ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

La data de 8 iulie 2009, petiționarul A.I. a formulat plângere împotriva judecătorilor M.Ș., C.G., I.G., B.G., A.E., D.M., E.E., C.A.D., T.C.I. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și împotriva procurorului E.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor și fals intelectual.

În motivarea plângerii, petiționarul arată că la data de 12 iunie 2009 s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu plângere penală împotriva magistraților judecători și procurori nominalizați mai sus, dar până la data formulării noii sesizări nu i s-a comunicat modul de soluționare a acesteia. Apreciază că Parchetul refuză să efectueze cercetarea penală în cauză, deși prin actele atașate plângerii inițial a făcut cu prisosință dovada săvârșirii de către magistrați a infracțiunilor sesizate.

Petiționarul mai precizează să își menține solicitările din plângerea penală din 12 mai 2009.

Examinând plângerea, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea prin care se aduce la cunoștință săvârșirea unei infracțiuni trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Din conținutul plângerii trimise instanței supreme la data de 8 iulie 2009, reiese în mod evident că aceasta nu întrunește cerințele textului de lege arătat mai sus, lipsind descrierea faptei ce formează obiectul sesizării.

Petiționarul face trimitere la alte plângeri, din 12 iunie 2009, respectiv 12 mai 2009, prima fiind atașată în copie și înaintată de acesta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest context, Înalta Curte constată că plângerea petiționarului este inadmisibilă și, prin urmare, neputând face obiectul unei verificări pe fond de niciun organ judiciar competent.

În cauză nu se poate pune nici problema învestirii instanței, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., întrucât petiționarul nu indică existența vreunei soluții de netrimiterea în judecată împotriva căreia să fi exercitat procedura prevăzută de dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen.

Pe de altă parte, dacă petiționarul a înțeles să se adreseze instanței cu plângere împotriva tergiversării cercetărilor penale, Înalta Curte constată că și sub acest aspect plângerea este inadmisibilă, art. 278

1

C. proc. pen. stabilind că instanța nu poate fi învestită decât cu o plângere împotriva unei rezoluții sau ordonanțe a procurorului de netrimitere în judecată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea petiționarului și va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 222, art. 278

1

, art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.