ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 2837/1/2009, petentul A.I. a formulat „plângere penală”

împotriva intimaților M.C.I., N.A., P.F., judecători în cadrul Curții de Apel

Timișoara și F.F., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

favorizarea infractorului și fals intelectual.

În motivarea

„cererii”, petentul arată că la data de 2 martie 2009, în temeiul art. 275 C.

proc. pen., a formulat plângere împotriva magistraților menționați anterior,

plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, organ judiciar care până la data de 31 martie 2009 (data

înregistrării prezentei cauze pe rolul Înaltei Curți) nu i-a comunicat nicio

rezoluție adoptată, încălcând dispozițiile art. 277 și 278 C. proc. pen.

În susținerea cererii,

petentul A.I. a depus copie de pe plângerea penală adresată Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de pe un înscris din

dosarele pe care acesta le-a avut pe rolul unor organe judiciare.

Examinând plângerea

formulată, Înalta Curte constată că petentul A.I. a solicitat efectuarea de

cercetări față de magistrații menționați, însă în motivarea cererii, acesta

face referire la nemulțumirile sale legate de nesoluționarea în termen de către

Parchet a unei plângeri formulate în temeiul dispozițiilor art. 275 și urm. C.

proc. pen.

Plângerea, ca mod de

sesizare a organelor de urmărire penală, se deosebește, din punct de vedere al

naturii juridice, atât de plângerea reglementată de art. 275-278 C. proc. pen.,

ca mijloc de atacare a actelor de urmărire penală la procuror, cât și de

plângerea prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen., ca mijloc de sesizare

a instanței cu privire la nelegalitatea/netemeinicia soluțiilor de neurmărire

penală pronunțate de procuror.

Înalta Curte constată

că petentul A.I., în cererea sa, face referiri atât la plângerea ca mod de

sesizare a organelor judiciare, cât și la plângere, ca mijloc de atacare a

actelor procurorului, fiind inadmisibilă o „combinare” a acestor instituții.

Potrivit art. 222 C.

proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană

fizică sau de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare care i

s-a cauzat prin infracțiune.

Dispozițiile art. 22 C.

proc. pen. reglementează actul procedural al plângerii, ca unul din modurile de

sesizare a organelor de urmărire penală despre săvârșirea unei fapte penale.

Plângerea scrisă

trebuie să cuprindă numele, calitatea și domiciliul petentului, descrierea

faptei care constituie obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările

cauzei.

Ori, în speța dedusă

judecății se observă că dacă s-ar considera că petentul a formulat plângere, ca

mod de sesizare, aceasta este infirmă, întrucât nu cuprinde mențiunile

obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care atrag

inadmisibilitatea cererii.

De asemenea, petentul

menționează în cererea sa că a mai formulat plângere împotriva magistraților

însă, parchetul nu a pronunțat nici o soluție în decurs de mai puțin de 30

zile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile, în speță,

dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., referitoare la plângerea greșit

îndreptată.

De asemenea, Înalta

Curte constată că potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 275-278 și art.

278

1

C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse

controlului măsurile și actele de urmărire penală, petiționarul ar fi trebuit

să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanței.

Astfel, potrivit art.

278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror

ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se rezolvă de prim

procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de

pe lângă Curtea de apel ori procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. împotriva soluției de neurmărire penală dată de procuror, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face plângere adresată instanței competente în termen de 20 zile

de la comunicarea modului de rezolvare.

Admisibilitatea

plângerii petiționarului adresată direct instanței se apreciază din perspectiva

textelor legale anterior menționate, însă din conținutul cererii rezultă că

aceste etape, anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, în cauză nefiind

pronunțată o soluție de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, urmează să respingă ca inadmisibilă

plângerea formulată de petent, plângere care nu îndeplinește condițiile de fond

și formă reglementate de art. 222 C. proc. pen. și, respectiv, art. 275 și urm.

C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul

să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 mai 2009.