ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2837/1/2009, petentul A.I. a formulat „plângere penală” împotriva intimaților M.C.I., N.A., P.F., judecători în cadrul Curții de Apel Timișoara și F.F., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual. În motivarea „cererii”, petentul arată că la data de 2 martie 2009, în temeiul art. 275 C. proc.

pen., a formulat plângere împotriva magistraților menționați anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, organ judiciar care până la data de 31 martie 2009 (data înregistrării prezentei cauze pe rolul Înaltei Curți) nu i-a comunicat nicio rezoluție adoptată, încălcând dispozițiile art. 277 și 278 C. proc. pen. În susținerea cererii, petentul A.I. a depus copie de pe plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de pe un înscris din dosarele pe care acesta le-a avut pe rolul unor organe judiciare. Examinând plângerea formulată, Înalta Curte constată că petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații menționați, însă în motivarea cererii, acesta face referire la nemulțumirile sale legate de nesoluționarea în termen de către Parchet a unei plângeri formulate în temeiul dispozițiilor art. 275 și urm. C. proc.

pen. Plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, se deosebește, din punct de vedere al naturii juridice, atât de plângerea reglementată de art. 275-278 C. proc. pen., ca mijloc de atacare a actelor de urmărire penală la procuror, cât și de plângerea prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen., ca mijloc de sesizare a instanței cu privire la nelegalitatea/netemeinicia soluțiilor de neurmărire penală pronunțate de procuror. Înalta Curte constată că petentul A.I., în cererea sa, face referiri atât la plângerea ca mod de sesizare a organelor judiciare, cât și la plângere, ca mijloc de atacare a actelor procurorului, fiind inadmisibilă o „combinare” a acestor instituții. Potrivit art. 222 C. proc.

pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare care i s-a cauzat prin infracțiune. Dispozițiile art. 22 C. proc. pen. reglementează actul procedural al plângerii, ca unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală despre săvârșirea unei fapte penale. Plângerea scrisă trebuie să cuprindă numele, calitatea și domiciliul petentului, descrierea faptei care constituie obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările cauzei. Ori, în speța dedusă judecății se observă că dacă s-ar considera că petentul a formulat plângere, ca mod de sesizare, aceasta este infirmă, întrucât nu cuprinde mențiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc.

pen., aspecte care atrag inadmisibilitatea cererii. De asemenea, petentul menționează în cererea sa că a mai formulat plângere împotriva magistraților însă, parchetul nu a pronunțat nici o soluție în decurs de mai puțin de 30 zile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile, în speță, dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., referitoare la plângerea greșit îndreptată. De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 275-278 și art. 278 1 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile și actele de urmărire penală, petiționarul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanței.

Astfel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de apel ori procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Conform art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva soluției de neurmărire penală dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere adresată instanței competente în termen de 20 zile de la comunicarea modului de rezolvare.

Admisibilitatea plângerii petiționarului adresată direct instanței se apreciază din perspectiva textelor legale anterior menționate, însă din conținutul cererii rezultă că aceste etape, anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, în cauză nefiind pronunțată o soluție de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, urmează să respingă ca inadmisibilă plângerea formulată de petent, plângere care nu îndeplinește condițiile de fond și formă reglementate de art. 222 C. proc. pen. și, respectiv, art. 275 și urm. C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.