ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale

de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la

data de 19 ianuarie 2011 sub nr. 458/1/2011 petentul S.D., în calitate de

părinte al inculpatului S.V.M. a formulat plângere împotriva magistraților M.C.

și S.P., solicitând începerea urmăririi penale față de cei doi procurori pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 266 C. pen.,

art. 247 C. pen., art. 291 C. pen., întrucât până la data formulării prezentei

acțiuni nu a primit niciun răspuns la plângerea formulată împotriva rezoluției

nr. 856/P/2010.

În fapt se arată că

s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu

plângere împotriva magistraților M.C. – procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C.

pen., art. 266 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 291 C. pen. și S.P. – procuror

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen. și art. 291 C. pen.

În urma actelor

premergătoare efectuate prin rezoluția nr. 856/P/2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi

magistrați.

Petentul critică

faptul că cercetarea penală efectuată nu este completă, având un caracter

superficial.

În cererea introdusă

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție petentul S.D. a formulat plângere

și împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

respectiv D.I., M.I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., 247 C. pen., H.R., D.I., N.A., B.L. de la Tribunalul Timiș pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și

art. 266 C. pen., solicitând începerea urmăririi penale față de acești

judecători.

La termenul de

judecată din 16 iunie 2011, instanța din oficiu i-a pus în vedere petentului să

precizeze dacă înțelege să atace ambele rezoluții, în raport de faptul că una

din acestea îi vizează pe judecătorii din cadrul Curții de Apel Timișoara și

Tribunalului Timiș, iar competența Înaltei Curți de Casație și Justiție nu-i

include și pe aceștia.

Petentul a precizat

că înțelege să atace ambele rezoluții, motiv pentru care în raport de

dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 202/2010, respectiv art. 28

1

alin. (1) lit. b)

2

C. proc. pen. a dispus plângerea împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală

și Criminalistică, urmând a fi trimisă spre competentă soluționare Curții de

Apel Timișoara.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând plângerea petentului constată următoarele :

La data de 5 august

2010 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție denunțul formulat de petentul S.D., prin care sesiza săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 289, art. 291 și art. 266 C.

pen., de către magistrații M.C. și S.P., procurori în cadrul Direcției de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Timișoara, cu ocazia instrumentării dosarului nr. 21/D/P/2010, în care este

cercetat fiul său S.V.M.

Astfel, denunțătorul

susține că procurorul M.C., cu ocazia instrumentării dosarului susmenționat, ar

fi încălcat prevederile art. 143 alin. (1), (3) C. proc. pen., art. 228 alin.

(1) C. proc. pen., art. 221 alin. (1) și art. 224 alin. ultim. C. proc. pen.,

art. 24 din Constituția României, art. 6 C. proc. pen., art. 5 și art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(CEDO).

Cu privire la

procurorul S.P., denunțătorul susține că fiind procuror de ședință, a depus în

dosarul nr. 734/30/2010 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, la termenul

din data de 05 februarie 2010, un înscris falsificat, respectiv exemplarul

original al ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva

inculpatului S.V.M.

Din actele existente

la dosarul cauzei rezultă următoarea stare de fapt:

La data de 04

februarie 2010, lucrătorii din cadrul BCCO Craiova, în baza ordonanței de

delegare, au adus la îndeplinire mandatul de aducere a numitului S.V.M. emis în

dosarul nr. 21/D/P/2010, în care avea calitatea de învinuit și au efectuat

percheziția domiciliară la locuința sa, în baza autorizației de percheziție nr.

16 din 04 februarie 2010.

După efectuarea

percheziției domiciliare, S.V.M. a fost ridicat și condus la sediul Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial Timișoara.

Procurorul de caz M.C.

a emis ordonanța de reținere a învinuitului S.V.M. pe timp de 24 de ore,

începând cu data de 04 februarie 2010, ora 17

00

până la data de 05

februarie 2010, ora 17

00

, iar în data de 05 februarie 2010, a emis

ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului S.V.M.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat

și deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată,

fapte prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea

nr. 365/2002.

La data de 05

februarie 2010, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a sesizat instanța de

judecată cu referatul nr. 21/D/P/2010, prin care s-a propus arestarea

preventivă a inculpatului S.V.M., iar prin încheierea penală nr. 18/CC/05

februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 734/30/2010 de Tribunalul Timiș, a

fost respinsă propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara,

reținându-se în motivare că ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale nu

a fost semnată de procuror și nici nu poartă ștampila parchetului care a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale.

