ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată prin

Registratura Generală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 27173 la 23 iulie 2009 și

pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

6224/1/2009 la 24 iulie 2009, petiționarul A.I., în temeiul prevederilor art.

278

1

alin. (2) C. proc. pen. a formulat plângere penală împotriva

domnilor magistrați I.P., G.I., M.D.M. de la

Înalta Curte de Casație și Justiție

și V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor,

fals intelectual și încălcarea autorității de lucru judecat.

În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că la

data de 22 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 275 C. proc. pen. a

înaintat o plângere penală împotriva persoanelor mai sus nominalizate la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prezentând acte probatorii ale infracțiunilor comise în total

treisprezece file.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție încalcă prevederile art. 277 C. proc. pen. și nu i-a comunicat până la

data prezentei plângeri, rezoluția adoptată în cauză și pe cale de consecință

solicită a i se asigura dreptul constituțional garantat la art. 52 alin. (4 )

din Constituția României.

În susținerea plângerii penale a atașat la prezenta,

copia plângerii penale din data de 22 iunie 2009.

Petiționarul a menționat, în drept, că a fost

refuzată cercetarea cauzei de către parchet pentru că infracțiunile au fost

dovedite cu acte probatorii, menține toate solicitările comunicate cu plângerea

penală din data de 22 iunie 2009.

Prezentei plângeri, i-a fost atașată fotocopia

plângerii formulată și adresată procurorului general.

La termenul de judecată de la

24 septembrie 2009, Înalta Curte față

de Hotărârea Adunării Generale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe

din țară, în asigurarea condițiilor statului judecătorilor de către stat, a

amânat cauza la 5 noiembrie 2009, șa cum rezultă din consemnările încheierii de

ședință de la data menționată, aflată la fila 9 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, au lipsit petiționarul A.I. și

intimații P.I., I.G., M.M.D. și C.V., procedura de citare fiind legal

îndeplinită.

Înalta Curte, constatând că până la ora strigării

cauzei, nu a fost

depusă la dosar nicio

cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare,

a apreciat cauza în

stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de

respingere a plângerii, ca inadmisibilă, arătând că din conținutul cererii nu

rezultă că a atacat vreuna din soluțiile prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen. și

nici nu reiese conținutul

unei plângeri, ca act de sesizare.

Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I. în

condițiile art. 278

1

C. proc.

pen., Înalta Curte constată plângerea

petiționarului ca fiind

inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr.

356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform

art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen

de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar

reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea

poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în

rechizitoriu.

Așa cum rezultă din norma procedurală menționată,

plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de

netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de

sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale,

respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport

cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate.

Or, plângerea formulată de petiționarul A.I., în

condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile

ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

nefiind indicat numărul vreunui dosar al parchetului.

Astfel, plângerea petiționarului întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. este inadmisibilă, în

condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în

judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât

soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma

menționată.

De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că

plângerea formulată de petiționarul A.I. ar fi o plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la

instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în

conținutul normei menționate condițiile care

trebuie să le îndeplinească un

asemenea mod de sesizare a organelor de

urmărire penală.

Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2) C.

proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau

de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin

infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă:

numele, prenumele, calitatea și

domiciliul petiționarului, descrierea

faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă."

Or, în plângerea formulată,

petiționarul A.I., doar a enunțat

infracțiunile pretins a fi comise de intimați, nefăcând

nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a

consecințelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici

nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă,

nerespectând prevederile legale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră

că plângerea petiționarului A.I., așa cum a fost formulată se circumscrie

accepțiunii unui act pe care legea

nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș

T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționarul A.I.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5

noiembrie 2009.