ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1630/2012

Asupra

recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 2231/P/2010

din 26 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G.R. și N.N. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 291 C. pen. întrucât faptele

nu există.

Petenții în plângerea

formulată s-au arătat nemulțumiți de hotărârea pronunțată de magistratul G.R. în

Dosarul nr. 1216/2/2010 și de concluziile puse în același dosar de procurorul N.N.

S-a reținut de

către procuror că cei doi magistrați nu și-au încălcat atribuțiile de serviciu pentru

a pronunța o hotărâre nelegală.

Împotriva acestei

rezoluții petenții au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București care prin rezoluția dată în Dosarul nr. 475/ll/2/2011

a respins ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de petenți.

Împotriva rezoluțiilor

sus-menționate, petenții s-au adresat instanței, susținând că soluția atacată este

nelegală.

Prin sentința

penală nr. 398 din 14 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală,

a respins ca fiind nefondată plângerea formulată de petenții B.C. și G.G. împotriva

rezoluției din 26 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

dată în Dosarul nr. 2231/P/2010. Petenții au fost obligați la cheltuieli judiciare

către stat în sumă de câte 100 RON.

Împotriva acestei

hotărâri petenții B.C. și G.G. au declarat recurs.

Recursurile sunt

inadmisibile.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea,

cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv

de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 14

octombrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel

atât în minută, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările

aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor

se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor

și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât

petiționarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta

Curte urmează să respingă ca inadmisibile recursurile cu care a fost investită,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiționarii

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de petiționarii B.C. și G.G. împotriva sentinței penale

nr. 398 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții petiționari la

plata sumei de câte 200 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 mai 2012.