ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 524/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 524/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 233/P/ din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în baza art.29 din Legea nr. 47/1992, a respins cererea petentei H.E. privind

sesizarea Curții Constituționale.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta H.E. și

a menținut rezoluția din 28 iunie 2010, dată in dosarul nr. 805/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193

C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 2480 lei cheltuieli

judiciare către intimata C.F. și la

plata

sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către intimații A.M.,

A.C. și A.I.G.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Prin

plângerea, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara

la data de 26 august

2010, sub nr. 927/59/2010, petenta H.E. a solicitat

instanței desființarea rezoluției din 28 iunie 2010, dată in dosarul nr. 805/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea

plângerii petenta a arătat că este nemulțumită de soluția dată de către

procuror, deoarece în mod greșit s-a consemnat în rezoluție că petenta ar fi

purtat negocieri cu intimați A.I.G. și A.M. în urma căreia i-au descris

componența apartamentului, au stabilit prețul și au spus că locatarii nu au

fost de acord cu derularea proiectului rezidențial deși în realitate petenta a fost

contractată de vânzător care i-a propus cumpărarea apartamentului cunoscând că

avea nevoie de o cale de acces pentru proiectul rezidențial pe care puteau să o

obțină prin dărâmarea anexei apartamentului nr. 1 situat în curtea imobilului.

A mai arătat petenta

că realitatea i-a fost prezentată denaturat pentru a fi convinsă să cumpere și

nu i-a fost permisă vizionarea apartamentului înainte de cumpărare sub

pretextul că vecinii nu trebuie să știe de vânzare și de faptul că petenta

intenționa să construiască un ansamblu rezidențial în spatele blocului său.

De asemenea,

petenta a afirmat că semnarea contractului s-a făcut de către mandatarul

vânzătorilor cu scopul premeditat de inducere în eroare pentru ca intimații A.

să se poată sustrage de la o

eventuală

răspundere penală, cu toate că în fața notarului s-au prezentat

chiar

mandanții A., toate discuțiile în cadrul biroului notarial s-au purtat cu

aceștia și lor i-au fost predații banii.

În ceea ce

privește anexele apartamentului, petenta este nemulțumită de faptul că au avut

loc rectificări în cartea funciară, iar la încheierea contractului aceasta a

fost indusă în eroare cu privire la aceste anexe, astfel încât consideră că

registratorul de carte funciară care a eliberat extrasele de carte funciară în

mod clar a săvârșit un abuz în serviciu, care, coroborat cu atitudinea

vânzătorilor, în cazul în care ar fi fost audiați, ar fi putut scoate la iveală

intenția de înșelăciunea a intimaților A.

De asemenea, petenta a arătat că este nemulțumită

de faptul că nu

s-a dispus nici audierea martorilor solicitați prin

memoriul depus la dosar la data de 16 iunie 2010 la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Timișoara.

În cauză s-a

solicitat atașarea dosarului nr. 805/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, petenta depunând la dosar înscrisuri.

Prin cererea

depusă la termenul din 18 octombrie 2010, petenta a invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 278 alin. (2) C. proc. pen. raportat

la art. 21 alin. (1) și (2) și art. 129 din Constituție, arătând că:

- excepția

privește instituirea unui termen incert pentru exercitarea

unei căi de atac, deoarece în situația expedierii

acesteia prin poștă nu se

cunoaște momentul primirii acesteia de către

procuror și de asemenea nu se permite petentului să cunoască dacă procurorul a

soluționat sau nu plângerea în termenul de 20 de zile. Această reglementare

permite judecătorului să adauge la lege respingând în aceste cazuri plângerile

ca tardiv formulate.

Prin rezoluția

din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimații A.I.G. si C.F., notari publici,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 si art. 291 C.

pen., întrucât nu exista indicii cu privire la săvârșirea acestor fapte, iar

pentru intimații A.M. si A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. întrucât nu există indicii cu privire la

săvârșirea acestor fapte și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Această rezoluție a fost menținută prin rezoluția

nr. 837/11/2/2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva

rezoluțiilor procurorului, petenta H.E. a formulat plângere la instanța, care

s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia, prin sentința penală nr. 233/P/

din 18 octombrie 2010.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționara H.E.

În motivele

scrise de recurs, depuse, la dosar (filele17 - 20 dosar instanță), recurenta

petiționară a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea

sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel Timișoara

pentru rejudecare, în vederea pronunțării mai întâi a unei încheieri, în contextul

prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În subsidiar,

a solicitat casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, în baza art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 47/1992, admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., iar, în baza prevederilor art. 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii formulate, desființarea

rezoluției din 28 iunie 2010, dată în dosarul nr. 805/P/2010 și trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte,

examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată

că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin rezoluția

din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimații A.I.G. și C.F., notari publici

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 291 C.

pen., întrucât nu există indicii cu privire !a săvârșirea acestor fapte, iar

pentru intimații A.M. și A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., întrucât nu există indicii cu privire la

săvârșirea acestor fapte și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivare

s-a reținut în esență că în data de 31 iulie 1979 s-a deschis C.F. cu nr. 39882

Timișoara pentru imobilul din Timișoara Județul Timiș (descris ca apartament la

parter, compus din două camere și dependințe) pe numele cumpărătorilor S.D. și S.A.

