ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81 din 31 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 206/2/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen. de petiționarul C.M. împotriva Rezoluției nr. 1870/P/2007 din 27 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Curtea de Apel a reținut netemeinicia plângerii petentului, considerând că intimata A.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea nu a comis infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.
Din actele premergătoare nu a rezultat că fapta procurorului care a participat la soluționarea unui dosar având ca obiect cererea de revizuire formulată de petent ar constitui infracțiunea de fals intelectual, concluziile sale nereprezentând falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, ci sunt rezultatul aplicării dispozițiilor legale în raport cu situația de fapt și cu probele dosarului. Totodată, s-a argumentat că partea nemulțumită are posibilitatea exercitării căilor de atac pentru realizarea controlului legalității unei hotărâri judecătorești, plângerea penală nefiind o cale de atac împotriva concluziilor procurorului. Împotriva acestei sentințe, petiționarul C.M. a declarat recurs, susținând, în esență, că a fost prejudiciat prin fapta intimatei care nu a respectat legea, susținând că este persecutat și marginalizat întrucât spune adevărul.
Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Declanșarea unei plângeri penale împotriva unui magistrat procuror, pentru concluziile exprimate într-un proces, nu poate determina trimiterea acestuia în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte încălcarea legii penale (probe inexistente în cauză). Totodată, ea nu reprezintă o cale legală de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Or, în speță, părerea exprimată de procurorul intimat în cadrul unui proces nu constituie fapta penală de fals intelectual și nici o altă infracțiune.
Prin urmare, în mod corect, procurorii care au cercetat cauza și instanța de fond care a verificat legalitatea soluției nu au dispus începerea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respingând plângerea petentului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.