ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 14/ PI din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.M. împotriva Ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 358/P/2008 și a Ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 1009/11/2/2008, obligând petenta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 1279/59/2008, petenta D.M.

a solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., să se dispună desființarea rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 358/P/2008 și nr. 1009/11/2/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva Judecătorului B.S., din cadrul Judecătoriei Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii s-a precizat că cele două ordonanțe nu sunt întemeiate întrucât intimatul, judecător „a acceptat ca probă în dosar, o expertiză judiciară incompletă”, astfel că prin atribuirea către fostul soț al petentei a locuinței, „a suferit un prejudiciu material și moral semnificativ”.

Au fost atașate dosarele în care au fost pronunțate cele două rezoluții a căror desființare s-a solicitat, din care au rezultat următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. 628/P/2008, petenta a solicitat trimiterea în judecată a făptuitorului, judecător B.S., din cadrul Judecătoriei Timișoara, întrucât acesta și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu cu ocazia judecării cauzelor ce au format obiectul dosarului civil nr. 4206 din 14 martie 2002, sentinței civile nr. 2067 din 04 martie 2003, constând în aceea că nu a administrat corect probele față de fostul soț R.l. și expertul judiciar B.l. V. Dosarul nr. dosarului civil nr. 4206 din 14 martie 2002 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2067 din 04 martie 2003 a avut ca obiect partajul bunuri comune, urmare acțiunii civile promovate de către petenta, împotriva soțului său, acțiune ce a fost admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul R.l., iar prin decizia civilă nr. 1411/ A din 16 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respins, ca nefondat, pârâtul R.l. formulând și recurs, ce a fost respins ca nefondat. S-a considerat că rezoluțiile dispuse de procuror sunt temeinice chiar și în situația în care, judecătorul, făptuitor ar fi pronunțat o hotărâre judecătorească netemeinică și nelegală, aceasta s-ar fi putut îndrepta în căile ordinare de atac. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționara D. M., fără a depune motivele în scris la dosarul cauzei. La termenul de astăzi 25 martie 2009, recurenta petentă D.M., deși legal citată nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține recursul.

Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatul magistrat judecător B.S., din cadrul Judecătoriei Timișoara, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., nu a săvârșit aceste fapte. Înalta Curte a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimatul judecător B.S. în exercitarea atribuțiilor de serviciu săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât acesta a făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, judecătorii sunt independenți iar, potrivit atribuțiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații judecători sunt liberi să aprecieze cu privire la soluțiile dispuse în cauzele ce le soluționează, urmând ca instanța de control judiciar să aprecieze asupra temeiniciei și legalității acestora. Pe de altă parte, deși petiționara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulțumire a petentei, angajează răspunderea penală a intimatului magistrat, judecător B.S., ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiuni reclamată.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor procedurale cu ocazia soluționării cauzei, puteau fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de control judiciar, în fața căreia petenta își putea valorifica pretențiile. Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D. M., împotriva sentinței penale nr. 14/ PI din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2009.