ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1068/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1068/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Deliberând

asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 322/59/2009, petenta

G.V. a solicitat ca prin hotărârea ce va fi, pronunțată, în baza dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen. să se dispună desființarea rezoluțiilor

pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.

506/P/2008 și nr. 163/11/2/2009 și trimiterea cauzei la procuror pentru

începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.L. și D.C., ambii

procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, respectiv

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals

și fals în declarații, prev. de art. 246, art. 289, art. 291 și art. 292 C.

pen.

Au

fost acvirate cele două dosare în care au fost pronunțate rezoluțiile a căror

desființare se solicită.

De

către instanța de fond s-a consemnat că, „prin ordonanța nr. 573/P din 12

februarie 2008, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor D.C. - procuror

în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 266 alin. (2) și (3) C. pen.,

declinându-se competența soluționării cauzei privind pe făptuitorul D.F. -

agent de poliție în cadrul Postului de poliție al comunei Giroc, Jud. Timiș, în

favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei rezoluții petenta G.V. a exercitat

căile de atac prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., ordonanța

procurorului fiind menținută, astfel că o nouă cale de atac împotriva aceleiași

rezoluții, nu este admisibilă.

Apoi, aceeași parte vătămată a formulat plângere la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referindu-se la

aceeași stare de fapt cu deosebirea că în ceea ce privește subiectul activ al

infracțiunii, o adaugă și pe procurorul M.L. și solicită trimiterea acesteia în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246, art. 289, art. 291,

art. 292 C. pen.

Starea de fapt constând în aceea că fiul petentei,

numitul G.A.G. a fost trimis în judecată de făptuitorul procuror M.L., pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.,

împotriva părții vătămate D.F. - agent șef al Postului de poliție al comunei

Giroc, pe care l-a agresat producându-i leziuni descrise în raportul de

expertiză medico-legală efectuat în cauză.

Întrucât procurorul M.L. s-a sesizat din oficiu cu privire

la infracțiunea de ultraj, a formulat cerere de abținere, care fiind admisă,

dosarul a fost repartizat spre soluționare procurorului făptuitor D.C., ambii

procurori făptuitori desfășurându-și activitatea la aceea vreme, în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Actele existente la dosar, evidențiază temeinicia și

legalitatea celor două rezoluții pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara în seama celor doi procurori - făptuitori, neputându-se reține

săvârșirea unor fapte penale.

Criticile formulate de petentă, potrivit cărora

procurorul M.L. nu s-a abținut încă de la momentul sesizării din oficiu cu

privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj de către G.A. - fiul petentei, nu

întrunește elementele constitutive ale vreuneia din infracțiunile prev. de

codul penal.

Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată

iar pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., pe tenta va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare

către stat".

Concret, pe calea sentinței penale nr. 164/PI din 11

iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus:

„în temeiul prevederilor art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta

G.V., împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, în dosar nr. 573/P/2008, și dosar nr. 163/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către

stat".

Împotriva sentinței s-a exercitat calea de atac a

recursului de către petenta G.V. care a fost admis, casându-se sentința și

trimițându-se cauza spre rejudecare.

Motivul restituirii a fost unul simplu, vizând

aspectul că prima instanță nu a examinat legalitatea și temeinicia rezoluției

nr. 506/P/2008 atacată de petentă ci a ordonanței dintr-o altă cauză cu nr.

573/P/2007.

Cauza fiind deferită rejudecării, de către aceeași

instanță de fond se redă că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara sub nr. inițial 322/59/2009, petenta G.V. a solicitat ca prin

hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună desființarea rezoluțiilor

pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.

506/P/2008 și dosar nr. 163/II/2/2009, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva procurorilor - făptuitori M.L. din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, D.C., din cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Timișoara și trimiterea acestora în judecată, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (în cazul procurorului L.M.)

respectiv art. 246, art. 289, art. 291, art. 292 C. pen. (în cazul procurorului

D.C.).