- notați cu B1 și B2; la data de 12 ianuarie 1984 s-a notat sub B

4

că se înregistrează o boxă ca parte componentă a apartamentului AM; în același

timp sub A

I

1 se notează „o boxă" la subsol; în

data de 21 mai 1984 apartamentul nr. 1 a intrat în proprietatea statului sub

adnotarea din C.F. B5, iar ulterior O.J.C.V.L. Timiș a vândut apartamentul numitei

C.M.; la data de 19 octombrie 2001 Biroul Carte Funciară al Judecătoriei

Timișoara sub nr. 80894 a eliberat un extras C.F. nr. 39882 Timișoara în care

s-a consemnat „1 Anexă" și nu „1 boxă" cum era în originalul de carte

funciară. Toate extrasele de carte funciară eliberate după 19 noiembrie 2001

cuprindeau mențiunile suferite referitoare la boxă.

Întrucât

extrasele de carte funciară și contractele de vânzare-cumpărare încheiate după

data de 9 noiembrie 2001 conțin mențiuni

diferite

referitoare la boxă - magazie, numita A.M. s-a adresat

autoritarilor în

vederea clarificării situației.

Prin adresa

nr. 231 din 2008 O.J.C.V.L. Tim - S.R.L. a comunicat: „prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 8417/1991 a fost vândut apartamentul nr. 1 situat în

Timișoara apartament compus din două camere, bucătărie, baie, cămară alimente,

antreu pasaj logie, boxă (magazie); conform fișei tehnice de calcul și a

măsurilor efectuate la fața locului magazia situată în curte are suprafață de

15,57 mp, fiind vândută la preț de garaj (16,029 lei), întrucât Decretul-l

ege nr. 61/1990 nu prevedea prețul pentru

magaziile situate în curte.

În baza

acestei adrese prin Biroul Notarului Public A.G. s-a cerut îndreptarea erorii

materiale referitoare la boxă; iar prin încheierea nr. 79227 din 02 iunie 2008

O.C.P.I. Timiș rectifică descrierea imobilului de sub A 1 în sensul - în loc de

„Anexă" se va scrie „boxă (magazie)".

Prin adresa

nr. D 72008 - 004718/2008 numiții A.C. și M. au solicitat Primăriei

Municipiului Timișoara eliberarea unei adeverințe cu care să intabuleze în

cartea funciară garajul în locul boxei (magaziei) deoarece O.J.C.V.L. Timișoara

a vândut în anul 1991 numitei C.M. o boxă (magazie) la preț de garaj, ce fusese

amenajată ca și garaj în 1966, în baza A.C. 150 din 11 mai 196, dar

neintabulată în cartea funciară.

În contractul

de vânzare-cumpărare 2347 din 27 octombrie 2008 se menționează că obiectul

contractului îl constituie apartamentul și „1 Anexă".

În extrasul de carte funciară 39882 Timișoara „in

extenso", textul „1

boxă subsol de sub Al 1" a fost subliniat

cu o linie continuă peste linia punctată, ceea ce înseamnă că ambele texte „1

boxă la subsol' și „1 Anexă" au fost radiate definitiv din cartea funciară

originală, iar textul

„boxă (magazie)"

a rămas cel corect, regula în materia cărții funciare fiind

aceea că

anularea sau corectarea unor cuvinte din coala originală de carte funciară se

face cu linie continuă după care se adaugă textul corect.

Ulterior

încheierii contractului de vânzare-cumpărare notarul public C.F. a citat

părțile semnatare în vederea rectificării erorii materiale cuprinse în

contractul de vânzare-cumpărare cu privire la descrierea imobilului, în sensul

modificării mențiunii „apartament nr. 1,

compus

din doua camere și dependințe, teren în folosință și „1 Anexă" cu

mențiunea

boxă (magazie)", conform adresei nr. 16216 din 28 iulie 2009 eliberată de

O.C.P.I. Timiș.

Numita H.E. a

refuzat îndreptarea erorii materiale cerând vânzătorilor și vânzarea boxei de

la subsol, ulterior adresându-se unui birou de executor judecătoresc prin care

a somat vânzătorii să-i preda boxa de la subsol și două garaje sau restituirea

sumei de 90.000 Euro.

Notarul public

C.F. i-a citat pe vânzători și cumpărători în vederea îndreptării erorii

materiale strecurat în contractul de vânzare-cumpărare ca urmare a erorii

materiale existente în extrasul de carte funciară dar cumpărătorul H.E. a

refuzat, motiv pentru care s-a întocmit încheierea de certificare nr. 4567 din 14

august 2009.

