ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 ianuarie 2011 sub nr. 458/1/2011 petentul S.D., în calitate de părinte al inculpatului S.V.M. a formulat plângere împotriva magistraților M.C. și S.P., solicitând începerea urmăririi penale față de cei doi procurori pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 266 C. pen., art. 247 C. pen., art. 291 C. pen., întrucât până la data formulării prezentei acțiuni nu a primit niciun răspuns la plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 856/P/2010. În fapt se arată că s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu plângere împotriva magistraților M.C.

– procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 266 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 291 C. pen. și S.P. – procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 291 C. pen. În urma actelor premergătoare efectuate prin rezoluția nr. 856/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați.

Petentul critică faptul că cercetarea penală efectuată nu este completă, având un caracter superficial. În cererea introdusă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție petentul S.D. a formulat plângere și împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, respectiv D.I., M.I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 247 C. pen., H.R., D.I., N.A., B.L. de la Tribunalul Timiș pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 266 C. pen., solicitând începerea urmăririi penale față de acești judecători.

La termenul de judecată din 16 iunie 2011, instanța din oficiu i-a pus în vedere petentului să precizeze dacă înțelege să atace ambele rezoluții, în raport de faptul că una din acestea îi vizează pe judecătorii din cadrul Curții de Apel Timișoara și Tribunalului Timiș, iar competența Înaltei Curți de Casație și Justiție nu-i include și pe aceștia. Petentul a precizat că înțelege să atace ambele rezoluții, motiv pentru care în raport de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, respectiv art. 28 1 alin. (1) lit. b) 2 C. proc. pen. a dispus plângerea împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, urmând a fi trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea petentului constată următoarele : La data de 5 august 2010 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție denunțul formulat de petentul S.D., prin care sesiza săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 289, art. 291 și art. 266 C. pen., de către magistrații M.C. și S.P., procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, cu ocazia instrumentării dosarului nr. 21/D/P/2010, în care este cercetat fiul său S.V.M. Astfel, denunțătorul susține că procurorul M.C., cu ocazia instrumentării dosarului susmenționat, ar fi încălcat prevederile art. 143 alin. (1), (3) C. proc.

pen., art. 228 alin. (1) C. proc. pen., art. 221 alin. (1) și art. 224 alin. ultim. C. proc. pen., art. 24 din Constituția României, art. 6 C. proc. pen., art. 5 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO). Cu privire la procurorul S.P., denunțătorul susține că fiind procuror de ședință, a depus în dosarul nr. 734/30/2010 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, la termenul din data de 05 februarie 2010, un înscris falsificat, respectiv exemplarul original al ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului S.V.M. Din actele existente la dosarul cauzei rezultă următoarea stare de fapt: La data de 04 februarie 2010, lucrătorii din cadrul BCCO Craiova, în baza ordonanței de delegare, au adus la îndeplinire mandatul de aducere a numitului S.V.M.

emis în dosarul nr. 21/D/P/2010, în care avea calitatea de învinuit și au efectuat percheziția domiciliară la locuința sa, în baza autorizației de percheziție nr. 16 din 04 februarie 2010. După efectuarea percheziției domiciliare, S.V.M. a fost ridicat și condus la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara. Procurorul de caz M.C. a emis ordonanța de reținere a învinuitului S.V.M. pe timp de 24 de ore, începând cu data de 04 februarie 2010, ora 17 00 până la data de 05 februarie 2010, ora 17 00 , iar în data de 05 februarie 2010, a emis ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului S.V.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, fapte prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 365/2002.

