ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 756 din 07

martie 2011 a Judecătoriei

Timișoara

pronunțată în dos. nr. 31655/325/2010, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă

ca nefondată plângerea formulată

de

petentul A.L., împotriva rezoluției din 21 iunie 2010,

dată în dosarul

de urmărire penală nr. 507/P/2008 și împotriva

rezoluției de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în

dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și

au

fost menținute rezoluțiile date în aceste dosare.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata

sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data

de 03 decembrie 2010 sub numărul

31655/325/2010, petentul A.L.

a formulat

plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției

din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr.

507/P/2008 și împotriva rezoluției de respingere a

plângerii din

05 octombrie 2010, dată

în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe

lângă Judecătoria

Timișoara. în motivarea plângerii petentul a

criticat

soluțiile procurorului și prim procurorului ca fiind netemeinice

și nelegale, considerând că procurorul era obligat

să stabilească

stăpânirea de drept și de fapt a imobilului precum și

aflarea adevărului privind faptele, împrejurările cauzei și persoana

făptuitorului. Petentul a susținut că motivația

„eroare de calcul" este abuzivă, netemeinică și fără efect juridic. A mai

arătat petentul că

înscrierea în actele cadastrale s-a efectuat în anul

2004 iar

modificarea proprietății și

naționalizarea s-a efectuat în anul 2006, menționând că există înscrisuri prin

care au fost atribuite terenurile

aferente construcțiilor cumpărate. Analizând

actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 507/P/2008 din data

de 21 iunie 2010 a

Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara s-a dispus, în temeiul

art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) si d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.I., R.I.A. si R.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

247, art. 248

1

și art. 288

alin.

(2) C. pen. Prin rezoluția din data de 05 octombrie 2010 pronunțată de prim

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Timișoara în dosar nr.

1957/11/2/2010,

s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului.

Analizând

plângerea petentului adresată instanței de judecată

s-a constatat că

acesta este neîntemeiată pentru motivele care vor fi

expuse în continuare.

Petentul A.L. a

formulat o plângere penală prin care

a sesizat faptul ca angajații Serviciului de Carte

Funciara Timișoara,

R.D., B.I. si R.I.A., in mod ilegal, au

rectificat din C.F.

1411, cu nr. cadastral 226-227b, suprafața de 4472

mp in suprafața de 2877 mp, in acest

fel fiind prejudiciat cu

diferența de

teren. A constatat aceasta rectificare, după ce inițial la

data de 16

iunie 2005 sub nr. 21009, i-a fost eliberat extrasul de C.F.

care avea înscrisa suprafața de 4472 mp., iar mai

apoi, in data de

22 iunie 2006, sub

nr. 44840, i-a fost eliberat extrasul de C.F. care avea

înscrisa

suprafața de 2877 mp. In urma actelor premergătoare

efectuate in cauza, precum si din declarația olografa a numiților R.D.

,

B.I. si R.I.A. prima instanță a apreciat că s-a reținut o situație de fapt

corectă prin rezoluția atacată, respectiv că petentul A.L., este succesorul

numiților

A.V. si A.A., care au fost

părinții acestuia si care in baza Legii 112/1995, prin contractul nr. 157/E din

21 noiembrie 1996, au

cumpărat

imobilul situat in localitatea Pischia, înscris in C.F. 1411, cu

nr. cadastral 226-227b. După cumpărare, la data

de 04 februarie 1997, cu nr. 3158, s-a făcut înscrierea in C.F. 1411, cu nr.

cadastral 226-227b,

sub 4 si 5. Ulterior,

in baza HCL nr. 29 din 08 octombrie 2002, acestora li s-a

atribuit si terenul aferent construcție pe care

au cumpărat-o in baza

Legii 112/1995. În HCL mai sus indicat nu s-a

menționat în mod

expres suprafața de teren

atribuit, specificându-se că aceasta este

cea înscrisă în extrasele de

carte funciară și care este aferentă imobilului cumpărat. Față de împrejurarea

că în cartea funciară

terenul respectiv

figura cu o suprafață de 800 stânjeni, rezultă că

aceasta este suprafața

atribuită în proprietate.

La o data anterioara, care nu poate fi

localizata in timp,

lucrătorii de carte

funciara, când au făcut transformarea celor 800

stânjeni in mp, au calculat in mod eronat ca ar fi echivalenți cu 4472 mp

și astfel se explică suprafața de teren menționată în extrasul de

carte funciară eliberat petentului la data de 16

iunie 2005 sub nr.

