ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2010

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83/PI din 19 martie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționarul B.I. împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 205/P/2006 și Dosarul nr.

35/II/2/2009.

Petiționarul a fost

obligat să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în mod corect a dispus

procurorul neînceperea urmăririi penale față de intimații R.V. și L.P., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 267

1

C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

reclamate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petentul B.I.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de

petiționar nu este fondat pentru următoarele considerente:

Prin plângerea

adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petiționarul B.I. a

solicitat efectuarea de cercetări față de intimații R.V. și L.P., lucrători în

cadrul Penitenciarului Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, supunere la rele tratamente și

tortură, prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 267

1

C. pen.,

susținând că la data de 16 septembrie 2006, ofițerul de serviciu R.V., în

înțelegere cu directorul L.P., a dispus intervenția gărzii în camera 111,

Secția a 5-a, în scopul de a-l imobiliza, ocazie cu care l-au lovit și

amenințat, fără drept, după care l-au legat de pat cu lanțuri și cătușe. S-a

mai susținut că a doua zi a fost condus la Spitalul Municipal Arad, unde i s-a

prescris tratament pentru ochi.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor reclamate, sub aspectul laturii subiective, a

dispus prin Rezoluția din 8 februarie 2007, în temeiul prevederilor art. 228

alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de intimații menționați anterior.

Împotriva acestei

rezoluții petentul a formulat plângere, pe care a înaintat-o direct instanței

de judecată.

Prin Sentința penală

nr. 270/PI din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus, în baza

art. 278

1

alin. (1)3 C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru a se pronunța procurorul general asupra

plângerii formulate de petentul B.I., împotriva Rezoluției nr. 250/P/2006 a

procurorului.

Prin Rezoluția din 16

ianuarie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de

petent, ca neîntemeiată.

Nemulțumit și de

soluția procurorului general, petentul B.I. s-a adresat cu plângere, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată competentă

să judece infracțiunile reclamate, respectiv Curtea de Apel Timișoara, care a

pronunțat hotărârea atacată cu prezentul recurs.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 16 septembrie 2006,

petentul, deținut în Penitenciarul Arad, a început să bată în ușa camerei de

deținere, îndemnându-i pe ceilalți deținuți la nesupunere și revoltă.

Ca urmare a acestui

fapt, inspectorul principal R.V., în calitate de șef de tură, după ce a

încercat fără rezultat să îl liniștească pe deținut, a dispus intervenția

grupei de serviciu, care l-a imobilizat, l-a scos din celulă și l-a mutat

într-o altă secție de deținere, conform normelor în vigoare, întocmind ulterior

raportul de eveniment, atât pentru conducerea unității, cât și pentru

Administrația Națională a Penitenciarului.

Din procesul-verbal

întocmit cu prilejul acestui eveniment, proces-verbal întocmit și pe baza

declarațiilor lucrătorilor din penitenciar C.C., C.A., T.M., G.R. și I.D.,

rezultă cele menționate anterior, dar și faptul că deținutul a încercat să-i

lovească pe lucrători, iar cu ocazia imobilizării, acesta s-a lovit cu capul de

pardoseală cu intenția de a se automutila, prilej cu care a suferit leziuni

ușoare.

Înalt Curte constată

că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimați este legală și

temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat

niciun element care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive

ale infracțiunilor pe care petentul le-a indicat în plângerea sa.

Din actele

premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii

în activitatea intimaților-reclamați.

Astfel, se constată

că intimații au acționat în îndeplinirea obligației prevăzute de art. 16 din

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organul judiciar în cursul procesului penal, referitoare la luarea măsurilor

necesare pentru siguranța penitenciarului, pentru menținerea și restabilirea

ordinii și disciplinei în rândul persoanelor deținute.

Iar pentru

îndeplinirea obligației legale, s-a recurs și la imobilizarea temporară, cu

mijloacele din dotare, a petentului care instiga la revoltă și pe alți

deținuți, în vederea prevenirii unui pericol real și concret, inclusiv în ceea

ce-l privea pe deținut, care desfășura și acțiuni de vătămare corporală a sa, imobilizare

reglementată de art. 37 din Legea nr. 275/2006.

În consecință, se

constată că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea, intervenind, în condițiile Legii nr. 275/2006, pentru a

împiedica amplificarea incidentului inițiat chiar de către petent.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul

B.I.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr.

83/PI din 19 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 februarie 2010.