ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2009

Asupra recursului de față,

Examinând

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 31

martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 206/2/2009, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată

potrivit art. 278

1

C. proc. pen. de petiționarul C.M. împotriva

Rezoluției nr. 1870/P/2007 din 27 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București. S-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 50 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel a reținut netemeinicia

plângerii petentului, considerând că intimata A.M., procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Buftea nu a comis infracțiunea de fals intelectual, prevăzută

de art. 289 C. pen.

Din actele premergătoare nu a rezultat

că fapta procurorului care a participat la soluționarea unui dosar având ca

obiect cererea de revizuire formulată de petent ar constitui infracțiunea de

fals intelectual, concluziile sale nereprezentând falsificarea unui înscris

oficial cu prilejul întocmirii acestuia, ci sunt rezultatul aplicării

dispozițiilor legale în raport cu situația de fapt și cu probele dosarului.

Totodată, s-a argumentat că partea

nemulțumită are posibilitatea exercitării căilor de atac pentru realizarea

controlului legalității unei hotărâri judecătorești, plângerea penală nefiind o

cale de atac împotriva concluziilor procurorului.

Împotriva acestei sentințe, petiționarul

C.M. a declarat recurs, susținând, în esență, că a fost prejudiciat prin fapta

intimatei care nu a respectat legea, susținând că este persecutat și

marginalizat întrucât spune adevărul.

Examinând recursul declarat de petent,

în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este

fondat, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 129 din Constituție,

împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot

exercita căile de atac, în condițiile legii.

Declanșarea

unei plângeri penale împotriva unui magistrat procuror,

pentru

concluziile exprimate într-un proces, nu poate determina trimiterea acestuia în

judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte încălcarea legii

penale (probe inexistente în cauză).

Totodată, ea nu reprezintă o cale legală

de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Or, în

speță, părerea exprimată de procurorul intimat în cadrul unui

proces nu constituie fapta penală de fals intelectual și nici o altă

infracțiune.

Prin urmare, în mod corect, procurorii

care au cercetat cauza și instanța de fond care a verificat legalitatea

soluției nu au dispus începerea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., respingând plângerea petentului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte,

apreciind legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 200 lei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul petiționar C.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 31 martie

2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 iunie 2009.