La data de 05 februarie 2010, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a sesizat instanța de judecată cu referatul nr. 21/D/P/2010, prin care s-a propus arestarea preventivă a inculpatului S.V.M., iar prin încheierea penală nr. 18/CC/05 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 734/30/2010 de Tribunalul Timiș, a fost respinsă propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, reținându-se în motivare că ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale nu a fost semnată de procuror și nici nu poartă ștampila parchetului care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Prin încheierea penală nr. 138/R din 05 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admis recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii nr. 18/CC din 05 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș, casată încheierea recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Rejudecând cauza, Tribunalul Timiș prin încheierea nr. 29/CC din 24 februarie 2010 a dispus admiterea propunerii formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și în consecință arestarea preventivă a inculpatului S.V.M., pe o perioadă de 29 de zile începând cu data prinderii lui și punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Prin rezoluția nr. 856/P/2010 din 10 noiembrie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații M.C. și S.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 289, art. 291 C. pen. și art. 266 C. pen., întrucât faptele nu există. S-a considerat că motivele de nemulțumire ale petentului nu pot constitui premise ale comiterii vreunei infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către magistrații reclamați, aceștia neacționând cu rea-credință sau din culpă gravă. Mai mult, actele procesuale și procedurale contestate au făcut obiectul analizei de către instanțele de fond și de recurs, iar unele aspecte ce vizează reținerea preventivă și măsura aducerii cu mandat de aducere nu au fost sesizate pe parcursul urmăririi penale.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția din 7 ianuarie 2011, dată în dosarul nr. 10699/4685/II-2/2010 a respins plângerea ca neîntemeiată și a dispus comunicarea soluției, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția de neîncepere a urmăririi penale. Nemulțumit de modul în care a fost soluționată plângerea, petentul a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., plângere adresată instanței de judecată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 16 iunie 2011 instanța din oficiu a invocat excepția calității procesuale a petentului.

În raport de această excepție, instanța constată plângerea petentului inadmisibilă pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., persoana vătămată, precum și orice persoană ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere (...) la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din examinarea acestor prevederi legale rezultă că titularul plângerii este persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. În acest sens sunt și dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la „dreptul de a face plângere”, potrivit cărora „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Rezultă neîndoielnic că o condiție necesară care justifică calitatea procesuală de petent într-o astfel de cauză este aceea că exclusiv autorului plângerii să-i fi fost adusă o vătămare intereselor sale legitime. În cauză, această calitate procesuală o poate avea doar fiul petentului, numitul S.V.M., persoană majoră căruia i s-a adus o presupusă vătămare intereselor legitime prin actele efectuate de cei doi magistrați intimați, care l-au vizat în mod direct (a fost încătușat pe parcursul percheziției domiciliare, a fost ținut la sediul poliției aproximativ 4 ore încătușat fără să existe o ordonanță de reținere, au fost încălcate prevederile art. 143 alin. (3) C. proc. pen., nu a fost ascultat la luarea măsurii reținerii, așa cum rezultă în plângere).

Petentul S.D. are calitatea de denunțător, conform art. 223 alin. (1) C. proc. pen., nu este parte vătămată, în sensul art. 24 din același cod, nu a invocat și nici nu a dovedit că prin soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele menționate în denunț i-ar fi fost vătămate interesele legitime private, personale. Împrejurarea că după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a ajuns la concluzia inexistenței faptelor denunțate nu constituie, pentru denunțător, o vătămare a intereselor sale legitime, în sensul textului evocat, care să-i confere accesul la procedura atacării în justiție a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât cele reclamate nu-l vizau pe petent, ci pe fiul acestuia, care este major și care niciun moment nu și-a exprimat dorința de a formula plângere penală împotriva celor doi intimați.

Constatând că petentul nu a justificat un interes legitim în a formula plângere în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă plângerea petentului S.D. Va disjunge plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și o va înainta Curții de Apel Timișoara spre competentă soluționare în raport de prevederile art. 28 1 alin. (1) lit. b) 2 C. proc. pen. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul S.D. împotriva rezoluției nr. 856/P/2010 din 10 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Disjunge plângerea formulată de petentul S.D. împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și o înaintează Curții de Apel Timișoara, spre competentă soluționare. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2011.