Au fost acvirate dosarele în care au fost pronunțate

rezoluțiile a căror desființare se solicită, din care instanța de fond a

desprins următoarele:

Prin plângerile adresate Consiliului Superior al

Magistraturii la data de 20 septembrie 2007 și Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție la data de 20 septembrie 2007, persoana vătămată G.A.G.

a reclamat faptul că procurorul D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara i-a cauzat o vătămare a intereselor legale, folosind

amenințări în raport cu mama sa G.V. și cu soția sa G.M. pentru obținerea unor

declarații care să contribuie la arestarea sa, în dosar nr. 10460/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

S-a mai precizat că procurorul D.C. a efectuat în

dosarul cu nr. l0460/P/2007 cercetarea abuzivă, pentru o presupusă tentativă la

infracțiunea de omor, că el a mai făcut obiectul unor reclamații adresate de

soția sa Postului de Poliție al comunei Giroc, în cadrul căruia își desfășoară

activitatea polițistul D.F., că procurorul a jignit-o pe mama sa G.V.

adresându-i expresia „de ce te ambalezi, prinzi viteză" și a amenințat-o

cu închisoarea pentru mărturie mincinoasă, deoarece nu a declarat la fel ca și

soția sa G.M.

Cu privire la procurorul - intimat M.L. se precizează

că aceasta a dat mâna cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Giroc cu

care se cunoștea bine și că este colegă de birou cu procurorul D.C. a cărui

rezoluție a confirmat-o.

Din coroborarea actelor premergătoare efectuate în

cauză, instanța de fond a constatat că în mod temeinic și legal Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că faptele de care sunt acuzați

cei doi procurori făptuitori nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor reclamate și nici ale altor infracțiuni, aceștia îndeplinindu-și

atribuțiile de serviciu, cu respectarea statutului magistratului, ale codului

de procedură penală și ale celorlalte legi în vigoare.

În aceste condiții, în baza Sentinței penale nr.

217/PI din 30 septembrie 2010 Curtea de Apel, în temeiul prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea

formulată de petenta G.V., împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 506/P/ 2008 și dosar nr.

163/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., obligă petenta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva sentinței, în termen legal, s-a exercitat

calea de atac a recursului de către petenta G.V.

În scris, în rezumat, recurenta invocă următoarele:

Judecătorul ce s-a pronunțat era incompatibil

întrucât aceeași persoană a instrumentat plângerea și în primă fază iar

ulterior cauza a fost trimisă pentru rejudecare.

Cu

confuzie instanța reproduce o serie de remarci din partea petentei, în fapt însă

aceasta nu a menționat acele aspecte.

Nu

au fost efectuate efectiv acte premergătoare în cauză.

Prin

soluția dată instanța acoperă cu bună știință abuzurile și falsurile săvârșite

de cei doi procurori.

S-a

încălcat art. 6 vizând dreptul la un proces echitabil. Magistratul poate să

facă orice abuz pentru că nu poate fi tras la răspundere. Ori și aceștia pot

răspunde civil, disciplinar și penal.

Instanța

de recurs se rezumă în a reproduce doar motivele generale invocate în memoriul

depus la dosar de recurentă, ce se întinde pe nu mai puțin de 30 de pagini (f.

14-44), înăuntr-un căruia se dezvoltă și reclamația ce a stat la baza nașterii

întregului circuit judiciar ce în final a implicat și activitatea profesională

a celor doi magistrați intimați din cauză.

Ca

și chestiuni de ordin procedural sunt de reprodus următoarele:

Este

reală afirmația că judecătorul ce s-a exprimat într-un prim ciclu procesual în

cauză este același ce s-a pronunțat și în urma dispunerii rejudecării pricinii.

în contextul în care însă, instanța de casare se exprimă în sensul că „se

impune rejudecarea în vederea soluționării plângerii cu care a fost sesizată

instanța și asupra căreia aceasta nu s-a pronunțat", în deplin acord cu

normele legale în vigoare și fără niciun indiciu de incompatibilitate, același

judecător a putut păși la reluarea judecății.

În

alt plan, obiectul reclamației inițiale poate fi descifrat în funcție de

conținutul documentelor aflate la dosar, în măsura în care însă petenta

formulează și alte nemulțumiri juridice sau nu își mai amintește întocmai

conținutul petițiilor pe care le-a făcut (în funcție de motivele de recurs

depuse la dosar), acestea sunt chestiuni ce pot fi abordate în alte contexte

juridice decât cel de față.

