ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1306/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1306/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 21/ PI din 29

ianuarie 2009, Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C.

proc. pen., a respins plângerea petentei V.E., ca

nefondată și a

menținut rezoluția din 25 septembrie 2008, dosar nr.

292/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata

sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de

Apel Timișoara la data

de 28 noiembrie 2008 sub nr. 1333/59/2009,

petenta V.E. a

solicitat desființarea

rezoluției dată la data de 25 septembrie 2008 în dosarul

nr. 292/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara și

a rezoluției

dată în dosarul nr. 1037/11/2/2008 de către procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, la data

de 0411.2008.

În motivarea plângerii, petenta a arătat

că, prin faptul că s-a

refuzat

ridicarea originalului înscrisului și s-a împiedicat efectuarea

constatării tehnico-științifice sub

aspectul falsului material, s-a ajuns

ca apartamentul

proprietatea sa să ajungă la rudele adjunctului

șefului poliției arădene, întrucât nu s-a putut demonstra falsul

material

al înscrisului care a permis instanței civile să atribuie

imobilul acestora.

La dosar s-a atașat dosarul nr. 292/P/2008

și lucrarea nr.

1037/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, nesolicitându-se alte probe.

Analizând materialul "probator aflat

la dosarul cauzei, instanța a

reținut în fapt următoarele:

Prin rezoluția din 25 septembrie 2008

dată de Parchetul de pe lângă

Curtea

de Apel Timișoara, în dosarul nr. 292/P/2008, în baza art. 228

în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi

penale față de magistrații l.A., M.O.M.,

L.C.V., D.V., D.T., B.

M.C., C.N. și

T.S., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului, prevăzută de art. 246

și art. 264 C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că,

la data de 26 iunie 2008,

petenta

V.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, solicitând tragerea la răspundere

penală a

magistraților l.A., M.O.M., L.

C.V., D.V., D.T., B.M.C.,

C.N. și T.S., sesizarea vizând, direct săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. și indirect săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen.

Cu adresa nr. 4481/VIH/1 03 iulie 2008, unitatea de parchet

ierarhic superioară a trimis lucrarea spre

competentă soluționare

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a reținut că magistrații procurori și

judecători în cauză sunt acuzați, în esență, pentru aceea că, soluțiile

adoptate în rezolvarea

lucrărilor repartizate, privind pe

învinuiții B.G., B.F. și N.A. sunt abuzive și au ca scop favorizarea celor trei

infractori.

Prin rezoluția din 08 noiembrie 2006 dată

în dosarul nr. 465/P/2005,

procurorul

l.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Arad a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.G., B.F. și N.A. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 290

și art. 291 C. pen., pe motiv că

nu

sunt întrunite din punct de vedere obiectiv elementele constitutive

ale

acestora.

În fapt, s-a reținut că în cursul lunii iulie 1994, învinuiții

B.G. și B.F. au cumpărat apartamentul

nr. 3

situat în Arad, de la partea vătămată

V.E.,

încheind cu aceea ocazie un act sub semnătură

privată, urmare faptului că apartamentele nu erau numerotate, statul

fiind proprietarul terenului pe care era

edificată construcția.

În cursul lunii septembrie 1994,

învinuiții au încheiat un contract de comodat cu învinuita N.A., fiica lori

deoarece aceasta urma

să locuiască în apartament.

În cursul anului 2004 partea vătămată a

introdus acțiune civilă privind validitatea contractului de vânzare-cumpărare,

solicitând și

evacuarea învinuitei N.A.

Prin decizia civilă nr. 634/2005

pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 14513/2004,

definitivă și irevocabilă, s-a constatat

transmiterea

dreptului de proprietate a apartamentului în favoarea

învinuiților B.G.

și B.F., partea

vătămată V.E. fiind obligată

să încheie contractul de

vânzare-cumpărare în formă autentică.

