ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 83/PI din 19 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 205/P/2006 și Dosarul nr. 35/II/2/2009. Petiționarul a fost obligat să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în mod corect a dispus procurorul neînceperea urmăririi penale față de intimații R.V. și L.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 267 1 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petentul B.I. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționar nu este fondat pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petiționarul B.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de intimații R.V.

și L.P., lucrători în cadrul Penitenciarului Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, supunere la rele tratamente și tortură, prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 267 1 C. pen., susținând că la data de 16 septembrie 2006, ofițerul de serviciu R.V., în înțelegere cu directorul L.P., a dispus intervenția gărzii în camera 111, Secția a 5-a, în scopul de a-l imobiliza, ocazie cu care l-au lovit și amenințat, fără drept, după care l-au legat de pat cu lanțuri și cătușe. S-a mai susținut că a doua zi a fost condus la Spitalul Municipal Arad, unde i s-a prescris tratament pentru ochi. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, sub aspectul laturii subiective, a dispus prin Rezoluția din 8 februarie 2007, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații menționați anterior. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere, pe care a înaintat-o direct instanței de judecată. Prin Sentința penală nr. 270/PI din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus, în baza art. 278 1 alin. (1)3 C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru a se pronunța procurorul general asupra plângerii formulate de petentul B.I., împotriva Rezoluției nr. 250/P/2006 a procurorului. Prin Rezoluția din 16 ianuarie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată.

Nemulțumit și de soluția procurorului general, petentul B.I. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunile reclamate, respectiv Curtea de Apel Timișoara, care a pronunțat hotărârea atacată cu prezentul recurs. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 16 septembrie 2006, petentul, deținut în Penitenciarul Arad, a început să bată în ușa camerei de deținere, îndemnându-i pe ceilalți deținuți la nesupunere și revoltă. Ca urmare a acestui fapt, inspectorul principal R.V., în calitate de șef de tură, după ce a încercat fără rezultat să îl liniștească pe deținut, a dispus intervenția grupei de serviciu, care l-a imobilizat, l-a scos din celulă și l-a mutat într-o altă secție de deținere, conform normelor în vigoare, întocmind ulterior raportul de eveniment, atât pentru conducerea unității, cât și pentru Administrația Națională a Penitenciarului.

Din procesul-verbal întocmit cu prilejul acestui eveniment, proces-verbal întocmit și pe baza declarațiilor lucrătorilor din penitenciar C.C., C.A., T.M., G.R. și I.D., rezultă cele menționate anterior, dar și faptul că deținutul a încercat să-i lovească pe lucrători, iar cu ocazia imobilizării, acesta s-a lovit cu capul de pardoseală cu intenția de a se automutila, prilej cu care a suferit leziuni ușoare. Înalt Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petentul le-a indicat în plângerea sa.

Din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea intimaților-reclamați. Astfel, se constată că intimații au acționat în îndeplinirea obligației prevăzute de art. 16 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organul judiciar în cursul procesului penal, referitoare la luarea măsurilor necesare pentru siguranța penitenciarului, pentru menținerea și restabilirea ordinii și disciplinei în rândul persoanelor deținute. Iar pentru îndeplinirea obligației legale, s-a recurs și la imobilizarea temporară, cu mijloacele din dotare, a petentului care instiga la revoltă și pe alți deținuți, în vederea prevenirii unui pericol real și concret, inclusiv în ceea ce-l privea pe deținut, care desfășura și acțiuni de vătămare corporală a sa, imobilizare reglementată de art. 37 din Legea nr. 275/2006.

În consecință, se constată că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea, intervenind, în condițiile Legii nr. 275/2006, pentru a împiedica amplificarea incidentului inițiat chiar de către petent. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.I. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 83/PI din 19 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2010.