ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1306/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21/ PI din 29 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentei V.E., ca nefondată și a menținut rezoluția din 25 septembrie 2008, dosar nr. 292/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 28 noiembrie 2008 sub nr. 1333/59/2009, petenta V.E.

a solicitat desființarea rezoluției dată la data de 25 septembrie 2008 în dosarul nr. 292/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției dată în dosarul nr. 1037/11/2/2008 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 0411.2008. În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin faptul că s-a refuzat ridicarea originalului înscrisului și s-a împiedicat efectuarea constatării tehnico-științifice sub aspectul falsului material, s-a ajuns ca apartamentul proprietatea sa să ajungă la rudele adjunctului șefului poliției arădene, întrucât nu s-a putut demonstra falsul material al înscrisului care a permis instanței civile să atribuie imobilul acestora.

La dosar s-a atașat dosarul nr. 292/P/2008 și lucrarea nr. 1037/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nesolicitându-se alte probe. Analizând materialul "probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut în fapt următoarele: Prin rezoluția din 25 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 292/P/2008, în baza art. 228 în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații l.A., M.O.M., L.C.V., D.V., D.T., B. M.C., C.N. și T.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 246 și art. 264 C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, la data de 26 iunie 2008, petenta V.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților l.A., M.O.M., L. C.V., D.V., D.T., B.M.C., C.N. și T.S., sesizarea vizând, direct săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. și indirect săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Cu adresa nr. 4481/VIH/1 03 iulie 2008, unitatea de parchet ierarhic superioară a trimis lucrarea spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut că magistrații procurori și judecători în cauză sunt acuzați, în esență, pentru aceea că, soluțiile adoptate în rezolvarea lucrărilor repartizate, privind pe învinuiții B.G., B.F.

și N.A. sunt abuzive și au ca scop favorizarea celor trei infractori. Prin rezoluția din 08 noiembrie 2006 dată în dosarul nr. 465/P/2005, procurorul l.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.G., B.F. și N.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 290 și art. 291 C. pen., pe motiv că nu sunt întrunite din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale acestora. În fapt, s-a reținut că în cursul lunii iulie 1994, învinuiții B.G. și B.F. au cumpărat apartamentul nr. 3 situat în Arad, de la partea vătămată V.E., încheind cu aceea ocazie un act sub semnătură privată, urmare faptului că apartamentele nu erau numerotate, statul fiind proprietarul terenului pe care era edificată construcția.

În cursul lunii septembrie 1994, învinuiții au încheiat un contract de comodat cu învinuita N.A., fiica lori deoarece aceasta urma să locuiască în apartament. În cursul anului 2004 partea vătămată a introdus acțiune civilă privind validitatea contractului de vânzare-cumpărare, solicitând și evacuarea învinuitei N.A. Prin decizia civilă nr. 634/2005 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 14513/2004, definitivă și irevocabilă, s-a constatat transmiterea dreptului de proprietate a apartamentului în favoarea învinuiților B.G. și B.F., partea vătămată V.E. fiind obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. S-a reținut că în plângerea penală partea vătămată a susținut că actul intitulat contract de comodat ar fi fost încheiat la o dată ulterioară celei menționate în cuprinsul său, ceea ce însă nu a rezultat din cercetările efectuate.

În motivarea soluției s-a mai arătat că, potrivit art. 948 C. civ., comodantul poate fi și d altă persoană decât proprietarul bunului și că părțile contractante trebuie să aibă doar capacitatea de administrare la data încheierii contractului, condiție ce a fost respectată. Plângerile formulate împotriva acestei soluții au fost respinse de primul procuror M.O.M., prin Ordonanța nr. 1959/11/2 din 20 decembrie 2006, de judecătorul L.C.V. de la Judecătoria Arad, prin sentința penală nr. 836 din 12 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 26/66/2007, precum și de judecătorii D.T., B.M.C. și C.N. de la Tribunalul Arad, prin decizia penală nr. 270 din 02 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 26/55/R/2007; procurorii de ședință D.V.

