ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Examinând
actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 81 din 31
martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 206/2/2009, Curtea de Apel București, secția
I
penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată
potrivit art. 278
1
C. proc. pen. de petiționarul C.M. împotriva
Rezoluției nr. 1870/P/2007 din 27 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București. S-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 50 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel a reținut netemeinicia
plângerii petentului, considerând că intimata A.M., procuror la Parchetul de pe
lângă Judecătoria Buftea nu a comis infracțiunea de fals intelectual, prevăzută
de art. 289 C. pen.
Din actele premergătoare nu a rezultat
că fapta procurorului care a participat la soluționarea unui dosar având ca
obiect cererea de revizuire formulată de petent ar constitui infracțiunea de
fals intelectual, concluziile sale nereprezentând falsificarea unui înscris
oficial cu prilejul întocmirii acestuia, ci sunt rezultatul aplicării
dispozițiilor legale în raport cu situația de fapt și cu probele dosarului.
Totodată, s-a argumentat că partea
nemulțumită are posibilitatea exercitării căilor de atac pentru realizarea
controlului legalității unei hotărâri judecătorești, plângerea penală nefiind o
cale de atac împotriva concluziilor procurorului.
Împotriva acestei sentințe, petiționarul
C.M. a declarat recurs, susținând, în esență, că a fost prejudiciat prin fapta
intimatei care nu a respectat legea, susținând că este persecutat și
marginalizat întrucât spune adevărul.
Examinând recursul declarat de petent,
în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este
fondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 129 din Constituție,
împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot
exercita căile de atac, în condițiile legii.
Declanșarea
unei plângeri penale împotriva unui magistrat procuror,
pentru
concluziile exprimate într-un proces, nu poate determina trimiterea acestuia în
judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte încălcarea legii
penale (probe inexistente în cauză).
Totodată, ea nu reprezintă o cale legală
de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.
Or, în
speță, părerea exprimată de procurorul intimat în cadrul unui
proces nu constituie fapta penală de fals intelectual și nici o altă
infracțiune.
Prin urmare, în mod corect, procurorii
care au cercetat cauza și instanța de fond care a verificat legalitatea
soluției nu au dispus începerea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1)
lit. b) C. proc. pen., respingând plângerea petentului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte,
apreciind legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către
stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de recurentul petiționar C.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 31 martie
2009 a Curții de Apel București, secția
I
penală.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 5 iunie 2009.