ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 756 din 07 martie 2011 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dos. nr. 31655/325/2010, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.L., împotriva rezoluției din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 și împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și au fost menținute rezoluțiile date în aceste dosare. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03 decembrie 2010 sub numărul 31655/325/2010, petentul A.L. a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 și împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. în motivarea plângerii petentul a criticat soluțiile procurorului și prim procurorului ca fiind netemeinice și nelegale, considerând că procurorul era obligat să stabilească stăpânirea de drept și de fapt a imobilului precum și aflarea adevărului privind faptele, împrejurările cauzei și persoana făptuitorului.
Petentul a susținut că motivația „eroare de calcul" este abuzivă, netemeinică și fără efect juridic. A mai arătat petentul că înscrierea în actele cadastrale s-a efectuat în anul 2004 iar modificarea proprietății și naționalizarea s-a efectuat în anul 2006, menționând că există înscrisuri prin care au fost atribuite terenurile aferente construcțiilor cumpărate. Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 507/P/2008 din data de 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) si d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.I., R.I.A.
si R.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 247, art. 248 1 și art. 288 alin. (2) C. pen. Prin rezoluția din data de 05 octombrie 2010 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosar nr. 1957/11/2/2010, s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului. Analizând plângerea petentului adresată instanței de judecată s-a constatat că acesta este neîntemeiată pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Petentul A.L. a formulat o plângere penală prin care a sesizat faptul ca angajații Serviciului de Carte Funciara Timișoara, R.D., B.I. si R.I.A., in mod ilegal, au rectificat din C.F. 1411, cu nr. cadastral 226-227b, suprafața de 4472 mp in suprafața de 2877 mp, in acest fel fiind prejudiciat cu diferența de teren.
A constatat aceasta rectificare, după ce inițial la data de 16 iunie 2005 sub nr. 21009, i-a fost eliberat extrasul de C.F. care avea înscrisa suprafața de 4472 mp., iar mai apoi, in data de 22 iunie 2006, sub nr. 44840, i-a fost eliberat extrasul de C.F. care avea înscrisa suprafața de 2877 mp. In urma actelor premergătoare efectuate in cauza, precum si din declarația olografa a numiților R.D. , B.I. si R.I.A. prima instanță a apreciat că s-a reținut o situație de fapt corectă prin rezoluția atacată, respectiv că petentul A.L., este succesorul numiților A.V. si A.A., care au fost părinții acestuia si care in baza Legii 112/1995, prin contractul nr. 157/E din 21 noiembrie 1996, au cumpărat imobilul situat in localitatea Pischia, înscris in C.F.
1411, cu nr. cadastral 226-227b. După cumpărare, la data de 04 februarie 1997, cu nr. 3158, s-a făcut înscrierea in C.F. 1411, cu nr. cadastral 226-227b, sub 4 si 5. Ulterior, in baza HCL nr. 29 din 08 octombrie 2002, acestora li s-a atribuit si terenul aferent construcție pe care au cumpărat-o in baza Legii 112/1995. În HCL mai sus indicat nu s-a menționat în mod expres suprafața de teren atribuit, specificându-se că aceasta este cea înscrisă în extrasele de carte funciară și care este aferentă imobilului cumpărat. Față de împrejurarea că în cartea funciară terenul respectiv figura cu o suprafață de 800 stânjeni, rezultă că aceasta este suprafața atribuită în proprietate.
La o data anterioara, care nu poate fi localizata in timp, lucrătorii de carte funciara, când au făcut transformarea celor 800 stânjeni in mp, au calculat in mod eronat ca ar fi echivalenți cu 4472 mp și astfel se explică suprafața de teren menționată în extrasul de carte funciară eliberat petentului la data de 16 iunie 2005 sub nr. 21009. Aceasta eroare a fost descoperita in cursul anului 2005, când petentul A.L., prin cererea înregistrata la Judecătoria Timișoara sub nr. 15801 din 08 noiembrie 2005, a chemat in judecata pe pârâții B.C. si Primăria Pischia, pentru a dispune rezilierea contractului încheiat între părți și evacuarea pârâtului B.C. din imobilul situat in Pischia, susținând că petentul A.L.