S-a reținut că în plângerea penală partea vătămată a susținut că actul

intitulat contract de comodat ar fi fost încheiat la o dată ulterioară celei

menționate în cuprinsul său, ceea ce însă nu a rezultat din cercetările

efectuate.

În motivarea soluției s-a mai arătat că, potrivit art. 948 C. civ.,

comodantul poate fi și d altă persoană decât

proprietarul bunului și că

părțile

contractante trebuie să aibă doar capacitatea de administrare

la data încheierii contractului, condiție ce a

fost respectată.

Plângerile formulate împotriva acestei soluții au fost respinse

de primul procuror M.O.M., prin Ordonanța nr.

1959/11/2 din 20 decembrie 2006, de judecătorul L.C.V.

de la

Judecătoria Arad, prin

sentința penală nr. 836 din 12 februarie 2007 pronunțată

în dosarul nr. 26/66/2007, precum și de

judecătorii D.T.,

B.M.C. și C.N. de

la Tribunalul Arad, prin

decizia penală nr. 270 din 02 aprilie 2007,

pronunțată în dosarul nr.

26/55/R/2007;

procurorii de ședință D.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și T.S.

de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul

Arad au pus concluzii de respingere a acțiunii reclamantei.

Din cele reținute, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a apreciat că soluțiile procurorului J.A.

și a

prim-procurorului M.O.M. sunt legale și temeinice, acestea fiind

confirmate prin cele două hotărâri judecătorești

menționate, hotărâri care sunt în acord cu concluziile procurorilor.

În acest contest, s-a considerat că sesizarea formulată de V.E., prin

ea însăși, necoroborată cu alte probe sau indicii, nu poate conduce la

concluzia că este întemeiată, cu alte cuvinte, faptele nu există.

Împotriva acestei soluții a formulat

plângere petenta V.

E.

Prin rezoluția dată la data de 04 noiembrie 2008 în dosarul nr. 1037/11/2/2008

de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen.,

s-a dispus

respingerea ca

neîntemeiată a plângerii petentei V.E.

Examinând plângerea petentei, în raport cu

actele dosarului nr.

292/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și

ale dosarului nr.

465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Arad, privind pe

învinuiții N.A., B.G. și

B.F., Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-

a constatat că este neîntemeiată.

Astfel, s-a reținut că procurorul care a

instrumentat dosarul nr.

465/P/2005

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a apreciat că

în această cauză nu se impune efectuarea unei

expertize tehnice

grafoscopice,

întrucât împrejurarea că învinuiții B.G.

și B.F. au

cumpărat apartamentul în litigiu și i-au permis fiicei lor să-l locuiască era

lipsită de relevanță.

S-a reținut că aprecierea procurorului de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Arad cu privire la probele care trebuiau administrate a fost

cenzurată odată cu soluționarea plângerii împotriva soluției, de către

Judecătoria Arad, care prin sentința

penală

nr. 1717 din 20 septembrie 2007, a respins plângerea petentei, această

sentință rămânând definitivă prin decizia penală nr.

270 din 02 aprilie 2007 a

Tribunalului Arad.

Prin urmare, s-a apreciat că, în ceea ce

privește modul în care

s-a

instrumentat dosarul penal nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Arad, s-a pronunțat prin

hotărâre definitivă instanța de judecată, care practic a confirmat soluția

procurorului sub aspectul

legalității și temeiniciei.

Instanța a constatat că, prin plângerea

înregistrată inițial la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de casație și Justiție, petenta

V.E. a

solicitat cercetarea intimaților magistrați l.

A., M.O.M., L.C.V., D.

V., D.T., B.M.C., C.N. și

T.S. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzută de

art.

246 și 264 C. pen., plângerea a

fost trimisă ulterior spre competentă soluționare parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara sub

adresa nr. 448/VI 11/1/03 iulie 2008.

Petenta a susținut în plângere că magistrații procurori și judecători,

intimați în prezenta cauză în soluțiile adoptate în rezolvarea lucrărilor

repartizate privind pe învinuiții B.

