțiile date în cauzele anterior menționate, modalitate total eronată și lipsită de fundament juridic.

În final, procurorul a conchis că soluțiile pronunțate de intimat reflectă modul în care acesta a apreciat pertinența și concludenta materialului probator existent, soluțiile dispuse fundamentându-se în exclusivitate pe aceste elemente și, ca urmare, nu poate fi angajată răspunderea penală a intimatului deoarece acesta a consfințit prin soluțiile dispuse principiul legalității în procesul penal iar faptele reclamate nu există, întrucât nu au fost lezate sub nici o formă interesele legitime ale petentului, prin nici o modalitate și, în consecință, apare ca inexistent elementul material al acestora. 3. Plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 4883/2333/11-2/2009 din 11 mai 2009 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

B. în motivarea plângerii înregistrate la instanță la data de 14 mai 2009, petentul a arătat că plângerile formulate la parchet nu au fost cercetate până în prezent, astfel că solicită efectuarea cercetării judecătorești de către instanță pentru restabilirea legalității și adevărului.

Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 1383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată întrucât procurorul a stabilit în mod corect situația de fapt, apreciind în mod just că prin soluțiile dispusă în cauzele penale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în limitele competențelor stabilite prin lege, magistratul - procuror intimat nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., simplul fapt că petentul este nemulțumit neputând atrage răspunderea penală.

În speță, prin adoptarea rezoluțiilor în dosarele indicate mai sus, intimatul - procuror a dispus neînceperea urmăririi penale față de mai mulți magistrați pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu serviciul, constatând că nu există indicii privind săvârșirea faptelor reclamate de către petent. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în legătură cu modul de soluționare a unor lucrări penale, în virtutea atribuțiilor de serviciu, în principiu, procurorii nu pot fi trași la răspundere penală, în lipsa unor indicii infracționale, iar soluțiile de netrimitere în judecată pot fi cenzurate doar pe calea controlului judecătoresc, în procedura plângerii formulate în baza dispozițiilor art. 278/1 C. proc.

pen. Totodată, în activitatea desfășurată în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații - judecători se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu peste constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desființarea și transformarea hotărârilor judecătorești, aceasta fiind permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate cu respectarea dispozițiilor legale.

Pentru toate aceste considerente, văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea petentului A.I. și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 1383/P/2008 din 08 aprilie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, și menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.