ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 27173 la 23 iulie 2009 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6224/1/2009 la 24 iulie 2009, petiționarul A.I., în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. a formulat plângere penală împotriva domnilor magistrați I.P., G.I., M.D.M. de la Înalta Curte de Casație și Justiție și V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual și încălcarea autorității de lucru judecat.

În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că la data de 22 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 275 C. proc. pen. a înaintat o plângere penală împotriva persoanelor mai sus nominalizate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prezentând acte probatorii ale infracțiunilor comise în total treisprezece file. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încalcă prevederile art. 277 C. proc. pen. și nu i-a comunicat până la data prezentei plângeri, rezoluția adoptată în cauză și pe cale de consecință solicită a i se asigura dreptul constituțional garantat la art. 52 alin. (4 ) din Constituția României.

În susținerea plângerii penale a atașat la prezenta, copia plângerii penale din data de 22 iunie 2009. Petiționarul a menționat, în drept, că a fost refuzată cercetarea cauzei de către parchet pentru că infracțiunile au fost dovedite cu acte probatorii, menține toate solicitările comunicate cu plângerea penală din data de 22 iunie 2009. Prezentei plângeri, i-a fost atașată fotocopia plângerii formulată și adresată procurorului general. La termenul de judecată de la 24 septembrie 2009, Înalta Curte față de Hotărârea Adunării Generale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statului judecătorilor de către stat, a amânat cauza la 5 noiembrie 2009, șa cum rezultă din consemnările încheierii de ședință de la data menționată, aflată la fila 9 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, au lipsit petiționarul A.I. și intimații P.I., I.G., M.M.D. și C.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, arătând că din conținutul cererii nu rezultă că a atacat vreuna din soluțiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. și nici nu reiese conținutul unei plângeri, ca act de sesizare. Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I. în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Așa cum rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate. Or, plângerea formulată de petiționarul A.I., în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., nefiind indicat numărul vreunui dosar al parchetului. Astfel, plângerea petiționarului întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma menționată. De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul A.I. ar fi o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă." Or, în plângerea formulată, petiționarul A.I., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi comise de intimați, nefăcând nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a consecințelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului A.I., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.