ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 398/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 203/

PI din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în temeiul prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul J.I.V. împotriva

rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.

688/P/2007.

A fost menținută rezoluția

atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 40 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat

prin rezoluția dată că faptele pentru care executorul judecătoresc M.S.R. a

fost cercetat, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., nu există.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul J.I.V., care a solicitat

casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea

rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la

răspundere penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul J.I.V.

este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara petiționarul J.I.V. a

solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc M.S.R. sub

aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii

petiționarul a susținut că, executorul judecătoresc menționat mai sus și-ar fi

îndeplinit, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu în instrumentarea dosarelor

execuționale cu nr. 10/2007 și nr. 11/2007, prejudiciindu-l, dând curs

cererilor de executare silită formulate de M.I., deși acesta nu avea calitatea

de a solicita executarea silită.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, constatând că faptele reclamate de petiționarul J.I.V. nu

există, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc M.S.R., prin rezoluția cu nr. 688/P/2007 din 26 februarie 2008.

Împotriva acestei rezoluții

petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care, în baza art. 278 C. proc. pen., a

respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 425/II/2/2008 din 5 mai 2008.

Nemulțumit de soluțiile date

de parchet, petiționarul J.I.V. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă

instanță, respectiv Curții de Apel Timișoara care a pronunțat hotărârea atacată

în prezentul recurs.

Examinând actele

premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să

facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului,

poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate.

Accesul liber la justiție

este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror

se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a

procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza

de față.

Din cercetările efectuate în

cauză a rezultat că, dosarele execuționale nr. 10 și nr. 11 din 2007 ale

executorului judecătoresc M.S.R. s-au constituit ca urmare a cererilor

formulate de numitul M.I., titlul executoriu pentru primul dosar fiind sentința

penală nr. 361/ P.I. din 15 mai 2002 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 485/ A din 09 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara

și decizia penală nr. 491 din 28 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, iar pentru cel de-al doilea dosar, titlul executoriu fiind sentința

penală nr. 406/2003 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 789/A/2003 a Tribunalului Timiș și decizia penală nr. 111/ Rf din 11

februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Ambele cauze au vizat

raporturile pe care persoana vătămată J.I.V. le-a avut cu SC M.V.I. SRL,

reprezentată de numitul M.I. Persoana vătămată a susținut că acesta nu mai avea

nicio calitate, în condițiile în care societatea comercială a fost radiată în

anul 2002. Problema calității numitului M.I. de a solicita executarea silită a

constituit obiect de analiză a mai multor instanțe de judecată de pe raza de

competență a Curții de Apel Timișoara, în final magistrații stabilind că a

operat o transmisiune a drepturilor de creanță invocate de SC M.V.I. SRL

„împotriva debitorului J.I.V., către asociatul unic M.I., care a preluat

patrimoniul societății, după încetarea personalității juridice a acesteia,

respectiv după radierea sa din evidențele registrului comerțului”.

Având în vedere cele

menționate mai sus, Înalta Curte constată că, cererile de executare silită

formulate de M.I. au fost întemeiate, iar punerea în executare a acestor cereri

de către executorul judecătoresc M.S.R. a respectat condițiile de legalitate.

În aceste împrejurări

soluția de neurmărire penală dată de parchet față de executorul judecătoresc M.S.R.,

pentru actele de executare efectuate în dosarele execuționale cu nr. 10/2007 și

nr. 11/2007 este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare

efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele

de executare au fost efectuate, prin încălcarea legii, în detrimentul

petiționarului.

Împrejurarea că petiționarul

este nemulțumit de soluțiile adoptate în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei

Lugoj ori Tribunalului Timiș nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o

în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză

este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate

ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele

procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau

extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna

că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare,

prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în

întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării

unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat

într-o cauză ori împotriva executorilor judecătorești, reprezintă un drept

constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui

control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara

raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii,

fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi

atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Întrucât din actele

premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii

în activitatea executorului judecătoresc M.S.R., Înalta Curte, în conformitate

cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul J.I.V. împotriva

sentinței penale nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul J.I.V. împotriva sentinței penale nr. 203/ PI

din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 februarie 2009.