În

funcție de motivele de recurs cu caracter general din partea recurentei,

instanța înțelege în a face trimiteri pe același plan în cele ce urmează:

Astfel,

magistrații nu pot fi trimiși în judecată penală pentru rezoluțiile,

ordonanțele sau hotărârile judecătorești pronunțate chiar și în cazul în care

acestea ar fi netemeinice și nelegale - fără implicarea unor motive cu

conotații infracționale - îndreptarea lor putând fi realizată prin admiterea

căilor de atac specifice.

În

detaliu, pentru o tratare juridică completă a cauzei, este de redat că, prin

ordonanța nr. 573/P/12 februarie 2008, pronunțată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

făptuitorilor D.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 266 alin.

(2) și (3) C. pen., declinându-se competența soluționării cauzei privind pe

făptuitorul D.F. - agent de poliție în cadrul Postului de poliție al comunei

Giroc, Jud. Timiș, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Așadar

instanța Curtea de Apel Timișoara nu a fost într-o eroare totală atunci când a

abordat ordonanța nr. 573/P din 12 februarie 2008, pronunțată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara însă nu în maniera în care s-a omis tocmai

analiza rezoluției deferită judecății, cea din dosarul 506/P/2008.

Împotriva

acelei ordonanțe, petenta G.V. a exercitat căile de atac prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., ordonanța procurorului nr. 573 fiind menținută, astfel

că o nouă cale de atac împotriva aceleiași rezoluții, precum a încercat petenta

în momentul de față nu este admisibilă.

Concret,

petenta a formulat o nouă plângere privind aceeași stare de fapt prezentată

anterior, ce a făcut obiectul dosarului 506/P/2008, supus analizei noastre.

S-au

adus doar unele precizări: în ceea ce privește magistratul D., pe lângă

infracțiunea prev. de art. 246, se menționează și infracțiunile prev. de art.

289, art. 291, art. 292 C. pen., cu stări de fapt adiacente ce au fost analizate

anterior, motiv pentru care procurorul a dispus neînceperea urmării pe

criteriile prev. de art. 10 lit. f) pentru art. 246 C. pen. și art. 10 lit. a)

pentru celelalte infracțiuni.

Apoi,

aceeași parte vătămată a formulat noua plângere la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție referindu-se la aceeași stare de fapt, după cum

s-a arătat, cu deosebirea că în ceea ce privește subiectul activ al

infracțiunii, o adaugă și pe procurorul M.L. și solicită trimiterea acesteia în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Starea

de fapt consta în aceea că fiul petentei, numitul G.A.G. a fost trimis în

judecată de făptuitorul procuror M.L., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj

prev. de art. 239 alin. (1), (2) C. pen., împotriva părții vătămate D.F. -

agent șef al Postului de poliție al comunei Giroc, pe care l-a agresat

producându-i leziuni descrise în raportul de expertiză medico-legală efectuat

în cauză.

Întrucât

procurorul M.L. s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de ultraj, a

formulat cerere de abținere, care fiind admisă, dosarul a fost repartizat spre

soluționare procurorului făptuitor D.C., ambii procurori făptuitori

desfășurându-și activitatea la aceea vreme, în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara.

Actele

existente la dosar evidențiază însă temeinicia și legalitatea celor două

rezoluții pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în seama

celor doi procurori - făptuitori, neputându-se reține săvârșirea unor fapte penale.

Criticile

formulate de petenta, potrivit cărora procurorul M.L. nu s-a abținut încă de la

momentul sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj

de către G.A. - fiul petentei, nu întrunește elementele constitutive ale

vreuneia din infracțiunile prev. de codul penal.

Așa

fiind, cu deplin temei în baza dispozițiilor art. 278

l

alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată iar pe

cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petenta a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Din

coroborarea actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța de fond a

constatat că în mod temeinic și legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a concluzionat că faptele de care sunt acuzați cei doi procurori

făptuitori nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate și

nici ale altor infracțiuni, aceștia îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu cu

respectarea statutului magistratului, ale codului de procedură penală și ale

celorlalte legi în vigoare.

Așa

fiind, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat pe considerentele art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara G.V. împotriva sentinței penale nr. 217/PI

din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 martie 2011.