ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2349/2010

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 55 din 25 februarie 2010, în temeiul art. 278 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată plângerea petenților D.G., T.C.N., C.I., R.A. și D.M. împotriva rezoluției din 2 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 804/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. I-a obligat pe petenți să plătească câte 300 lei cheltuieli judiciare statului din care câte 100 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu se va avansa din fondurile M.J. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: La data de 22 iulie 2009, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a înregistrat lucrarea privind plângerile penale formulate de persoanele private de libertate T.C.N., M.D.

și D.G., deținuți în cadrul Penitenciarului Giurgiu, prin care au solicitat efectuarea de cercetări fată de funcționari din cadrul Penitenciarului Giurgiu. În motivarea plângerilor, petenții au arătat că au fost mutați în camera de izolare urmare a unui incident petrecut în data de 28 ianuarie 2009. Astfel, au susținut că, în data de 28 ianuarie 2009, în urma unui conflict cu un alt deținut, au fost bătuți de personalul însoțitor și li s-a aplicat sancțiunea disciplinară a mutării în camera de izolare. De asemenea, au mai arătat că a doua zi au fost din nou bătuți de personalul din penitenciar. Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că aceleași plângeri au făcut obiectul Dosarului înregistrat sub nr. 42/P/2009 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care s-a dispus prin rezoluția din data de 8 aprilie 2009 neînceperea urmăririi penale față de ag.

șef adjunct P.F., ag. princ. B.P., ag. șef adjunct S.V. și ag. șef principal S.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 267 C. pen. Întrucât din actele premergătoare efectuate în prezenta cauză nu au rezultat elemente noi, de natură a duce la concluzia că a dispărut sau că nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat rezoluția nr. 42/P/2009 din data de 08 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu (astfel cum cere în mod expres textul art. 228 alin. (7) C. proc. pen.), se constată că în cauză există unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penală față de ag. șef adjunct P.F., ag. princ. B.P., ag. șef adjunct S.V. și ag. șef principal S.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 267 C. pen., respectiv cel prev. de art. 10 lit. f) C. proc.

pen. – lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și anume existența unor elemente noi, e natura celor prev. de art. 228 alin. (7) C. proc. pen. Așa fiind prin rezoluția nr. 804/P/2009, din 2 octombrie 2009 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., față de agentul șef adjunct P.F., agent principal B.P., agent șef adjunct S.V., agent șef principal S.C. agent principal C.C., agent principal O.A., comisar șef P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 267 C. pen. și față de comisar șef B.F., comisar șef M.F., agent principal B.P. și agent șef R.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei soluții au formulat plângere D.G., T.C.N., D.M., C.I. și R.A., la data de 23 octombrie 2009, aceasta fiind semnată de D.G. și R.A. Prin rezoluția nr. 1623/11-2/2009, din data de 26 octombrie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenții D.G. și R.A. În ceea ce-l privește pe acesta din urmă, s-a arătat în cuprinsul rezoluției, că nu a avut o plângere penală inițială cu privire la faptele sesizate și că urmează „să aprecieze cu privire la posibilitatea formulării unei plângeri, așa cum au procedat și ceilalți petenți, pe care să o adreseze organului competent”. Prin plângerile înregistrate, la datele de 30 octombrie 2009 - 02 noiembrie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, detenții D.G., T.C.N., C.I., R.A.

și D.M. au solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 804/P/2009, din 02 noiembrie 2009 și nr. 1623/11/2/2009, întocmite de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Instanța a dispus atașarea Dosarului nr. 804/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, format în urma plângerilor formulate de către petenți împotriva intimaților și în care s-a dispus rezoluția mai sus menționată. Curtea, după punerea în discuție a cererii de conexare și după solicitarea dosarului menționat, a dispus, în temeiul art. 36 C. proc. pen., reunirea celor două cauze și conexarea Dosarului nr. 10.287/2/2009 la Dosarul nr. 10.279/2/2009. În urma verificării înscrisurilor depuse de petenți în Dosarul nr. 10.279/2/2009, s-a constatat că sunt aceleași acte ca și cele depuse în Dosarul nr. 10.287/2/2006, solicitările de atașare referindu-se la același Dosar nr. 804/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., efectuând controlul de legalitate și temeinicie a actelor procesuale dispuse în cauză, a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii menționați este legală și temeinică. Astfel din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă că în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 267 C. pen., deoarece aceștia au folosit mijloacele tehnice din dotare pentru a despărți persoanele implicate în conflict, respectiv deținuții C.I., D.M., D.G. și T.N., reușind aplanarea conflictului. Astfel, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în raport de latura subiectivă, lipsind intenția de a provoca persoanelor lipsite de libertate suferințe care nu sunt inerente măsurii pe care o execută.

Pentru aceleași considerente, în mod legal, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de comisar șef P.G. sub aspectul săvârșirii fracțiunii prev. de art. 267 C. pen. Susținerile petenților, cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare a mutării în camera de izolare au fost cercetate, stabilindu-se că sancțiunile disciplinare au fost aplicate prin hotărârile Comisiei de Disciplină din cadrul Penitenciarului, formată din comisar șef B.F., comisar șef M.F., agent principal B.P. și agent șef R.D., cu respectarea prevederilor legale, astfel încât în sarcina lor nu se poate reține săvârșirea fracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în raport de latura obiectivă.