G., B.F.

și N.A., i-au favorizat pe aceștia,'

pronunțând astfel soluții abuzive.

Divergența dintre petenta și numiții B.G.,

B.

F. a început în cursul lunii iulie 1994, când s-a

încheiat un act

sub semnătură privată cu

privire la cumpărarea apartamentului nr. 3

situat în municipiul Arad, iar în cursul lunii septembrie 1994 numiții

B.G. și B.F. au încheiat un contract de comodat cu N.A., fiica lor, deoarece

aceasta

urma să locuiască în apartament.

Ulterior, în cursul anului 2004, petenta a introdus o acțiune

civilă privind validarea contractului de vânzare -

cumpărare, solicitând

și evacuarea

numitei N.A., iar prin decizia civilă nr. 634/2005 a

tribunalului Arad

rămasă irevocabilă s-a constatat transmiterea dreptului de proprietate a

apartamentului în favoarea numiților B.G. și B.F., petenta fiind obligată să

încheie contractul de vânzare - cumpărare în

formă autentică.

Deoarece petenta a susținut că în actul

intitulat contract de

comodat

s-ar fi trecut o dată ulterioară a formulat plângere la Parchet,

plângeri care au fost ulterior

soluționate în defavoarea petentei.

Pentru toate aceste considerente,

instanța a apreciat că soluția

de neîncepere a urmăririi

penale față de magistrații intimați, sub

aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 'și 264 C. pen., este

legală

și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca

nefondată și a menținut rezoluția din

25

septembrie 2008, dosar nr. 292/P/2008 a Parchetului de' pe lângă Curtea

de

Apel Timișoara.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a obligat petenta la plata sumei de

50 lei cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal a formulat recurs

petenta V.E., în declarația de

recurs reiterând în esență criticile din plângerea inițială.

Examinând recursul declarat de petentă

sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce vor urma.

Astfel, instanța de fond, în baza

materialului probator aflat la

dosarul cauzei, a apreciat

în mod corect că intimații magistrații

procurori

și judecători și-au îndeplinit obligațiile legale, neexistand un

abuz în

serviciu sau o favorizare a unei persoanei, aspecte

confirmate și de menținerea soluțiilor pronunțate de aceștia, atât în

litigiile

civile, cât și în cele penale.'

Potrivit art. 2 și 3 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și

procurorii sunt independenți iar, potrivit

atribuțiilor conferite de lege,

pe baza probelor administrate în cauză

și a propriei convingeri, magistrații judecători și procurori sunt liberi să

aprecieze cu privire

la soluțiile dispuse

în cauzele ce le soluționează, urmând ca instanța

de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și

legalității acestora.

Pe de altă parte, deși petiționara a arătat, în concret, în ce

constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie

precizat că nu orice

nemulțumire a

petentei, angajează răspunderea penală a intimaților

magistrații procurori și judecători, ci doar dacă

se dovedește reaua - credință cu care acționează aceștia în scopul

prejudicierii intereselor

unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță,

lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunii reclamată.

Eventuala netemeinice a rezoluțiilor dispuse de către magistrații

procurori cu ocazia soluționării cauzelor precum

hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, puteau fi criticate

într-un

cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată

sesizată cu soluționarea cauzei respective în fond sau la instanțele de control

judiciar.

Înalta Curte a apreciat că din actele și

lucrările dosarului, nu

rezultă că intimații magistrați

judecători și procurori J.

A., M.O.M., L.C.V.,

D.V., D.T., B.M.C., C.N. și T.S., au săvârșit infracțiunile sesizate de

petiționară, iar în absența dovezilor, soluțiile dispuse către magistrații

judecători și

procurori în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost

date cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art.

246 și 264 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în

cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat,

iar în baza art. 192

alin. (3) din același cod, va obliga recurenta

petentă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petenta V.

E., împotriva

sentinței penale nr. 21/ PI din 29 ianuarie 2009 a

Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de

100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08

aprilie 2009.