ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 249 din 23 august 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (5) C. proc. pen. În temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă plângerea petentilor A.C.M.E., A.l. și A.A.I., formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 201/ll/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A obligat petenții la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat și în solidar la 600 lei cheltuieli de judecată către intimații D.F.

și D.O.P. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin adresa din 19 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis instanței Curții de Apel București plângerea petentilor A.C.M.E., A.l. și A.A.I., formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea plângerii petenții au susținut că prin ordonanța procurorului s-au încălcat dispozițiile Constituției României, C.E.D.O., a legilor ce reglementează funcționarea justiției, motivele de nelegalitate și netemeinicie nefiind coerent, concret și limpede expuse în plângere. Prin sentința penală nr. 111 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția l penală a dispus în temeiul art. 278 1 alin. (13) C. proc.

pen. trimiterea plângerii petentilor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru ca Procurorul General să efectueze controlul de legalitate și temeinicie asupra ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009, potrivit art. 278 C. proc. pen. Prin aceeași sentință penală nr. 111 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petenți. Prin adresa din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (și înregistrată la C.A.B.

in 1 martie 2010 - dosarul de față) s-a făcut cunoscut instanței că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 201/11/2/2009 din 23 septembrie 2009 a analizat plângerea petentilor formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2009, respingând-o ca neîntemeiată, menținând totodată în totalitate ordonanța nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009. În cauza de față (dosar format urmare restituirii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a rezoluției nr. 201/11/2/2009 din 23 februarie 2009), s-a constatat că această rezoluție este anterioară datei de pronunțare a sentinței penale nr. 111 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția l penală, astfel că Procurorul General nu mai putea efectua un alt control de legalitate și temeinicie asupra ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009. La dosarul instanței au fost atașate Dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1485/P/2008 și nr. 201/11/2/2009.

Curtea examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a constatat că plângerea petenților este inadmisibilă,ca efect al incidenței autorității de lucru judecat. În cauză s-a constatat că petenții au formulat în timp, la date diferite,mai multe plângeri pe care le-au expediat la diferite instituții din sistemul judiciar, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, la data de 30 martie 2009 pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată sesizarea adresată de către petenții A.C.M.E., A.l. și A.A.I., (cu nr. 1/4685/1154 din 12 februarie 2009) formându-se Dosarul nr. 3019/2/2009 (730/2009). Această plângere a petenților se referea tot la solicitarea de constatare a nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General, nr. 201/ll/2/2009.

Prin sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția l penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins.ca neîntemeiată, plângerea petenților formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispusă în Dosarul nr. 201/11/2/2009, a fost respinsă,de asemenea și cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenți. Prin Decizia penală nr. 2166 din 2 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul Antonescu loan împotriva sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția l penală, fiind respinsă ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (5) C. proc.

civ. această hotărâre fiind definitivă și intrată în puterea lucrului judecat. S-a constatat astfel, că în ce privește legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 1495/P/2008 și a rezoluției nr. 201/11/2/2009, există o hotărâre definitivă a instanței penale caracterizată ca expresie a aflării adevărului asupra cauzei ce a făcut obiectul judecății, hotărâre pronunțată în urma procesului penal pornit de către petenții din prezenta cauză. Ca efect al autorității lucrului judecat pornirea unui nou proces penal de către persoane care au aceeași calitate procesuală și care să aibă același obiect, respectiv verificarea legalității și temeiniciei celor două acte ale procurorului (menționate anterior), este împiedicată și, ca o consecință a acestui impediment și plângerea petentilor se privește ca inadmisibilă, astfel că a fost respinsă ca atare, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. Prin numeroasele memorii și cereri formulate în cauză petenții au formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 303 alin. (5) C. proc. civ. cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neexistând nicio legătură între soluționarea plângerii și obiectul plângerii formulate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs petiționara A.C.M.E. Examinând recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor preceda. Așadar, Înalta Curte, reține că, prin numeroasele memorii și cereri formulate în cauză petenții au formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp.art.

303 alin. (5) C. proc. civ., cerere care în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neexistând nicio legătură între soluționarea plângerii și obiectul plângerii formulate. Înalta Curte, a reținut că petenții au formulat în timp, la date diferite,mai multe plângeri pe care le-au expediat la diferite instituții din sistemul judiciar, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, la data de 30 martie 2009 pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată sesizarea adresată de către petenții A.C.M.E., A.l. și A.A.l., (cu nr. 1/4685/1154 din 12 februarie 2009) formându-se Dosarul nr. 3019/2/2009(730/2009). Această plângere a petenților se referea tot la solicitarea de constatare a nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General, nr. 201/ll/2/2009.

Prin sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția l-a penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins.ca neîntemeiată, plângerea petenților formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispusă în Dosarul nr. 201/ll/2/2009, a fost respinsă.de asemenea și cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenți. Prin Decizia penală nr. 2166 din 2 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția l penală, fiind respinsă ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (5) C. proc.

civ. .această hotărâre fiind definitivă și intrată în puterea lucrului judecat. S-a constatat astfel, că în ce privește legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 1495/P/2008 și a rezoluției nr. 201/ll/2/2009, există o hotărâre definitivă a instanței penale caracterizată ca expresie a aflării adevărului asupra cauzei ce a făcut obiectul judecății, hotărâre pronunțată în urma procesului penal pornit de către petenții din prezenta cauză. Înalta Curte, constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 278 alin. (11) C. proc. pen., potrivit cărora "în situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc.

pen.” Întrucât, în prezenta cauză, petenta se referă tot la solicitarea de constatare a nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General, nr. 201/11/2/2009, privitor la care s-a stabilit printr-o hotărâre penală definitivă că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, apare ca fiind legală și temeinică soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de parchet. De altfel, criticile recurentei petente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta petiționară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara A.C.M.E. împotriva sentinței penale nr. 249 din 23 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2010.