Prin încheierea penală

nr. 138/R din 05 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost

admis recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva

încheierii nr. 18/CC din 05 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș, casată încheierea

recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Rejudecând cauza,

Tribunalul Timiș prin încheierea nr. 29/CC din 24 februarie 2010 a dispus

admiterea propunerii formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și în

consecință arestarea preventivă a inculpatului S.V.M., pe o perioadă de 29 de

zile începând cu data prinderii lui și punerii în executare a mandatului de

arestare preventivă.

Prin rezoluția nr. 856/P/2010

din 10 noiembrie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații M.C. și S.P. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 247, art. 289, art. 291 C. pen. și art. 266 C. pen.,

întrucât faptele nu există.

S-a considerat că

motivele de nemulțumire ale petentului nu pot constitui premise ale comiterii vreunei

infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către

magistrații reclamați, aceștia neacționând cu rea-credință sau din culpă gravă.

Mai mult, actele procesuale și procedurale contestate au făcut obiectul

analizei de către instanțele de fond și de recurs, iar unele aspecte ce vizează

reținerea preventivă și măsura aducerii cu mandat de aducere nu au fost

sesizate pe parcursul urmăririi penale.

Împotriva acestei

rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, care prin rezoluția din 7 ianuarie 2011, dată în dosarul

nr. 10699/4685/II-2/2010 a respins plângerea ca neîntemeiată și a dispus

comunicarea soluției, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția de

neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumit de modul

în care a fost soluționată plângerea, petentul a formulat, în baza art. 278

1

C. proc. pen., plângere adresată instanței de judecată, respectiv Înalta Curte

de Casație și Justiție.

La termenul de

judecată din 16 iunie 2011 instanța din oficiu a invocat excepția calității

procesuale a petentului.

În raport de această

excepție, instanța constată plângerea petentului inadmisibilă pentru

următoarele considerente:

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea

plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., persoana vătămată, precum

și orice persoană ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere

(...) la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță.

Din examinarea

acestor prevederi legale rezultă că titularul plângerii este persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la „dreptul de a face

plângere”, potrivit cărora „orice persoană poate face plângere împotriva

măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare

intereselor sale legitime.

Rezultă neîndoielnic

că o condiție necesară care justifică calitatea procesuală de petent într-o

astfel de cauză este aceea că exclusiv autorului plângerii să-i fi fost adusă o

vătămare intereselor sale legitime.

În cauză, această

calitate procesuală o poate avea doar fiul petentului, numitul S.V.M., persoană

majoră căruia i s-a adus o presupusă vătămare intereselor legitime prin actele

efectuate de cei doi magistrați intimați, care l-au vizat în mod direct (a fost

încătușat pe parcursul percheziției domiciliare, a fost ținut la sediul poliției

aproximativ 4 ore încătușat fără să existe o ordonanță de reținere, au fost

încălcate prevederile art. 143 alin. (3) C. proc. pen., nu a fost ascultat la

luarea măsurii reținerii, așa cum rezultă în plângere).

Petentul S.D. are

calitatea de denunțător, conform art. 223 alin. (1) C. proc. pen., nu este

parte vătămată, în sensul art. 24 din același cod, nu a invocat și nici nu a

dovedit că prin soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de

persoanele menționate în denunț i-ar fi fost vătămate interesele legitime

private, personale.

Împrejurarea că după

efectuarea actelor premergătoare, procurorul a ajuns la concluzia inexistenței

faptelor denunțate nu constituie, pentru denunțător, o vătămare a intereselor

sale legitime, în sensul textului evocat, care să-i confere accesul la

procedura atacării în justiție a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

cu atât mai mult cu cât cele reclamate nu-l vizau pe petent, ci pe fiul

acestuia, care este major și care niciun moment nu și-a exprimat dorința de a

formula plângere penală împotriva celor doi intimați.

Constatând că

petentul nu a justificat un interes legitim în a formula plângere în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca inadmisibilă plângerea petentului S.D.

Va disjunge plângerea

petentului împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică și o va înainta Curții de Apel Timișoara spre competentă

soluționare în raport de prevederile art. 28

1

alin. (1) lit. b)

2

C. proc. pen.

Văzând dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul S.D. împotriva rezoluției nr. 856/P/2010 din 10 noiembrie

2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică.

Disjunge plângerea formulată de petentul S.D.

împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și o

înaintează Curții de Apel Timișoara, spre competentă soluționare.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie

2011.