Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2010

HOTĂRÂRE
23.03.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 323/PI din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G.G. și a menținut Rezoluția nr. 436/P/2009 din 6 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția din 06 iulie 2009, Dosar nr. 436/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător P.P., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

și față de intimata C.C.A., inspector principal în Penitenciarul Arad pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 267 C. pen. S-a reținut prin rezoluție că prin plângerea înregistrată, petentul reclamă faptul că ofițerul de penitenciar l-ar fi bătut pentru faptul că ar fi solicitat să-i rezolve unele probleme, iar judecătorul delegat la penitenciarul Arad a refuzat să-l ducă la medicină legală pentru constatarea leziunilor suferite. S-a mai arătat prin rezoluție că la data de 04 iunie 2009 deținutul G.G. a avut un comportament agresiv, amenințând pe lucrătorii de penitenciar C.C.A. și B.G., iar în urma dispoziției conducerii unității, a fost imobilizat de membrii grupei de intervenție. A fost ulterior prezentat la medic, iar judecătorul delegat a fost informat în legătură cu măsura imobilizării.

Această rezoluție a fost menținută prin Rezoluția nr. 835/II/2/2009 din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Analizând soluțiile procurorului, Curtea a constatat că acestea au fost date cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, având în vedere conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a considerat că nu se poate reține în sarcina magistratului judecător intimat în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât acesta și-a îndeplinit atribuțiile în limita competențelor stabilite prin Legea nr. 275/2006. De altfel acuzațiile petentului nu au fost dovedite, deoarece petentul a fost prezentat în ziua de 04 iunie 2009 la cabinetul medical al unității unde s-a întocmit un referat medical.

În ceea ce privește acuzele aduse intimatei C.C.A., Curtea a constatat că la data de 04 iunie 2009 aceasta a fost amenințată de petent în prezența lucrătorului de penitenciar B.G., iar datorită comportamentului agresiv, ca urmare a dispoziției conducerii unității a fost imobilizat de membrii grupei de intervenție și prezentat la cabinetul medical. De asemenea ca urmare a hotărârii comisiei de disciplină a penitenciarului, petentul a fost sancționat cu patru zile de izolare. De altfel, pe perioada detenției, petentul a comis mai multe abateri disciplinare pentru care a fost sancționat de 39 de ori. În cauză nu s-a dovedit faptul că intimata i-ar fi adresat cuvinte jignitoare petentului. Nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării probatoriului administrat, constatându-se că faptele cu privire la care s-a făcut plângerea, nu există în materialitatea lor, în mod corect s-a dispus potrivit art. 10 lit. a) i) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de intimată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul G.G. La termenul de astăzi, petentul, personal, a arătat că înțelege să-și retragă recursul formulat. Potrivit art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat. Având în vedere dispozițiile legale menționate, Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea de voință a petentului G.G. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Ia act de declarația de retragere a recursului declarat de petentul G.G. împotriva Sentinței penale nr. 323/PI din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4266/2009
Asupra recursului penal de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 257/PI din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., p
ÎCCJ 2010-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2010
intereselor persoanelor, supunere la rele tratamente și tortură, prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 267 1 C. pen., susținând că la data de 16 septembrie 2006, ofițerul de serviciu R.V., în înțelegere cu directorul L.P., a dispus interv
ÎCCJ 2010-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2010
Asupra recursului de față, Prin Sentința penală nr. 267/PI din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.I. împo
ÎCCJ 2009-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2276/2009
Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin sentința penală nr. 72/PI din 9 martie 2009 a respins ca nefondată plângerea î
ÎCCJ 2011-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2011
Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206/PI din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă