ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 398/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul J.I.V. împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 688/P/2007. A fost menținută rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluția dată că faptele pentru care executorul judecătoresc M.S.R.

a fost cercetat, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., nu există. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul J.I.V., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul J.I.V. este nefondat pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara petiționarul J.I.V.

a solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc M.S.R. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petiționarul a susținut că, executorul judecătoresc menționat mai sus și-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu în instrumentarea dosarelor execuționale cu nr. 10/2007 și nr. 11/2007, prejudiciindu-l, dând curs cererilor de executare silită formulate de M.I., deși acesta nu avea calitatea de a solicita executarea silită. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constatând că faptele reclamate de petiționarul J.I.V. nu există, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc M.S.R., prin rezoluția cu nr. 688/P/2007 din 26 februarie 2008. Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 425/II/2/2008 din 5 mai 2008. Nemulțumit de soluțiile date de parchet, petiționarul J.I.V. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Timișoara care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs.

Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, dosarele execuționale nr. 10 și nr. 11 din 2007 ale executorului judecătoresc M.S.R. s-au constituit ca urmare a cererilor formulate de numitul M.I., titlul executoriu pentru primul dosar fiind sentința penală nr. 361/ P.I. din 15 mai 2002 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 485/ A din 09 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 491 din 28 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pentru cel de-al doilea dosar, titlul executoriu fiind sentința penală nr. 406/2003 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 789/A/2003 a Tribunalului Timiș și decizia penală nr. 111/ Rf din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Ambele cauze au vizat raporturile pe care persoana vătămată J.I.V. le-a avut cu SC M.V.I. SRL, reprezentată de numitul M.I. Persoana vătămată a susținut că acesta nu mai avea nicio calitate, în condițiile în care societatea comercială a fost radiată în anul 2002. Problema calității numitului M.I. de a solicita executarea silită a constituit obiect de analiză a mai multor instanțe de judecată de pe raza de competență a Curții de Apel Timișoara, în final magistrații stabilind că a operat o transmisiune a drepturilor de creanță invocate de SC M.V.I. SRL „împotriva debitorului J.I.V., către asociatul unic M.I., care a preluat patrimoniul societății, după încetarea personalității juridice a acesteia, respectiv după radierea sa din evidențele registrului comerțului”.

Având în vedere cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că, cererile de executare silită formulate de M.I. au fost întemeiate, iar punerea în executare a acestor cereri de către executorul judecătoresc M.S.R. a respectat condițiile de legalitate. În aceste împrejurări soluția de neurmărire penală dată de parchet față de executorul judecătoresc M.S.R., pentru actele de executare efectuate în dosarele execuționale cu nr. 10/2007 și nr. 11/2007 este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele de executare au fost efectuate, prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarului. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile adoptate în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Lugoj ori Tribunalului Timiș nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză ori împotriva executorilor judecătorești, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea executorului judecătoresc M.S.R., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul J.I.V. împotriva sentinței penale nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul J.I.V. împotriva sentinței penale nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2009.