ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin sentința penală nr. 14/ PI din 22

ianuarie 2009, Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, în

temeiul prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.M. împotriva Ordonanței

pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara în

dosarul nr. 358/P/2008 și a Ordonanței pronunțată

de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, în dosarul nr. 1009/11/2/2008,

obligând petenta la plata

sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, în

dosar nr. 1279/59/2008, petenta D.M. a solicitat

ca prin hotărârea care va fi pronunțată, în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

să se dispună

desființarea rezoluției pronunțată de

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, în dosar nr. 358/P/2008 și nr. 1009/11/2/2008, prin care s-a

dispus

neînceperea urmăririi penale

împotriva Judecătorului B.S.,

din cadrul Judecătoriei Timișoara, pentru

săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii s-a precizat că

cele două ordonanțe nu

sunt

întemeiate întrucât intimatul, judecător „a acceptat ca probă în

dosar, o expertiză judiciară incompletă”, astfel că prin atribuirea

către fostul soț al petentei a locuinței, „a suferit un prejudiciu material și

moral semnificativ”.

Au fost atașate dosarele în care au fost pronunțate cele două rezoluții

a căror desființare s-a solicitat, din care au rezultat următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara sub nr. 628/P/2008,

petenta a solicitat

trimiterea în judecată a făptuitorului, judecător B.S.,

din

cadrul Judecătoriei Timișoara, întrucât

acesta și-a exercitat în mod

necorespunzător

atribuțiile de serviciu cu ocazia judecării cauzelor ce

au format obiectul dosarului civil nr. 4206 din 14

martie 2002, sentinței civile

nr. 2067

din 04 martie 2003, constând în aceea că nu a administrat corect

probele față de fostul soț R.l. și expertul

judiciar B.l.

V. Dosarul nr. dosarului civil nr. 4206 din 14 martie 2002

în care s-a

pronunțat sentința civilă nr. 2067

din 04 martie 2003 a avut ca obiect partajul

bunuri comune, urmare acțiunii civile promovate de către petenta,

împotriva soțului său, acțiune ce a fost admisă

în parte.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul R.l., iar prin decizia

civilă nr. 1411/ A din 16 octombrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Timiș a fost respins, ca nefondat, pârâtul R.l.

formulând

și recurs, ce a fost respins ca nefondat.

S-a considerat că rezoluțiile dispuse de

procuror sunt temeinice

chiar și în situația în care,

judecătorul, făptuitor ar fi pronunțat o

hotărâre

judecătorească netemeinică și nelegală, aceasta s-ar fi putut

îndrepta

în căile ordinare de atac.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs petiționara D.

M.,

fără a depune motivele în scris la dosarul cauzei.

La termenul de astăzi 25 martie 2009,

recurenta petentă D.M., deși legal citată nu s-a prezentat în fața instanței

pentru a-și

susține recursul.

Examinând recursul declarat de petentă sub

toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce vor urma.

Astfel, instanța de fond, în baza

materialului probator aflat la

dosarul cauzei, a apreciat

în mod corect că intimatul magistrat

judecător

B.S., din cadrul Judecătoriei Timișoara, cercetat

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu prevăzută de art. 246

C. pen., nu a săvârșit aceste fapte.

Înalta Curte a apreciat că nu se poate reține în sarcina

intimatul judecător B.S. în exercitarea atribuțiilor

de serviciu

săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât acesta a

făcut aplicarea

dispozițiilor legale în materie.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004,

judecătorii sunt

independenți iar, potrivit atribuțiilor

conferite de lege, pe baza

probelor

administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații

judecători

sunt liberi să aprecieze cu privire la soluțiile dispuse în

cauzele ce le soluționează, urmând ca instanța de

control judiciar să

aprecieze asupra temeiniciei și legalității

acestora.

Pe de altă parte, deși petiționara a arătat, în concret, în ce

constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie

precizat că nu orice

nemulțumire a

petentei, angajează răspunderea penală a intimatului

magistrat, judecător B.S., ci doar dacă se

dovedește reaua

- credință cu care acționează acesta în scopul

prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță,

lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiuni reclamată.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor

procedurale cu ocazia

soluționării cauzei, puteau fi

criticate într-un cadru procesual

adecvat,

respectiv în fața instanței de control judiciar, în fața căreia

petenta

își putea valorifica pretențiile.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția

pronunțată în cauză este legală, temeinică și

corect motivată în fapt

și în drept,

văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar

în baza art. 192

alin. (3) din același cod, va obliga recurenta petentă la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petenta D.

M., împotriva

sentinței penale nr. 14/ PI din 22 ianuarie 2009 a

Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

martie 2009.