eroare a fost descoperita in cursul anului 2005, când

petentul A.L., prin cererea înregistrata la

Judecătoria

Timișoara sub nr. 15801 din 08 noiembrie 2005, a chemat in

judecata pe

pârâții B.C. si Primăria

Pischia, pentru a dispune rezilierea contractului încheiat între părți și

evacuarea pârâtului B.C. din

imobilul situat in Pischia, susținând că

petentul A.L. este proprietarul si al acestui imobil, invocând suprafața de

teren din extrasul C.F. Prima instanță a respins cererea ca

neîntemeiata iar în urma unei expertize

topografice, s-a constatat si

eroarea de transformare a celor 800 de

stânjeni, care în realitate

reprezintă

suprafața de 2877 mp. Față de situația de fapt reținută prima instanță a

apreciat că în mod corect s-a stabilit în cauză că a

fost vorba despre o eroare făcută la

transformarea celor 800 stânjeni

in mp

având în vedere și extrasul de carte funciară de la f. 20 dosar

u.p. în care scrisul inițial privind înscrierea

casei cu nr. 113 cu curte și grădină și moară, corespunde cu scrisul privind

suprafața acesteia de

800 de stânjini

și care transformați în mp sunt egali cu 2877. Deși

petentul prin plângerea formulată a susținut că

trebuie inclusă și

suprafața de la nr. top 226-227/a, instanța constată

că această

susținere este neîntemeiată. Pe

de o parte antecesorilor petentului

Ie-a

fost atribuită numai suprafața aferentă construcțiilor proprietatea

acestora,

din cererea adresată de către petent OJCV Timișoara

precum și din adeverința eliberată de către această unitate (f.10,11

dosar

u.p) rezultă că prin contractul de vânzare cumpărare nr.

157/E/R A.V. și A.A. au cumpărat imobilul

situat

în comuna Pișichia nr. 195 (nr. vechi 113) compus din 3

camere de locuit și următoarele dependințe: cămară, urcare pod,

bucătărie

și anexe gospodărești: magazie, șopron, grajd iar la

efectuarea releveului efectuat la fata locului nu a fost identificată

nicio moară, fiind identificată magazie. Pe de altă parte moara despre care

face vorbire petentul, astfel cum s-a reținut și

mai sus a fost înscrisă

sub nr. top

226-227/b, iar inexistența fizică a acesteia a determinat și

radierea de sub respectivul nr. top astfel cum

rezultă din încheierea

nr. 21009/2005. Prima instanță a mai reținut că

în extrasele C.F. eliberate petentului s-a făcut referire la suprafața de teren

aferentă

nr. cadastral 226-227/b (f.7,9

dosar u.p), nefiind avută în vedere

suprafața

de teren de sub alt nr. top (226-227/a). Din cercetări, a mai

rezultat faptul ca în realitate, numiții B.I. si R.I.A.

,

nu au întocmit sau semnat nici unul din documentele

existente in lucrările din C.F. 1411 Pișchia, declarând că nu își

explica

de ce a făcut plângere penala

împotriva lor. Pentru considerentele expuse, constatându-se că lipsește unul

din elementele constitutive

ale

infracțiunii prev. de art. 247, art. 248

1

și art. 288 alin. (2) C.

pen., respectiv latura

obiectivă a infracțiunilor reclamate, prima

instanță a apreciat că soluția atacată este legală și temeinică. Față de

considerentele

expuse, prima instanță a

respins ca nefondată plângerea formulată

de petentul A.L., împotriva rezoluției din 21 iunie 2010, dată

în

dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 și împotriva rezoluției de respingere

a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr.

1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și a

menținut

rezoluțiile date în aceste dosare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul A.L.

,

însă instanța a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității

recursului.

Având a se

pronunța pe această excepție, s-a constatat că prin Legea nr. 202/2010 a fost

modificat Codul de procedură penală, astfel

încât potrivit art. 278

1

alin (10) C. proc.

pen. „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

De asemenea potrivit art. 385

1

C. proc. pen. „ Pot fi atacate cu recurs:

sentințele

pronunțate de judecătorii; sentințele pronunțate de tribunalele militare;

sentințele

pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

sentințele pronunțate de secția penală a înaltei

Curți de Casație

și Justiție;

sentințele

privind infracțiunile pentru care punerea in mișcare

a acțiunii penale

se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; deciziile pronunțate, ca

instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;

sentințele pronunțate in materia executării

hotărârilor penale,

afară de cazul când legea prevede altfel, precum și

cele privind reabilitarea."

Interpretând per

a contrario textele de lege invocate a rezultat

faptul că recursul declarat în

cauză împotriva unei sentințe care nu se

regăsește în enumerarea limitativ prevăzută de lege,

fiind o sentință

definitivă,

este inadmisibil.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

a fost respins ca inadmisibil

recursul declarat de petent, iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. a fost

obligat petentul la 150

lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul A.L.

,

însă instanța a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității

recursului.

Recursul apare ca

inadmisibil;

Astfel, potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile

de reformare, pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești

nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, s-a limitat calea de atac

menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.

Petiționarul A.L. și-a exercitat

dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care

Secția Penală a ICCJ a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește

cerințele textelor menționate și, ca atare, nu

este admisibilă potrivit

dreptului comun.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de

legea procesuală

penală, constituie o încălcare a principiului legalității

căilor de atac

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

A

șa

fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția

părților din oficiu de către instanță, este

întemeiată.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul A.L.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

recurenta petentă va fi obligată la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul

A.L.

împotriva deciziei penale nr. 725/R din 09 mai

2011

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 05 octombrie 2011.