este proprietarul si al acestui imobil, invocând suprafața de teren din extrasul C.F. Prima instanță a respins cererea ca neîntemeiata iar în urma unei expertize topografice, s-a constatat si eroarea de transformare a celor 800 de stânjeni, care în realitate reprezintă suprafața de 2877 mp. Față de situația de fapt reținută prima instanță a apreciat că în mod corect s-a stabilit în cauză că a fost vorba despre o eroare făcută la transformarea celor 800 stânjeni in mp având în vedere și extrasul de carte funciară de la f. 20 dosar u.p. în care scrisul inițial privind înscrierea casei cu nr. 113 cu curte și grădină și moară, corespunde cu scrisul privind suprafața acesteia de 800 de stânjini și care transformați în mp sunt egali cu 2877. Deși petentul prin plângerea formulată a susținut că trebuie inclusă și suprafața de la nr. top 226-227/a, instanța constată că această susținere este neîntemeiată.
Pe de o parte antecesorilor petentului Ie-a fost atribuită numai suprafața aferentă construcțiilor proprietatea acestora, din cererea adresată de către petent OJCV Timișoara precum și din adeverința eliberată de către această unitate (f.10,11 dosar u.p) rezultă că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 157/E/R A.V. și A.A. au cumpărat imobilul situat în comuna Pișichia nr. 195 (nr. vechi 113) compus din 3 camere de locuit și următoarele dependințe: cămară, urcare pod, bucătărie și anexe gospodărești: magazie, șopron, grajd iar la efectuarea releveului efectuat la fata locului nu a fost identificată nicio moară, fiind identificată magazie. Pe de altă parte moara despre care face vorbire petentul, astfel cum s-a reținut și mai sus a fost înscrisă sub nr. top 226-227/b, iar inexistența fizică a acesteia a determinat și radierea de sub respectivul nr. top astfel cum rezultă din încheierea nr. 21009/2005.
Prima instanță a mai reținut că în extrasele C.F. eliberate petentului s-a făcut referire la suprafața de teren aferentă nr. cadastral 226-227/b (f.7,9 dosar u.p), nefiind avută în vedere suprafața de teren de sub alt nr. top (226-227/a). Din cercetări, a mai rezultat faptul ca în realitate, numiții B.I. si R.I.A. , nu au întocmit sau semnat nici unul din documentele existente in lucrările din C.F. 1411 Pișchia, declarând că nu își explica de ce a făcut plângere penala împotriva lor. Pentru considerentele expuse, constatându-se că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 247, art. 248 1 și art. 288 alin. (2) C. pen., respectiv latura obiectivă a infracțiunilor reclamate, prima instanță a apreciat că soluția atacată este legală și temeinică.
Față de considerentele expuse, prima instanță a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.L., împotriva rezoluției din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 și împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și a menținut rezoluțiile date în aceste dosare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul A.L. , însă instanța a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității recursului. Având a se pronunța pe această excepție, s-a constatat că prin Legea nr. 202/2010 a fost modificat Codul de procedură penală, astfel încât potrivit art. 278 1 alin (10) C. proc.
pen. „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". De asemenea potrivit art. 385 1 C. proc. pen.
„ Pot fi atacate cu recurs: sentințele pronunțate de judecătorii; sentințele pronunțate de tribunalele militare; sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; sentințele pronunțate de secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție; sentințele privind infracțiunile pentru care punerea in mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel; sentințele pronunțate in materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea." Interpretând per a contrario textele de lege invocate a rezultat faptul că recursul declarat în cauză împotriva unei sentințe care nu se regăsește în enumerarea limitativ prevăzută de lege, fiind o sentință definitivă, este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petent, iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul A.L. , însă instanța a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității recursului. Recursul apare ca inadmisibil; Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, s-a limitat calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.
Petiționarul A.L. și-a exercitat dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care Secția Penală a ICCJ a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. A șa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.L.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.L. împotriva deciziei penale nr. 725/R din 09 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.