ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 249 din

23 august 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (5) C. proc. pen.

În temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă

plângerea petentilor A.C.M.E., A.l. și A.A.I., formulată împotriva ordonanței nr.

1485/P din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

și a rezoluției nr. 201/ll/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A obligat

petenții la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat și în solidar la 600

lei cheltuieli de judecată către intimații D.F. și D.O.P.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa

din 19 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis instanței

Curții de Apel București plângerea petentilor A.C.M.E., A.l. și A.A.I.,

formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea

plângerii petenții au susținut că prin ordonanța procurorului s-au încălcat

dispozițiile Constituției României, C.E.D.O., a legilor ce reglementează

funcționarea justiției, motivele de nelegalitate și netemeinicie nefiind

coerent, concret și limpede expuse în plângere.

Prin sentința

penală nr. 111 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția l penală a

dispus în temeiul art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. trimiterea

plângerii petentilor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru

ca Procurorul General să efectueze controlul de legalitate și temeinicie asupra

ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009, potrivit art. 278 C. proc.

pen. Prin aceeași sentință penală nr. 111 a fost respinsă cererea de sesizare a

Curții Constituționale, formulată de petenți.

Prin adresa

din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (și

înregistrată la C.A.B. in 1 martie 2010 - dosarul de față) s-a făcut cunoscut

instanței că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București prin rezoluția nr. 201/11/2/2009 din 23 septembrie 2009 a analizat

plângerea petentilor formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2009, respingând-o

ca neîntemeiată, menținând totodată în totalitate ordonanța nr. 1485/P/2008 din

19 ianuarie 2009.

În cauza de

față (dosar format urmare restituirii de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a rezoluției nr. 201/11/2/2009 din 23 februarie 2009), s-a

constatat că această rezoluție este anterioară datei de pronunțare a sentinței

penale nr. 111 din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția l penală,

astfel că Procurorul General nu mai putea efectua un alt control de legalitate

și temeinicie asupra ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009. La

dosarul instanței au fost atașate Dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București nr. 1485/P/2008 și nr. 201/11/2/2009.

Curtea

examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., a constatat că plângerea petenților este inadmisibilă,ca efect

al incidenței autorității de lucru judecat.

În cauză s-a

constatat că petenții au formulat în timp, la date diferite,mai multe plângeri

pe care le-au expediat la diferite instituții din sistemul judiciar, la Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Astfel, la

data de 30 martie 2009 pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată

sesizarea adresată de către petenții A.C.M.E., A.l. și A.A.I., (cu nr. 1/4685/1154

din 12 februarie 2009) formându-se Dosarul nr. 3019/2/2009 (730/2009).

Această

plângere a petenților se referea tot la solicitarea de constatare a

nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General, nr. 201/ll/2/2009.

Prin sentința

penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția l penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins.ca

neîntemeiată, plângerea petenților formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 23

februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București dispusă în Dosarul nr. 201/11/2/2009, a fost respinsă,de asemenea și

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenți.

Prin Decizia penală

nr. 2166 din 2 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins

ca nefondat recursul declarat de petiționarul Antonescu loan împotriva

sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția l penală, fiind respinsă ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin.

(5) C. proc. civ. această hotărâre fiind definitivă și intrată în puterea

lucrului judecat.

S-a constatat

astfel, că în ce privește legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 1495/P/2008

și a rezoluției nr. 201/11/2/2009, există o hotărâre definitivă a instanței

penale caracterizată ca expresie a aflării adevărului asupra cauzei ce a făcut

obiectul judecății, hotărâre pronunțată în urma procesului penal pornit de

către petenții din prezenta cauză.

Ca efect al

autorității lucrului judecat pornirea unui nou proces penal de către persoane

care au aceeași calitate procesuală și care să aibă același obiect, respectiv

verificarea legalității și temeiniciei celor două acte ale procurorului

(menționate anterior), este împiedicată și, ca o consecință a acestui

impediment și plângerea petentilor se privește ca inadmisibilă, astfel că a

fost respinsă ca atare, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen.

Prin

numeroasele memorii și cereri formulate în cauză petenții au formulat și o

cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a disp. art. 303 alin. (5) C. proc. civ. cerere ce a fost

respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

neexistând nicio legătură între soluționarea plângerii și obiectul plângerii

formulate.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a formulat recurs petiționara A.C.M.E.

Examinând

recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce vor preceda.

Așadar, Înalta

Curte, reține că, prin numeroasele memorii și cereri formulate în cauză

petenții au formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a disp.art. 303 alin. (5) C. proc. civ., cerere care

în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, neexistând nicio legătură între soluționarea plângerii și

obiectul plângerii formulate.

Înalta Curte,

a reținut că petenții au formulat în timp, la date diferite,mai multe plângeri

pe care le-au expediat la diferite instituții din sistemul judiciar, la Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Astfel, la

data de 30 martie 2009 pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată

sesizarea adresată de către petenții A.C.M.E., A.l. și A.A.l., (cu nr. 1/4685/1154

din 12 februarie 2009) formându-se Dosarul nr. 3019/2/2009(730/2009).

Această

plângere a petenților se referea tot la solicitarea de constatare a

nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General, nr. 201/ll/2/2009.

Prin sentința

penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția l-a penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins.ca

neîntemeiată, plângerea petenților formulată împotriva ordonanței nr. 1485/P/2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 23

februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București dispusă în Dosarul nr. 201/ll/2/2009, a fost respinsă.de asemenea și

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenți.

Prin Decizia penală

nr. 2166 din 2 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins

ca nefondat recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva sentinței penale nr.

310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția l penală, fiind

respinsă ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (5) C. proc.

civ. .această hotărâre fiind definitivă și intrată în puterea lucrului judecat.

S-a constatat

astfel, că în ce privește legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 1495/P/2008

și a rezoluției nr. 201/ll/2/2009, există o hotărâre definitivă a instanței

penale caracterizată ca expresie a aflării adevărului asupra cauzei ce a făcut

obiectul judecății, hotărâre pronunțată în urma procesului penal pornit de

către petenții din prezenta cauză.

Înalta Curte,

constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 278 alin. (11) C. proc.

pen., potrivit cărora "în situația prevăzută în alin. (8) lit. a),

persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că

nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate

fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a

intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.”

Întrucât, în

prezenta cauză, petenta se referă tot la solicitarea de constatare a

nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General, nr. 201/11/2/2009,

privitor la care s-a stabilit printr-o hotărâre penală definitivă că nu este

cazul să se înceapă urmărirea penală, apare ca fiind legală și temeinică

soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de parchet.

De altfel,

criticile recurentei petente reiau în esență aspectele invocate în plângerea

penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum

s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu

s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a

primei instanțe.

Așadar,

pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este

legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge

recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga

recurenta petiționară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara A.C.M.E. împotriva sentinței penale nr.

249 din 23 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 noiembrie 2010.