Biroul

Notarului Public A.I.G. a comunicat că prin cererea de înscriere înregistrată

sub nr. 79227 din 26 mai 2008 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Timiș a fost sesizat cu eroarea materială a mențiunilor din cartea funciar nr. 39882

Timișoara, pe baza documentelor depuse de proprietarul imobilului

solicitându-se îndreptarea acestor erori materiale.

Notarul public

C.F. a procedat la încheierea (redactarea) contractului de vânzare-cumpărare,

respectând dispozițiile Legii nr. 36/1995, cât și dispozițiile art. 70 din

Regulamentul de aplicare a legii.

Erorile

materiale strecurate la redactarea actelor nu le sunt imputabile acestora, se

regăsesc în extrasele C.F., iar pentru clarificarea situației au fost depuse

toate diligentele, aceasta urmărind să aplice

prevederile

art. 53 din Legea nr. 36/1995 conform căreia „actele notariale

care

prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate

prin încheiere de către notarul public la cerere sau din oficiu cu acordul

părților".

La data de 14

august 2009 notarul public a emis încheierea de certificare nr. 4538 conform

căreia vânzătorii au fost de acord cu rectificarea erorii materiale semnând și

cererea pe înregistrare a încheierii de rectificare din oficiu cu același număr

iar cumpărătoarea a refuzat să semneze cererea de înregistrare a încheierii de

rectificare nefiind de acord cu această rectificare.

Înalta Curte,

constată că, în ceea ce privește infracțiunile pentru care s-a formulat

plângere penală împotriva notarilor publici, în cauză s-a reținut corect că

față de notarii A.I.G. și C.F. s-a apreciat că nu există indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 si art. 291 C. pen.

Astfel,

notarul public A.I.G. nu a întocmit nici un act

notarial care trebuia să primească obligatoriu un număr de înregistrare

în

registrul general notarial deoarece se afla în situația prevăzută de

art. 56 lit. a) din Legea nr. 36/1995.

Mai mult,

acesta a comunicat că a fost sesizat cu eroarea materială a mențiunilor din

cartea funciara nr. 39882 Timișoara, pe baza documentelor depuse de

proprietarul imobilului prin care solicita îndreptarea acestor erori materiale.

Referitor la

notarul public C.F., aceasta a perfectat contractul de vânzare-cumpărare

încheiat între petenta și mandatarul vânzătorilor, iar petenta a semnat personal

acest contract, în care a fost descris imobilul cumpărat compus din doua

camere, cu dependințe cu 6,25% p.c. și 23/374 mp teren în folosință și o anexă.

Același notar

public i-a citat, ulterior, pe vânzător și cumpărător pentru îndreptarea erorii

materiale din extrasul de vânzare-cumpărare, însă petenta H.E. a refuzat,

întocmindu-se, astfel, încheierea de certificare nr. 4567 din 14 august 2009.

În contractul

de vânzare-cumpărare încheiat este descris apartamentul cumpărat, aceeași

descriere regăsindu-se și în contractul prin care A.M. a cumpărat apartamentul

de la S.V. la data de 4 aprilie 2008, ceea ce înseamnă că petenta nu poate

afirma că a fost indusă în eroare de vânzător.

Mențiunile

greșite din cartea funciară, ulterior corectate, nu aveau cum să o inducă în

eroare pe petenta în condițiile în care negocierile au avut în vedere

apartamentul și garajul aferent, nu și boxa, care exista, însă face parte din

părțile comune cumpărate.

Înalta Curte

constată, de asemenea, că și fată de intimații A.M. si A.C. s-a dispus corect

neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 288 C. pen. și art.291 C. pen.

Astfel,

încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul unui mandatar

este o operațiune legală, reglementată de Codul civil și întâlnită frecvent în

practica notarială.

De asemenea,

în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune în condițiile în care petenta -

cumpărătoare

H.E. a cunoscut neconcordanța dintre acte și realitate,

aceasta neputând afirma că a fost indusă în eroare și că a suferit un

prejudiciu.

Din

verificarea actelor depuse la dosar și folosite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

reiese că acestea nu au fost falsificate, erorile materiale din cartea funciară

nefiind asimilate unor falsuri.

Prin urmare,

acestea nu au făcut obiectul infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale.

Pe de altă

parte, eroarea materială este reglementata în legislația privind regimul cărții

funciare, cât și în cea privind activitatea notarială.

În condițiile

inexistenței unui înscris falsificat folosit pentru a

produce consecințe juridice nu se poate vorbi nici de existența

infracțiunii

de uz de fals.

Referitor la

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentă, Înalta Curte

constată ca fiind corectă dispoziția primei instanțe în sensul respingerii

acesteia, ca nefondată, în condițiile în care excepția invocată de petentă nu

are legătură cu soluționarea cauzei în sensul cerut de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că atât rezoluțiile

procurorului, cât și sentința instanței de fond sunt legale și

temeinice, motiv pentru care, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de petiționara H.E., ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2)C. proc. pen., recurenta petiționara va fi obligata la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara H.E. împotriva sentinței penale nr. 233/PI

din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 februarie 2011.