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și T.S. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au pus concluzii de respingere a acțiunii reclamantei. Din cele reținute, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a apreciat că soluțiile procurorului J.A. și a prim-procurorului M.O.M. sunt legale și temeinice, acestea fiind confirmate prin cele două hotărâri judecătorești menționate, hotărâri care sunt în acord cu concluziile procurorilor. În acest contest, s-a considerat că sesizarea formulată de V.E., prin ea însăși, necoroborată cu alte probe sau indicii, nu poate conduce la concluzia că este întemeiată, cu alte cuvinte, faptele nu există. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta V. E. Prin rezoluția dată la data de 04 noiembrie 2008 în dosarul nr. 1037/11/2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentei V.E. Examinând plângerea petentei, în raport cu actele dosarului nr. 292/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și ale dosarului nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, privind pe învinuiții N.A., B.G. și B.F., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s- a constatat că este neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că procurorul care a instrumentat dosarul nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a apreciat că în această cauză nu se impune efectuarea unei expertize tehnice grafoscopice, întrucât împrejurarea că învinuiții B.G. și B.F. au cumpărat apartamentul în litigiu și i-au permis fiicei lor să-l locuiască era lipsită de relevanță.

S-a reținut că aprecierea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la probele care trebuiau administrate a fost cenzurată odată cu soluționarea plângerii împotriva soluției, de către Judecătoria Arad, care prin sentința penală nr. 1717 din 20 septembrie 2007, a respins plângerea petentei, această sentință rămânând definitivă prin decizia penală nr. 270 din 02 aprilie 2007 a Tribunalului Arad. Prin urmare, s-a apreciat că, în ceea ce privește modul în care s-a instrumentat dosarul penal nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a pronunțat prin hotărâre definitivă instanța de judecată, care practic a confirmat soluția procurorului sub aspectul legalității și temeiniciei.

Instanța a constatat că, prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, petenta V.E. a solicitat cercetarea intimaților magistrați l. A., M.O.M., L.C.V., D. V., D.T., B.M.C., C.N. și T.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzută de art. 246 și 264 C. pen., plângerea a fost trimisă ulterior spre competentă soluționare parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub adresa nr. 448/VI 11/1/03 iulie 2008. Petenta a susținut în plângere că magistrații procurori și judecători, intimați în prezenta cauză în soluțiile adoptate în rezolvarea lucrărilor repartizate privind pe învinuiții B. G., B.F.

și N.A., i-au favorizat pe aceștia,' pronunțând astfel soluții abuzive. Divergența dintre petenta și numiții B.G., B. F. a început în cursul lunii iulie 1994, când s-a încheiat un act sub semnătură privată cu privire la cumpărarea apartamentului nr. 3 situat în municipiul Arad, iar în cursul lunii septembrie 1994 numiții B.G. și B.F. au încheiat un contract de comodat cu N.A., fiica lor, deoarece aceasta urma să locuiască în apartament. Ulterior, în cursul anului 2004, petenta a introdus o acțiune civilă privind validarea contractului de vânzare - cumpărare, solicitând și evacuarea numitei N.A., iar prin decizia civilă nr. 634/2005 a tribunalului Arad rămasă irevocabilă s-a constatat transmiterea dreptului de proprietate a apartamentului în favoarea numiților B.G.

și B.F., petenta fiind obligată să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică. Deoarece petenta a susținut că în actul intitulat contract de comodat s-ar fi trecut o dată ulterioară a formulat plângere la Parchet, plângeri care au fost ulterior soluționate în defavoarea petentei. Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 'și 264 C. pen., este legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată și a menținut rezoluția din 25 septembrie 2008, dosar nr. 292/P/2008 a Parchetului de' pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs petenta V.E., în declarația de recurs reiterând în esență criticile din plângerea inițială. Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimații magistrații procurori și judecători și-au îndeplinit obligațiile legale, neexistand un abuz în serviciu sau o favorizare a unei persoanei, aspecte confirmate și de menținerea soluțiilor pronunțate de aceștia, atât în litigiile civile, cât și în cele penale.' Potrivit art. 2 și 3 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii sunt independenți iar, potrivit atribuțiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații judecători și procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la soluțiile dispuse în cauzele ce le soluționează, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și legalității acestora.

Pe de altă parte, deși petiționara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulțumire a petentei, angajează răspunderea penală a intimaților magistrații procurori și judecători, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează aceștia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunii reclamată. Eventuala netemeinice a rezoluțiilor dispuse de către magistrații procurori cu ocazia soluționării cauzelor precum hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, puteau fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea cauzei respective în fond sau la instanțele de control judiciar.

Înalta Curte a apreciat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimații magistrați judecători și procurori J. A., M.O.M., L.C.V., D.V., D.T., B.M.C., C.N. și T.S., au săvârșit infracțiunile sesizate de petiționară, iar în absența dovezilor, soluțiile dispuse către magistrații judecători și procurori în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost date cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 264 C. pen. Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta V. E., împotriva sentinței penale nr. 21/ PI din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 aprilie 2009.