Împotriva sentinței au declarat recurs petenții D.G., T.C.N. și R.A., recurentul petiționar și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin recursul procurorului sentința este criticată ca nelegală deoarece: - instanța a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității plângerii, invocată de procuror; - greșit a fost respinsă plângerea, ca nefondată, soluția legală fiind aceea a respingerii ei ca inadmisibilă. Prin motivele scrise s-au susținut, în esență, următoarele: La termenul din 4 februarie 2010, instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 10287/2/2009 (nr. 2545/2009) la Dosarul nr. 10279/2/2009 (nr. 2544/2009), constatând identitate de parte și obiect. Ulterior și acestui moment procurorul a invocat excepția inadmisibilității plângerilor, întrucât au fost formulate și semnate în numele celorlalți petenți, de către R.A., persoana care nu are calitatea prevăzută de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Prin sentința care face obiectul recursurilor de față plângerea petenților D.G., T.C.N., C.I., R.A. și D.M. a fost respinsă, ca nefondată, deși instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității invocată de procuror fără să se pronunțe cu privire la aceasta. Prin recursurile lor, petiționarii au susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală, deoarece instanța nu a avut în vedere probele administrate din care rezultă că T.C.N. a fost lovit, în care sens există un certificat medico - legal. Petiționarul R.A. a susținut că instanța a pus în discuție inadmisibilitatea plângerii și a constatat că aceasta este admisibilă, drept pentru care s-a pronunțat pe fond. Referitor la faptul că a semnat singur plângerea adresată parchetului consideră că prin susținerile orale ale petenților, aceștia și-au însușit plângerea, iar retragerea petentului C.I.

din cauză a fost motivată de presiunea exercitată de făptuitori. Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și pronunțarea unei soluții legale și temeinice. Recurentul D.M. a susținut că a fost bătut și supus la rele tratamente și că este în posesia unui certificat medico - legal, astfel că, personal consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică. Verificând hotărârea prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul procurorului este fondat, iar recursurile petenților nefondate. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, data de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere.

Din examinarea plângerilor din Dosarele nr. 10279/2/2009 și 10287/2/2009 (fila 1), ale Curții de Apel București, secția I penală, rezultă că acestea poartă o singură semnătură, aceasta fiind a lui R.A., având în vedere și precizarea făcută de acesta în fata instanței la termenul din data de 04 februarie 2010. De asemenea, mai rezultă că cele două plângeri au fost expediate de R.A., conform plicurilor aflate la fila 2 din aceleași dosare. Urmare a analizării actelor și lucrărilor dosarului, se constată că în incidentul din data de 28 ianuarie 2009, ce a făcut obiectul prezentei cauze, nu a fost implicat numitul R.A. Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost înregistrate plângerile penale formulate de persoanele private de libertate T.C.N., M.D.

Șl D.G., deținuți în cadrul Penitenciarului Giurgiu, prin care au solicitat efectuarea de cercetări față de funcționari din cadrul Penitenciarului Giurgiu. Sus-numiții au arătat că în data de 28 ianuarie 2009, în urma unui conflict cu un alt deținut, C.I., au fost bătuți de personalul însoțitor și li s-a aplicat sancțiunea disciplinară a mutării în camera de izolare, iar a doua zi au fost din nou loviți de personalul din penitenciar. Prin rezoluția nr. 804/P/2009, din 02 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen. față de agent șef adjunct P.F., agent principal B.P., agent șef adjunct, S.V., agent șef principal S.C., agent șef principal C.C., agent șef principal O.A., comisar șef P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 267 C. pen.

și față de comisarul șef B.F., comisar șef M.F., agent principal B.P. și agent șef R.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Prin art. 278 1 C. proc. pen. a fost reglementată plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Legiuitorul a prevăzut că persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interesele legitime sunt vătămate pot face plângeri, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și art. 278 la judecătorul de la instanța căruia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. În raport de aceste dispoziții, plângerea formulată și semnată de R.A.

este inadmisibilă, întrucât acesta are calitatea de persoană vătămată sau persoană a cărei interese legitime au fost vătămate, nefiind implicat în incidentul din data de 28 ianuarie 2009. De asemenea, acesta nu a fost împuternicit de persoanele implicate în conflict și îndreptățite să formuleze plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., să procedeze în acest sens, textul de lege nu reglementează posibilitatea însușirii plângerii formulate de o persoană fără calitate de către persoanele care ar fi fost îndreptățite să o formuleze. Excepția inadmisibilității a fost pusă în discuția părților, după care, instanța a rămas în pronunțare cu privire la acest aspect. Din considerentele hotărârii arătate în cele ce preced, rezultă că prima instanță, procedând conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., a analizat legalitatea și temeinicia rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de neîncepere a urmăririi penale și constatând că acestea sunt legale și temeinice a respins plângerea. Procedând în acest fel, curtea a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece inadmisibilitatea plângerii nu o îndreptățea să procedeze conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Așa fiind Înalta Curte, urmează să admită recursul, să caseze hotărârea și, rejudecând cauza, să respingă, ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarii D.G., T.C.N., R.A. și D.M. împotriva rezoluției nr. 804/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru considerentele de mai sus urmează ca recursului declarate de petiționarii D.G., T.C.N.

și R.A. să fie respinse, ca nefondate. Văzând și disp. art. 192 din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 55 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală atacată și rejudecând: Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarii D.G., T.C.N., R.A. și D.M. împotriva rezoluției nr. 804/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate pe petiționarii D.G., T.C.N. și R.A. împotriva aceleiași sentințe penale. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2010.