ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3097/2011

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, sub nr. 9171/1/2009, la data de 24 martie 2011,

petentul S.V.F. a solicitat desființarea Ordonanțelor Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara cu nr. 136/P/2009 și nr. 1161/II/2009 și tragerea la răspundere

penală a intimaților pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și de uz de fals.

Din actele Dosarului

de urmărire penală nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara se rețin următoarele:

La data de 21 august

2008 petentul S.V.F. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara o plângere penală împotriva mai multor magistrați procurori și

judecători de la Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Parchetul de pe

lângă Judecătoria Timișoara sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de

art. 246, 290 și 290 C. pen. Petentul îi acuză pe acești magistrați de

săvârșirea acestor infracțiuni cu prilejul soluționării unor cauze pe care le-a

avut pe rolul Tribunalului Timiș și a Curții de Apel Timișoara.

Prin ordonanța din 19

septembrie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece în cuprinsul plângerii

penale petentul indică judecători din cadrul Curții de Apel Timișoara.

Prin Rezoluția nr.

1222/P/2008 din data de 3 martie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a disjuns cauza și a declinat în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara efectuarea de cercetări față de judecătorii

I.I., P.R., procuror M.L. și P.A.

Prin Ordonanța nr.

136/P/2009 din data de 08 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați

mai sus și față de cms. de poliție S.G., pentru infracțiunile prev. de art. 246

C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei

ordonanțe petentul a formulat o plângere care a fost respinsă de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1161/II/2/2009.

Împotriva

rezoluțiilor parchetului, petentul a formulat plângere la instanță, iar prin

Sentința penală nr. 132/PI din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.V.F.

împotriva Rezoluției nr. 116/II/2/2009, pronunțată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale

și temeinice, iar simpla împrejurare că petentul nu este mulțumit de soluțiile

pronunțate de magistrații intimații nu constituie un argument în promovarea

unei plângeri penale și în declanșarea unei anchete penale împotriva

magistraților fără a se aduce probe din care să rezulte că aceștia și-au

încălcat cu știință atribuțiile de serviciu pentru a crea o vătămare a

intereselor petentului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recursul petentul S.V.F., solicitând, prin cererea depusă

la dosar, anularea hotărârii atacate.

La termenul din 15

septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii

de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub

acest aspect, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petentul S.V.F.

este inadmisibil pentru următoarele considerente.

Potrivit disp. art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, ca

nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire

penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță sesizarea

instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a

"legii micii reforme", respectiv la data de 16 noiembrie 2009 și,

drept urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul

dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr.

202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc

asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se

face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni în

condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre

modificările aduse C. proc. Pen., de natură a contribui la accelerarea

soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv

și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia

plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere

în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței

atacate.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul S.V.F.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva Sentinței penale

nr. 132/PI din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2011.