ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3097/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, sub nr. 9171/1/2009, la data de 24 martie 2011, petentul S.V.F. a solicitat desființarea Ordonanțelor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu nr. 136/P/2009 și nr. 1161/II/2009 și tragerea la răspundere penală a intimaților pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și de uz de fals. Din actele Dosarului de urmărire penală nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se rețin următoarele: La data de 21 august 2008 petentul S.V.F. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara o plângere penală împotriva mai multor magistrați procurori și judecători de la Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 290 și 290 C. pen.

Petentul îi acuză pe acești magistrați de săvârșirea acestor infracțiuni cu prilejul soluționării unor cauze pe care le-a avut pe rolul Tribunalului Timiș și a Curții de Apel Timișoara. Prin ordonanța din 19 septembrie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece în cuprinsul plângerii penale petentul indică judecători din cadrul Curții de Apel Timișoara. Prin Rezoluția nr. 1222/P/2008 din data de 3 martie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a disjuns cauza și a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara efectuarea de cercetări față de judecătorii I.I., P.R., procuror M.L.

și P.A. Prin Ordonanța nr. 136/P/2009 din data de 08 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați mai sus și față de cms. de poliție S.G., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat o plângere care a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1161/II/2/2009. Împotriva rezoluțiilor parchetului, petentul a formulat plângere la instanță, iar prin Sentința penală nr. 132/PI din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.V.F.

împotriva Rezoluției nr. 116/II/2/2009, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, iar simpla împrejurare că petentul nu este mulțumit de soluțiile pronunțate de magistrații intimații nu constituie un argument în promovarea unei plângeri penale și în declanșarea unei anchete penale împotriva magistraților fără a se aduce probe din care să rezulte că aceștia și-au încălcat cu știință atribuțiile de serviciu pentru a crea o vătămare a intereselor petentului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul petentul S.V.F., solicitând, prin cererea depusă la dosar, anularea hotărârii atacate.

La termenul din 15 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de petent. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petentul S.V.F. este inadmisibil pentru următoarele considerente. Potrivit disp. art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la data de 16 noiembrie 2009 și, drept urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță. Ca atare, printre modificările aduse C. proc.

Pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul S.V.F. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva Sentinței penale nr. 132/PI din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2011.